MARILENA PERIJOC SAU CREDINTA DE A FI MEREU INVINGATORI

Nou aparut,in peisajul editorial giurgiuvean, volumul de versuri “Petale de suflet”,avand ca autoare pe Marilena Perijoc m-a facut sa cunosc universul creatiei unei persoane speciale prin generozitatea si puterea de a se darui, cu tot ce are mai bun semenilor.Cartea,editata cu sprijinul Editurii”Sfantul Ierarh Nicolae” din Braila  vine sa propuna iubitorilor de literatura un nume nou , plamadit in incercarile  nu intotdeauna line ale vietii.

Cu sufletul metamorfozat in  “albe petale”,cu inima palpitand ca o floare asezata discret pe campul plin de stele,cu umerii  acoperiti de aripile nelinistite ale fluturilor,Marilena Perijoc trece prin viata purtandu-si propria karma, semanand cu  marinimie in gradinile de Semiramida ranita ,cantece de dragoste,poeme tanguitoare,sau tot mai des, imnuri de biruinta scrise cu credinta, cu speranta si sinceritate dezarmanta,avand in preajma un plasmuit inger pazitor. Cititorul patrunde intr-o lume zugravita in tonuri gri, cu draperii lungi ce acopera o scena aflata in bezna si pe care poeta isi joaca rolul ,rasucind in rana veche un stilet perfid:

                                     “ In suflet ticsite sunt azi tristeti

                                        Draperii lungi, cernite

                                        Ascund amintirile din alte vieti

                                        Ce prin unghere stau catranite.”

                                               (Unghere catranite)

 Avand aschii de gheata in inima, cu sufletul “uragan intr-o cana de lut”, ratacind pe drumuri serpuite si de multe ori inselatoare, poeta  se aseamana unui acrobat care incearca sa-si mentina echilibrul cu intreaga fiinta suspendata deasupra unei prapastii fara fund:

                                    “ In fata mea, adanca,

                                       Fara sa-i dai de fund,

                                       Prapastia naluca…

                                       Ce sta la mine-n gand.”

                                               (Echilibru)

Cu un salt neprevazut ar putea sa ajunga in Carul Mare, sau sa fie o stea in universul negru si involburat,purtand cu sine un hard plin cu amintiri si o cheita cu care sa deschida usi tainice si nebanuite,in cautarea  unor pierdute fiinte iubite ,pe care le invoca pe cale spirituala prin incantatii staruitoare in versuri. Ramane insa intr-un castel metaforic plasmuit din realitati dure, cautand sa supravietuiasca printre deznadejdi, asumandu-si singura puterea de a decide,pentru ea cat si pentru cei situati in universul imediat apropiat

al familiei pe care o protejeaja cu toata fiinta sa.

Poeta nu creaza versuri meditand suav sub clar de luna, cum fac indeobste alte poetese, versurile sale sunt arme de lupta, de existenta, de prelungire a eu-lui interior, sunt chiar viata de zi cu zi ,cu bune si rele, cu intrebari care nu intotdeauna isi gasesc raspunsul, cu impliniri si esecuri, cu dorinta ca o lumina venita de undeva din inalturi sa-i arate calea de urmat, sa o sprijine in demersul sau existential, sa-i dea puterea de a continua rolul pe care destinul ,ca un regizor implacabil i l-a harazit  pe scena incercata a vietii:

              

                                                

                                        “Regizor mi-e destinul si-a scris-o pentru mine

                                          Refuza sa modifice la ea ceva

                                          Sunt obligata sa imi fac jocul bine

                                           Cei ce ma privesc,sa poata invata.”

                                                             (Plaja pustie)

Marilena Perijoc scrie dintr-o suflare,intr-un stil direct,fara zorzoane, file dintr-un jurnal in versuri, cronica unei vieti schimbate intr-o clipa anume, cand un ac al ceasornicului s-a oprit cand nu trebuia  ,facand ca viata sa se transforme intr-un papusar ce-si continua parcursul, animand de sforile zilelor si noptilor oamenii transformati in marionete:

                                    

                                         “Balansati in sfoara vietii

                                           Zambitori noi vom juca.

                                           Pan s-o rupe-n fata sortii

                                           Ata, si noi vom cadea.”

                                                   (Papusarul)

Poeta refuza sa intre intr-un joc hilar cu masti,stiind ca undeva in Univers exista si o stea a ei si se arunca in tumultul de zi cu zi,cu omenie, caldura sufleteasca, sinceritate, rabdare si intelegere, cu compasiune pentru cei incercati de soarta ca si ea,dar cu credinta ca in viata primesti ceea  ce meriti, intr-un tarziu:

                             

                                          “Caci trecatori suntem cu totii

                                            Prin lumea asta, pasageri!

                                            Si se invarte roata sortii

                                            Primim ce semanam de fel”

                                                     (Roata sortii)

Dimensiunile vietii apar clare in fata celei care nu mai pune demult pret pe desartaciunile ce ne ademenesc la fiecare pas: bogatie, averi,trufie, calea de urmat e simpla si definita cu multa tarie morala, ce irumpe dintr-un suflet adanc incercat, bazandu-se pe modestie, iubire, cinste si prietenie laolalta,dar si incredere profunda intr-un ideal pe care il urmeaza cu tarie si incapatanare si care-i da  puteri nebanuite :

                                           “Caci MODESTIA ti-e stapana,

                                             IUBIREA pasii ti-i indreapta,

                                             Iar CINSTEA sora lor cea buna

                                             Se crede cea mai inteleapta.

                                                          ( Cadoul)

In carte, apare ca un leit-motiv : viata ca o scena, actorul cautand un rol potrivit pentru a ajunge dupa multe si epuizante repetitii si incercari sa gaseasca intr-un final pansament si balsam pentru un trup si un suflet atat de incercat,de pasare ranita:

                                              

                                                   

                                         “Sunt ca o pasare ranita,

                                           O dara las in urma mea.

                                          Din pieptu-mi gol rana urata

                                          Sa se inchida nu mai vrea.”

                                                      ( Pasare ranita )

Marilena  Perijoc isi continua odiseea prin viata stiind ca  nu se va lasa infranta chiar daca ranile nu i s-au vindecat pe deplin. Crede cu statornicie ca are o menire si o misiune in viata, ca Universul i-a incredintat un rol puternic ,facand parte dintr-un scenariu important,pentru  indeplinirea caruia  poarta stindardul curajului si sperantei plenare:

                                          “Tu te-ai nascut aici cu o menire,

                                            Scenariul ti-a fost scris in Univers.

                                            Si fara a ii da citire

                                            Iti traiesti rolul…

                                                     (Zambeste, o sa iasa soare!)

Ma innumar si eu printre aceia care cred ca poeta este o invingatoare si ca lupta sa  sustinuta de  convoaie de versuri este o reusita si prin simplu fapt ca mai are puterea si bunatatea si aleasa marinimie de a multumi celor din jur, incercand sa se investmanteze in petale diamantine si sa-si umple privirile si odaile sufletului cu energie pozitiva,pretios cautata:

                                          “Din energia pozitiva

                                            Cu care voi ma-nconjurati,

                                            Imi iau acum aer de diva,

                                            Va multumesc pentru talanti.”

                                                         ( Recunostinta )

Implicata profund in a descifra, cum poate sa se faca utila cu sufletul sau generos, celor care au nevoie de compasiune si speranta,Marilena Perijoc poarta in fiecare mana cate o flacara arzanda, aprinzand in unghere de deznadejde, torte de lumina si dorinta de mai bine,pentru cei dragi ei si semenii aflati in cumpana. In finalul cartii intalnim un mesaj triumfator, care transpare din fiecare fila a jurnalului ce ne sta in fata, intitulat “Petale de suflet”,si care o defineste in fata cititorilor sai, si a comunitatii in care ea traieste cu atata intensitate si combustie interioara:” MEREU INVINGATORI!”

                                                 DUNIA  PALANGEANU

sursa:  Prezentare facuta de doamna Dunia Palangeanu la lansarea cartii "Petale de suflet" din data de 15.01.2013