Când
cerul lumii tale
Îţi
dă clipe senine,
Îşi
pune viaţa zale
Şi-o
luptă vrea cu tine.
Îţi
dă o lovitură
De
nici nu ştii când vine.
Şi
simţi o muşcătură
Din
suflet şi din tine.
În
gură simţi pământul,
Jarul
te arde-n vine,
Iar
ochii-ţi roagă vântul
Să
sufle cu suspine.
Şi
blând a lui răcoare
Să
domolească focul,
Slăbindu-ţi
din strânsoare
Să
oprească viaţa jocul.
Durerea
să-nceteze
Şi
soare să apară,
Ca
sus pe metereze
Să
poţi urca tu ,iară.
SUPERB !Inbratisari calde.
RăspundețiȘtergereFrumoase versuri,imi ajung la suflet...pup
RăspundețiȘtergereBuna dimineata dragele mele!Ma simt asa de bine aici alaturi de voi,cu regret ma gandesc ca voi lipsi din nou o perioada si o sa imi lipseasca aceste discutii.Va imbratisez!
RăspundețiȘtergereaaaaaaaaa,unde pleci iar?o sa-mi lipseasca poeziile tale....te astept cu drag sa revi,lasa ca vine iarna si ne strangem iar (la gura sobei)...pup
RăspundețiȘtergereSa ne revedem cu bine! Va pup.
RăspundețiȘtergere