"Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
< Am trăit şi n-am ştiut >
Versuri scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu , mica mânăstire condusă de părintele-călugăr David.
9 ianuarie 2011
7 ianuarie 2011
Mesaj pentru noi...
Dragele mele,
In primul rand va urez tuturor celor care "tineti aproape" de acest blog minunat creat de o persoana minunata, draga noastra Marilena - LA MULTI ANI! Voi nu ma cunosteti, eu va stiu pe toate, va stiu povestile, va citesc postarile, plang alaturi de voi desii am fost foarte putin prezenta pe acest blog cu mesaje. Marilena (pe care am cunoscut-o personal la o actiune de caritate sustinuta de Organizatia EMMA, chiar asa, oare intamplator lucrurile s-au aranjat in asa fel incat am ajuns sa ne intalnim dupa ce comunicam pe mail de ceva timp...?? locuind in orase diferite si nestiind initial una de cealalta ca vom participa la acel eveniment) tot imi spunea ca ar fi bine pentru sufletul meu sa comunic cu voi pe blog, sa povestesc istoria mea, povestea nefericirii mele si in acelasi timp sa incerc sa sustin cu o vorba buna persoanele care trec prin ...durerea unei pierderi...M-am "urnit" greu dar probabil acum era momentul...Mi-e draga mica voastra ...comunitate ...formata aici, mi-e drag cand vad ca va sustineti reciproc...
A trecut ceva timp (mai precis 2 ani si 5 luni) de la decesul sotului meu intr-un accident de masina si mi-a trebuit mult timp pana sa pot sa accept acest lucru si sa gasesc puterea de a merge mai departe...sa traiesc in continuare...sa accept faptul ca, asa cum spune si Steliana, inainte de a ne incarna in aceasta existenta sufletele noastre au ales impreuna sa treaca prin aceasta experienta traumatizanta.
E adevarat Narcisa, durerea te schimba mult, as putea sa spun ca intr-un fel te umanizeaza, nimic nu mai este ca si inainte....incep cautarile...framantarile...de ce s-a intamplat asa...de ce mie...ce trebuie sa invat de aici, care este scopul acestei pierderi... Si acum , dupa 2 ani stau cateodata si ma uit la poza lui si imi vine sa urlu la el pur si simplu: "De ce m-ai lasat singura, de ce, de ce????"
Steliana, te invidiez ( la modul pozitiv, daca invidia poate fi si pozitiva..??) pentru faptul ca ai o astfel de legatura cu fiul tau, ca iti apare in vise, ca primesti mesaje de la el, mie nici macar acest lucru nu mi-a ramas, l-am visat foarte putin pe sotul meu. La inceput mi se parea ca in mod sigur va comunica cu mine in vreu fel, pentru ca lucrurile s-au intamplat atat de brusc si neasteptat credeam ca negresit va veni el sa imi spuna ce s-a intamplat acolo...Nu s-a intamplat asa..din pacate. As vrea sa mai vorbim despre acest lucru daca nu te deranjeaza.
Se apropie aniversarea sotului meu, pe 14 februarie ar fi implinit 42 de ani...voi sarbatori si anul asta numai ziua baiatului nostru, Alexandru, care este nascut in aceeasi zi cu tatal lui,implineste 15 ani pe 14 februarie.
Incerc sa "trag" singura de mine, mi-am spus de la inceput ca nu pot sa cad intr-o depresie pentru ca nu m-ar mai salva nimeni si baiatul meu are mare nevoie de mine sanatoasa la cap, nu o leguma care sa-si planga soarta. E foarte greu, am inca zile proaste cand amintirile ma rascolesc, incerc din rasputeri sa duc o viata normala, spunea cineva aici, pe blog acum ceva timp (imi cer scuze, nu imi aduc aminte acum exact cine) ca in ea sunt 2 persoane, una la serviciu cand disimuleaza in fata colegilor starea ei de spirit si alta acasa, cand isi traieste durerea. Inteleg perfect acesta stare, si eu am trecut prin ea.
Modart - nu este vorba despre resemnare, acceptare, destin impacabil, soarta trista si nefericita... in randurile trimise de mine si postate de Marilena ci mai degraba despre constientizare si intelegerea lucrurilor la acest nivel, totul dureaza exact cat trebuie sa dureze, tot ce ni se intampla se intampla cu un scop, ramane ca noi sa descoperim invatamintele si rostul nostru in viata. Nu imi place cuvantul asta, resemnare, ca o berbeaca ce sunt nu suport ideea de resemnare, trebuie sa luptam in continuare, sa depasim orice experienta pe care trebuie sa o traim,cu bune si rele, nu trebuie sa ne lasam coplesiti, chiar daca sunt si momente foarte grele. Este intr-adevar, asa cum ai spus si tu un motiv de reflectie pentru noi toti.
Tuchi, am plans cand am citit mesajul tau, eu nu am o relatie foarte buna cu tatal meu, din pacate...Este una dintre durerile mele...ca nu reusesc sa gasesc drumul catre sufletul lui, ca nu sunt suficient de inteleapta incat sa trec peste tot ce s-a intamplat si sa fac eu primul pas...
La multi ani, Narcisa... a fost ziua ta de nastere, multumesc pentru mesaj, multumesc Steliana. Corina, sunt alaturi de tine, va trece aceasta perioada de durere crunta...si vor ramane amintirile ..frumoase...
Marilena, draga mea...ce sa-ti spun...esti un om minunat, un suflet frumos care are o vorba buna pentru oricine.
Ar mai fi multe de spus, raman alaturi de voi, dragele mele, cu inima, cu gandul, cu sufletul.
Ioana

6 ianuarie 2011
4 Legi ale sipiritualitatii… in India
- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;
- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …
- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);
- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.
Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…
Sursa: E-mail(ne-au fost trimise de Ioana)

5 ianuarie 2011
Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?
Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a. Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora. Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora. Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.
http://www.edj.ro/index.php/catehism/333-despre-aghiasma-sfintirea-apei

4 ianuarie 2011
3 ianuarie 2011
Invata sa ai incredere in tine!
Acorda-ti incredere! Idei....poti avea o multime. Daca insa inveti sa te concentrezi pe ceea ce vrei sa obtii, iti vei da seama care sunt ideile bune. Mintea ta se va transforma intr-un filtru, ceea ce te va motiva sa inveti mai mult.
Motiveaza-te! De ce vrei sa inveti un anumit lucru? Ce vrei sa obtii prin asta? Daca nu stii de ce vrei sa inveti, poti fi foarte usor distras.
Stabileste-ti un scop! W. Clement Stone spunea ca: "orice plasmuieste mintea umana, poate fi realizat!"... un lucru foarte important in atingerea scopurilor. Pregateste-te pentru orice va fi nevoie, si orice greutate va parea surmontabila. Cei ce au experimentat asta, inteleg ce vreau sa spun...
Gandeste pozitiv! Daca nu ai incredere in abilitatea ta de a invata, nu iti vei fixa obiective de invatare.
Organizeaza-te! Invatarea reprezinta doar unul din aspectele vietii cotidiene a adultului. Este necesar sa-ti organizezi timpul si sarcinile. In caz contrar ti se va parea dificil sa gasesti timp si pentru a invata.
http://www.nlpexplorer.eu/articole-dezvoltare-personala/invata-sa-ai-incredere-in-tine.html?

Abonați-vă la:
Postări (Atom)