Născută din adâncuri
Apare o mândră fată.
Natura i-a pus muguri,
Pământu-i al său tată.
Frumosul chip şi-arată
Privind departe-n zare,
Iar briza ei îmbată
Şi dura ursitoare.
Cu ochii-i mari, albaştrii,
Priveşte cu uimire
Cum valuri are-n plete
Şi apă în privire.
Tot caută în noapte
Cu dor şi-nfrigurare
Corabia uitării...
Portiţa salvatoare.