29 decembrie 2010

28 decembrie 2010

Atunci cand intalnim Pierderea...


Pierderea...una din cele mai puternice lectii de viata...

Pe cat de mult ne stradium sa fugim din calea ei, sa-i rezistam atunci cand ii simtim apropierea, pe cat de mult ne dorim sa nu fim pusi in situatia de a o cunoaste vreodata... Pierderea apare pretutindeni in Univers. Si, cum se spune, vine un timp cand si cele mai solide constructii se darama...Relatiile, indiferent sub ce forma apar acestea in viata noastra, aduc cu ele momentul in care trebuie sa ne luam ramas bun de la ceea ce inseamna forma fizica a celor pe care ii iubim.
In sfera relatiilor intime, Pierderea imbraca diverse forme... iubirile pasionale, aparent transcedentale se destrama brusc si fara avertismente, relatiile vechi, distante si lipsite de viata admit intr-un final ceea ce demult era vizibil, iubirile neimplinite, paralizate de temeri sunt incapabile sa treaca la un nivel superior de intimitate..., iubirile tinere si fragile care cel mai adesea nu supravietuiesc celei dintai neintelegeri..., prieteniile ce se sfarsesc atunci cand celalalt nu mai raspunde chemarilor tale...Relatiile se sfarsesc, iar noi ne confruntam cu Pierderea.Pierdem contactul cu ceea ce el/ea a adus in viata noastra, fie real sau imaginar... Si, poate cel mai dureros, este ca pierdem imaginea a ceea ce a insemnat, a ceea ce inseamna si speranta a ceea cea ar putea insemna acea relatie in viitor. Pierdem „Povestea noastra” si pentru cei mai multi dintre noi aceasta este de departea cea mai grea Pierdere.


http://www.nlpexplorer.eu/relatii-cuplu/atunci-cand-intalnim-pierderea.html?

27 decembrie 2010

Andreea Cristina are nevoie de ajutor


BUNA ZIUA. MICA NOASTRA POVESTE INCEPE PE 10 DECEMBRIE 2009LA ORA 12-45.DUPA O OPERATIE DE CEZARIANA USOARA AM VAZUTO PRIMA OARA.ERA ASA DE MICA SI AVEA ASA O GURITA MARE ,A PLANS DE LA INCEPUT.TOATE BUNE SI FRUMOASE TIMP DE 2 ZILE.CAND M-AU LASAT SA O VAD ASISTENTA MI-A SPUS SA MA DUC LA DOCTORA NEONATOLOAGA UN ETAJ MAI JOS CA VREA SA VB CU MINE.M-AM DUS TREMURAND SI ACEASTA PE OCOLITE MI-A SPUS CA EA BANUIESTE CA ARE CEVA LA INIMIOARA SI CA E SUSPECTA DE SINDROMUL DOWN.AM IESIT PLANGAND,NU IMI VENEA SA CRED CA COPILASUL PE CARE NI L-AM DORIT ATAT DE MULT E BONLAVIOR.ERAM SOCATA AM PLANS APROAPE TOT TIMPUL PANA LA EXTERNARE.NE-AU EXTERNAT SI NE-A DAT UN BILET SA MERGEM LA IOMC SA-I FACEM TESTUL GENETIC .DUPA 1 LUNA AM FACUT TESTUL SI NE-A CONFIRMAT CA ARE ACEST SINDROM.DOAMNA DE ACOLO NE-A SPUS CA AR FI BINE CA PENTRU LINISTEA NOASTRA SA-I FACEM UN ECO LA INIMIOARA.AM FACUT SI ECO LA INIMIOARA SI DIN NOU SOC ARE SI UN DSA DE 8 MM.AM MAI STAT 2 LUNI SI AM MAI FOST PENTRU A FI SIGURI LA ALIN NICOLESCU UN ALT CARDIOLOG CARE NE-A LINISTIT PUTIN SPUNAND CA DA ARE DSA 8 MM DAR CU TRATAMENT POATE EVOLUA BINE IAR DACA VA FI CAZUL DE OPERATIE POATE LA 1 AN JUMATATE PANA ATUNCI SA VENIM PERIODIC LA CONTROL SI NE-A DAT TRATAMENT CU FUROSEMID SI SPIRONOLACTONA.NE MAI LINISTISEM PUTIN DAR PESTE 2 SAPTAMANI MICUTA NOASTRA A FACUT FEBRA .AM PLECAT CU EA LA SPITAL DAR PE DRUM A INCEPUT SA FACA CONVULSII.DUPA DOUA ZILE AU REUSIT SA-I STABILIZEZE TEMPERATURA SI NU MAI FACEA CONVULSII DAR A INTRAT IN COMA DE GR 1 IN CARE A STAT 5 ZILE.AU URMAT ZILE SI NOPTI DE GROAZA IN CARE DOCTORII NU II MAI DADEAU NICI O SANSA IAR O" DOAMANA DOCTOR"DACA SE POATE NUMI ASA MI-S SPUS INTRO ZI CU O CALMITATE DE NEDESCRIS SI FOARTE RECE "PUNE MANA FETITO SI FA ALTUL SANATOS CA NU MERITA SA TE CHINUI CU ASTA,ROAGATE LA DUMNEZEU SA-TI DE-A ALTUL SANATOS CA NU MERITA SA TE CHINUI CU UN COPIL CU DOWN CARE NU O SA FIE NICIODATA UN COPIL NORMAL, SA TE ROGI SA FACA D-ZEU CE E MAI BINE" AM RAMAS SOCATA DE CE MI-A SPUS DAR MAI ALES DE FELUL IN CARE MI-A SPUS-O.AVEA SIGUR CEVA CU COPII CU SINDROMUL DOWN,AU URMAT SI NOPTI IN CARE NE-AU SPUS CA NU VA MAI PRINDE DIMINEATA,I-AM APRINS CHIAR SI DE 2 ORI LUMANAREA CA APROAPE CA NU MAI AVEA PULS.DAR DUMNEZEU NE-A ASCULTAT SI A FACUT-O BINE,I-A DAT PUTEREA SA LUPTE .LA NICI O LUNA DUPA EXTERNARE AU REINCEPUT CONVULSIILE SI NE-AM INTERNAT LA V.GOMOIU TIMP DE 12 ZILE SI NE-A SPUS CA ARE EPILEPSIE SI IN URMA UNUI TOMOGRAF SI HIDROCEFALIE CARE PENTRU MOMENT E BINE DAR ORICAND LICHIDUL POATE CRESTE MAI MULT .MICUTA NOASTRA EVOLUEAZA BINISOR MANANCA,MERGEM LA RECUPERARE (MAI NOU TREBUIE SA-I FACEM ORTEZE).DAR ACUM APROAPE O LUNA AM FOST LA UN CONTROL DE RUTINA LA INIMIOARA IAR DOCTORUL NE-A SPUS CA TREBUIE SA-I FACEM OPERATIA LA INIMA IAR DSA-UL ARE 11MM.DACA MAI STAM RISCAM SA FACA HIPERTENSIUNE PULMONARA.SUNTEM DISPERATI ,CU BANII NU MAI FACEM FATA AVEM SI CEVA DATORII SI NE TREBUIE AJUTOR .SOTUL MEU A DESCHIS CHIAR SI UN CONT PTR EA LA BCR PE NUMELE DE IOSIF VASILE DUMITRU R070RNCB0211086559530001,IN SPERANTA CA O SA NE AJUTE CINEVA.SAPTAMANA ACEASTA TREBUIE SA MERGEM IAR LA DOMNUL DOCTOR LA CONTROL SI SA NE DE-A DETALII DESPRE OPERATIE.
O alta mamica ne roaga sa o ajutam...o putem ajuta facandu-i cunoscuta povestea,de aceea va rog si pe voi cei care puteti sa o preluati.

20 decembrie 2010

Calin-o viata dedicata circului







Calin a fost acrobat.A lucrat 30 de ani la Globus in Bucuresti.Era pasiunea vietii lui.S-a imbolnavit acum 8 ani de ciroza.Fiind singur, nu a pus mare pret pe sanatate.Ficatul lui s-a deteriorat de tot, si medicii nu au mai avut ce sa faca.Eu am intrat in viata lui pe ultima suta de metrii.Dar ne stiam demult.Ne-am daruit atat iubire incat azi am senzatia ca nu mai am aer suficient...L-am iubit atat de mult incat as fi vrut sa schimb locul cu el.Si m-am rugat la Dzeu sa nu ma lase sa traiesc mult si sa ma duca la el.Si-a dedicat intreaga viata, circului.Daca stateai de vorba cu el iti dadeai seama ca locul lui este intr-o arena .Era amuzant si avea o calcura in priviri pe care nu am intalnit-o la nimeni.Iubea oamenii si animalele si se gandea in primul rand la altii.
Inchid ochii si vad un clown imbracat cu hainuta verde si nasucul rosu care imi zambeste din ceruri.Ajuta-ma Doamne, sa inteleg de ce!

Daca ar fi sa scriu cateva randuri despre el as scrie:,,Calin -file de poveste si o viata inchinata Circului!''
Corina

19 decembrie 2010

Despartire

Mai trece o zi şi încă una
Apari mereu la mine-n vis
Îţi fac încet un semn cu mâna
Dar tu treci puntea peste abis.
Căzut în negurile albastre
Retina mea nu te distinge
Văd numai dorurile noastre
Şi depărtarea ce le stinge.
Te văd în orice colţ de casă
Eşti lângă mine-n orice loc
Când era viaţa mai frumoasă
M-am înecat în nenoroc.
Pe drumul unde mergeam doi
Mi-e greu stingheră să rezist
De ce-am rămas doar eu, din noi ?
Nici nu mai ştiu de ce exist.
Mă ţine-n viaţă numai gândul
Că Dumnezeu ştie ce face
Şi atunci când o să-mi vină rândul
Te voi găsi dormind în pace.


http://maminineta.wordpress.com/2010/05/26/despartire-prietenei-mele-marioara-mihele-care-si-a-pierdut-sotul/

17 decembrie 2010

IDEAL

Nu concep a ma topi-n multime
A nu-mi lasa amprenta-n Univers
Vreau sa-ncerc ca printr-un vers
Sa intorc lumea in alt sens

Vreau sa pot patrunde Universul,
Sa ma adap din vesnicul izvor,
Urmasii sa-mi respecte versul,
Atunci cand eu o fi sa mor.


Florin Sorin Craioveanu

16 decembrie 2010

Despre Florin Craioveanu


O alta mama indurerata ne impartaseste drama prin care trece.Fiul sau ,Florin Sorin Craioveanu a sunat-o in dimineata zilei de 15 august 2003 pentru a o felicita cu ocazia sarbatorii de Sf Maria.
Dupa aceea afla de la prietena acestuia Diana ca dupa amiaza a mers impreuna cu un prieten la o bere in parcul Herastrau.Pe la ora 16 vorbeste cu prietena sa dupa care nu mai raspunde la telefon.
Lucian prietenul lui Florin ii duce telefonul acasa si spune ca acesta a mai ramas putin la lacul Tei.Motiveaza ca Florin a plecat sa cumpere ceva de mancare si i-a lasat lui telefonul...
Apoi l-au gasit inecat...Povestea celor intamplate relatata de Lucian cel care l-a vazut ultimul in viata este ca au ajuns in Herastrau au servit mici si bere,au plecat spre casa si cand au ajuns la poarta locuintei unde statea Florin acesta a insistat sa mearga sa ii arate lacul din spatele casei.
S-au dezbracat pentru a face baie,dar Florin a ramas la patru metri de mal...Lucian a inotat ,s-a intors o data catre mal si l-a vazut stand acolo dupa care nu l-a mai vazut...L-a cautat dar nu l-a mai gasit si i-a dus lucrurile acasa spunand ca a plecat ...nu stie unde
In apa mai erau si alte persoane...
Nimeni nu a venit cu nici un alt indiciu...poate daca acele persoane aflate pe malul lacului Tei la acea data vor veni si vor spune ce au vazut se vor elucida intrebarile care o macina pe Steliana mama lui Florin...
Dupa disparitia sa Steliana a aflat ca fiul ei scria poezii.I-a adunat versurile intr-o carte sub titlul "Soarele vietii noastre Pusi" pe care o puteti citi si voi...

http://www.cartidownload.ro/Diverse/581257/Florin_Sorin_Craioveanu_Soarele_Vietii_Noastre_Pusi



Am rugamintea sa preluati aceasta poveste,sa incercam impreuna sa o facem cunoscuta.In speranta ca cineva care a vazut ceva la acea data va citi despre dorinta acestei mame de a afla adevarul si o va contacta...

Actiune EMMA

Actiunea "Un gest din suflet" propusa de Bianca Brad fondator al organizatiei EMMA s-a desfasurat anul acesta in 9 judete din tara.
Cadoul EMMA Bucuresti s-a indreptat catre Slobozia,acolo unde parintele Valentin a strans in grija domniei sale mame si copii...
Bucuria copiilor a fost mare la vederea bradutului incarcat de jucarii...
Si cum uneori cuvintele sunt prea mici ca sa poata descrie sentimente ,va las sa trageti voi concluzii din imagini...

http://nicubunu.ro/pictures/pj/emma-slobozia-2010/

10 decembrie 2010

Strigat...de durere

Dragii mei,nu prea obisnuiesc sa postez aici comentarii fara acordul persoanei care le-a lasat si sper ca aceasta doamna sa ma ierte...
Este un strigat de disperare,o durere prea mare a unei mame care si-a pierdut puiul o grea incercare si o mare suferinta.
Sa incercam impreuna sa ii aratam ca sufletele noastre sunt alaturi in suferinta,ca ii suntem aproape ,ca o intelegem si o ascultam...



In urma doi ani eram o familie fericita, implinita. Familia mea era compusa din trei persoane. In februarie 2008, in vacanta, baiatul meu in varsta de 19 ani a plecat la munte, acolo a avut accident cand conducea un atv. A intrat in coma... nu l-am putut salva. Dupa doua luni de coma... a decedat.

De atunci eu m-am izolat de toti. Nu suport pe nimeni in jurul meu, am impresia ca sunt falsi. Eu nu doresc sa impart suferinta mea cu ei. La serviciu ma comport acceptabil, neavand incotro. Astept cu nerabdare sa ajung acasa... sa plang, sa plang, sa plang. Nu pot sa plang langa sotul meu, mai rar. Nu mai raspund la telefoane, inchid interfonul, nu deschid usa la nimeni, am fost si la specialist.Dar...
Imi vreau copilul inapoi... Stiu ca este imposibil, dar e singurul lucru pe care mi-l doresc. O perioada i-am suportat pe apropiati, dar nu mai suport sa dau explicatii, sa ma justific fata de ei, tot timpul sunt certata,... Stiu ei nu pot intelege durerea noastra.
Vreau sa fiu alaturi de copilul meu, dar sunt lasa. Imi vizitez copilul saptamanal, vreau sa fiu cu el, imi apare in vis, se lasa mangaiat, pupat. Are nevoie de mine.

Nu va puteti imagina cat de mult imi doresc sa fiu cu el.Am obosit.... Acum ,am trei personalitati diferite.la servici sunt de nerecunoscut:zambesc,rad,glumesc.Cu sotul meu incerc sa fiu tandra sa nu-i arat suferinta.Iar cand raman singura sunt mama....care si-a pierdut puiul,ratiunea de a trai...si plang....Faptul ca-mi suprim suferinta in exterior,imi va afecta starea de sanatate mintala? Am 43 de ani,toti ma intraba;nu ai ramas insarcinata?...altele si la 70 de ani...este groaznic.
Comunicarea cu persoanele straine imi face bine,pentru ca nu simt mila pe care o simt langa cei apropiati.
Ce fel de mama sunt eu?
Dumnezeu ne-a rapit puiul de langa noi,ratiunea de a trai,visa,ne-a rapit speranta de viata,de ce ne lasa sa suferim?
Oare ce pacate avem, de am fost asa de aspru pedepsiti?Povestea mea seamana izbitor cu povestea doamnei de la Pitesti care s-a aruncat in mare,doar ca eu aveam baiat.
Culmea,eu stau la mare si n-am curaj.
Ce fel de mama sunt eu?

6 decembrie 2010

Mama

Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.

I-ai multumit plangand toata noaptea.


Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.

I-ai multumit fugind cand ea te chema.


Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.

I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.


Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.

I-ai multumit colorand masa din sufragerie.


Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.

I-ai multumit sarind in prima balta.


Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.

I-ai multumit strigand nu merg.


Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.

I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.


Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.

I-ai multumit scapand-o in poala.


Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.

I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.


Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.

I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.


Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.

I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.


Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.

I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.


Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.

I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.


Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.

I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.


Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,

I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.


Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.

I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.


Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.

I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.


Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.

I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.


Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.

I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.


Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.

I-ai multumit spunandu-i "Nu-i treaba ta!"


Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.

I-ai multumit spunandu-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"


Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.

I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.


Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.

I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.


Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.

I-ai multumit spunandu-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!


Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.

I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.


Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.

I-ai multumit spunandu-i "Lucrurile sunt diferite acum"


Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.

I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.



Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.

I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.


Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. SI tot ce nu ai facut vreodata s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta.


Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.


Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.


Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.


Pentru ca nu ai decat o singura mama in toata viata ta.



sursa :E-mail

De sarbatori

Suntem sau nu constienti,fara a ne cere permisiunea,anii trec ducand cu ei intr-un loc undeva la arhiva ,bine stocate, povestile vietii noastre.
Mi le imaginez acolo,in camera aceea imensa din univers bine asezate si etichetate pe rafturi...
Acolo undeva este povestea vietii mele,povestea ta...
Ma gandesc ca ar trebui sa ne concentram si sa ne straduim sa ne purtam cat mai bine pentru ca filmul vietii noastre sa fie cat mai frumos...

Am ajuns intr-o alta luna de decembrie,plina de sarbatori,lumina si bucurie...
Pentru multi dintre noi cei de aici este acum si plina de suferinta,de dor,de lipsa...
Suntem parca hipnotizati,setati pe anumite activitati care ‘trebuiesc ‘ facute,insa privirea pierduta,tristetea de pe chip ne tradeaza...
Pentru cei dragi noua de aici si ‘’ de acolo ‘’va trebui sa fim puternici...sa incercam sa ii bucuram.Caci ce bucurie sufleteasca mai putem astepta decat un zambet pe fata unei persoane dragi ?

Va doresc o luna plina de lumina,de liniste sufleteasca si de caldura celor dragi !
Eu va daruiesc un gand bun si o imbratisare iar Dumnezeu sa va dea bucurie sufleteasca ,sanatate si putere !
La multi ani !

5 decembrie 2010

30 noiembrie 2010

Chiar si vulturii au nevoie de un imbold

O poveste frumoasa pe care va invit sa o urmariti si cu care sa va hraniti sufletele. Pentru ca vulturul este simbolul claritatii si al curajului de a capata perspectiva de ansamblu asupra vietii noastre.
Chiar daca uneori aceste daruri au nevoie sa treaca prin botezul indoielii si al fricii, sunt de nepretuit pentru drumul nostru spiritual. Fie ca aceasta poveste sa va aduca in suflete aceste daruri!

Imboldul
O poveste de David McNally

“Vulturul-mama si-a indreptat cu delicatete copiii catre marginea cuibului. Inima ei tremura de emotie, pentru ca simtea rezistenta pe care cei mici o opuneau incercarilor ei repetate de a-i inghionti sa-si ia zborul.
“De ce oare bucuria zborului trebuie sa inceapa cu teama de cadere?” s-a gandit ea. Aceasta intrebare fara varsta inca nu isi gasise raspunsul pentru ea.
Asa cum era traditia speciei, cuibul se afla pe un varf de stanca. Dedesubt nu se afla nimic altceva decat aer care sa sprijine aripile copiilor ei.
“E posibil ca de data asta sa nu mearga?” s-a intrebat ea. In ciuda fricii, vulturul stia ca sosise timpul. Misiunea de parinte era aproape incheiata. Mai ramanea o singura sarcina. Imboldul.
Si-a luat tot curajul pe care il avea la dispozitie din intelepciunea sa innascuta. Pana cand copiii sai nu-si vor descoperi aripile, le va lipsi scopul in viata. Pana cand nu vor invata sa pluteasca, nu vor intelege ce inseamna privilegiul de a te fi nascut vultur.
Imboldul este cel mai important dar pe care il are de oferit. Este actul de suprema iubire. Si, astfel, a inceput sa-i impinga, pe rand, spre zbor… si ei au zburat.
Uneori avem nevoie sa primim acest imbold, alteori sa il oferim. Poate fi cel mai mare dar pe care l-ai daruit vreodata. Va schimba pentru totdeauna o viata.”

29 noiembrie 2010

Mesaj superb


George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.

Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde: "Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!" E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat: "Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?"

George îmi răspunse: "În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii."

"Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor" i-am spus.

"Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa".

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente. Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate. M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.

"Vrei să vezi cicatricile mele?"

"Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

"În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc."

"Dar nu ţi-a fost frică?"

"Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!"

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine. La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.



sursa :E-mail

25 noiembrie 2010

Fragment

Sunt slujitori ai Bisericii Ortodoxe care pretind că ar face minuni şi primesc bani pentru acest lucru. Alţii proorocesc sfârşitul lumii peste câteva luni. Sunt ei cu adevărat dăruiţi, sunt rătăciţi sau pur şi simplu sunt rău-intenţionaţi?


Îmi aduc aminte că, prin anul 1983, când eram stareţ la Mănăstirea Cernica, făcând controlul de rutină prin gospodărie, aud în magazia de alimente bocănituri şi bubuieli. Când intru să văd ce se întâmplă, văd vreo trei-patru fraţi de mănăstire cum de zor pun tot felul de pripoane la etajerele cu alimente. Când îi întreb ce înseamnă lucrul acesta şi de ce zoresc aşa, mi-au spus înspăimântaţi că Părintele Ilarion le-a spus că pe 27 martie va fi un mare cutremur şi vor să asigure rafturile să nu se prăbuşească. Le-am spus să se liniştească pentru că nu va fi nici un cutremur.
A trecut ziua prezisă. N-a fost cutremur. Când le-am spus că au fost înşelaţi, au spus că va fi peste două-trei luni şi mereu fixau altă dată.
Sigur că s-au creat premizele unui cataclism pe acest pământ, având în vedere, mai ales, marea cantitate de armament nuclear care ar putea prăbuşi pământul în haos şi dacă mai adăugăm şi asteroidul care se spune că vine cu o viteză astronomică spre pământ! Ce-ar mai trebui, oare, ca să ne pună pe gânduri chiar şi anumite preziceri? Date fixe şi alte profeţii! Oricum, vremea a venit şi acum este, să ne facem un examen de conştiinţă foarte sever, să ne spovedim toate păcatele săvârşite cu voie, fără voie, cu cuvântul, cu lucrul, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, în zi şi în noapte; să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu noi înşine!

Rugăciunile noastre şi căinţa noastră sinceră precum şi hotărârea de a nu mai păcătui ar aduce o uşurare pământului, n-ar mai fi cutremure, nici războaie, iar pământul se va transforma într-o grădină împodobită.
Cred că Dumnezeu este supărat pe noi! Dar El ştie că-L iubim şi ne vom strădui ca de azi, de acum, din această clipă să punem început bun vieţii noastre, cu ajutorul Lui cel sfânt! „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului!"21
21 Matei 25,13


Traista cu stele-Parintele Calinic Argatu

Povestea mea...povestea mamei...(Narcisa)


Sa va spun povestea mea,mama avea 66 ani,sanatoasa tun(aparent),daca ma luam cu ea la intrecere ma intrecea,era o fire puternica,luptatoare,vesela,grijulie,iubitoare,devotata,singura ne-a crescut cum altii nici in doi nu au putut,si-a dedicat toata viata noua,muncind pentru noi,dar totul a inceput anul trecut in septembrie,a inceput cu o tuse din ce in ce mai puternica si o oboseala,ne-am gandit la plamani,am mers la dr imediat,am facut toate analizele posibile la Spitalul Militar Pitesti,cu interventii am ajuns acolo stiind ca sunt dr foarte buni,in fine totul a iesit normal,analizele bune,la plamani nu era nimic,au zis ca poate e un astm,i-a dat fel si fel de pastile si inhalante care cred ca i-au grabit moartea fiind inutile,am ajuns in octombrie ,tusea persista,deja erau nopti albe,nu puteam dormi nici unul din cauza tusei,tusea pana vomita,a inceput sa-si piarda gustul,deja o fortam sa manance,nu stiam ce sa mai fac,intr-o dimineata sa trezit cu mainile umflate,ii dadeam cu lingurita sa manance,am dus-o iar la doctor au zis ca e reumatism,i-a dat alte pastile,deja noptiera era plina de pastile pe care i le dadeam zilnic,umflatura a cedat,tusea persista,era din ce in ce mai slabita,nu se mai dadea jos decat la wc.eu credeam ca nu mai vrea,ca e delasatoare,nici un moment nu m-am gandit ca nu mai poate,ca e ceva grav,in schimb nu stiu dar simteam in sufletul meu o durere.....simteam ca o sa pierd ceva,dar ce?mintea mea nu a gandit niciodata ca ceea ce aveam sa pierd era mama......a venit decembrie,tusea continua,analize iar,totul bine,au venit sarbatorile,nu a mai fost atmosfera din alti ani,dar eram impreuna,a venit ianuarie,4 ianuarie ziua mea,mamica mea ma lasat sa fac 30 ani cu ea alaturi,am facut poze,era asa cum o stiam,deja avea pofta de mancare,isi mai revenise,slabise,dar am zis ca de nu prea a mancat,tusea persista,deja ne obisnuisem toti cu ea,se face 9 ian.mama se trezeste si imi zice ca o doare capul,ii iau tensiunea,era 16,m-am speriat,am zis mami eu chem salvarea,imi era teama de vre-un atac cerebral,ea a inceput sa planga si a zis sa nu chem salvarea,am luat-o in brate,am pupat-o si i-am zis ca o sa fie bine,ca ii face ceva si gata,credea tot ce-i spuneam,atunci mi-a zis ca daca din asta nu si-o gasi ea sfarsitul sa o scuip in ochi,acestea au fost vorbele ei,a venit salvarea,tensiunea crescuse la18,a luat-o la spital,era ora 15,dupa toate analizele facute acolo.......surpriza........ce astm???tusea era de la inima,si ce reumatism???erau rinichii,curios faptul ca nu au suparat-o niciodata,vine dr.si-mi spune.......are insuficienta renala in faza terminala..................ce???cum in faza terminala??nu intelegeam,din acel moment nu mai stiam pe ce lume ma aflu,am iesit afara si am plans de nu mai stiam de mine,sotul ma intreba ce e?nu puteam raspunde,dai telefoane,anunta-i pe toti,nu stiam cui sa-i mai spun,in fine,m-am intors in salon,mi-a vazut ochii,ma intrebat ce am,i-am zis ca ma doare burta,si ii zicea dr.faceti-i ceva fetei mele ca o doare burta,m-am ferit tot timpul de ea,sa nu ma vada suparata,am mintit atunci 2 sapt.cat pt.toata viata mea,dar cel mai mult ma doare ca i-am promis ca o sa fie bine......am internat-o,dr a zis ca a doua zi o opereaza de urgenta,am chemat preotul sa o spovedesc,impartasesc,ea zicea de ce chemi popa?eu i-am zis,mami pt operatie,impartasania iti va da putere,dupa ce am impartasit-o imi zicea ai avut dreptate,parca m-am luminat,a operat-o,ia bagat 2 furtunase in gat si a trecut-o pe hemodializa,saptamana ce a urmat a mers bine,ne chinuiam cu drumul la dializa,era frig si ningea in fiecare zi,dar luni,pe 25ian.dr ne-a adus vesti bune,creatirina si ureea scazuse,dializa mergea bine,vineri urma sa o externeze,eram bucuroase,avea pofte,imi cerea de toate si ii faceam bucuroasa ca mananca,era binele dinaintea mortii......am stat 2 sapt in spital,zi si noapte,si speram ca vom merge acasa,dar luni noapte,pe la ora 22,mama mi-a zis ca ii este frig rau,am pus apa calda in sticle pe langa ea,am frecat-o pe tot corpul dar degeaba,atunci mi-a zis mami vezi ca eu mor in seara asta,tu sa fii tare,mi-a zis in ce sa o imbrac,cum voi lua ajutoare de la casa de pensii,dar eu nu am lasat-o sa vorbeasca,i-am zis sa taca ca nu moare,ca o sa fie bine.........acum regret asta,trebuia sa o las......trebuia......dar nu am crezut......nu vroiam sa cred,a vorbit pana in ultimele minute,zicea ca simte cum ingheata,si-a simtit moartea,a venit dr,ia pus perfuzii,injectii,degeaba,tensiunea ei era la 6 si continua sa scada,m-am suit in pat langa ea,am luat-o in brate,mi-am lipit obrazul de al ei,plangeam,lacrimile mele intrau in urechea ei,am zis” Tatal Nostru”,de vreo 10 ori,apoi pana la ultima suflare i-am soptit “mami te iubesc”,”mami te iubesc.”....oare ma mai auzea?avea ochii inlacrimati,i-am pus lumanarea de la impartasanie in mana ei si eu am tinut-o peste a ei,a suflat de 3 ori si.......gata,gata???nu realizam,nu stiam ce se intampla,mi-au zis gata a murit,cum a murit?nu puteam crede,ma uitam la ea si ziceam ca doarme,am urlat de am pus tot coridorul in picioare,a venit sotul,a venit sora dar prea tarziu,poate daca mai era cineva atunci cu mine era altfel,retraiesc zilnic acel moment,dupa nu mai stiu nimic,am fost aeriana,o sa-mi amintesc ziua cand stateam in fata usii de la morga si asteptam sa-mi iau mamica acasa dar cum?era un ger cumplit,nu o sa uit niciodata,3 zile am tinut-o numai de mana,cand plangeam troznea cosciugul si ea se intrista........as mai avea mult de povestit dar ma opresc acum,mi-e greu..............

Narcisa

20 noiembrie 2010

De sarbatori si in zilele speciale.....

Ziua de nastere, de nume, ziua plecarii, aniversari, Paste, Craciun …
Zilele speciale, aniversarile si durerea nu par a se potrivi. Va temeti de aceste zile cand se apropie mai mult si mai mult. Va intrebati cum va veti simti atunci cand va veni acea zi. Va faceti griji cum veti face fata la toate sentimentele care erup.

Sarbatorile pot fi stresante si de aceea puteti gasi un refugiu in plans. De fapt, acesta este timpul in care fiecare dintre noi are nevoie de mai multa dragoste si atentie.

Insa, in familie, puteti sa va oferiti reciproc un suport enorm, o data ce ati trecut de teama de a vorbi despre acea persoana iubita, care nu mai este.... fie ca este vorba de un copil, de frate sau sora, de mama, tata sau bunici....


http://www.organizatiaemma.ro/node/726#top

19 noiembrie 2010

Reflectii

Incerc sa adun aici tot ce citesc eu si mi se pare ca va poate interesa si pe voi…De fiecare data cu dorinta ca un cuvant,un pasaj,o idée sa va poata alina putin suferinta si povara mult prea mare.
Mi-as dori sa lasati la randul vostru gandurile,trairile voastre si mai ales cum le gasiti voi rezolvarea…pentru cei care “vin” ,care cauta disperati ca si noi,care din diferite motive nu apeleaza la un specialist dar cauta o rezolvare,pentru cei ca si noi…Niciodata nu stii cum poate ajuta…
Va redau mai jos gandurile unei doamne care nu imi sunt adresate mie,dar prin bunavointa unei alte persone apropiate (ca si voi) sufletului meu ,au ajuns la mine si la voi...


Am citit cu mare interes aceste mesaje si redau cateva din reflectiile mele:
- felul in care ne percem propria viata (ex: monotona/minunata) nu tine de ceea ce se intampla faptic in ea (ex: casa/serviciu versus cursuri/realizari intelectuale sau artistice), ci de starea noastra interioara, altfel spus, nu viata este monotona, ci starea noastra sufleteasca sufera unele "caderi" energetice;
- caderile apar chiar si cand atingem stari minunate de fericire si impacare, pentru ca sunt multe de curatat in propria viata, suparari, frustrari, manii, regrete pe care le-am acumulat de zeci de ani au nevoie de o perioada mai mare de constientizare, vindecare si transformare. Tentatia, atunci cand suntem "pe val", este acea de a crede (inconstient) ca odata ce am ajuns sa traim asemenea stari, nu vom mai fi "chinuiti" de trecutul suparator. Insa adevarul este ca tot trecutul nu dispare sau nu se transforma in cateva zile ci in munca sustinuta, cu tot cu caderi. Ajuta sa stii ca viata e ciclica, ca perioadele de "rau" sufletesc trec, insa pentru ca aceste stari sa fie din ce in ce mai rare si mai putin intense este necesar sa ne dorim noi sa iesim din starea asta, sa ne dorim sa ne vindecam, sa cautam oamenii care ne pot ajuta, sa reflectam atunci cand ne e mai putin bine, sa incercam sa intelegem ce anume ne-a adus aici, sa intelegem cum anumite ganduri/cuvinte/oameni/amintiri ne pot influenta starea de spirit, sa intelegem cum permitem sa renuntam la puterea noastra interioara atunci cand lasam ca lucruri venite din afara noastra (cuvinte spuse de altcineva, crezuri ale altor oameni pe care le interiorizam fara ca ele sa ne fie de folos).
Cu alte cuvinte, sa intelegem ca noi detinem controlul asupra propriilor stari de spirit, emotii, ganduri, trebuie numai sa incercam sa devenim cat mai mult constienti de viata noastra interioara si de schimbarile extrem de subtile care se petrec in fundalul vietii noastre sufletesti.- lucrurile nu se "intampla" in viata cuiva (ex: curs de dans, aranjamente florale care pica pur si simplu din cer), ci noi le initiem, punem energie in ele, ne implicam in mod constant cu energie, timp, emotii. Daca imi permiti cateva sugestii, tu insati scrii foarte frumos, lucru remarcat si de altii, ba chiar ai fost invitata sa scrii cate ceva. Deci, tu insati (ca si Ioana) poti sa scrii despre ceea ce traiesti/simti/gandesti. Chiar daca aceste texte nu vor avea o circulatie publica, ci numai una restransa sau chiar pastrate in caietul tau, ele, prin simplul fapt al scrierii lor, vor avea o valenta terapeutica pentru tine. De asemenea, alta sugestie: sa identifici ce anume te inspira, ce ti-ai dori sa faci, ce ti-ar alimenta bucuria de a trai, chiar daca initial ar fi lucruri pe care le faci in timpul liber, ele te vor hrani cu noi resurse, exprimate in valoare personala, incredere in sine. Sa identifici si sa faci, sa gasesti resursele de a face, pentru ca facutul unor lucruri te va conduce la altceva si altceva si altceva. Parerea mea este ca starea de plictiseala/sictireala pe care o simti acum se datoreaza faptului ca tu stii, interior, ca poti face mai multe lucruri, mai hranitoare spiritual, insa nu ti-ai gasit inca modalitatea de a te exprima in modul cel mai specific tie. Si, extrem de important, mai este de realizat si demersul de vindecare interioara in profunzime. Fara a aduce la suprafata umbra din viata ta si fara a o accepta nu se poate.
Roxana Tudose

18 noiembrie 2010

Poveste pentru suflet


Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun. De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul. Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea.Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau."
Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"
In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.



Editura For You Newsletter
foryou@editura-foryou.ro


17 noiembrie 2010

Vise,premonitii,superstitii?

De ceva vreme ma tot gandesc daca sa va deschid un alt subiect…Acela al premonitiilor,viselor,superstitii? Am ezitat pentru ca din cate am citit se spune ca nu este bine sa credem in vise si nici sa vorbim despre ele,insa acum citind comentariul Narcisei am simtit nevoia sa ii povestesc un vis,care nu imi apartine,l-a visat fata mea…

A visat ca tatal ei s-a intors acasa ,erau numai ei doi si el ii povestea ca atunci cand a murit ne vedea,vedea ca plangem,suferim,plangea si el dar nu avea ce sa faca…nu avea cum sa schimbe asta…

Sunt convinsa ca noi toti avem multe de spus referitor la acest subiect,uneori nu povestim pentru ca ne e teama ca cei din jur sa nu ne considere nebuni,insa aici cred ca ne intelegem,ca nu ne judecam…voi ce parere aveti?

Ce proiectam asupra celorlalti nu acceptam in noi

Proiectia este un fenomen fascinant, despre care cei mai multi dintre noi nu am invatat la scoala. Este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconstient, astfel incat ni se pare ca aceste caracteristici exista cu adevarat in ceilalti oameni.

Cand suntem nelinistiti in privinta emotiilor noastre sau a unor parti de neacceptat din personalitatea noastra, noi atribuim aceste trasaturi obiectelor exterioare si altor oameni, din cauza unui mecanism de aparare. Anumite caracteristici imperfecte din alti oameni activeaza anumite aspecte din noi insine care cer sa li se dea atentie. Prin urmare, proiectam asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumam in ceea ce ne priveste.


http://www.damaideparte.ro/index.php/ce-proiectam-asupra-celorlalti-nu-acceptam-in-noi-insine/3206/

12 noiembrie 2010

Spuma de ras

La locul ei din baie,prafuita si amortita,troneaza spuma de ras.Din cand in cand ochii mei se opresc la ea,apoi o ocolesc intr-o zbatere muta…
In ultimul timp mintea ma intreaba:”Ce ai de gand?”,”Ce faci cu ea?”, “Cat o mai tii?” dupa care capul se scutura pentru a imprastia aceste ganduri …
Astazi mi-am rugat fetele sa ma ajute la curatenie.La un moment dat Ana imi aseaza in fata tacuta spuma de ras.Printr-un gest cu mana ma intreaba ce fac cu ea…
Idei invalmasite,sentimente confuze,panica,tacere…si cu durere in suflet dar fara sa-mi tresara nici un muschi al fetei am hotarat:”Astazi spuma de ras va parasi aceasta casa!”
Parca o alta particica dintr-o fiinta draga a plecat impreuna cu ea…aceeasi panica imi ramane in suflet”voi ramane fara nimic!”
Dar ma incurajez:”imi raman amintirile…”

9 noiembrie 2010

Poveste trista despre oameni

"Desi este doar inceputul lui Octombrie este frig si am aprins focul in semineul din sufragerie...Stau confortabil in fotoliul de piele si ma uit cu drag la Karinna, fetita mea de 3 ani care se joaca impreuna cu Hans: Hans este sotul meu si l-am cunoscut cand am plecat definitiv din Romania, in anul 2005, dupa ce am terminat facultatea de medicina de la Cluj...
Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reusisem sa ma angajez si a fost dragoste la prima vedere... Ne-am casatorit apoi dupa vreo 2 ani, a venit si Karinna...
Traim bine si nu ne lipseste nimic...Locuim la periferia orasului dar locul este minunat, iar casuta noastra este asezata la marginea unei paduri de vis si chiar daca trebuie sa ne "chinuim" masinile in fiecare zi ca sa ajungem la spital, imi spun intr-una ca merita... Brigitte, bona Karinnei este punctuala ca o bavareza originala iar Karinna o indrageste tare mult...
Ma uit la frunzele care au inceput sa cada si apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile pana la Craciun...Craciunul...stiu ca vom impodobi un brad superb pe care il vom aduce din padurea din spatele casei, ca sa nu-i fie frig si sa miroasa a sarbatoare in toata casa! si mai stiu ca ne vom vedea cu vecinii nostri, care atunci cand ne-am construit casa, ne-au ospatat aproape in fiecare seara...Veneam dupa turele de la spital, dadeam o fuga sa vedem cum avanseaza lucrarile si ne pomeneam cu ei in curte, luandu-ne pe sus, la ei la masa...Ma bucur in sinea mea ca se apropie Sarbatorile de iarna... Poate ma va vizita si sora mea Jeni care locuieste in Austria sau poate chiar cealalta sora, Maria, desi cred ca-i va fi cam greu sa vina tocmai din Canada, mai ales ca tocmai a nascut un baietel...Mi-e dor de ele si mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, cand au plecat si ele definitiv din tara... Au vandut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au impartit la 3 si am primit fiecare cateva sute de dolari. Mama a spus ca partea ei ne-o da noua... Asa-s mamele...
Ma gandesc sa-i cumpar Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care si-l doreste inca de anul trecut...Ba nu, am sa-i cumpar lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat cand am fost impreuna la bijutier ca sa imi repar lantisorul cu diamantele de care s-a agatat, cand am luat-o intr-o zi in brate, cu toata hotararea, Karinna...Greu, dar sper sa-mi vina vreo idee geniala pana la Craciun...
Zambesc de una singura, ca proasta si incerc sa-mi alung din minte orice umbra despre trecut...
Nu o sa uit insa niciodata Craciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealalta sora, nu implinise inca 18 ani. Eram noi trei si mama. Tata murise de 5 ani in accident la mina.
Cu o luna inainte de Craciun pastorul nostru a anuntat o colecta speciala pentru cea mai saraca familie din Biserica. A cerut ca fiecare enorias sa economiseasca timp de o luna ceva bani ca sa dea acelei familii pe care fratii din comitet o vor considera cea mai saraca.
Ne-am gandit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost sa mancam timp de o luna de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, daca vom sta cu becul stins seara de seara, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curatenie la cativa bogati, iar Jeni a vandut ceva felicitari facute de ea. Seara pe intuneric, vorbeam si ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram in Biserica, noi si inca 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decat erau... Noi ceilalti stiam ca suntem cetateni romani iar acum, la 4 ani de la caderea lui Ceausescu, unii dintre noi se descurcau binisor. Noi locuiam in casa bunicii, de care eram tare mandre desi nu avea decat doua camere dintre care pe una o transformam in bucatarie cand venea frigul. Mama a calculat ca se va strange inca de douazeci de ori atat cat avem noi, mai ales ca la slujba veneau si cei cu masini luxoase si plini de bani iar pastorul ne aducea aminte in fiecare duminica de colecta.
Cu o zi inainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin sa schimbam banii in bancnote nou-noute. Asa invataseram noi ca trebuie sa dam lui Dumnezeu.
Am venit acasa cu 800.000 lei. O bancnota de 500.000 lei si trei bancnote de 100.000 lei. Niciodata nu avusesem atatia bani. Nu ne pasa ca n-aveam haine de Craciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toata noaptea de nerabdare...
A doua zi, in ziua de Craciun, ploua cu galeata, iar noi n-aveam umbrela. Biserica era la 2 kilometri de casa, dar noua nu ne pasa cat de ude vom fi. Jeni avea gauri in pantofi si a pus niste hartie. Pe drum, hartia s-a udat, iar ea era leoarca la picioare. Am stat bucuroase in Biserica, desi am auzit cateva fete de la cor razand de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziseram asta si nu ne-a durut. Cu banii in mana, eram bogate. Cand s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, cate una de 100.000 lei.
Pe drum spre casa cantam de bucurie. La amiaza, mama ne-a facut o surpriza. Cumparase 10 oua pe care le fiersese si le-am mancat cu cartofi prajiti. Era ziua de Craciun si noi ne simteam asa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la usa . Cand a intrat mama in casa, era alba ca varul si tinea un plic in mana. Am intrebat-o ce este in plic si abia dupa jumatate de ora mama l-a deschis. in plic era o bancnota de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei si 40 de bancnote de 10.000 lei. in total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu cateva minute mai inainte ne simteam ca niste milionare. Acum, cu plicul in mana, ne simteam ca niste copii teribil de saraci.
Noua ca si copii ne parea bine ca suntem bogati fata de altii, ca aveam cartofi. Apoi, stiam ca suntem bogati ca aveam o mama grozava si multi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram ca eram trei surori in casa si atatea familii nu aveau copii. stiam ca nu avem multe lucruri pe care altii le aveau, dar niciodata nu ne-am gandit ca eram saraci; dar in acea zi de Craciun am aflat ca eram.
N-am mai fost niciodata ca inainte. Saptamana care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni in casa noastra. N-am mai vrut sa mergem la Biserica de rusine, dar mama nu ne-a dat voie sa lipsim de la slujba...
Mama ne-a intrebat ce sa facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu stiam ce fac saracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetateni de-ai nostri si noi, am strans 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai saraci 4 oameni din Biserica... si atunci am stiut ca orice s-ar fi intamplat, trebuia sa plec din Romania..."


sursa:E-mail

6 noiembrie 2010

CUM POTI FACE FATA SUFERINTEI UNEI PIERDERI

’ Cind un parinte moare ,iti pierzi trecutul ;cind moare un copil,iti pierzi viitorul.’’


Acest subiect este unul ,as spune,tabu.Despre acest lucru nu ar trebui sa se scrie niciodata,insa,din pacate el exista si vom incerca sa gasim modalitati de a –l depasi.
Copiii nu ar trebui sa moara.Parintii se asteapta sa-si vada copiii crescind si maturizindu-se ;ei,parintii,spera sa-si lase urmasii in urma,acestia avind la rindul lor copii.Acesta ar fi un curs natural al evenimentelor,cercul vietii avind astfel un curs firesc.
Cind iti pierzi un copil,pierzi inocenta surisului sau,pierzi puritatea gindurilor si sentimentelor sale,pierzi speranta,visurile,asteptarile….
Se spune ca durerea unui parinte intr-o astfel de situatie,nu poate fi cuantificata.In acele momente , simte ca o parte esentiala a lui a murit,si ca acea parte,vitala si importanta a plecat pentru totdeauna.Aceasta stare nu este doar de o mare intensitate,dar dezorienteaza.Cel in cauza nu isi mai gaseste drumul,nu mai vede speranta ,are un sentiment acut ca viata s-a sfirsit.Acesti parinti,ce se confrunta cu o asemenea sfisiere a sufletului,ajung in fata unui paradox :pe de-o parte se lupta cu durerea,iar pe de alta cu sentimentul inerent ca trebuie sa-si continue viata .
Multi oameni trec in acele momente prin diverse stari : socul-este cel mai adesea primul raspuns la aflarea unei morti neasteptate.Este ca si cum ‘’ti-ar exploda inima’’,este ceva ce iti paralizeaza simturile,nu iti poti exprima durerea intr-o maniera vizibila(nu plingi,nu tipi,nu vorbesti).Acesta este,de fapt un mecanism de aparare al organismului ,normal ,si pot trece zile,saptamini ,chiar luni pina cind sa poti intelege ce s-a intimplat.Alte manifestari ale durerii sint :neincrederea,furia,supararea,goliciunea interioara,in anumite momente,chiar un sentiment de plutire.Acestea ,amalgamate,duc la o stare aproape de nebunie.
Unii parinti vor simti nevoia sa vorbeasca despre moartea copilului,iar si iar.Altii vor evita sa deschida acest subiect,si vor face’’o deviere ‘’a sentimentelor si emotiilor lor inspre viata profesionala ,muncind pina la epuizare,din nevoia de a uita ,ajungind pina la o extindere obsesiva.Cea mai mare dificultate intr-un cuplu ajuns in acest moment de cumpana,o poate reprezenta faptul ca unul ditre ei vrea sa vorbeasca,iar celalalt nu –l asculta,sau nu-si exprima sentimentele.Este des intilnit acest fenomen,atunci cind unul dintre parteneri are energie doar pentru propria durere si nu este disponibil la durerea celuilalt.
Un lucru important din punct de vedere psihologic este sa intelegi ca fiecare dintre noi avem moduri diferite de a reactiona,de a ne exprima emotiile,si de a respecta nevoia celuilalt de a suferi si de a gasi suport in felul sau.

Nu ezitati sa cereti ajutor in afara familiei,daca e necesar,mai ales daca simtiti ca a vorbi cu rudele sau prietenii nu este suficient pentru nevoia voastra.

De multe ori,parintii celui decedat cauta raspunsuri in alcool ,droguri,medicamente,ceea ce duce la o stare de amortire,dar se ajunge doar la depresie si la o singuratate profunda.
Vina legata de ce ar fi trebuit sa faca pentru a preveni tragedia este normala.Parintii considera de datoria lor in a-si proteja copiii,si,intrebari precum ‘’ce ar fi fost daca ?’’,’’de ce nu am fost eu in locul lui ?’’,sau’’daca as fi facut …. ?’’sint normale ,insa nu ar trebui sa duca la autoacuzare.Nu conteaza cit de irationale sint aceste ginduri,este de ajutor sa le scoti la suprafata,sa le imparti cu familia,si sa nu ii judeci pe oamenii aflati in aceeasi situatie.
Un alt lucru ce poate fi benefic este in a tine un jurnal dedicat celui plecat, in care sa-ti exprimi regretele,sa-ti iei la revedere,sa-i adresezi dorinte neimplinite,si sa-i spui lucruri care nu au fost spuse.Acesta poate fi un mod in care vinovatia si nevoia de a te blama se pot muta la un alt nivel de acceptare a faptului ca multe tragedii in viata nu pot fi prevazute sau prevenite.
Dupa ce realitatea cruda a mortii se instaleaza,apare o furie intensa asupra nedreptatii care ti s-a facut,o profunda angoasa cind realizezi ca pierderea este pentru totdeauna.Furia se indreapta asupra celor responsabili,sau asupra lui Dumnezeu ca nu a salvat copilul,sau asupra oricui si in orice moment.
In aceste momente ,a discuta cu oameni trecuti prin aceleasi evenimente ingrozitoare,si a intelege ca nu esti singur in durerea ta,te poate ajuta. O alta modalitate de a merge mai departe ,este in a gasi cai speciale de aducere aminte.Aceasta aducere aminte poate fi simpla,ca de exemplu prin includerea numelui copilului in conversatie,spunind istorioare despre el,facind un album special,ori adunind familia la o masa de comemorare .



Durerea fiecarei persoane este unica,diferita si individuala,doar a ei ;insa acest proces de ‘’vindecare’’,prin care familiile invata sa traiasca cu golul imens din suflet,poate fi asemanator.Recuperarea completa dupa o asemenea tragedie este un mit.Membrii familiei isi reiau viata,insa niciodata ‘’asa cum a fost’’.Unitatea familiei se schimba .Ei toti au nevoie de suport pe termen scurt si lung mai ales cind moartea copilului este neasteptata.Unii au nevoie de support in a face fata fricii ca ceva tragic se poate intimpla oricind si cu altcineva din familie.
Dupa un timp ,durerea se transforma intr-o suferinta profunda,facindu-i pe unii parinti sa-si schimbe total modul de viata(scriu carti despre tragedia lor ,isi continua studiile,si exista cazuri in care unul dintre parinti a ajuns avocat pentru a corecta nedreptatea legata de moartea copilului),care i-ar fi facut mindri pe copiii lor.Toate aceste lucruri pot fi constructive,reprezentind faptul ca ‘’ceva bun ‘’poate aprea dupa o pierdere.

Fiecare persoana trebuie sa caute o semnificatie a acestei pierderi pentru a putea da vietii un nou sens.Familia trebuie ,in diferite moduri,sa -si integreze pierderea in propriile lor vieti si sa reinvesteasca in dragoste,intelegere,comunicare,in munca,intr-un cuvint,in viata


Cristea Sorina

psih.sorinab@hotmail.com

5 noiembrie 2010

Trauma-implicatii psihologice

La fiecare 10 secunde,undeva in lume,cineva este implicat intr-un accident rutier,conform ultimelor statistici ale National Highway Traffic Safety Administration.Din fericire,nu toate accidentele sint fatale,insa oricit de minor ar fi, afecteaza atat structura bio-fizica a individului,cit si psihicul, Eul sau interior.
Afectarea psihica se refera aici,la anxietate pe termen lung,pina la frica sau fobie in a conduce sau a merge in autoturism .Este normal sa fii socat,speriat atunci cind viata ta sau a altor persoane este in pericol,sau cind se intimpla mai mult de atit!
Acest tip de eveniment,susceptibil de a declansa tulburari somatice si psihice se numeste TRAUMA.
Freud numeste TRAUMA-orice eveniment care perturba echilibrul afectiv al unei persoane si duce la aparitia mecanismelor de aparare.Cind perturbarea acestui echilibru dureaza mai mult de o luna se poate spune ca individul sufera de sindrom de stres posttraumatic.
Simptomele sindromului de stres posttraumatic sint:
-cosmaruri sau flash-back-uri ale traumei-individul are sentimentul ca accidentul se intimpla din nou.
-ocolirea locurilor sau lucrurilor care pot produce aducere aminte;
-existenta unei asa zise stari de “a fi paralizat” si lipsa interesului pentru anumite lucruri.
-tremuraturi;
-stare permanenta de nemultumire;
-insomnie;lipsa de concentrare.

Unii oameni se pot manifesta insa diferit prin stari depresive,sentimente de vinovatie sau de furie;iar la copiii manifestarea dupa trauma ,rezida in comportament de tip repetitiv.Aceste simptome pot apare la interval scurt dupa trauma(o luna),sau pot aparea si apoi sa dispara,si se pot manifesta luni la rind ,iar consecintele pot fi atit de grave incit sa afecteze atit viata personala cit si profesionala .
La inceput apare negarea in care nu poti constientiza pierderea,fie de persoane,de echilibru psiho-social,de integritate corporala,etc.Aceasta apare ca raspuns la socul initial in care viata este afectata in profunzimea ei .De cele mai multe ori,supravietuitorii ramin focalizati pe propria persoana o perioada lunga de timp.Apoi,pentru a stapini sentimentele de confuzie generate de intrebari precum”Cine sint eu?;De ce mi s-a intimplat tocmai mie?Ce se intimpla cu viata mea ?Voi putea face fata acestei noi vieti?”individul isi ascunde trairile.Si astfel,ascunzindu-si durerea de cei din jur ,se cufunda in depresie,in munca ,sau in alcool,droguri,etc.
Acceptarea realitatii depinde foarte mult de personalitatea fiecaruia si ,foarte important, de sustinerea celor din jur(familie,prieteni,societate).De asemenea si de intensitatea traumei si de cit de puternica a fost reactia individului in momentul evenimentului.

Bolile cu debut acut,asa cum pot fi definite accidentele auto,(care necesita spitalizare,in special),cresc teama de moarte in interiorul individului ,distrugind crezul acestuia de persoana indestructibila si evident,stapina pe propriul destin.
Daca boala are evolutie favorabila ,stresul si anxietatea se mai diminueaza la iesirea din spital; insa in cazul in care boala are o evolutie mai putin buna,stresul posttraumatic cu toate implicatiile sale persista.
Poate fi dureros sa vorbesti despre un eveniment traumatic,dar este important sa recunosti ca ai nevoie de ajutor,un ajutor pe care ti-l poate da cu atit mai mult un specialist.
Specialistul,psiholog in speta,se ocupa cu consilierea sau terapia prin vorbire.Aceasta este un prim pas in tratarea simptomelor posttraumatice.Prin crearea unei atmosfere de siguranta si deplina incredere,individul isi poate dezvalui trauma ,si ,de multe ori,simpla punere in cuvinte are un efect benefic.Prin vorbire ,pacientul este ajutat sa inteleaga si sa recapete control asupra propriei vieti;se reduce in acest mod anxietatea,tristetea ,insomnia,etc.
Tratamentul psihoterapeutic poate dura intre 3 si 6 luni,in unele cazuri putind fi mai indelungat.Este insa important sa inceapa cit mai devreme,pentru a avea sanse de succes reale.
Terapia traumei nu poate sterge cu buretele amintirile traite,insa ajuta pacientul la o mai buna gestionare a acestora, prin cresterea controlului si increderea in sine si scaderea simptomelor psihice,asa incit individul sa se poata bucura iar de viata.





Prezentare caz.
B.I, un tinar avocat de succes,”STILPUL FAMILIEI”-cum ii placea sa-si spuna,in virsta de 29 de ani,ajunge la spital in urma unui grav accident de circulatie,in care el este victima.In momentul in care mi s-a solicitat ajutorul de catre medic si familie,pacientul era internat in sectia de terapie intensive pentru un traumatism deschis cu amputatia membrului inf dr,in 1/3 superiora(amputatia piciorului la jumatatea coapsei).
Problema lui psihica in acel moment,erau cosmarurile si agitatia.Prima sedinta se incheie repede,pacientul fiind la 2 zile de la accident,si sub influenta tranchilizantelor.Un rol important in acest caz,l-a avut sotia,careia i-am recomandat sa fie acolo,cind pacientul se trezeste,pt ca sa-l faca sa se simta in siguranta,sa vada o figura care sa-i inspire incredere.Sedintele care au urmat s-au concentrat asupra identificarii simptomelor datorate traumei(anxietate,frica,teama de moarte),si pe reducerea intensitatii lor.Am continuat cu incurajarea comunicarii,constientizarea nevoilor,a limitelor,a valorilor;pe deblocarea resurselor personale si pe ancorarea in aceste resurse care sa-l faca sa-si vada viitorul.
Pacientul a ramas internat 2 luni ,in care am lucrat intens pe toata problematica traumei sale,pe cresterea maturitatii si adaptabilitatii la situatia data,si, in ultimele doua sedinte,am experimentat revenirea lui progresiva in familie,in societate.
Acum ,la un an si jumatate de la incident,B,I,are o proteza performanta,in locul piciorului lipsa,si o excelenta cariera de avocat , precum si o viata familiala normala.Si a redevenit STILPUL FAMILIEI.


Cristea Sorina Madalina
psih.sorinab@hotmail.com

3 noiembrie 2010

Cum sa trec peste...

Unii psihologi considera ca in cele mai multe cazuri pot fi descrise reactii specifice la un astfel de eveniment de viata, un fel de etape, a caror ordine si durata variaza in functie de fiecare persoana:
starea de soc, amorteala
dezorganizare, inabilitatea de a planifica rational viata
negarea
depresia
vina
anxietate, frica, teama de viitor
agresivitatea, revolta (orientata spre exterior, alte persoane, sau spre sine)
..si in fine, acceptarea, reorganizarea vietii..
E important sa stiti ca ceea ce traiti si simtiti acum nu este anormal sau aberant..este doar o etapa normala a unui proces natural de vindecare care se desfasoara in ritmul si in modul vostru personal.

Cred ca ar fi bine sa permiteti acestui proces sa continue, sa nu-l fortati sau sa-l grabiti, chiar daca exista poate si presiuni externe (serviciul, sau familia, prietenii) in acest sens. Sentimentele intense se cer exprimate, daca sunt blocate ele vor exploda in conditii nefavorabile si cu consecinte nedorite..ati putea sa va rezervati un moment al zilei in care sa va exprimati furia si celelalte sentimente, si sa incercati, sa explorati si alte modalitati de a face asta (in afara de a va face rau, sau de a face altcuiva rau)...puteti de exemplu sa rupeti hartii/ziare inutile, sa desenati, sa mazgaliti..sa plangeti.. pana obositi, sau doar pentru o ora...

Mai eficient ar fi sa apelati la un psihoterapeut, sa va ghideze in acest proces..

Puteti invata sa traiti si altfel cu durerea..lasati-o sa treaca prin dumneavoastra, si pe masura ce va trece va ramane mai mult loc liber pentru sentimentele si trairile placute, pozitive..

Alexandra Ghiran
psiholog

http://www.psihoterapie.net/intreaba-un-psiholog/2010/cum-sa-trec-peste-decesul-fetitei-mele.html

2 noiembrie 2010

Multumesc...

Astazi imi lipsesti suflet pereche,chiar daca imi zambesti de sus si ma imbratisezi…sau poate in infinitul unde te aflii nu iti mai amintesti de aceasta zi…oricum sunt convinsa ca sunteti alaturi de mine si va iubesc mult…
Acum stiu ca cel mai pretios cadou ar fi sa-mi fiti aproape,insa in lectia dura pe care am primit-o am invatat sa ma bucur de cei care sunt aici …multumesc pentru ca am fetele langa mine si pentru toate gandurile bune si pentru multele surprize pe care mi le-ati facut…Am fost surprinsa sa primesc mesaje de la personae necunoscute,cu suflet mare,care mi-au insorit ziua vesnic inorata…


La multi ani !! Draga mea lasa-ma sa trec "pragul " cu multa dragoste si sa-ti spun ca azi poti avea
o zi superba alaturi de cei dragi de pe pamant si-n ceruri !!Toti te inconjoara cu dragoste !!Poti oricand sa vb aici , eu te ascult , te imbratisez cu drag si chiar daca nu crezi , toti avem sau suntem foarte singuri la un moment dat , cu toate consolarile celorlalti la un moment dat ramanen fiecare singuri cu durerea , mai ales cand punem capul pe perna !Si asta e uneori de nesuportat , stiu ...dar trebuie sa invatam sa mergem mai departe , si mai ales sa fim siguri ca dincolo nu e sfarsitul , e inceputul unei vieti si mai frumoase decat aici pe pamant !!poate uneori te simti inutiala , fara rost mai ales acum cand sotul tau a pierit ...dar nu esti , trebuie sa-ti traiesti viata atata cata ti-a ramas pentru ca menirea ta !Poate vei ajuta candva pe cineva sa treaca peste o tragedie asemenatoare , poate ca peste un anumit timp va avea cineva nevoie de tine nu poti abandona !!Suntem aici pentru a evolua spiritual , dar locul nostru este ACASA , acolo sus , si ne vom intoarce intr-o zi cu totii , stiu sigur ca sotul si ingerul tau te asteapta cu dragoste , stiu sigur ca si acum sunt cu tine si iti spun La multi ani !!Dar mai stiu ca durerea si tristetea ta nu-i lasa sa ajunga la sufletul tau !!Draga mea sterge-ti lacrimile si daruieste-le scumpilor tai de dincolo un zambet si toata dragostea ta , ai sa vezi miracole !!!

Corina Silvia



Draga Marilena, iti urez din suflet "La multi ani !!!" si numai bine, DD si ingerasul tau scump sa-ti fie alaturi, cu siguranta a fost primul care ti-a urat azi si ti-a mangaiat obrajii

Ioana Grigore


LA MULTI ANI... cu sanatate pentru un suflet mare...SA TRAIESTI OM DEOSEBIT ...si-ti multumesc pentru ca intr-un moment greu al vietii mele mi ai dat din puterea ta sa pot merge mai departe....DUMNEZEU SA TE RASPLATESCA INZECIT...

cu stima CAMELIA LEONTE

1 noiembrie 2010

Ce metode folosim pentru depasirea doliului?

-folosirea simbolurilor: fotografii, scrisori – care sa evoce persoana pierduta si sa readuca; in prim plan amintirea momentelor placute;

-scrisul: scrisori pentru decedat in care se exprima ceea ce se simte – ca o incheiere a relatiei si o metoda de a exterioriza corect durerea coplesitoare;

-desenul: exprimarea grafica a sentimentelor, folosirea metaforelor.

http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Cunoaste-te/Doliul-psihologic-1286958#Doliul_psihologic

31 octombrie 2010

Visul-dupa moarte

M-am trezit din somn ,brusc.
In ochii mei era o lumina ciudata si foarte puternica.M-am intrebat de unde a venit toata lumina asta;M-am socat cand am vazut ca ceasul arata 3 dimineata.Lumina camerei este stinsa dar lumina asta de unde a venit?
Continuare... http://povestioarelemele.blogspot.com/2010/04/visul-dupa-moarte.html

28 octombrie 2010

Cum comunicam cu copilul

Toti ne dorim ca micutul nostru sa creasca frumos si armonios, sa aiba incredere in propriile forte si sa se poata descurca cat mai bine in viitoarea-i viata de adult. Ne dorim sa poata deveni un adult care sa stie sa se afirme, sa fie sociabil, sa aiba o anume maturitate afectiva care sa-l ajute sa ia decizii in favoarea lui, sa fie responsabil ...


Pentru a ne ajuta copilul sa aiba un echilibru emotional (sa stie ceea ce simte, sa isi exprime adecvat emotiile neplacute, sa inteleaga emotiile celorlalti) e important sa oglindim mai mult sentimentele copilului nostru si sa criticam mai putin comportamentul.

Va detaliez, mai jos, trei exemple:

http://www.suntparinte.ro/relatii-de-familie/67-prescolar/2593-puterea-cuvintelor-cum-comunicam-cu-copilul


Irina Calota

27 octombrie 2010

Ce-i greu

E greu să fii ce eşti şi totuşi
Să nu poţi precum eşti trăi,
Să ai palate multe-n visuri
Şi să n-ai unde odihni.

La fel e greu când porţi cu tine
Munţi de iubire-n viaţa ta,
Atunci când vrei să-i dai la oameni,
Să nu vrea nimenea să-i ia.

E greu să-l faci să inţeleagă
Pe cel nedrept ce este drept,
Pe prost de ce este nevoie
De mintea unui intelept.

De-asemeni, este greu prin lume
Să treci de nimeni întrebat,
Să dai cu pietre în minciună,
să poţi să treci neaplecat.

E greu izbind numai cu vorba
Ce trebuie de-nfrânt să-nfrângi,
Când ai încă de plâns atâtea
Să nu ai lacrimi să mai plângi.

Şi iar e greu să aperi cinstea,
Să strigi, să lupţi, să fericeşti,
Să mergi la brat cu adevărul,
Să mori şi totuşi să trăieşti...


Virgil Carianopol

24 octombrie 2010


Amurgul…
Iar pe coasta se zareste
Si falfaie din aripi
O pasare-n apus.

Si dintre rosii ape
O roca acum priveste,
Spre soarele ce-n graba,
Un alt vesmant si-a pus.

Incet si mut paseste,
E bland si-mbujorat,
De sus,la ea priveste,
E mandru-ncoronat.

Cu lung alai de stele
Si astre-mparatesti,
Ce vin pe ale lui urme
Duios,ca in povesti.

21 octombrie 2010

Procesul de doliu

Persoana in doliu este asaltata de o multitudine de emotii care desi “normale” pot conduce la un doliu complicat in functie de cum le experimenteaza.
TRISTETEA este cel mai comun sentiment care apare in timpul doliului.Nu este obligatoriu ca ea sa se manifeste prin plans.Multe persoane incearca sa blocheze tristetea desfasurand excesiv diferite activitati.Evitarea indelungata a simtirii tristetei poate conduce la un doliu complicat.
FURIA este o emotie frecvent simtita care produce multe sentimente de confuzie.Aceasta furie are doua surse:
a)vine dintr-o frustrare legata de faptul ca nu se putea face nimic pentru a preveni moartea si
b)vine dintr-o experienta regresiva care apare dupa pierdere si se manifesta prin dificultatea de a trai fara acea persoana.Riscant in ceea ce priveste furia este intoarcerea ei spre propria persoana,ajungandu-se la dezvoltarea unei depresii severe sau chiar comportamente suicidare.
VINOVATIA apare de obicei legata de evenimente sau ceva ce a fost neglijat in perioada apropiata pierderii:”nu l-am dus la spital mai repede”, “trebuia sa fiu mai bun cu el”
ANXIETATEA poate varia de la un usor sentiment de insecuritate la un atac de panica puternic.Cu cat este mai intensa si mai persistenta anxietatea cu atat sugereaza o reactie anormala.Anxietatea este generata fie de frica persoanei ca nu se vor descurca singuri,fie este relationata de constietizarea propriei vieti.
SENTIMENTUL SINGURATATII este foarte frecvent la persoanele care au pierdut un sot sau o sotie.Desi se simt foarte singuri,multe vaduve nu ies din casa pentru ca se simt in siguranta acolo.
OBOSEALA ce poate fi experimentata ca apatie,poate fi neplacuta pentru persoanele care sunt foarte active.De obicei aceasta se poate autolimita,daca nu-poate fi un semn al depresiei.

Exista o serie de emotii perfect normale care apar in functie de caracteristicile pierderii.De exemplu”sentimentul de usurare”apare deseori daca persoana care a murit a suferit foarte mult inainte.
SENTIMENTUL DE AMORTEALA ,raportat ca lipsa emotiilor este deseori experimentat la inceputul procesului de doliu,imediat dupa ce au aflat de moarte.O explicatie ar fi faptul ca exista atat de multe emotii,incat daca le-am permite sa devina constiente ar fi coplesitor,astfel amorteala reprezinta o protective fata de acestea.


Despre manifestarile doliului in cazul copiilor puteti citi aici http://www.cdppsi.ro/files/Procesul%20de%20doliu%20-%20implicatii%20pentru%20copii.pdf
Ioana Agachi
Centrul pentru Dezvoltare Personala, office@cdppsi.ro

20 octombrie 2010

15 octombrie 2010

Sa o ajutam pe Miruna!


Am preluat acest apel disperat al unei mame care are nevoie de sprijinul nostru.Impreuna o putem ajuta!
http://danpatrascu.eu/2010/10/12/miruna-are-nevoie-de-ajutor/

Mă numesc Prodan Leontina, mama disperată a unei fetiţe de 3 ani şi 6
luni, Prodan Miruna Georgiana, diagnosticată la începutul lunii iulie cu
TUMORĂ INTRACRANIANĂ DE LOB PARIETAL DREPT.
Vă scriu dumneavoastră cu rugămintea de a mă ajuta să-i pot da
copilului meu şansa de a se mai naşte odată, de a trăi sănătoasă, de a
oferi în fiecare zi zâmbetul ei nepreţuit pentru noi, părinţii ei.

Povestea fetiţei mele este tristă, dar cred că Bunul Dumnezeu i-a
dat un dram de noroc pentru ca ea să trăiască alături de oameni care să-i
ofere sprijin şi dragoste. S-a născut pe 22 martie 2007 la Spitalul de
Urgenţă Giurgiu unde, la cinci zile de la naştere, mămica ei a abandonat-o
în spital. Noi ne doream un copilaş şi, aflând despre ea, am mers la
spital unde am cunoscut-o şi ne-am îndrăgostit pe loc de îngeraşul care
parcă ne zâmbea din pătuţul în care fusese abandonată. Cu ajutorul celor
în măsură am putut să luăm fetiţa acasă în plasament de urgenţă şi, timp
de un an de zile, am luptat să adoptăm copilul trimis nouă de Bunul
Dumnezeu. Este un copilaş plin de viaţă, care ştie să ofere zâmbetul ei de
copil tuturor celor care o privesc, o fetiţă care luptă cu toate puterile
ei să facă faţă unei tumori care o omoară în fiecare zi câte puţin. De
când a fost diagnosticată crizele se îndesesc, partea stângă a corpului ei
paralizează din ce în ce mai des şi, chiar dacă paralizia se remite
deocamdată sub tratament, tumora pune stăpânire pe altă zonă sănătoasă a
creierului ei. Boala micuţei noastre ne-a lovit din plin, noi nu trăim
decât pentru ea, vrem să o vedem mare şi sănătoasă. Nu există cuvinte prin
care să ne exprimăm durerea.

Medicul neurochirurg din ţară ne-a spus că tumora este mare,
infiltrată 3,5 cm în lobul parietal şi că riscurile sunt ca, după
operaţie, copilul să rămână paralizat. Ne-a spus că ar fi de preferat ca
intervenţia chirurgicală să fie făcută într-o clinică din străinătate
Ne-a recomandat Clinica INI Hannover din Germania unde tumora pe care o
are Miruna poate fi operată cu şansa ca fetiţa să poată recupera funcţiile
motorii pe partea stângă, acolo existând tehnică mai performantă. În
cazul Mirunei este o urgenţă, fetiţa trebuie operată până la sfârşitul
lunii octombrie, altfel va paraliza definitiv pe partea stângă. Tumora
creşte şi este la o distanţă mică de centrul neuromotor din lobul parietal
care, odată atins de tumoră, determină o paralizie definitivă. Ca părinţi
nu putem să ne gândim decât la cea mai bună variantă pentru copilul
nostru. Dacă la acea clinică există şansa ca Miruna să aibă o viaţă cât
mai aproape de normal, vrem să luptăm pentru această şansă.

Varianta cea mai bună pentru fetiţa noastră rămâne Clinica INI Hannover
din Germania dar noi, părinţii ei, nu ne putem permite această intervenţie
chirurgicală, veniturile noastre nu ne dau voie nici să visăm că putem
merge cu îngerasul nostru la această clinică unde se poate face operaţia
care îi garantează o viaţă cât mai aproape de normal. Dacă intervenţia nu
are loc, Miruna va paraliza definitiv pe partea stângă într-un timp
scurt. Medicii neurochirurgi ne-au spus că tumora trebuie scoasă în cel
mult 2 luni, dar au trecut aproape trei luni şi noi nu am putut strânge
suma necesară pentru această intervenţie chirurgicală.
Am luat legatura cu medicii din această clinică, le-am trimis
imaginile RMN şi datele medicale ale fetiţei noastre şi au făcut o
programare pe data de 30.08.2010, apoi pe data de 27.09.2010, cazul fiind
urgenţă medicală.
Spitalizarea, investigaţiile şi intervenţia chirurgicală costă 50.000
Euro, bani pe care noi nu i-am putut strânge până acum. Am încercat să
strângem banii necesari, fiecare prieten, coleg, cunoscut, părinţii,
rudele şi chiar şi oameni de bine pe care nu îi cunoaştem au donat câte o
sumă pentru fetiţa noastră, Miruna. Cu toate acestea nu am strâns decât
25.000 RON. Am vorbit din nou cu medicii de la INI Hannover şi următoarea
programare o avem pe data de 26.10.2010, dar putem merge numai dacă
strângem cei 50.000 Euro necesari operaţiei. Aceasta este data limită ca
Miruna să poată fi salvată de paralizia definitivă pe partea stângă. Cu
durere vă spunem că noi, părinţii ei, nu ne putem permite această
intervenţie chirurgicală, veniturile noastre nu ne dau voie nici să visăm
că putem merge cu îngerasul nostru la această clinică unde se poate face
operaţia care îi garantează o viaţă cât mai aproape de normal.

Apelez la dumneavoastră cu rugămintea de a ne ajuta în vederea
mediatizării cazului fetiţei noastre, numai aşa oamenii care au
posibilitatea şi doresc să ne ajute vor putea contribui la strâgerea sumei
de bani necesare intervenţiei chirurgicale care îi garantează fetiţei
noastre o viaţă cât mai aproape de normal. Rugămintea mea vine din inimile
unor părinţi care şi-au dorit enorm să aibă un copil căruia să-i ofere
dragostea lor, o viaţă fericită, un cămin protector şi liniştit. Dumnezeu
ne-a trimis acest copil minunat, lumina vieţilor noastre, dar noi, cu
banii nostri, nu-i putem oferi posibilitatea de a se mai naşte încă o
dată.
Vă rugăm pe dumneavoastră să ne ajutaţi, avem nevoie de întelegerea şi
sprijinul dumneavoastră pentru ca îngeraşul nostru să poată trăi lângă
noi, să se facă mare şi să fie sănătos.

VĂ RUGĂM, SALVAŢI VIAŢA FETIŢEI NOASTRE MIRUNA GEORGIANA !

CU MULŢUMIRI,
LEONTINA PRODAN
Domiciliul: mun. Giurgiu, str. Clopotari, bl.515, sc.B, etaj 2, ap. 22,
jud. Giurgiu
Telefon: 0762651528
Email: leontina_pro@yahoo.com

Conturi:
RO05BPOS19007061243RON01 – BANCPOST SUCURSALA GIURGIU
RO37BPOS19007061243EUR01 – BANCPOST SUCURSALA GIURGIU
Cod banca 308191005
Cod swistt: BPOSROBU
Titular conturi: Prodan Leontina
http://www.salvatiuncopil.blogspot.com/

13 octombrie 2010

10 octombrie 2010

Nu a fost sortit sa plece ci sa ramana

Am citit povestile multor persoane care au invins moartea,insa mi-am amintit sa va spun si voua o poveste a unei persoane cunoscute…

In aceasta vara ne-am intalnit dupa mult timp si mi-a povestit ca a fost “mort” o perioada scurta in timpul nostru,dar suficient de lunga “dincolo”.Ma iertati daca nu retin toate detaliile…

Domnul de care va povestesc are probleme cardiace, nu stiu exact daca din cauza unui infart dar a ajuns la spital si povestea:
Am auzit doctora cum spunea “Il pierdem” si m-am ridicat ,pluteam parca…mi-am vazut corpul intins pe o targa (aici imi descrie pozitia corpului in raport cu mobila din camera de spital) si multa lume care se agita prin camera si …am plecat.Am vazut un fel de groapa imensa si o lumina alba,ca de zapada .Aveam o senzatie de liniste,o stare de bine.. Din groapa se vedeau multe capete de oameni ,iar eu eram undeva mai sus .Simteam ca langa mine era cineva,care ma tinea sa nu ma duc acolo jos.Eu am vrut sa ma duc ,dar acea persoana ma tinea sus nu imi da voie…Pe marginea gropii am vazut trei stejari cu o coroana bogata…Dupa care m-am trezit in patul din spital,neintelegand ce se intampla,unde ma aflu…”

Au trecut cateva luni de cand am vorbit cu aceasta persoana,m-am concentrat mai mult pe povestea “visului” decat pe detaliile medicale,deoarece ceea ce auzeam semana foarte tare cu alte povesti citite de mine…Sigur ca m-a impresionat,de aceea va povestesc si voua…

8 octombrie 2010

TRECATOR PENTRU O CLIPA


Astazi rad,maine plang sau ma doare,
Fericit, mi se-ntampla doar mie
Sa ma nasc pe o stea cazatoare,
Luminand doar o clipa se stie.

O multime de cai se deschid,
Multe drumuri,poteci neumblate.
Sa aleg mi se pare imposibil,
Sunt cu toate asa de-ntortocheate.

Am ales sa ma nasc printre ele?
Mi-am dorit sa-mi gasesc vreo chemare?
Vreau sa fug sau sa ies la lumina?
Cineva sa-mi arate o cale.

As alege o poteca batuta,
Ce usor si comod pentru mine,
Uit desigur ca-n padurea vietii
Sunt doar eu trecator pentru o clipa.

7 octombrie 2010

PENTRU FEMEI FENOMENALE

"Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul
incarunteste, iar Zilele se aduna in ani... Dar ce
e mai important se conserva; forta si determinarea
ta nu au varsta. Spiritul tau e cel care indeparteaza
panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire
e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta
incercare. Cat timp traiesti, simte-te vie. Daca
ti-e dor de ce faceai, fa-o din nou. Nu te pierde
printre fotografii ingalbenite de timp ... Mergi mai
departe atunci cand toti se asteapta sa renunti.
Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine.

Fa astfel ca in loc de mila, sa impui respect. Cand
nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti
nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia
bastonul.
Insa nu te opri niciodata."

Madre Teresa de Calcutta

ZBUCIUM


Ma-ngheata furtuna de-afara,
Ma doare pustiul din mine,
Ma arde a flacarii fiara,
Ma-ngenunche a sortii povara.

Zbucium,durere,furie
Se opresc nerostite in mine,
Acum cad,ma ridic,
Cine stie?
Nu mai am nici o mangaiere.

Sunt actor trecator pe o scena,
Piesa-I grea,ne-nteleasa de nimeni.
Dator sunt sa o duc pan la capat
In genunchi,zambitor catre public…

6 octombrie 2010

Ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor


Bianca Brad fondator EMMA ne spune:
Data de 15 Octombrie a fost declarata in mod oficial, in SUA, Canada si alte tari ale lumii, "Ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor". data in care, peste tot in lume, la aceeasi ora, respectiv 19.00 (ora locala din firecare tara), se aprind lumanari, in memoria copiilor plecati prea curand de langa noi. .

Iata un link catre un videoclip care face referire la aceasta data:
http://www.youtube.com/watch?v=Vp2a11tY ... re=related

Fiind o luna rece si, in general, ploioasa, ar trebui gasite locuri deschise ...si totusi acoperite (gen foisoare), astfel incat lumanarile sa ramana aprinse (timp de o ora) , in care sa va strangeti in grupuri (sau nu!) si sa tineti un scurt moment de reculegere

De ce timp de o ora? Pentru ca, daca se vor aprinde lumanari in toata lumea, la ora locala (19.00), se va crea un "val de lumina", care va dura timp de 24 de ore!!!!!

Nu trebuie sa fie ceva grandios! Fie ca va adunati intr-un grup, fie ca sunteti 1-2 persoane si gasiti un loc in casa voastra, aproape sau mai departe de casa, unde sa aprindeti mai multe lumanari, important este sa ne alaturam miilor de oameni din intreaga lume, care vor face acelasi lucru, oriunde s-ar afla !
http://www.organizatiaemma.ro/forum/viewtopic.php?f=6&t=1457

Raspunde cineva "prezent" si in Giurgiu?

FURTUNA


Din senin iti apare o tornada,
Te izbeste din plin cu furie.
Te agati disperat cu putere,
Vrei sa-nvingi a vantului stihie.

Esti dator sa te zbati cu putere,
Sa arati tot ce poti cu tarie,
Te tii bine sa nu te doboare vantul?
Sau durerea din tine?

A trecut,te intrebi cu mirare:
Ce dezastru s-a-ntamplat intr-o clipa?
Esti aici,pretul insa e mare,
Viata ta a ramas pustiita.

Linistea asternuta in urma-i
Te apasa cu bocancu-I pe tampla
Sa mai lupti?
Sau sa zbori in cadere?

Obosit,garbovit de durere
Inchizi ochii si astepti sa termine.
Sa se-ndure sa zmulga odata
Si farama ramasa in tine…

23 septembrie 2010

Vesti de la Rodica Daniela

Pentru ca am fost intrebata ce mai face Rodica Daniela,am incercat sa aflu vesti de la mama ei.
Telefonul meu le-a gasit in spital…din nou,sunt internate la Iasi.Pentru ca Ioana a auzit si de acest spital si a vrut sa-si incerce norocul si aici.A internat-o in luna iulie,in august au mers la control si acum sunt tot la Iasi…
“Cat sa mai pot?” spune trista Ioana.Dupa ce le-a micsorat salariul de insotitor ,il primeste la cateva luni din lipsa de bani.I s-a dat o reteta unde numai unul din medicamente costa 300 de lei,pe celelalte le mai primeste compensat…”Cum sa i le iau”? ma intreaba Ioana…
Starea Danielei nu este tocmai buna, pe langa toate celelalte probleme de sanatate are un nodul pe hipofiza care creste si care ii agraveaza starea.
Am incercat sa o incurajez si am realizat ca sunt oameni care au mult mai multe probleme,care duc o lupta mult mai grea…Dumnezeu sa le dea sanatate si putere familiei!

21 septembrie 2010

Intrebari

Se intampla ca atunci cand crezi ca ai atins fericirea,(fiinta aceea firava dupa care alergam cu totii si pe care putini reusim sa o gasim) cand te simti echilibrat,linistit,bogat pentru ca o ai,sa o pierzi intr-o secunda…
Mai conteaza cat timp te-ai bucurat de ea?Conteaza,iti va spune logica.
Dar te simti darmat.Cazi efectiv pentru ca iti pierzi echilibrul,te lovesti,te doare,te ranesti…Incerci sa te agati de ceva,sa te prinzi,sa te opresti din cadere sau cel putin sa o incetinesti…
Cand crezi ca te tii de ceva constati cu disperare ca s-a rupt si incepi din nou sa te duci cu viteza in jos…
Ajungi atat de jos incat chiar daca te mai prinzi de ceva,te intrebi daca vei mai gasi o scara care sa te duca pana sus…

20 septembrie 2010

Miraj

Se cerne nisipul in clepsidra
Si anii nostrii impreuna cu el,
Suntem inconjurati de rutina
Nu vedem stelele care pier.

Traim fericiti pe o plaja
Orbiti fiind de-a soarelui lumina
Si nu vedem valul din spate
Ce ne anunta furtuna.

Navigam fara griji intr-o barca,
Ne-ndreptam spre o lume mai buna,
Nu gandim ca pe unul din tarmuri
Unul din noi poate sa ramana…

17 septembrie 2010

Bun gasit!

Bun gasit dragii mei,
m-am intors de ceva vreme dar abia acum mi-am gasit curajul sa imi fac simtita prezenta.
Am avut o vara mai putin buna din punct de vedere emotional,fara un motiv special.
M-am straduit sa-mi afisez”zambetul” si aparent sunt convinsa ca s-a vazut a fi fara probleme.
Ma bucur sa constat ca incepe sa se vada efectul tapetarii in fata voastra a trairilor mele…Am intalnit persoane care imi spun”gandim la fel”Realitatea este ca ne confruntam cu aceeasi drama,traim aceeasi durere si de aceea ne intelegem foarte bine sentimentele.
Sigur ca inca de la primele mesaje postate aici am avut apropiati care mi-au criticat initiativa aceasta,care au incercat sa ma faca sa inteleg ca vorbind cu persoane”triste”,”deprimate” voi sfarsi rau.
Intentiile lor au fost bune insa in acele momente ma intrebam cum ma intreb de multe ori care este realitatea si care este visul?(Ati avut vreodata senzatia ca nu mai stiti unde traiti,unde este vis si unde este realitate?Noi da!) Eu si acum astept sa ma trezesc din cosmar…

Gresesc exprimand o parte din ceea ce simt?Acum ma bucur sa constat ca nu! Efectul a fost cel dorit…
Si mi-as dori sa avem mai mult curaj,sa nu ne fie teama sa recunoastem ce simtim,de cum vom fi catalogati,pentru ca putem ajuta pe cineva…
Imi amintesc cum cautam cu disperare”ceva”.Imi era teama de starile contradictorii pe care le aveam,nu stiam daca sunt normale pentru astfel de situatii sau nu...eram contrariata,speriata…
Nu am gasit ce cautam,probabil nu am stiut sa caut…

Acum imi scriu persoane care “simt” ca si mine si nu mi-e teama de cum voi ajunge ascultand,pentru ca mai dureros de atat nu poate fi,pentru ca stiu sa ascult fara sa judec,sa inteleg…pentru ca mi-am dorit candva sa fiu ascultata…
Povestesc pentru voi toti care aveti o prietena indurerata si care doriti sa o ajutati:Ascultati,lasati-o sa povesteasca,cautati-o!
Nu asteptati sa va ceara ajutor pentru ca intr-un astfel de soc nu o intereseaza ce se intampla cu ea,nu va va cere…Va avea tendinta sa se ascunda undeva,sa nu o vada nimeni…
Mai important decat partea materiala este sprijinul emotional.Nu trebuie decat sa va faceti timp(stiu cum zboara si cat de pretios este timpul)si sa o cautati,sa o ascultati,sa ii povestiti orice…conteaza!
Va va simti aproape si nu se va mai gandi in acele clipe la necazurile ei…
Va spun acestea din ceea ce am trait si am citit din E-mail-urile voastre.
Imi cer iertare daca va raspund cu intarziere,daca nu sunt aproape in clipa cand aveti nevoie(eu tot mai sper ca vom fi mai multi aici,astfel incat in permanenta sa poata raspunde cineva)dar va asigur ca imi pasa,pentru ca simt la fel!