Să avem credinţă

Un singur lucru ştiu că am întotdeauna: nu este nici mândria, nici închipuirea, ci ceva ce am zi şi noapte, oriunde mă aflu - sunt trei lucruri: cel dintâi, Credinţa; cel de-al doilea, Credinţa; cel de-al treilea, Credinţa. Asta-i tot! Nu mai pot zice nimic altceva. Aceasta m-a călăuzit întreaga viaţă. Când ai credinţă şi cineva spune: "Vrei să vii cu mine în Liban?", eu răspund: "Da".

"Cum se face că răspunzi da la toate?"

Spun da pentru că cred că dacă n-ar fi spre binele meu, Dumnezeu ar face ca nu-ul să vină chiar de la cel ce m-a chemat. Nu vor fi gata ceva acte, sau se va întâmpla altceva.

Am acum nouăzeci de ani - să ai şi tu parte de aceeaşi vârstă! Citesc iarăşi şi iarăşi şi iarăşi Evangheliile, şi văd ceva ciudat. Iisus Hristos a venit şi l-a spus Apostolilor: "Lăsaţi acum tot ce aveţi şi urmaţi-mi Mie".

Dacă ei i-ar fi răspuns: "Dar tu cine eşti? De ce să pierdem tot ce avem? De ce să pierdem câştigul nostru? Unde ne vei duce? Ce vei face cu noi?" - dacă i-ar fi răspuns aşa, ce s-ar fi întâmplat? Ar fi rămas în întuneric.

I-au spus Da unui Necunoscut oarecare, ce a venit şi le-a spus: "Lepădaţi-le pe toate!" De ce? Pentru că credeau în Dumnezeu, şi îl aşteptau pe Cel ce le va zice: "Veniţi!" Şi acesta a fost începutul.

Căci dacă zicem Nu, ce se va întâmpla?... Ori una, ori alta: Dacă crezi, vei merge pe apă precum Sf. Petru. Dacă te temi, bâldâbâc! Nimic altceva.

Aşa a fost întreaga mea viaţă. M-au chemat în cele mai ciudate şi mai îndepărtate locuri din India. Într-o noapte, mi-au trimis un mesaj: "Vino să vizitezi pe cineva bolnav". Am pornit la drum într-un car tras de boi, mânat de un ciobănaş. Şi, în timp ce urcam muntele, prin pădure, ce văd deasupra noastră? Doi ochi fosforescenţi, un tigru. Ce-am spus atunci? "Doamne, miluieşte-mă, facă-se voia Ta precum în cer, şi pe pământ".

Am închis ochii şi am văzut acestea înscrise în lăuntrul meu. Căci El ne-a zis: "Pentru ce vă grijiţi? De ce vă îngrijoraţi? Căci până şi părul capul vostru este numărat!" De ce să ne îngrijorăm? Ne lipseşte credinţa. Fie să avem credinţă.


Din Apoftegmele Gherontissei

http://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_%28Papaiannis%29#Cuvinte_alese

PUTEREA unei RUGACIUNI

O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat
intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod
foarte umil si l-a intrebat daca n-ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva
alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si nu
putea munci si ca aveau si sapte copii care trebuiau hraniti. Bacanul, a
privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa
in gand nevoile familiei sale femeia i-a mai spus: "Va rog, domnule, o sa va
aduc banii inapoi de indata ce voi putea." Bacanul insa ii spuse ca nu-i
poate da pe datorie pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa
tejghea se mai afla inca un client care a auzit discutia dintre cei doi.
Facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile
pentru orice ar avea nevoie aceasta femeie pentru familia sa. Bacanul
raspunse parca in sila: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Louise a raspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de
aceeasi greutate cu lista dumitale." Louise, ezitand o clipa, cu privirea in
jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva
in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul
statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors
usor catre client si ii spuse mormaind: "Nu-mi vine sa cred !" Clientul a
zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot
nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai
multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu
dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare
uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.
Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o
hartie de 50 de dolari si ii spuse: "A meritat toti banii ! Numai Dumnezeu
stie ce greutate are o rugaciune."


In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu !

In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu !

In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu !

In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu !


sursa:E-mail

A mai trecut un an...

Cand te-am cunoscut numaram zilele petrecute impreuna,tu m-ai sfatuit sa nu o mai fac pentru ca vor fi foarte multe…
Acum eu refuz sa numar anii de cand nu te mai am alaturi,prefer sa spun “a mai trecut un an”
Un an cu bune si cu rele,un an de viata obisnuita,de rutina…si de lipsa...
Lipsa voastra ne doare si o vom simti mereu…
Iar astazi cand coincidenta sau nu este o mare sarbatoare,ma rog lui Dumnezeu “sa va inalte”,sa va ierte si sa va daruiasca tot ce va este de folos!

3 mai...

Astazi ar fi trebuit sa fie “sarbatoare”,ne-ai fi molipsit cu energia si bucuria ta,cu rasul si cu pofta de viata…Tu nu ai sa imbatranesti niciodata,acestea fiind exact cuvintele tale…
Mi te imaginez spunandu-mi ca este sarbatoare si pentru ea sora ta, noi suntem fericiti.Stiu ca zambesti impreuna cu noi si ca ne esti alaturi.Pentru ea spun si in numele tau” La multi ani, Madi!"

Cine sunt eu?

Atunci cand ma uit in oglinda vad un corp si afirm"Acesta este corpul meu".Insa cine decide asta?Corpul nu isi poate apartine siesi pur si simplu.De aceea,trebuie sa fie cineva in acest corp care sa poata spune:"Acesta este corpul meu".
Corpul este materie.Materia nu gandeste,nu simte,nu isi aminteste.Aceste lucruri le poate face doar constiinta.Eu,insa,pot gandi,pot sa simt,pot sa imi amintesc,si mi-e dor de propria mea deplinatate.Eu nu sunt corpul,ratiunea,mintea sau subconstientul.Nu sunt nici numele pe care il port si nici rolul pe care il joc.Eu sunt constiinta deplina,nemuritoare.Sunt o parte a constiintei unice,atotcuprinzatoare.Am existat si voi exista intotdeauna,pentru ca EU SUNT!Vin din unicitate si ma aflu pe drumul spre unicitate.
Dupa ce am constietizat cine sunt,trebuie,fireste,sa ma intreb:"De ce sunt?"si"De ce sunt asa cum sunt?","De ce sunt aici?","Care este sarcina mea si cum o pot indeplini?","Ce drumuri exista si care este scopul final?".
La un moment dat voi gasi in mine raspunsul:
"Omule,recunoaste-te pe tine insuti,deoarece numai asa il vei putea recunoaste pe Dumnezeu".Din acest raspuns,voi ajunge apoi la sarcina:"Fii Tu insuti."Acest lucru inseamna sa constientizez modelele vechi,repetate de comportament si sa le dizolv,putand astfel sa creez noi modele de comportament si sa fac o obisnuinta din a-i ierta pe cei pe care inainte i-as fi condamnat.
Sa devin liber si sa renunt la ceea ce nu imi mai apartine.
Apar alte intrebari in acest punct.Cum ar trebui sa fiu,cum am fost gandit?Ce slabiciuni am?Cum as putea sa le schimb in virtuti?Ce calitati am?Cum as putea sa le pun cel mai bine in slujba binelui?Intotdeauna inaintea castigului va fi serviciul.
Ce trebuie sa pastrez,la ce pot renunta?Ce ma mai impiedica sa fiu cu adevarat eu insumi?Obisnuinta?Nechibzuinta?Frica?Lipsa de motivatie?Inconstienta?Cum imi pot accelera dezvoltarea spirituala?Cum pot stabili contactul cu acea constiinta atotcuprinzatoare,cu Dumnezeu?
O legenda spune ca mila lui Dumnezeu cade peste lume precum o ploaie continua.Cei mai multi oameni insa nu se bucura de nici o parte din aceasta mila,deoarece constiinta lor este indreptata in jos,spre materie.
Prima sarcina a omului este sa isi indrepte constiinta spre sferele inalte,pentru a putea primi mila lui Dumnezeu.A doua sarcina este sa isi extinda constant constiinta,pentru ca fiecare sa poata primi din ce in ce mai multa mila.Caci altfel la ce ar folosi ploaia constanta a unui ocean plin de mila,daca constiinta noastra nu ar fi mai mare decat un degetar?

Legile spiritului-Kurt Tepperwein

Ce este o viata?

O viata reprezinta durata de utilizare a unui corp,in care locuiesc la un moment dat,un mic fragment din existenta mea eterna.O zi de scoala in scoala vietii.La sfarsitul unei astfel de vieti ma separ pe mine,imi separ constiinta de corpul acela si ma reintorc acasa,pentru a-mi revizui experientele,pentru a-mi face "temele" si pentru a ma pregati de noi experiente,de o "noua" viata,intr-un nou corp...
Care este sensul vietii?
Sensul general in viata este de a-mi exprima adevaratul meu sine,care devine din ce in ce mai deplin.
Sa fiu cu adevarat constient de mine,sa las amploarea vietii sa circule prin mine si,astfel,sa traiesc intr-adevar clipa.
Sensul general al vietii este evolutia,ceea ce inseamna Dezvoltare,prin care devine posibila Deschiderea,care duce la Implinire.
Unicul sens al vietii mele este sa acumulez experiente,din care sa deprind cunostinte-singurele pe care le voi lua cu mine.Am venit gol si voi pleca gol.
Tot ceea ce am acum mi-a fost imprumutat de catre viata si,mai devreme sau mai tarziu,cel mai tarziu la sfarsitul acestei vieti,va trebui sa returnez bunurile de imprumut.
Viata inseamna a invata.Niciunul dintre noi nu poate lipsi de la "scoala vietii"


Legile spiritului-Kurt Tepperwein