Plouă cu frunze arse din veșmântul 
 Cu-aspect de brun și de melancolie, 
 Octombrie își poartă-n plete vântul
 Și taie din a soarelui făclie. 
 În adieri de suflete plecate 
 Cu ochii spre pământul roditor, 
 Tristeți și bucurii parcă s-ar zbate 
 Din semne ce se nasc iscoditor. 
 Peste câmpie strigăte răsună, 
 Cu gălăgie stoluri au plecat 
 Spre zare unde vremea e mai bună, 
 Căci pe aici miroase a iernat. 
 Iar frigul astăzi parcă se întinde, 
 Peste pământ și-n suflet a intrat. 
 În gheara lui natura toată-o prinde 
 Și cerul de durere s-a-ncruntat. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu