FURTUNA

Din senin iti apare o tornada,
Te izbeste din plin cu furie.
Te agati disperat cu putere,
Vrei sa-nvingi a vantului stihie.

Esti dator sa te zbati cu putere,
Sa arati tot ce poti cu tarie,
Te tii bine sa nu te doboare vantul?
Sau durerea din tine?

A trecut,te intrebi cu mirare:
Ce dezastru s-a-ntamplat intr-o clipa?
Esti aici,pretul insa e mare,
Viata ta a ramas pustiita.

Linistea asternuta in urma-i
Te apasa cu bocancu-I pe tampla
Sa mai lupti?
Sau sa zbori in cadere?

Obosit,garbovit de durere
Inchizi ochii si astepti sa termine.
Sa se-ndure sa zmulga odata
Si farama ramasa in tine…

Vesti de la Rodica Daniela

Pentru ca am fost intrebata ce mai face Rodica Daniela,am incercat sa aflu vesti de la mama ei.
Telefonul meu le-a gasit in spital…din nou,sunt internate la Iasi.Pentru ca Ioana a auzit si de acest spital si a vrut sa-si incerce norocul si aici.A internat-o in luna iulie,in august au mers la control si acum sunt tot la Iasi…
“Cat sa mai pot?” spune trista Ioana.Dupa ce le-a micsorat salariul de insotitor ,il primeste la cateva luni din lipsa de bani.I s-a dat o reteta unde numai unul din medicamente costa 300 de lei,pe celelalte le mai primeste compensat…”Cum sa i le iau”? ma intreaba Ioana…
Starea Danielei nu este tocmai buna, pe langa toate celelalte probleme de sanatate are un nodul pe hipofiza care creste si care ii agraveaza starea.
Am incercat sa o incurajez si am realizat ca sunt oameni care au mult mai multe probleme,care duc o lupta mult mai grea…Dumnezeu sa le dea sanatate si putere familiei!

Intrebari

Se intampla ca atunci cand crezi ca ai atins fericirea,(fiinta aceea firava dupa care alergam cu totii si pe care putini reusim sa o gasim) cand te simti echilibrat,linistit,bogat pentru ca o ai,sa o pierzi intr-o secunda…
Mai conteaza cat timp te-ai bucurat de ea?Conteaza,iti va spune logica.
Dar te simti darmat.Cazi efectiv pentru ca iti pierzi echilibrul,te lovesti,te doare,te ranesti…Incerci sa te agati de ceva,sa te prinzi,sa te opresti din cadere sau cel putin sa o incetinesti…
Cand crezi ca te tii de ceva constati cu disperare ca s-a rupt si incepi din nou sa te duci cu viteza in jos…
Ajungi atat de jos incat chiar daca te mai prinzi de ceva,te intrebi daca vei mai gasi o scara care sa te duca pana sus…

Miraj

Se cerne nisipul in clepsidra
Si anii nostrii impreuna cu el,
Suntem inconjurati de rutina
Nu vedem stelele care pier.

Traim fericiti pe o plaja
Orbiti fiind de-a soarelui lumina
Si nu vedem valul din spate
Ce ne anunta furtuna.

Navigam fara griji intr-o barca,
Ne-ndreptam spre o lume mai buna,
Nu gandim ca pe unul din tarmuri
Unul din noi poate sa ramana…

Bun gasit!

Bun gasit dragii mei,
m-am intors de ceva vreme dar abia acum mi-am gasit curajul sa imi fac simtita prezenta.
Am avut o vara mai putin buna din punct de vedere emotional,fara un motiv special.
M-am straduit sa-mi afisez”zambetul” si aparent sunt convinsa ca s-a vazut a fi fara probleme.
Ma bucur sa constat ca incepe sa se vada efectul tapetarii in fata voastra a trairilor mele…Am intalnit persoane care imi spun”gandim la fel”Realitatea este ca ne confruntam cu aceeasi drama,traim aceeasi durere si de aceea ne intelegem foarte bine sentimentele.
Sigur ca inca de la primele mesaje postate aici am avut apropiati care mi-au criticat initiativa aceasta,care au incercat sa ma faca sa inteleg ca vorbind cu persoane”triste”,”deprimate” voi sfarsi rau.
Intentiile lor au fost bune insa in acele momente ma intrebam cum ma intreb de multe ori care este realitatea si care este visul?(Ati avut vreodata senzatia ca nu mai stiti unde traiti,unde este vis si unde este realitate?Noi da!) Eu si acum astept sa ma trezesc din cosmar…

Gresesc exprimand o parte din ceea ce simt?Acum ma bucur sa constat ca nu! Efectul a fost cel dorit…
Si mi-as dori sa avem mai mult curaj,sa nu ne fie teama sa recunoastem ce simtim,de cum vom fi catalogati,pentru ca putem ajuta pe cineva…
Imi amintesc cum cautam cu disperare”ceva”.Imi era teama de starile contradictorii pe care le aveam,nu stiam daca sunt normale pentru astfel de situatii sau nu...eram contrariata,speriata…
Nu am gasit ce cautam,probabil nu am stiut sa caut…

Acum imi scriu persoane care “simt” ca si mine si nu mi-e teama de cum voi ajunge ascultand,pentru ca mai dureros de atat nu poate fi,pentru ca stiu sa ascult fara sa judec,sa inteleg…pentru ca mi-am dorit candva sa fiu ascultata…
Povestesc pentru voi toti care aveti o prietena indurerata si care doriti sa o ajutati:Ascultati,lasati-o sa povesteasca,cautati-o!
Nu asteptati sa va ceara ajutor pentru ca intr-un astfel de soc nu o intereseaza ce se intampla cu ea,nu va va cere…Va avea tendinta sa se ascunda undeva,sa nu o vada nimeni…
Mai important decat partea materiala este sprijinul emotional.Nu trebuie decat sa va faceti timp(stiu cum zboara si cat de pretios este timpul)si sa o cautati,sa o ascultati,sa ii povestiti orice…conteaza!
Va va simti aproape si nu se va mai gandi in acele clipe la necazurile ei…
Va spun acestea din ceea ce am trait si am citit din E-mail-urile voastre.
Imi cer iertare daca va raspund cu intarziere,daca nu sunt aproape in clipa cand aveti nevoie(eu tot mai sper ca vom fi mai multi aici,astfel incat in permanenta sa poata raspunde cineva)dar va asigur ca imi pasa,pentru ca simt la fel!

Judecata de Apoi,de la mit la realitate

Atunci mi-am zis că fiecărui om de pe fața Pământului, dacă-l voi întâlni, trebuie să-i spun, să-i fac de cunoscut faptul că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul nostru, al tuturor.
Reporter: - La final, ce ați dori să transmiteți celor care vor citi această mărturisire ?
Lia: - Aș vrea ca orice om să creadă și mai ales să fie convins, că dincolo de realitatea vieții pe care o trăim fiecare aici pe Pământ și dincolo de moartea noastră fizică, există o altă lume la fel de reală ca și aceasta de aici, dar total diferită. După moartea fizică a trupului nostru, călătoria noastră nu se oprește la mormânt, ea continuă într-o altă dimensiune, fie că noi credem lucrul acesta sau nu. Noi mergem mai departe. Destinația noastră finală va fi fie în Rai, fie în Iad. Nu există un al treilea loc. Cât timp trăim pe Pământ, fiecare din noi este liber să își aleagă destinația finală. Dacă dorim ca această destinație să fie Raiul, atunci trebuie să-L acceptăm, prin credință, pe Domnul Isus Cristos, ca mântuitor și stăpân și să trăim toată viața după poruncile Sale.
Aș mai dori ca orice om să știe și să fie convins de faptul că va fi o judecată de apoi și că va sta în fața lui Dumnezeu, pentru modul păcătos în care și-a trăit viața pe Pământ, indiferent de religia sa.
Această judecată nu este un mit, ci este o realitate ! Ea poate fi evitată. Pentru mai multe detalii, vă sugerez să citiți și să studiați cu atenție Biblia, în care Dumnezeu promite tuturor celor care îl caută sincer, că El se va lăsa găsit de ei



Interviu cu Lia Rusu, realizat de Mircea Alb - 1997
http://phoenixmission.org/web/index.php?option=com_content&view=article&id=1685:judecata-de-apoi-de-la-mit-la-realitate-&catid=45:testimonies&Itemid=80

Să avem credinţă

Un singur lucru ştiu că am întotdeauna: nu este nici mândria, nici închipuirea, ci ceva ce am zi şi noapte, oriunde mă aflu - sunt trei lucruri: cel dintâi, Credinţa; cel de-al doilea, Credinţa; cel de-al treilea, Credinţa. Asta-i tot! Nu mai pot zice nimic altceva. Aceasta m-a călăuzit întreaga viaţă. Când ai credinţă şi cineva spune: "Vrei să vii cu mine în Liban?", eu răspund: "Da".

"Cum se face că răspunzi da la toate?"

Spun da pentru că cred că dacă n-ar fi spre binele meu, Dumnezeu ar face ca nu-ul să vină chiar de la cel ce m-a chemat. Nu vor fi gata ceva acte, sau se va întâmpla altceva.

Am acum nouăzeci de ani - să ai şi tu parte de aceeaşi vârstă! Citesc iarăşi şi iarăşi şi iarăşi Evangheliile, şi văd ceva ciudat. Iisus Hristos a venit şi l-a spus Apostolilor: "Lăsaţi acum tot ce aveţi şi urmaţi-mi Mie".

Dacă ei i-ar fi răspuns: "Dar tu cine eşti? De ce să pierdem tot ce avem? De ce să pierdem câştigul nostru? Unde ne vei duce? Ce vei face cu noi?" - dacă i-ar fi răspuns aşa, ce s-ar fi întâmplat? Ar fi rămas în întuneric.

I-au spus Da unui Necunoscut oarecare, ce a venit şi le-a spus: "Lepădaţi-le pe toate!" De ce? Pentru că credeau în Dumnezeu, şi îl aşteptau pe Cel ce le va zice: "Veniţi!" Şi acesta a fost începutul.

Căci dacă zicem Nu, ce se va întâmpla?... Ori una, ori alta: Dacă crezi, vei merge pe apă precum Sf. Petru. Dacă te temi, bâldâbâc! Nimic altceva.

Aşa a fost întreaga mea viaţă. M-au chemat în cele mai ciudate şi mai îndepărtate locuri din India. Într-o noapte, mi-au trimis un mesaj: "Vino să vizitezi pe cineva bolnav". Am pornit la drum într-un car tras de boi, mânat de un ciobănaş. Şi, în timp ce urcam muntele, prin pădure, ce văd deasupra noastră? Doi ochi fosforescenţi, un tigru. Ce-am spus atunci? "Doamne, miluieşte-mă, facă-se voia Ta precum în cer, şi pe pământ".

Am închis ochii şi am văzut acestea înscrise în lăuntrul meu. Căci El ne-a zis: "Pentru ce vă grijiţi? De ce vă îngrijoraţi? Căci până şi părul capul vostru este numărat!" De ce să ne îngrijorăm? Ne lipseşte credinţa. Fie să avem credinţă.


Din Apoftegmele Gherontissei

http://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_%28Papaiannis%29#Cuvinte_alese