DACĂ POȚI

 S-aduci un zâmbet pe un chip mai trist

 Decât un Cer pe vreme de furtună

 Să poți să spui cuiva:"Știi,eu exist

 Doar pentru tine,să te țin de mana”

 

 S-alungi din inimi zbuciumul tăcut

 Al lacrimilor-și durerea vie

 C-o-mbrătișare și cu un cuvânt:

 "Eu sunt aici,orice ar fi să fie"

 

 Să poți fi sprijin celor care simt

 Că poartă-n suflet o eternă noapte

 Și să poți spune:"Vin să te alint

 Doar cheamă-mă și îți voi fi aproape

 

 Numai atât de poți și e de-ajuns

 Pentru acela care-ar vrea să știe

 Că-ntotdeauna va găsi răspuns

 La suferința lui:PRIETENIE !

Autor:Adina Barbus

Cum ajutăm un prieten care a pierdut pe cineva drag?

Lacrimi si rugaciune

Cand umbra mortii isi pune amprenta lumea noastra a celor ramasi se intuneca.Nu mai conteaza varsta, imprejurarile, cerul invesmantat in griul durerii ne arata ca o fiinta draga ne-a ramas de acum in suflet si in amintire…

Asa a ramas si ea, mama mamei mele si implicit mama noastra care ne-a crescut, ne-a vegheat,ne-a indrumat pasii si mai presus de orice ne-a iubit si pe noi nepotii si stranepotii ei.

Cuvintele sunt prea mici si prea sarace sa poata arata cum era ea, o femeie care a trait intr-un sat dar care a avut priceperea de a le face pe toate( a tesut panza, a croit-o, a impodobit-o cu flori, a cunoscut mestesugul tesutului in razboi, al impletitului, o buna gospodina care avea fiecare coltisor de casa sau de curte aranjat)…care isi spunea supararea razand(numai lacrima ce i se prelingea pe obraz uneori printre vorbe ne arata durerea) si care ne astepta rabdatoare sa ii trecem pragul…pentru ca de multi ani lumea ei era camera in care era imobilizata si noi cei care o vizitam…

Ne consolam cu speranta ca de acum suferinta ei a luat sfarsit si se bucura de o lume mai buna , in care durerea trupeasca nu mai exista si in care are multe alte suflete dragi alaturi.

Sa ne rugam impreuna pentru acest suflet care tocmai a inceput a urca treptele catre cer:

Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace pe Maria!

AI MILĂ DOAMNE !

Miroase toamna a ploaie şi a sânge,

Din cer se vede rugul colectiv.

O mama-şi strigă pruncul şi îl plânge,

O fac mulţi alţii lângă ea, tardiv.

În frigul nopţii fumul disperării

Se-ntinde şi cuprinde tot în jur,

E frica morţii şi-a înstrăinării,

Mulţi îngeri îmbrăcaţi într-un alb pur.

E ţară-n doliu jelind în tăcere

Copiii ce-au ieşit din nori de fum,

Sunt glasuri care-n cor strig- a durere

Căci tinereţea acum e numai scrum.

Ai milă Doamne de-asta suferinţă

Şi-i odihneşte pe toţi cei plecaţi.

Iar mamelor te rog le da putinţă

Şi-mbărbătează-i astăzi şi pe taţi.

Iar celor care sunt în suferinţă

Trimite-le un înger păzitor

Să-i liniştească de e cu putinţă,

Căci Tu eşti unicul vindecător.

Autor: Marilena Perijoc

"Puţine lacrimi,multă bucurie"

POATE-I MAGIE…

Îmi plouă-n suflet şi miroase a toamnă,

E totul gri în jur şi-am îngheţat.

Într-un crâmpei de gând, vara mă cheamă

Cu-n zâmbet larg pe faţă aşezat.

Poate-i magie să văd cele bune

Ascunse în noroiul dimprejur,

În fiecare om cerul va pune

Credinţă şi iubire, suflet pur…

În masca cea urâtă de pe-o faţă

Eu caut albul chiar de s-a-nnegrit,

Îl colorez cu-n zâmbet şi-o povaţă

Şi răul de pe faţă a pierit.

De-mi amintesc cu drag astă povaţă

Ca-n fiecare să văd doar ce-i bun,

La orice frig voi face mereu faţă

Căci  până-n seară relele apun.

Autor: Marilena Perijoc

UNUI NEMULŢUMIT

Când cerul te răsfaţă cu de toate

Şi fericirea-n prag ţi-a înnoptat,

O uşă îi închizi cu răutate

Şi-i spui că astăzi eşti cam ocupat.

Să vină-n ziua când vei fi mai bine,

Din timpul tău n-ai clipe să-i aloci.

Te caute de vrea musai pe tine,

Aşa cum ţi-au spus ţie multe voci!

Şi uşurat de prezenţa-i forţată

Zâmbeşti când ea plecând te-a ascultat.

N-ai observat cum clipa blestemată

În locul ei în casă ţi-a intrat.

Mirat de dorul ce îţi arde pieptul

Şi chipul cel străin văzut în geam,

Te miri o clipă: “ Făcând pe-nţeleptul

Am alungat din casă ce-mi doream!”

Vă rog, de vă-ntâlniţi cu fericirea

Rugaţi-o să se-ntoarcă-n viaţa mea.

Acum când am trăit dezamagirea

E singura ce-o vreau, numai pe ea!

Autor: Marilena Perijoc