Va trebui sa ma ridic

Cand adierea lua cu ea
Petala trandafirului abia inflorit
Un trosnet sec
Din trupul meu rupea,
O aripa ce ma ajuta sa ma ridic.

Grea lovitura,dar mai grea caderea
Si zbuciumul si jalea si durerea,
Dar nimeni n-o sa vada ca sunt mic
Asa cum am cazut, va trebui sa ma ridic.

In lumea asta cruda si nedreapta
Noi trecatori pe-a vantului rafala,
Vom incerca sa ducem crucea cat mai dreapta
Incovoiati de-a sortii mana.

Si fruntea sus caci nimeni n-o sa stie
Ce mare este jalea,
Vom infrunta cu voinicie
Destinul ce-si urmeaza calea.

Aripi frante

O veste primita intr-o secunda,
Un fulger cazut pe un cer senin
Un strigat !

O aripa franta,un suflet sfarmat
O lacrima prelinsa in tacere,
O zi frumoasa cu soare
Si totusi atat de urata.

Un zambet frant , o inima impietrita
Furtuna,furie,durere,
O pasare cazuta pe asfalt
Ranita si invinsa ,
Un zbor terminat prea devreme.

O hora transformata intr-o doina,
O amintire…
Atat ne-a ramas dintr-o viata
De bucurie si iubire.

Visam sa fiu cu tine

Priveam in albastrul curat al ochilor tai
Unde se oglindea bunatatea,
In adancul sufletului curat
Uneori neinteles.
In adancimea finite tale,
Unde imi doream sa patrund pentru a fi mereu impreuna cu tine…

Visam sa ma transform intr-o floare,
Sa ma asezi duios la reverul tau
Pentru a ma purta permanent langa inima ta.
Iar tu razand imi spuneai ca sunt mult mai mult decat atat
Ca am patruns adanc in inima ta si sunt permanent langa tine.

Acum cand te caut fara nici o speranta,
Cand tristetea imi poarta pasii pe alei pustii
Si pune stapanire pe fiinta mea,
Vreau sa ma transform …in ce oare?
Eu si acum te astept sa vii!

Moartea cuvintelor

Nu ştiu de ce, de la o vreme cuvintele mi se lipesc de degete, de buze, de suflet şi stau aşa - agăţate în gol ca o inimă dezgolită.
Nu vor să mai plece, nu vor să se mai rostească, nu vor să mai simtă pagina - stau înfipte în mine asemeni unor păcate şi răscolesc, răscolesc, răvăşesc, inundă şi rămân.

Azi mi-au ajuns cuvintele în gât şi simt că mă sufoc, dar nu pot nici măcar să le rostesc. Cuvintele mele au învăţat să se revolte şi să moară.
Se aruncă de pe buze înapoi în suflet şi tac! Tac!
Am să mor ucisă de tăcerea lor şi-am să mă rostogolesc asemeni unei lacrimi pe care nu o mai vrea nimeni.
Sunt plină de cuvinte şi nu mai pot dărui niciunul!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)

Sentimente confuze

Nu pot sa imi pun sufletul pe hartie,pentru ca poate numai asa as putea arata ce simt.Nu pot nici macar eu sa inteleg ce se petrece,cum este lasat de Creator sa percepi,sa treci peste,sa continui ceea ce noi ii spunem viata.Am senzatia ca timpul s-a oprit,uneori simt acele sentimente confuze:durere,melancolie,tristete,dor…dar daca nu realizez cum trece timpul alteori nu inteleg de ce imi este dor…E complicat,nu se poate descrie o asemenea stare confuza ..Parca ma privesc de undeva din afara si ma privesc cu uimire.Cum sa inteleaga cei din jur ce se petrce cu mine daca nici macar eu nu ma inteleg?Eu stiu ca ma intreb mai mereu unde e?De ce nu mai vine?

Si daca eu ma intreb ce sa spun copiilor cand le e greu?Cum sa le spun mai frumos ,fara sa le doara ca nu mai vine?Uneori am impresia ca fata mea cea mica gandeste mult mai matur…(cea mare nu vorbeste despre asta).Ea a analizat foarte atent tot ce s-a intamplat la inmormantare si dincolo de cuvintele noastre de ‘’maturi’’ si-a format propria ei parere.Ea stie mult mai sigur decat mine ca tati are acum o alta casa pentru trup si ca sufletul sau ne vegheaza din cer…

Cand noaptea vine

Atunci cand noaptea vine
Si in mod firesc natura s-a culcat
Eu caut ratacind dupa tine
Baiatul meu cu par balai.

Adult dupa ani,copil la suflet
Tu te ascunzi printre povesti
Dar in mintea noastra,noi adultii
Spunem ca-n zori povestile pier .

Pe lumea asta “serioasa’’
Ai refuzat sa mai ramai
Si poate acolo printre ingeri
Esti fericit printre copii .

Nu ai ales sa pleci

Stiu ca nu tu ai ales sa pleci ,am inteles…Dragostea noastra atat de mare mereu a invins!A facut fata tuturor furtunilor din trecut,a razbit atunci cand minti bolnave incercau sa ne desparta…Am trecut impreuna prin bucurii si tristeti,ne-am impletit unul dupa celalalt,ne-am completat,am devenit un intreg…Cu fiecare zi eram tot mai puternici,mai fericiti,mai uniti…dragostea noastra mereu va invinge,chiar si acum cand acest obstacol ne desparte,sunt convinsa ca iti amintesti de mine,fata care mereu te asteapta acasa…

Iarta-ma daca uneori sunt slaba,deznadajduita,am sufletul frant…Incerc sa zambesc pentru tine,vreau sa te incalzesc cu zambetul meu,sa iti alin suferinta despartirii cum si tu mi-ai infrumusetat anii petrecuti impreuna…

Si daca sunt trista ,inchid ochii pentru a ma incarca din veselia ta,din dragostea ta pentru viata,natura,cantec.Este imposibil sa fiu trista cand tu emani atata fericire…

Si cand lacrimile curg fara voie pe obrazul meu acum brazdat,ma rusinez!Femeia care era langa tine avea o forta ,acum cand poti citi prin mine ,cand poti percepe altfel totul vezi si adevarata mea fata…vezi ca forta mea erai tu…

Undeva in mine au ramas radacini din fiinta ta,nu le voi irosi,ele imi dau putere sa merg mai departe pana in ziua cand ne vom intalni.