Plouă cu frunze arse din veșmântul
Cu-aspect de brun și de melancolie,
Octombrie își poartă-n plete vântul
Și taie din a soarelui făclie.
În adieri de suflete plecate
Cu ochii spre pământul roditor,
Tristeți și bucurii parcă s-ar zbate
Din semne ce se nasc iscoditor.
Peste câmpie strigăte răsună,
Cu gălăgie stoluri au plecat
Spre zare unde vremea e mai bună,
Căci pe aici miroase a iernat.
Iar frigul astăzi parcă se întinde,
Peste pământ și-n suflet a intrat.
În gheara lui natura toată-o prinde
Și cerul de durere s-a-ncruntat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu