Sterge lacrima

Usor mai e cand stai deoparte
Pe altul sa-l analizezi.
Necazul lui sa te desfete
Si sa il ridiculizezi.

Atunci cand omul se loveste
De un necaz in viata sa,
O lovitura grea primeste
Cazuta de la palma ta.

Nu intelegi ca mult mai bine
Ar fi o mana sa-i intinzi.
Si drumul sa-l ajuti a tine,
In bratele tale sa-l prinzi.

O vorba spusa cu blandete
Poate sa stearga lacrima.
Si cu o simpla politete
Poti sa salvezi pe cineva.

Minte sa tii ca roata sortii
Ne ia cu ea pe toti in zbor.
Si cand esti prins in jocul rotii
Sa cazi de sus e chiar usor.

Rostogolindu-te in cadere,
Cu groaza-ncepi atunci vedea,
Ce-nseamna sa fii la durere
Fara a te prinde cineva.

Tristetea

Exista, intr-adevar, doua forme de tristete. Cea dintai intra in randul celor numite de Sfintii Parinti "afecte firesti si neprihanite", adica stari care au aparut in firea omeneasca in urma pacatului originar, dar care, cu toate ca sunt marturii ale caderii sale din starea de desavarsire initiala, nu sunt rele. Tristetea, care face parte dintre aceste afecte naturale, nu numai ca este "neprihanita", dar poate sluji drept temei al unei virtuti: "intristarea cea dupa Dumnezeu" (2 Cor. 7, 10), care-l face pe om sa se mahneasca pentru starea decazuta in care se afla, sa-si planga pacatele, sa se intristeze de pierderea curatiei sale de la inceput, sa sufere din pricina departarii de Dumnezeu, si care este o stare de pocainta, de doliu duhovnicesc, de strapungere a inimii, care ajunge la desavarsire in darul lacrimilor. Aceasta virtute ii este absolut necesara omului cazut pentru a regasi calea spre imparatie si a redobandi in Hristos starea paradisiaca.


Cea de-a doua forma de tristete, care face obiectul studiului de fata, este, dimpotriva, o patima, o boala a sufletului, produsa prin reaua intrebuintare a tristetii pomenite mai sus. In loc de a se folosi de intristare pentru a-si plange pacatele si a se mahni pentru instrainarea sa de Dumnezeu si pentru pierderea bunurilor duhovnicesti, omul o foloseste pentru a deplange pierderea bunurilor materiale; el se intristeaza pentru ca n-a putut sa-si implineasca vreo dorinta sau sa guste vreo placere, sau pentru ca a suferit ceva neplacut de la oameni. El da tristetii o folosinta contrara firii, anormala. Asa spune Sfantul Ioan Gura de Aur, aratand ca: "Nu nenorocirea, ci pacatul pe care-l facem trebuie sa ne intristeze. Dar omul a schimbat randuiala si nu face ceea ce trebuie la timpul cuvenit: face multime de pacate si nu se indurereaza din pricina lor, dar de indata ce i se intampla ceva cat de cat neplacut, cade in deznadejde". Astfel, tristetea devine "o patima tot atat de grea si suparatoare ca mania si cautarea placerii, si aduce aceleasi roade rele daca nu stim sa ne folosim de ea potrivit ratiunii si in chip prevazator".

In aceasta patima omul vadeste un indoit comportament patologic: pe de o parte el nu se intristeaza - asa cum ar trebui sa faca neincetat - pentru starea de decadere, de pacat si de boala in care se afla, care este cu adevarat o stare vrednica de plans; iar, pe de alta parte, se intristeaza din pricina unor lucruri pentru care nu merita sa te mahnesti. Putinta omului de a se intrista nu numai ca nu este folosita asa cum a voit Dumnezeu atunci cand i-a daruit-o, pentru a se indeparta de pacat, ci, dimpotriva, ajunge sa fie folosita anapoda - in chip lipsit de ratiune, daca ne gandim la menirea ei fireasca -, ca sa-si manifeste alipirea de aceasta lume, intrand astfel, in mod paradoxal, in slujba pacatului.

In afara de ceea ce arata cuvantul in sine, tristetea apare ca o stare de suflet caracterizata prin lipsa de indrazneala, slabiciune, greutate si durere psihica, deznadejde, stramtorare, apasare a inimii, disperare dureroasa, insotita cel mai adesea de neliniste si chiar de spaima.

Jean Claude Larchet
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/tristetea-70225.html

Nemultumit de viata ta?

Normal de anormal

Indelung privim catre o noua viata, o viata la care am visat toata viata, insa in momentul in care Dumnezeu ne-o ofera, atunci mintea noastra, de multe ori, nu isi da acceptul sa o primeasca si trece mai departe. Am observat multi oameni care, in rugaciunile lor, ii cer lui Dumnezeu un semn sau o ghidare, iar in clipa cand intalnesc o lumina, se sperie de puritatea si frumusetea acesteia si aleg sa se intoarca la “normalul” societatii. Ce inseamna acest “normal”? Plasa de siguranta.
Cand cineva alege o varianta mai putin aleasa de societate, atunci este considerat anormal. Simt sa va spun ceva: fiti anormali! Fiti anormali din toata inima voastra! Fiti anormali cu toate fiinta voastra! Fiti ceea ce vreti sa fiti, fara a mai permite influentelor exterioare sa va controleze viata! Accepta aceste mari adevaruri: Isus a iesit din tiparele societatii, deci a fost “anormal”. Siddharta Gautama (Buddha) a iesit din tiparele societatii, deci a fost anormal. Gandhi a iesit din tiparele societatii, deci a fost anormal. Iar tu, draga mea fiinta, esti pe drumul care te va duce catre “anormal”. De ce? Pentru ca in acest moment puteai sa citesti un ziar tabloid, insa tu ai ales sa citesti un articol care iti vorbeste despre viata si despre cat de anormal esti tu…
Stiu ca nu te superi, deoarece supararea este “normala” pentru societatea actuala, insa tu ai ales sa iesi din bariera actualei civilizatii si sa evoluezi pe scara sentimentala. Ai ales sa te inalti. Drum bun catre Dumnezeu! Dum bun catre Tine!
Dat fiind faptul ca poate nici macar nu ai realizat ca “normalul” nu mai reprezinta o atractie pentru tine, tin sa te anunt ca tocmai ai parasit plasa de siguranta. Sa nu iti para rau! Ai plecat de la oameni normali, iar acum te afli printre oameni anormali! Iar acum citesti o serie de cuvinte scrise poate de unul dintre cei mai anormali oameni!
Stii ce am observat odata cu aceasta trecere constienta in Taramul Iubirii Infinite? Ca totul se schimba, se transforma. Asa ca, totul devine Totul, iar in acest moment orice element existential devine o sursa infinita de inaltare. Am mai observat si faptul ca oamenii inca se mai sperie de Libertate. Este foarte interesant acest aspect, pentru ca omul isi petrece toata viata cautand libertatea, iar cand o gaseste se teme de posibilitatea de a nu mai avea unde sa ajunga.


de Catalin Manea


http://totuldinintreg.com/892/normal-de-anormal/

La multi ani,Corina!