Toata lumea sufera. In vreme de razboi sau de calamitati, toti sufera impreuna. Totusi, suferinta este intotdeauna individuala. O simtim in interior, ca pe o rana. O rana invizibila insa, pe care nu o putem arata nimanui.
Suferinta poate fi definita ca durere ce face viata sa para fara sens. Animalele sufera si ele, unele fiind chiar capabile sa-si planga puii, daca unul dintre ei moare. Dar oamenii sunt supusi unei dureri interioare acute, complexe, care cuprinde frica, vinovatie, rusine, mahnire, furie si deznadejde.
Suferinta incepe cand nevoile noastre cele mai profunde nu sunt indeplinite. Aceste nevoi sunt: nevoia de siguranta, nevoia de a apartine cuiva, nevoia de a fi recunoscut de ceilalti, nevoia de a insemna ceva pentru cineva, nevoia de a te exprima liber pe tine insuti si, nu in ultimul rand, nevoia de iubire.
In inocenta lor, copiii spun deschis ce nevoi au - insa, odata ce devenim adulti, invatam sa ne mascam emotiile. Totusi, nimic nu usureaza suferinta mai bine decat comunicarea cu o alta persoana, care ne intelege. Fiecare dintre noi se manifesta cu timiditate atunci cand trebuie sa comunice cu ceilalti. Nu este usor sa strapungi zidurile construite de noi pentru a ne izola, proteja, dar orice gest, orice simtim ca este bine sa facem reprezinta un pas spre vindecare.
Vindecarea necesita curaj - la baza suferintei stau mania, frica si tristetea. Emotiile blocate vor sa-si croiasca drum spre iesire. De cele mai multe ori insa ele sunt oprite, declansand o stare de amorteala. Aceasta stare de amorteala este rezistenta, iar cand o persoana alege aceasta cale, lumea ei interioara se comprima. Intrucat nici unul dintre noi nu poate spune ca s-a eliberat complet de traumele trecutului, psihoterapeutii descopera rezervoare imense de durere la oameni care aveau impresia ca singura lor problema era insomnia, sau incapacitatea de a pastra o relatie. Problema amortelii este mult mai importanta decat realizam noi.
de Dana Petrescu, psiholog
http://www.eva.ro/psihologie/situatii-si-sfaturi/cum-ne-vindecam-de-suferinta-articol-6227.html
5 comentarii:
Ar fi bine sa gasesc si eu calea de a ma vindeca de suferinta, dar din pacate cu cat trece timpul ea se adanceste. Credeam ca timpul va "amorti"durerea dar constat ca nu e asa,durerea e la fel de vie,mai ales azi cand se implinesc 3 ani de cand mi-am pierdut tatal.
Ziua de 28 februarie va fi intodeauna pentru mine o zi trista si plina de durere, nu ma bucura nici macar soarele de afara, care astazi straluceste ca primavara, si sincera sa fiu de 3 ani nu ma pot bucura nici de un martisor sau de o floare primita.
Suferinta face parte din noi, dar depinde de taria si de motivatia fiecaruia de a o indeparta.Eu din pacate mi-am pierdut motivatia iar puternica nu am fost niciodata.
Sunt alaturi de tine Poli,spun si eu astazi "Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica!"
Inteleg zbuciumul tau ,aceste stari vin si pleaca,uneori dor asa de tare incat simtim ca nu le mai putem face fata...
Te imbratisez si sunt alaturi de tine!
Dumnezeu sa iti dea putere!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe tatal tau!
Iar tie Poli,Dumnezeu sa-ti dea puterea sa accepti si sa mergi mai departe!
Te imbratisez!
D-zeu sa il odihneasca in pace pe tatal tau,alaturi de cei drepti,te imbratisez Poli.
Va multumesc din suflet pentru mesajele voastre.
Va imbratisez si eu!
Trimiteţi un comentariu