TI-AS RECUNOASTE-Adina Barbus

Ti-as recunoaste chipul ingeresc

Prin cea mai rece si mai deasa ceata

Cand ale ei fuioare ratacesc

Prin lacuri si prin vai,de dimineata.

Ti-as recunoaste zambetul senin

In noptile tarzii si fara luna

Ti-as recunoaste glasul cristalin

Prin tunete si viscol de furtuna.

Ti-as recunoaste pasii-n preajma mea

In orice loc figura ta m-ar “paste”

Prin apa si cenusa de-ai umbla

Prin flacari chiar, si tot te-as recunoaste.

Te-as recunoaste-n amintiri tarzii

In boare de-aurora palpainda

Si mii de ani din cei ce vor veni

Te-as recunoaste-n stelele lucinde.

Te-as recunoaste si de n-as simti

In preajma mea atingerea-ti plapanda

Si necurmat alaturi mi-as dori

Surasul tau si inima mea franta.

Ti-as recunoaste si-n gradini de rai

Parfumul tau de-ntarziata vara

Si printre miile de flori de mai

As recunoaste aroma sa amara.

Ti-as recunoaste inima batand

Atunci cand inima in piept mi-ar bate

Si sufletul ti-l recunosc plangand

In orice vis ce mi-te-aduce aproape.

PT. “C” .14.03.2009

BARBUS ADINA - NU TE DUCE...

Nu te duce, TATA, pe ninsoare, 
Unde casa nu te va urma !
Nu te duce, TATA, nu sunt soare, 
Sa te pot, c-o raza, re-nvia !

Primavara n-o sa mai revina, 
Si-o sa-ti fie, iarna, cerul mut, 
Nu"pleca"-n potopul de lumina, 
Al ninsorii care a cazut !

Casa nu porneste dupa tine, 
Drumul, tot ramane neclintit, 
Sub ninsoare toate par ruine, 
Nu porni pe sleaul nametit !

Cand viforniti soarele-l destrama, 
Singura, vocea, unde sa ti-o caut ?
Dupa ce te voi petrece, TATA, 
Cui, si-apoi, cu ce, sa ma mai laud ?

Cum sa"plece"unica icoana, 
Rasadind pe drum strabunii toti?
Cati stejari cu stele in coroana, 
Mai rasar pe camp din bunii morti?

Ei te-aseaza lin in groapa goala, 
Eu"descantu-ti":nu"pleca"asa !
Cad din ceruri fluturi de beteala, 
"NINGE"CU TRAIRI LA MOARTEA TA !.(28.04.1990).

MESAJUL FULGULUI DE NEA

Un fulg de nea mi s-a oprit pe frunte

M-a mângâiat,apoi a lăcrimat...

Este trimis de sus să mă sărute,

Darul din ceruri de la cel plecat.

În suflet îmi aduce bucuria

Că îngerul meu drag nu m-a uitat.

Şi vrea să aduc la alţii armonia,

Cu zâmbete să şterg a lor oftat.

Mă face să mă simt puţin mai bine

Căci îmi arată rostul pe pământ,

Ştiind că el va fi cu mine

Voi face faţă celui mai crunt vânt.

Şi după mine trăgând prin furtună,

Oricât de greu va fi să înaintez

Îi voi ghida pe mulţi spre-o vreme bună

Chiar de va trebui să îi forţez.

Căci ne mai pierdem drumul câteodată

Şi obosim a îl mai căuta,

Când mintea e cumva îmbărbătată,

Din hăul gândului ne vom sălta.

BARBUS ADINA - TE ROG...

Te rog nu plange Amintirea mea, 
Tot nu vom recladi acel trecut;
Te rog nu plange, viata e a ta, 
Si zambetul si ultimul meu gand...

Te rog nu plange, un destin nedrept, 
A intrerupt din zborul ei o stea;
Te rog nu plange, nu vreau sa regret, 
Ca m-am oprit o clipa-n calea ta !

Te rog nu plange, chiar de-i tot pustiu, 
Si nu avem nici vreme sa iubim;
Te rog nu plange, acum e prea tarziu-
Nu vezi cum inseram si asfintim?

Te rog nu plange, lacrima pastrata, 
Dintr-un ocean de pulbere-argintie;
Te rog nu plange, eu am fost odata, 
Acel ce sta sub semnul vesniciei...

Te rog nu plange visul destramat, 
De vantul trist al despartirii noastre;
Te rog nu plange, chiar de m-ai uitat, 
Fiorul meu de trandafir albastru...

Te rog nu plange, iarna argintie, 
Ti-a asternut covor din fulgi de nea;
Te rog nu plange-asculta-i"simfonia":
E..."M-am indragostit numai de ea !".

Te rog nu plange-acum e Sarbatoare, 
Si stiu ca-ti amintesti de mine iar;
Te rog nu plange-n Noaptea asta mare, 
Pastreaza-ma in suflet ca pe-un dar... 

POEMUL VIETII:

CONSTANTIN BARBUS             14.03.1949-28.04.1990 



Izolati pe ale vietii valuri,
Cu stramtori rasunand de ecouri intre noi ridicandu-se,
Imprastiate pe marile fara tarm,
Ale caror limite nemarginite,
Milioane de muritori solitari le cunosc;
Dar atunci cand luna,cu ale ei raze strafundurile lumineaza,
Si leganate de ale primaverii adieri sunt,
Prin valcele in nopti instelate,
Fermecator isi spun versul privighetorile;
Si aceste accente din mal in mal,
Peste vai si vise se revarsa;
O,atunci o dorinta disperata,
Se trezeste in adancurile lor;
Caci sigur intr-o zi simtim ca,
Dintr-un singur vis am facut parte;
Fie ca intr-o zi ale noastre ganduri sa le putem apropia !
Cine porunceste ca ale noastre dorinti,
Sa fie,de indata ce se aprind,stinse?
Cine dorinta noastra zadarnica o face?
Un om,un zeu sau o multime;
Ei fac sa curga intre ale noastre tarmuri,
Apa sarata a marii neprietenoase pe timp de furtuna?
Sau poate insasi viata,cu legile ei aspre,
Ce ne incearca uneori,fara pic de mila,
Facand ca sa dispara credinta noastra in oameni,
Si sa luptam tot singuri,ca singurul SISIF?

1976


Autor: Barbus Constantin

PETALE DE LACRIMI

Se cern din cer acum albe petale,

Lacrimi ce-au îngheţat până la noi.

Ne învăluie ca într-o mantie moale

Şi ascund urmele negre de noroi.

Răcoarea lor mai potoleşte dorul,

Îngheaţă focul care s-a aprins.

Din dragoste a venit muritorul

Şi într-o clipă ca o stea s-a stins.

Sunt oameni care au iubiri de stele,

Îi recunoşti prin licărul din ochi...

Tânjesc să poată ajunge pân’ la ele

Dar sunt ţinuţi aici ca de-un deochi.

Privind duios la a lor neputinţă

Mai lăcrimează steaua uneori.

Şi îşi trimite jos alba dorinţă:

Să fie veseli ai vieţii actori!

IARNA ÎN ŞEDINŢĂ

Mă-ntreb ce-or fi făcut cu ani în urmă,

Căci iarna vine an de an la noi.

Doar cu o lopată şi trimişi de mumă

Scoteau pe toată lumea din nevoi.

Iar astăzi peste noi nepregătiţii

De îşi presară fulgi strălucitori,

Ne-nspăimântăm şi alcătuim petiţii

Şi aşteptăm apoi nepăsători.

S-o convocăm pe iarnă în şedinţă

Să-i arătăm ce drum să înălbească.

Şi doar aşa cântând a biruinţă,

Vom face faţă-n vatra strămoşească.