In amintirea celor dragi, care ne-au parasit..

Mihail-Alin Andrei
02.03.1972 -31.01.2005

Ai venit pe lume intr-o frumoasa zi de primavara,aducandu-ne bucurie si implinire,dar te-ai supus destinului ...si ai plecat mult prea repede la Dumnezeu ,intr-o zi geroasa de iarna lasand in urma atatea lucruri neteminate... atatea vise neimplinite...atata durere si dor!!...
De 6 ani ne trezim in fiecare zi cu gandul la tine,cautandu-te,chemandu-te si asteptendu-te sa vii

Copile mult iubit,
Soare al nostru drag,
sa vii sa ne incalzesti inimile,
sa ne stergi lacrimile,
sa ne alini dorul,
sa ne mangai batranetea!

Dar tu, nu vii...si iarasi vine seara si adormim cu tine-n gand...visand ,visand ziua reintalnirii noastre(acolo SUS)cand nimeni si nimic nu ne va mai desparti!
Odihneste-te in pace suflete drag!
mama si tata

In amintirea lui Andrei

Incurajata de o doamna draga sufletului meu o sa va spun inca o frantura dintr-o poveste pentru ca vreau sa aflu parerile voastre…
Dupa ce l-am nascut pe Andrei,undeva in jurul orei 15.00,
am fost dusa intr-un salon si copilul in alt salon.
M-au vizitat ai mei spre seara si am rugat o infirmiera sa ne arate copilul.A venit cateva minute cu el ,ni l-a aratat si l-a dus inapoi..
A plecat toata lumea dar nu puteam sa adorm…auzeam o voce care spunea mereu aceleasi cuvinte”respira,respira…respira n-auzi!”
Am auzit asta multa vreme,nu am intrebat pe nimeni ce se aude,imi imaginam ca vine din salonul alaturat…
Dimineata la 6.00 m-am ridicat sa merg la alaptat in salonul copiilor…Era in luna martie si geamul larg deschis…cand am intrat am simtit curentul care s-a facut la deschiderea usii…Am cautat numarul copilului si l-am vazut…Parca il vedeam prima oara…Avea o masca de oxigen pe fata si gemea usor…L-am analizat,semana cu tatal lui,era infasat si pe cap dar se vedeau iesind fire de par negre…
Mi-am spus “Vali in miniatura,dar are parul meu…”
Au intrat asistentele si m-au dat afara.Am inceput sa ma agit si sa intreb ce avea copilul,de ce il tineau cu oxigen…mi s-a spus sa astept cuminte doctorul.Nu m-au lasat sa il iau in brate,nici sa alaptez,nici sa stau langa el macar…
A venit doctorul de copii,m-a chemat in cabinetul lui si mi-a explicat ca a vazut copilul,sa stau linistita ca nu are nimic grav,ca ma trimite la Bucuresti unde au aparatura necesara sa il ajute…
Cand am iesit din cabinet ,am vazut o verisoara care venise sa ma vada(in acea dimineata trecuse si Vali pe la mine,dar nu stiam nimic de copil si el plecase linistit).I-am explicat disperata ca ma vor trimite la Bucuresti sa ii anunte pe ai mei.
In salon ma astepta o asistenta care imi cere taios haine pentru copil…De unde sa am asa ceva la mine??Nu aveam haine nici pentru mine,noroc cu o ruda care lucra pe la cantina spitalului si care imi facuse rost imediat dupa nastere de un halat gros…
M-au luat pe sus cum eram,in camasa de noape,desculta…Am apucat sa imi pun halatul,m-au dus in salvare si am plecat spre Bucuresti.
Eu pe targa si copilul il tinea o asistenta in brate,pe scaun…
Pe drum nu a mai scos nici un sunet,avea pe fata masca de oxigen.Am ajuns,m-au luat si m-au dus intr-un cabinet unde doi studenti la medicina m-au examinat,faceau scoala pe mine…Am urcat intr-un salon unde erau mame-fete din Gara de Nord-cu prematuri…erau acolo de cateva luni,veneau ,plecau…
In sfarsit cineva m-a dus sa imi vad copilul…Era intr-un incubator,cu o masca neagra pe toata fata…Nu ii mai vedeam fata…Doctora a venit si mi-a explicat ca daca as fi nascut la ei ar fi avut sanse,ca ea a facut tot ce a putut…Refuzam sa
cred ca va pati ceva…Copilul a inceput sa planga cu putere…Mi s-a spus sa ma duc in salon…Mergeam tinandu-ma de pereti…simteam ca ma prabusesc…o femeie mai in varsta internata acolo m-a vazut,m-a ajutat sa merg pana la pat si m-a incurajat putin…
Nu stiu daca am atipit dar am auzit telefonul din salon…erau ai mei care m-au gasit in sfarsit…Am rasuflat usurata pentru ca erau langa mine(aprox. ora 15.00)
I-am trimis sa vada ce se poate face cu copilul(Eu eram constienta ca pana atunci nu le-am dat bani,nu aveam nimic la mine cand m-au luat.Si ma gandeam ca daca au venit ei si le da ceva se vor uita “altfel” la copil,il vor ajuta)
Erau parintii,socrii si Vali.S-au asezat langa mine…O asistenta a venit spre mine dupa care s-a intors si a plecat.Chiar ma intrebam de ce?(mai tarziu mi-au spus ca a vrut sa ma anunte dar ei i-au facut semn sa nu o faca)Din ochii lui am inteles ca Andrei nu mai era printre noi…
Dupa asta mi-au facut injectii…Nu mai gandeam…M-au dus intr-un cabinet,mi-au explicat ca trebuie sa semnez ceva,ca nu imi vor da copilul pentru ca “nu se da acasa”
Am semnat pe un colt de hartie ca sunt de acord cu incinerarea(asa mi s-a spus iar eu faceam totul mecanic,parca eram in transa)
Cred ca am semnat numai eu,pe el nu cred ca l-au pus sa semneze.Dar in acel moment copilul nu avea nici un act…
I s-a permis lui Vali sa ramana cu mine in salon,pentru ca era week-end si luni mi-au dat drumul acasa
Multa vreme m-au tinut cu pastille si au stat langa mine…
Cand am fost in stare sa gandesc am pus intrebari si am aflat ca…mama a vrut sa il vada dar nu au lasat-o,i-au spus ca nu va suporta sa vada “asa ceva”
Lui Vali i-au aratat undeva la distanta prin geamuri ,pe o masa un copil…
Pentru ca s-a gandit la mine,sa nu ma lase singura in acele moment a mers mai tarziu in Bucuresti sa faca certificatul de deces(Pentru noi nici nu conta acel act,in momentul acela nu ne interesa…dar am fost constienti ca trebuie facut)
Acolo l-au trimis la o doamna procuror care i-a spus ca ceva nu este in regula…Ca spitalul trebuia sa anunte decesul,ca trebuia sa ni-l dea acasa…(atat imi mai amintesc din ce povestea Vali) ,ca va trebui sa faca o ancheta.
Eu eram fericita,ca cineva imi va spune adevarul…
Dar l-au plimbat prin Bucuresti,intre primariile de sectoare…si fiind din provincie ne-am gandit sa angajam un avocat care sa ne ajute…cu ancheta…Avocatul a dat primaria in judecata si instanta a hotarat sa se elibereze certificat de deces…Atat! Fara nici o ancheta…
Ai mei au lasat-o asa,nu au vrut sa imi alimenteze ideea care o aveam in suflet ca mi-au vandut copilul.
Nimeni nu m-a sprijinit in aceasta idée ,astfel incat am ajuns si eu sa cred ca totul se intampla in mintea mea,ca se datoreaza durerii…
In toti acesti ani care au trecut am aflat de un caz din satul vecin parintilor mei,care avea aceeasi poveste cu a noastra…De un alt caz la televizor,aceeasi poveste…si de faptul ca au fost anchetati medici care in acea perioada au facut trafic cu copii(in orasul nostru)
Si mai sunt constienta ca daca au facut asa ceva au avut grija sa isi stearga urmele si nu voi afla adevarul niciodata…
Stiu ca o faza a doliului este negarea…dar la mine aceasta intrebare persista dupa aproape 18 ani…
Din nefericire stim cu totii ca totul se rezuma la bani…
Daca i-as fi avut,indiferent de ce spuneau ai mei as fi platit sa aflu adevarul…

Destin

Veti plange poate intr-o zi
Ne-auzindu-mi glasul,
Veti sti ca nu am sa revin
Destinul meu e altul.

Timpul se deapana usor ,
Lasand cu-a lui scipire
O ceata deasa intre noi
Si poate-o amintire.

Dar ceata nu dureaza mult,
Caci soarele rasare
Si printre nori apar si eu ,
o floare cu petale.

Veti plange cand o veti vedea ,
Veti plange cu suspine,
veti plange ca nu sunt cu voi
veti plange pentru mine.

Alina C.- 27.02.1985-24.06.2007.

Rodica ne impartaseste durerea ei...

In 24 iunie 2008 s-a implinit un an de cand fetita mea draga Alina a plecat in lumea ingerilor. D-zeu mi-a daruit-o si a ocrotit-o la nastere cand nu i s-a dat sanse sa traiasca , am nascut-o la 7 luni , avand 1700gr, dar a crescut mare, frumoasa si sanatoasa. Dar.. mi-a luat-o la 22 de ani, pe neasteptate. Totul a inceput in 6.04. 2007 si s-a terminat in 24.06.2007.S-a stins din viata rapid si aproape inexplicabil. La inceputul lunii aprilie 2007 a inceput cosmarul: a inceput sa simta intepaturi in zona ficatului, a prezentat icter pe tot corpul , iar in urma investigatiilor si analizelor efectuate in tara si in Ungaria ,la Szeged, s-a banuit ca sufera de hepatita autoimuna, afectiune ce necesita in ultima instanta , transplant hepatic. Am fost indrumati catre Spitalul Fundeni,pentru precizarea clara a diagnosticului si inceperea tratamentului . Am asteptat 3 saptamani pana sa ajungem la Fundeni, timp in care boala a evoluat, pana la urma am plecat spre Bucuresti fara a mai astepta programarea. Am ajuns la spital luni, in 18.06, s-a inceput tratamentul cu cortizon pentru afectiunea ei,apoi a inceput cosmarul... dupa 3 zile , doctorita care o trata a plecat la un congres in strainatate, in aceeasi zi fiica mea a inceput sa se simta rau, avea dureri, era asa de agitata, medicii chemati sa o vada imi spuneau ca isi va reveni , altii spuneau ca starea ei este foarte grava...eu eram innebunita de groaza si disperare ...nu voi uita acele zile niciodata ...au fost ultimele 2 zile cand fiica mea a mai fost constienta . Apoi , vineri 22 iunie seara si-a revenit cateva clipe, era asa de linistita , avea ochii plini de fericire,parca vedea ceva ce noi nu vedeam... s-a uitat spre mine si mi-a spus ,, va fi bine mami, imi trece ...apoi a devenit din nou agitata, i-au administrat un fenobarbital si ...au adormit-o... pe la ora 23, in timpul perfuziei,a inceput sa tuseasca , sa se sufoce , eu strigam sa o ajute ...acolo nu aveau nimic pe sectie ...au venit din sectia de ATI , i-au facut traheotomie ,au intubat-o si a fost dusa la reanimare ..din acel moment a intrat in coma .Nu avea sa-si mai revina niciodata .Mi s-a spus ca cel mai probabil a facut o reactie la cortizonul administrat sau la plasma ...dar ceea ce stiau sigur era ca nu mai avea nici o sansa sa traiasca ...Duminica 24.06.2007 inima ei buna si generoasa a incetat sa mai bata. Eram in stare de soc, imi venea sa urlu de durere si disperare, sa plang pana voi muri si eu, nu-mi venea sa cred ca fiica mea scumpa nu mai este. Cateva secunde hotaratoare:atat a fost hotarul dintre viata si moarte.A murit fara a mai apuca sa-si ia un ultim ramas bun de la cei dragi. ...nici acum nu-mi vine sa cred ca s-a putut intampla asa ceva... Poate asa trebuia sa fie, dar pana voi inchide ochii, voi ramane la convingerea ca nu s-a facut totul pentru salvarea ei. Abia acum imi dau seama ca de la inceput nu i s-a dat nici o sansa de salvare in aceasta tara , ca nimeni nu s-a implicat cu adevarat, ca avea o reala sansa in strainatate, sansa de care ni s-a spus dupa moartea ei. ..Avea doar 22 de ani . Era studenta in anul 3 la filologie, sectia romana-engleza, a fost o eleva si studenta eminenta, un exemplu de modestie, bun-simt .Avea atatea visuri si sperante..Desi a trecut un an de cand am pierdut-o,nici acum nu-mi vine sa cred ca este adevarat, durerea din suflet este la fel de mare, golul pe care l-a lasat Alina este la fel de imens..un gol care va ramane mereu in sufletul meu...copilul meu iubit , lumina ochilor mei a plecat din aceasta lume intr-un mod atat de dureros si nedrept ...Te vom iubi o vesnicie draga noastra , draga .... nu te vom uita niciodata ...te vom pastra in sufletul nostru mereu ...si stiu ca intr-o zi ne vom intalni din nou...Pana atunci, dormi in pace inger bun.

Astazi este ziua lor

Va rog sa le faceti micutilor un dar, astazi, de ziua lor: o redirectionare a mesajului, o postare pe blog/site-ul vostru sau daca stiti pe cineva in presa, trimiteti cazul pentru a fi publicat:

Gemenii, Nicolae si Elena-Georgeta Patrascu, au implinit astazi 27 ianuarie, 8 anisori. Copiii (baietelul – tetrapareza spastica; fetita – parapareza spastica) vin periodic in Bucuresti la recuperare. Anul trecut au fost operati intr-o prima etapa la Chisinau. In februarie, anul acesta urmeaza a doua etapa, cu conditia sa stranga pana atunci suma necesara: 2 x 1850 euro = 3700 euro (costuri operatie) + cheltuieli transport ( per total aproximativ 4000 euro).
Date de contact si conturi pentru donatii: Niculina Mandricel (mama copiilor), Sat Buda-Craciunesti, Nr. 59, comuna Cislau, judetul Buzau
Nr. de telefon: 0764 555 095; 0753 765 211; 0238 585 696

RO 77 BTRL 01 00 12 01 S 04 088 XX (LEI)
RO 52 BTRL 01 00 42 01 S 04 088 XX (EURO)

Documente medicale gemenii Patrascu:



http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2011/01/documente-medicale-gemenii-patrascu_5695.html

La multi ani,Bianca!

Draga mea draga,
Ai reusit sa mai prinzi inca un trandafir in buchetul tau. Fie ca Cel de Sus sa vegheze mereu asupra ta, sa ai parte numai de bucurii, sanatate si tot ceea ce-ti doresti sa ti se indeplineasca.
Credeai ca am uitat de o zi atat de speciala precum nasterea ta? Iti trimit din tot sufletul acest mesaj de” La multi ani” si te asigur de prietenia mea vesnica!

Perfect

In amintirea celor dragi, care ne-au parasit..

ANDREEA COSMINA PAUN

01.07.1994-26.01.2010


Venita vara, in iulie, plecata iarna in ianuarie. Margaretele, florile preferate si zapada, culoarea sufletului ei.


http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/01/remember-andreea-cosmina-paun.html

In amintirea celor dragi,care ne-au parasit...

27.08.1943-26.01.2010

Trecatoare-n asta viata ai fost,
acum vesnic printre stele esti,
durerea-n suflet ne ramane,
si stim doar noi cat ne lipsesti....
nici macar moartea nu poate pune capat iubirii mele pt.tine....
te iubesc...

Glasul Destinului

Glasul Timpului

Furtuna

Se intampla cateodata in mersul nostru sa ne impiedicam si sa dam cu fruntea de pamant, pentru ca altfel am ajunge poate sa ne purtam nasul mult prea sus…
Tocmai te obisnuiesti cu peisajul privit de sus si intr-o secunda nici nu apuci sa iti dai seama ca te intinzi pentru a il putea privi in profunzime..de aproape..
Cand te obisnuiesti cu idea ca viata in lumea asta este o lupta,ca trebuie sa castigi batalii pentru a castiga razboiul,iti stabilesti ruta si strategiile bine ticluite in mintea ta spre a invinge…dar te impiedici de un ciot banal aparut de unde nici nu stii si ti se opreste elanul…
Ti-ai uitat telul,esti uimit de ceea ce vezi,impietrit,mirat ca pana atunci nici nu ai observat tot acest detaliu si categoric nu mai ai chef sa te ridici si sa pornesti la drum…
Ti se pare mult prea mare efortul si nici nu iti mai amintesti…ce trebuia sa faci?

Ieri erai rege,azi flamand si singur…
Si fara vlaga si-mpietrit de chinuri
Si-astepti infrigurat sa treaca valul
Si sa respiri adanc…
Sa te eliberezi…
Sa fii iar rege.

Astepti sa-ti vina cheful,
Sa vrei sa te ridici..
Esti oboist si singur
Si ghemuit.

In juru-ti multi altii
Isi poarta drumul
Si fug si te ating.
Prea ocupati sa ajunga
In lumea din poveste
Se-mping si isi dau coate
Te ocolesc,te sar..
Nici nu existi se pare…
Si te faci tot mai mic..

Si te retragi din drum
Si-I lasi ca sa alerge,
Doar ii privesti uimit,
Si trist si-ngrijorat
Si oboist.

Plec capul si –nchid ochii
Visez ca ma ridic…

A venit inca unul din momentele in care “luptatoarea”,”puternica” din mine s-au ratacit pe undeva si am ramas doar eu cea speriata de drumul intunecat pe care il mai am de parcurs.
Poate ca m-am impiedicat de-o piatra…dar cate oare mai am de lovit?

Pomenirea mortilor

CUM SE FAC POMENIRILE CELOR MORŢI?
Pomenirile sau praznicele morţilor, sunt jertfe ce se fac în numele celor morţi. Ele se mai numesc şi parastase.Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva, de la faptul că noi, cei vii, mijlocim la Dumnezeu pentru cel mort. Aceasta o facem în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Iar când cineva primeşte ceva dat şi slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte, sau bogdaproste. (bogdaproste înseamnă slăvit să fie Domnul)
CARE SUNT TERMENELE DE POMENIRE A MORŢILOR?
Biserica a rânduit ca noi, cei vii, să-i pomenim pe cei morţi în anumite zile, socotite din clipa morţii, zile a căror însemnătate este următoarea:- la trei zile (ziua îngropării), jertfa este adusă în numele lui Dumnezeu Unul în Fiinţă dar Întrei în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.- La nouă zile, la fel în numele Sfintei Treimi, adică de trei ori câte trei, ca cel mort să fie ajutat de cele nouă cete de îngeri şi în amintirea ceasului 9 când Domnul a murit pe cruce.- La patruzeci de zile sau şase săptămâni (la soroc, soroc înseamnă patruzeci), în amintirea Înălţării la Cer a Domnului Hristos.- La trei luni, şase luni şi un an, apoi din an în an până la şapte ani.Celor morţi le foloseşte foarte mult pomenirea la patruzeci de sfinte liturghii, nu doar la 40 de zile, sau la simple parastase.
CE SUNT SĂRINDARELE?
Sărindar înseamnă pomenirea unui adormit în Domnul la patruzeci de sfinte liturghii. Sunt de două feluri: de obşte, când se pomenesc 40 de liturghii una după alta (ca la Mănăstiri); particulare, când se pomenesc 40 de liturghii sporadic, cum se fac la bisericile din parohii. Păresimi este numele care de obicei este dat perioadei de 40 de zile cât cuprinde Postul Paştelui. Pentru că în fiecare sâmbătă se fac pomeniri pentru cei adormiţi în Domnul, păresimi este numele dat pomenirilor morţilor făcute în această perioadă. Pentru cei ce vor să ţină păresimile, pomenirile se fac în fiecare sâmbătă
CE TREBUIE LA O POMENIRE A MORŢILOR?
La o pomenire avem nevoie de colivă care închipuie pe cel adormit, lumânarea care închipuie credinţa celui mort (de aceea se aprind lumânări în clipa morţii unui credincios), vin roşu, care închipuie viaţa, colacul mare, rotund, simbolizează credinţa noastră în viaţa de veci, deoarece cercul nu are început nici sfârşit, iar prescura în trei colţuri arată credinţa noastră în Sfânta Treime, prescura în patru colţuri închipuie credinţa noastră în Biserica cea Una dar care este Universală, extinsă în cele patru puncte cardinale.
CE AJUTĂ CEL MAI MULT LA POMENIREA MORŢILOR?
Foarte folositor este ca cel adormit să fie pomenit la Proscomidie în Sfânta Liturghie. Pentru aceasta trebuiesc aduse la Biserică prescura, o sticluţă de vin, ulei, pomelnicul şi lumânarea aprinsă. Pomelnicul poate fi dat dinainte pentru patruzeci de zile.



http://parohiabrandusa.wordpress.com/sfaturi-duhovnicesti/pomenirea-mortilor-si-paresimile-sarindarul/

Pasarile paradisului

Spirit liber

Interviu cu un copil de cristal (3)

Ioana a gasit pentru noi acest interviu publicat pe un blog.Il puteti citi in intregime acolo si puteti vedea si alte articole la fel de interesante.
Multumim Ioana!

http://amira-paranormal.blogspot.com/2010/03/interviu-cu-un-copil-de-cristal.html

Interviu cu un copil(2)

-Exista misiuni esuate?
Venirea in aceasta lume este un prim scop, exista misiuni parcurse in conformitate cu scopul initial intr-un grad mai mare sau mai mic, dar absolut orice se construieste aici devine misiune. Misiunea se construieste pe parcursul vietii, constructia poate sa semene mai mult sau mai putin cu planul initial propus, dar tot misiune se numeste.

-O sa revenim la acest subiect, am inteles ca citesti foarte mult geografie, astronomie, te intereseaza aspectele legate de structura scoartei terestre. Acest ultim subiect nu il inteleg.
Stii ca pamantul este viu, toate straturile constituente au propria lor viata, in momentul in care aflu constient de existenta lor, ma pot conecta la ele si comunica cu ele. De la fiecare dintre ele aflu informatii legate de istoria planetei, si apoi le compar cu informatiile citite in carti. Pentru unele nu exista inregistrari, alteori cartile nu readuc acelasi lucru pe care pamantul mi-l povesteste. La fel si in cazul planetelor, galaxiilor, afland despre ele, pot afla informatii despre istoria lor.

-Copii ca tine sunt denumiti copii de cristal, stiu ca mai exista si cei indigo-energia lor are culoarea indigo, copii stelari, copii curcubeu. Cum ai defini aceste categorii?
Oamenii tind sa puna etichete, sa ne incadreze in categorii, si apoi fac legaturile „daca este in categoria copil de cristal, trebuie sa faca asta si asta si asta”. Cred ca mult mai usor ar fi daca ne-ar lua asa cum suntem. Fiintele de cristal sa stii ca nu sunt doar copii sunt si adulti. Sunt fiintele care poarta energia puritatii, inocentei, bucuriei, asa simt eu. Prin aceasta ei comunica permanent cu entitati foarte luminoase, cum ar fi ingerii de exemplu, primesc sfaturi de la acestia cum sa curete, cum sa purifice energia locurilor unde traiesc, a oamenilor pe care ii intalnesc, cum sa le reaminteasca oamenilor sa comunice cu fiintele angelice.

-Copii indigo?
Sunt cei care aduc dreptatea, care demasca minciuna, falsitatea, ei sunt mai puternici, mai taiosi, deschid drumuri, demoleaza trecutul. Cu ajutorul lor noi tesem energia puritatii. Gandeste-te la 2 gradinari: primul vine si sapa gradina, curata buruienile, al doilea vine si planteaza cu delicatete florile. Cand traiesti langa un indigo, sau vii in contact cu el, in timp nu mai poti sa te ascunzi sau sa deformezi faptele, pentruca el prin puterea lui te forteaza sa spunem sa fii corect, sa spui adevarul, sa fi demn si sa repari nedreptatile, sa iei atitudine. Cand traiesti laga un cristal este bine sa fii cat mai pur, mai inocent si in ceea ce gandesti si in ceea ce vorbesti si in ceea ce faci. Numai pe altruism si pe inocenta se poate comunica si lucra cu noi. Bineinteles ca si la cristale trebuie sa afirmi adevarul. Mai exista un aspect: noi toti suntem la fel, indiferent daca suntem incadrati la categoria cristal, indigo, etc. Suntem aici pentru a ajuta, orice copil de cristal poate deveni indigo daca conditiile externe o cer, orice copil indigo se poate transforma in cristal, adica nu sunt niste caracteristici etern stabilite si ferm delimitate.

-Cum se explica aceasta, am observat ca si in diagnostice se scrie AdHd cu elemente autiste sau autism cu elemente de ADHD, exista foarte des o combinatie.
Este simplu: noi toti comunicam intre noi, venim din aceeasi sursa, putem oricand prin dorinta noastra sa imprumutam ce caracteristici ne sunt necesare.

-Sa inteleg ca stiti cum sa accesati sursa aceasta universala de energie despre care vorbesti, si sa luati de acolo ce aveti nevoie.
Exact.

-Copii stelari, curcubeu?
Multi dintre ei sunt la primele serii de calatorii pe pamant, cei care deschid drumurile au mai fost aici, au nevoie de experienta pentru a face aceasta lucrare. Cei stelari vin sa invete unii dintre ei cum decurge viata intr-un loc complet diferit de casa lor. Aduc cu ei si multa cunoastere de acolo. Cei curcubeu sunt tot cristale, sa spunem ca aduc prin ei simultan mai multe tipuri de energii, stiu sa lucreze cu mai multe tipuri de energii in paralel, de exemplu poate comunica simultan cu un inger, cu un unicorn, cu o zana a plantelor .
Toti copii pe care i-ai enumerat iubesc mult animalele, comunica foarte usor cu ele, iubesc plantele si in general natura. Ei cauta locuri linistite, departe de agitatia oamenilor. Stii ca animalele comunica cu celelalte lumi, noi oamenii uitam.

va urma

sursa:E-mail

Interviu cu un copil

Acest material nu este o transmisie realizata prin mine, eu am avut rolul de a nota, dar este tot o forma de transmisie realizata printr-un copil de cristal.
La un centru de terapie psihocomportamentala unde merg exista un numar mare de copii de cristal, indigo, probabil si alte tipologii (doar pe acestea doua am eu capacitatea sa le identific). In acest centru am cunoscut doi copii de cristal: o fetita de 7 ani jumatate, un baietel de 7 ani, foarte comunicativi si constienti de darurile lor.
Pe a treia fetita de 5 ani o cunosc din alta conjunctura dar ca si coincidenta exact in aceeiasi perioada am comunicat cu ea.
Ce pot sa spun dupa interactiunea cu ei: prezenta lor iti schimba radical modul in care vezi lumea. Dincolo de ceea ce spun, fiinta lor, energia pe care o emana te purifica in profunzime. Au in comun ochii foarte mari, fizic vorbind si foarte patrunzatori. Cand vorbesc cu tine simti cum citesc in tine, cum te scaneaza, dar o fac cu foarte mare delicatete si blandete. Mai au in comun o dragoste imensa pentru tot ceea ce inseamna animale si natura, o intelegere care depaseste cu mult varsta biologica.
In ceea ce priveste discutia cu fetita, venise acolo deoarece parintii erau depasiti de temele pe care le discuta si ingrijorati pentruca este foarte sensibila la suferinta celor din jur. S-a creat in doua randuri un context favorabil ca sa pot discuta cu ea intr-o incapere separata, in liniste. Initial vroiam sa explic eu poate din orgoliul adultului ce este cu moartea si cu viata dar, dupa primele minute, mi-am dat seama ca rolurile putin diferite: eu voi scrie si ea va vorbi. Am incercat sa notez cat mai in amanunt tot ceea ce mi-a spus, ceea ce nu pot transpune in cuvinte este trairea avuta in prezenta ei si a celorlalti doi copii, sentimentul ca te afli in prezenta unei fiinte din alta sfera energetica care vorbeste printr-un corp de copil. De altfel la anumite momente in discutie se identifica cu acesti copii de cristal, in alte momente relata dintr-un punct as spune de constiinta superioara. Am avut senzatia ca in prima situatie se exprima prin constiinta sufletului ei, in a doua vorbea prin ea o entitate probabil de tip ghid sau protector.
Dupa intalnirea cu ei cred ca suntem binecuvantati la nivel de umanitate in ansamblu pentruca acesti copii sunt printre noi.
Cu drag,
Daniela

-Am inteles ca discuti mult despre moarte si lumea de dincolo. Iti este teama de moarte?
La moarte eu ii spun trecerea, iar lumea pentru mine nu exista aici si dincolo, exista lumi in lumi. Nu imi este frica de trecere, pentruca stiu ca de fiecare data cand ajung in lumea Sufletelor, ma pregatesc si invat pentru a reveni aici. De fiecare data imbrac haina unui corp de copil si am posibilitatea sa imi aleg tara, parintii, timpul si forma corpului meu. Este un proces foarte interesant care se face pana in cele mai mici detalii.

-Parintilor tai le este teama de moarte? Cum reactioneaza la aceste subiecte pe care le ridici tu?
Le-am explicat ca cel mai dificil proces nu este moartea, ci este nasterea pentruca atunci cand ne nastem uitam cine suntem si de unde venim, pe cand atunci cand murim vedem imediat lumea sufletelor constienti fiind de frumusetea de acolo. Singura mea grija pentru parinti este ca ei sa nu treaca dincolo fara a intelege sarcina, lucrul pe care il au de facut, pentru care au venit in aceasta viata.

-Acestei sarcini ii putem spune misiune de viata. O poti detalia?
Fiecare suflet vine in aceasta calatorie cu un scop, tu de exemplu cand iti propui sa calatoresti cu trenul, iti propui de fapt sa ajungi undeva, apoi alegi mijlocul de transport care duce la acea destinatie, ora si iti pregatesti bagajele. Asa se intampla si la calatoria in aceasta lume, fiecare are propriul sau scop, acest scop depinde foarte mult de ceea ce face persoana respectiva in viata.

va urma


sursa E-mail

Recomandari

Imi permit sa va recomand cateva carti, poate unele dintre voi le-ati citit, sunt foarte multe dar cele de mai jos m-au ajutat pe mine in mod deosebit sa inteleg ca sotul meu e bine acolo unde e.

Ioana


Matei, vorbeste-mi despre rai

http://www.scribd.com/doc/11036628/Suzanne-Ward-Matei-Vorbestemi-Despre-Rai

http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=11

Sufete curajoase

http://www.carte-online.ro/librarie-esoterica-online/categoriesdisplayDetails/productID_1168/SUFLETE-CURAJOASE.html

Calatoria sufletelor

http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2061

Viata dintre vieti
http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2064

Destinul sufletelor despre care si Marilena a postat un art pe blog.

http://www.librariabucuresti.com/Carti-Destinul_sufletelor_-4690.htm

De asemenea, o carte minunata: Arta de a iubi.

http://www.scribd.com/doc/25906409/Don-Miguel-Ruiz-Arta-de-a-iubi

Destinul sufletelor

" In momentul mortii sufletul nostru se desprinde de corpul-gazda. Daca sufletul este batrin si are experiente din mai multe vieti anterioare, va sti negresit ca a fost eliberat si se va intoarce acasa. Nu e nevoie ca o persoana anume sa intampine aceste suflete avansate. Cu toate acestea, cele mai multe suflete cu care lucrez sunt intampinate de calauze in afara planului astral al Pamantului.Un suflet tanar sau un copil care a murit ar putea fi putin dezorientat pana cand ar aparea cineva mai aproape de nivelul de baza pentru a-l intampina. Exista suflete care prefera sa ramana pentru un timp la locul unde le-a surprins moartea.Cele mai multe pleaca imediat.Timpul nu are sens in lumea spiritelor .Desprinse de trupul in care s-au aflat, spiritele vor sa aduca alinare cuiva aflat in suferinta sau au alte motive pentru a ramane o vreme in apropierea locului in care a survenit moartea nu resimt timpul ca pe o pierdere. Pentru suflet timpul devine timpul Acum, care e diferit de timpul linear.Pe masura ce se indeparteaza de Pamant , sufletele se invaluie intr-o lumina din ce in ce mai stralucitoare. Unele dintre ele vor vedea pentu cateva momente o intunecime cenusie si vor simti cum trec printr-un tunel sau printr-o poarta.Diferentele dintre aceste doua fenomene depind de viteza de iesire a sufletului din corp, care, la randul sau, se afla in stransa legatura cu experientele sufletului. Senzatia de a fi condus de calauze poate fi placuta sau fortata, in functie de maturitatea sufletului si de capacitatea lui de a se adapta repede.La inceputul perioadei de desprindere, toate sufletele vad "fasii de nori" in jurul lor care, la scurt timp , se limpezesc permitindu-le sa se avante in infinitul departarilor.ESte momentul in care sufletul obisnuit zareste o forma fantomatica de energie venind spre el. Aceasta aparitie poate sa fie unul sau chiar doua suflete pereche, dar in mod sigur este calauza. In situatiile in care suntem intimpinati de un sot sau prieten care ne-a parasit inaintea mortii noastre, calauza noastra se afla si ea in apropiere , astfel incat sa poata prelua procesul de transformare.In momentul in care sufletele se indreapta spre locul numit "acasa". trasatura lor "pamanteasca" deja s-a schimbat.Ele nu mai pot fi numite umane in sensul pe care-l atribuim unei fiinte omenesti cu laturile ei, emotionala, temperamentala si fizica. De exemplu sufletul nu isi deplange moarea corpului fizic in felul pe care o fac cei apropiati lui. Sufletul e cel care ne face umani pe Pamant, insa fara corpul nostru , nu am mai fi ceea ce suntem , Homo Sapiens .

extras din cartea " Destinul sufletelor" de dr. Michael Newton

http://www.esoterism.ro/ro/destinulsufletelor.php

Reguli pentru a fi Om

1. Vei primi un corp. Poate să îţi placă sau îl poti detesta, însă va fi al tău pentru întreaga călătorie pe care o faci pe Pamânt de această dată. Cum îl tratezi depinde numai de tine.
2. În fiecare zi vei primi o lecţie pentru că eşti înscris la cursul full time numit VIAŢĂ. Poate să îţi placă lecţia sau să o consideri irelevantă ori prostească, dar în fiecare zi o lecţie va apărea într-o formă oarecare. Ai zilnic ocazia să înveţi din aceste lecţii. Ele se vor repeta regulat, până când experienta necesară tie va fi pe deplin asimilată.
3. Nu există greşeli; există numai lecţii. Creşterea este un proces de încercare şi eroare - se numeşte experimentare. Experimentele eşuate sunt la fel de mult parte din proces ca şi cele care la un moment dat reuşesc.
4. Deseori o lecţie învăţată va apărea din nou ca recapitulare. Ea poate fi deghizată faţă de forma originală în care a fost învăţată tocmai pentru a te testa dacă ai învăţat bine.
5. Învăţarea lecţiilor nu se termină. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţii. Dacă mai trăieşti înseamnă că mai ai lecţii de învăţat. Câinii bătrâni poate că nu mai învaţă trucuri noi, dar oamenii bătrâni cu siguranţă mai pot învăţa lucruri noi.
6. Nu există un loc mai bun decât AICI. Când noţiunea ta despre ACOLO a devenit un AICI vei obţine imediat un alt ACOLO care, din nou, va arăta mai bine decât AICI.
7. Ceilalţi nu sunt decât nişte oglinzi pentru tine. Nu poţi să iubeşti sau să urăşti ceva la o altă persoană fără ca acel aspect să fie o parte din tine pe care o iubeşti sau o urăşti. Din nou iată o ocazie să mai înveţi încă o lecţie.
8. Ce faci cu viaţa ta este pe deplin decizia ta. Ai toate uneltele şi resursele să o modelezi aşa cum vrei. Alegerea este a ta. Alegerea este o recapitulare a lecţiilor pe care le-ai primit zilnic.
9. Ai deja toate răspunsurile. Răspunsurile la toate întrebările vieţii sunt deja în tine, tot ceea ce trebuie să faci este să te uiţi înăuntru, să asculţi şi să ai încredere. A te ruga înseamnă să ceri răspunsuri, a medita înseamnă să le asculţi.

CEL MAI PROBABIL VEI UITA TOATE ACESTE REGULI. NU TE DESCURAJA!

sursa:E-mail (Ioana)

Despre momente

Cand nimic nu este ceea ce vrei, cand vrei sa devii cine vrei dar nu poti, cand ai tot dar defapt nu ai nimic, cand nimic nu se intampla, cand lacrimile iti curg pe obraz si nu poti schimba nimic, accepta trecutul asa cum este el pentru a putea sa te bucuri de prezent.

Nimic din tot ce vei vrea sa incepi nu poate fi inceput, nimic din ce vrei sa repari nu poate fi reparat, pentru ca toate incep de la tine. Incepe cu tine si vei incepe sa traiesti!

Trecutul este o parte din tine, care iti apartine cu toate lucrurile bune sau rele care ti s-au intamplat. Nu poti sa negi timpul care s-a scurs si nici rezultatul faptelor tale. Esti singurul in masura sa se judece pe sine. Sunt etape din trecut pe care ai vrea sa le stergi. Si nu ma refer la cele de care te rusinezi ci la cele in care te-au durut, acolo unde te-ai simtit la pamint. La acele momente in care ai simtit ca ramii fara aer, cand ti-ai simtit inima ti se fringe si un val de caldura iti umple corpul. Au venit alte momente si alte momente iar in final ai decis ca nu vrei sa retraiesti o drama continua si le-ai ascuns undeva in strafundul tau crezand ca nu vor mai iesi niciodata la suprafata sau ca totul va ramine undeva in timp ca o afacere de incheiat intre tine si Dumnezeu.
Karyn

http://www.nlpexplorer.eu/articole-dezvoltare-personala/despre-momente.html

De cugetat!

"Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
< Am trăit şi n-am ştiut >


Versuri scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu , mica mânăstire condusă de părintele-călugăr David.

Mesaj pentru noi...

Dragele mele,

In primul rand va urez tuturor celor care "tineti aproape" de acest blog minunat creat de o persoana minunata, draga noastra Marilena - LA MULTI ANI! Voi nu ma cunosteti, eu va stiu pe toate, va stiu povestile, va citesc postarile, plang alaturi de voi desii am fost foarte putin prezenta pe acest blog cu mesaje. Marilena (pe care am cunoscut-o personal la o actiune de caritate sustinuta de Organizatia EMMA, chiar asa, oare intamplator lucrurile s-au aranjat in asa fel incat am ajuns sa ne intalnim dupa ce comunicam pe mail de ceva timp...?? locuind in orase diferite si nestiind initial una de cealalta ca vom participa la acel eveniment) tot imi spunea ca ar fi bine pentru sufletul meu sa comunic cu voi pe blog, sa povestesc istoria mea, povestea nefericirii mele si in acelasi timp sa incerc sa sustin cu o vorba buna persoanele care trec prin ...durerea unei pierderi...M-am "urnit" greu dar probabil acum era momentul...Mi-e draga mica voastra ...comunitate ...formata aici, mi-e drag cand vad ca va sustineti reciproc...
A trecut ceva timp (mai precis 2 ani si 5 luni) de la decesul sotului meu intr-un accident de masina si mi-a trebuit mult timp pana sa pot sa accept acest lucru si sa gasesc puterea de a merge mai departe...sa traiesc in continuare...sa accept faptul ca, asa cum spune si Steliana, inainte de a ne incarna in aceasta existenta sufletele noastre au ales impreuna sa treaca prin aceasta experienta traumatizanta.

E adevarat Narcisa, durerea te schimba mult, as putea sa spun ca intr-un fel te umanizeaza, nimic nu mai este ca si inainte....incep cautarile...framantarile...de ce s-a intamplat asa...de ce mie...ce trebuie sa invat de aici, care este scopul acestei pierderi... Si acum , dupa 2 ani stau cateodata si ma uit la poza lui si imi vine sa urlu la el pur si simplu: "De ce m-ai lasat singura, de ce, de ce????"
Steliana, te invidiez ( la modul pozitiv, daca invidia poate fi si pozitiva..??) pentru faptul ca ai o astfel de legatura cu fiul tau, ca iti apare in vise, ca primesti mesaje de la el, mie nici macar acest lucru nu mi-a ramas, l-am visat foarte putin pe sotul meu. La inceput mi se parea ca in mod sigur va comunica cu mine in vreu fel, pentru ca lucrurile s-au intamplat atat de brusc si neasteptat credeam ca negresit va veni el sa imi spuna ce s-a intamplat acolo...Nu s-a intamplat asa..din pacate. As vrea sa mai vorbim despre acest lucru daca nu te deranjeaza.

Se apropie aniversarea sotului meu, pe 14 februarie ar fi implinit 42 de ani...voi sarbatori si anul asta numai ziua baiatului nostru, Alexandru, care este nascut in aceeasi zi cu tatal lui,implineste 15 ani pe 14 februarie.

Incerc sa "trag" singura de mine, mi-am spus de la inceput ca nu pot sa cad intr-o depresie pentru ca nu m-ar mai salva nimeni si baiatul meu are mare nevoie de mine sanatoasa la cap, nu o leguma care sa-si planga soarta. E foarte greu, am inca zile proaste cand amintirile ma rascolesc, incerc din rasputeri sa duc o viata normala, spunea cineva aici, pe blog acum ceva timp (imi cer scuze, nu imi aduc aminte acum exact cine) ca in ea sunt 2 persoane, una la serviciu cand disimuleaza in fata colegilor starea ei de spirit si alta acasa, cand isi traieste durerea. Inteleg perfect acesta stare, si eu am trecut prin ea.

Modart - nu este vorba despre resemnare, acceptare, destin impacabil, soarta trista si nefericita... in randurile trimise de mine si postate de Marilena ci mai degraba despre constientizare si intelegerea lucrurilor la acest nivel, totul dureaza exact cat trebuie sa dureze, tot ce ni se intampla se intampla cu un scop, ramane ca noi sa descoperim invatamintele si rostul nostru in viata. Nu imi place cuvantul asta, resemnare, ca o berbeaca ce sunt nu suport ideea de resemnare, trebuie sa luptam in continuare, sa depasim orice experienta pe care trebuie sa o traim,cu bune si rele, nu trebuie sa ne lasam coplesiti, chiar daca sunt si momente foarte grele. Este intr-adevar, asa cum ai spus si tu un motiv de reflectie pentru noi toti.

Tuchi, am plans cand am citit mesajul tau, eu nu am o relatie foarte buna cu tatal meu, din pacate...Este una dintre durerile mele...ca nu reusesc sa gasesc drumul catre sufletul lui, ca nu sunt suficient de inteleapta incat sa trec peste tot ce s-a intamplat si sa fac eu primul pas...
La multi ani, Narcisa... a fost ziua ta de nastere, multumesc pentru mesaj, multumesc Steliana. Corina, sunt alaturi de tine, va trece aceasta perioada de durere crunta...si vor ramane amintirile ..frumoase...

Marilena, draga mea...ce sa-ti spun...esti un om minunat, un suflet frumos care are o vorba buna pentru oricine.
Ar mai fi multe de spus, raman alaturi de voi, dragele mele, cu inima, cu gandul, cu sufletul.

Ioana

La multi ani!

4 Legi ale sipiritualitatii… in India

- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

Sursa: E-mail(ne-au fost trimise de Ioana)

Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?

Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a. Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora. Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora. Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

http://www.edj.ro/index.php/catehism/333-despre-aghiasma-sfintirea-apei

La multi ani,Narcisa!

Invata sa ai incredere in tine!

Acorda-ti incredere! Idei....poti avea o multime. Daca insa inveti sa te concentrezi pe ceea ce vrei sa obtii, iti vei da seama care sunt ideile bune. Mintea ta se va transforma intr-un filtru, ceea ce te va motiva sa inveti mai mult.

Motiveaza-te! De ce vrei sa inveti un anumit lucru? Ce vrei sa obtii prin asta? Daca nu stii de ce vrei sa inveti, poti fi foarte usor distras.

Stabileste-ti un scop! W. Clement Stone spunea ca: "orice plasmuieste mintea umana, poate fi realizat!"... un lucru foarte important in atingerea scopurilor. Pregateste-te pentru orice va fi nevoie, si orice greutate va parea surmontabila. Cei ce au experimentat asta, inteleg ce vreau sa spun...

Gandeste pozitiv! Daca nu ai incredere in abilitatea ta de a invata, nu iti vei fixa obiective de invatare.

Organizeaza-te! Invatarea reprezinta doar unul din aspectele vietii cotidiene a adultului. Este necesar sa-ti organizezi timpul si sarcinile. In caz contrar ti se va parea dificil sa gasesti timp si pentru a invata.


http://www.nlpexplorer.eu/articole-dezvoltare-personala/invata-sa-ai-incredere-in-tine.html?