HAINA SUFLETULUI

 Ne naștem cu o haină a iubirii

 Ce strălucește-n alb imaculat

 Și mai apoi de-i dăm frâu liber firii

 Pe suflet cu noroi ne-a împroșcat.

 

 De mai vedem pe haină câte o pată

 Tot amânăm a o împrospăta

 Și ne gândim că timpul o să scoată

 Ce noi din suflet nu ne-om curăța.

 

 De suntem tineri, noi avem credința

 Că pân’ la moarte haina ne-om albi.

 Și trândăvim și nu ne dăm silința,

 Uitând că sufletul l-om înrobi.

 

 Nimeni nu știe când va veni ceasul

 Să fie tras din drum într-un tunel.

 Oricât am vrea să amânăm popasul

 Nu vom rămâne în acest castel.

 

 Și când ne-om duce nu vom lua din lume

 Decât o haină ce-am venit cu ea.

 De este albă sau plină de urme

Mereu  în veșnicie o vom purta.