25 mai 2012

Iluzia lumii fizice


Suntem atat de lipiti de aceasta lume fizica si de toate lucrurile materiale pe care ea le ofera, incat nici nu realizam faptul ca tocmai aceasta alipire ne limiteaza profund experienta de viata.
Traim in iluzia fericirii exterioare, crezand ca asa vom dobandi fericirea interioara. Ne este frica sa renuntam la siguranta, dar nu realizam faptul ca tocmai acea siguranta in care credem ne limiteaza cel mai mult trairea adevaratei vieti. Vreau sa dedic acest articol acelor femei care inca traiesc in frica si in indoiala, care inca accepta sa se compromita la un job pe care il urasc sau inca stau intr-o viata de caine.
Voi folosi poate cuvinte dure, asa cum nu mi-e familiar, dar daca le auzi inseamna ca ai nevoie de ele pentru a lua inca o decizie in viata ta.
M-am hotarat sa scriu acest articol pentru ca vad inca suferinta in care multe dintre voi ati ramas si imi pare rau sa va vad suferind, cand stiu ca exista o cale mai buna, mai frumoasa, mai usoara, mai aproape de sufletul nostru…cand stiu ca exista de fapt Calea, ar ea poate fi accesata de catre noi toti.
Ne este atat de frica sa facem pasul catre a renunta la ceea ce ne ingradeste sufletul, fiindu-ne teama de consecintele alegerii noastre, incat nu realizam faptul ca in momentul in care ne eliberam de tot ceea ce ne tine in loc, de tot ceea ce trage in jos, de tot ceea ce ne provoaca suferinta, limitare, saracie si compromis, abia atunci ne eliberam sufletul si ne deschidem catre a trai adevarata viata.
Ceea ce nu intelegem noi este faptul ca nu trebuie sa iti faci griji cu privire la ce va intampla dupa, ci tot ceea ce ai tu de facut este faci pasul. Sa alegi sa te eliberezi de suferinta si de tot ceea ce nu este al tau. Atunci viata va avea grija sa-ti armonizeze existenta si sa iti trimita in cale ceea ce meriti prin drept divin.
Ne plangem de saracie, de rautati, de critici, de o lume rea si egoista careia trebuie sa ii facem fata, ne plangem guvernului, statului si dam vina incontinuu pe altii pentru ceea ce traim noi. Toti timpul consideram ca vina este a altora si ca altii sunt responsabili pentru viata noastra. Ei bine, daca nu vei intelege faptul ca tu esti singura responsabila de viata ta, de tot ceea ce traiesti, manifesti, simti, gandesti si accepti in viata ta, atunci vei fi condamnata pentru totdeauna la o viata mizera, la suferinte, la neajunsuri si la tot ceea ce poate fi mai rau. De ce acest lucru? Pentru ca pe masura ce te plangi, atragi catre tine si mai multe lucruri care sa-ti confirme trairea si gandirea: saracie, compromisuri, suferinta, etc.
Ceea ce tu nu realizezi este faptul ca poti schimba acest lucru instant. Il poti schimba Acum. Si nu maine, nu poimaine. Ci Acum. Si nu altii, ci Tu.

Tania Tita

24 mai 2012

23 mai 2012

PEISAJ


Cand soarele in rosu imbraca ambientul
Si noaptea a tras perdeaua peste albastra mare,
Cu talpile desculte imi tarsai azi prezentul
Pe-o plaja prea pustie,plina de-ntunecare.


O liniste ce doare apare acum prezenta
Caci nici o adiere un zgomot n-o mai face…
Doar pasii schiopatand calcand peste prezentul
De pietre colturoase ,ce intep ca niste ace.

Privirea-n departare o acum acum fixata
Ma tem sa mi-o abat azi de la orizont.
Iluzie de-a mea sau minte programata,
Din maretul scenariu a mai ramas un ciot.

Si-asa cu fruntea sus si singura pe cale
Apar in peisajul frumos din asfintit.
Si pictorul ce-l vede il va transpune-n jale
Pe-o panza ce de-o vreme in cui a adormit.

22 mai 2012

Etapele pierderii unei persoane dragi


Atunci cand pierzi pe cineva drag, vei trece prin niste etape prin care am trecut, sau vom trece cu totii, din pacate. Chiar si cei mai intelepti oameni trec prin momente grele atunci cand pierd o persoana draga. Eckhart Tolle, autorul cartii “Puterea Prezentului”, desi a ajuns la o stare de iluminare ce i-a permis o seninatate sufleteasca timp de mai bine de 30 de ani, a marturisit ca a suferit la moartea parintilor sai. Este un gol ce greu poate fi umplut, iar suferinta isi are scopul ei, dar putem trece peste asta.
Iata cateva dintre etapele unei pierderi:
Neacceptarea: Este prima etapa a unei pierderi, prima reactie pe care majoritatea persoanelor care afla despre moartea cuiva drag, mai ales cand se intampla pe neasteptate, este cea a neacceptarii. Nu iti vine sa crezi, nu poti sa accepti, se poate merge pana la punctul in care crezi ca totul este un vis, ca lumea din jurul tau nu mai este reala, nimic nu mai pare la fel ca inainte. Cel mai bun lucru in acest caz este deschiderea sufletului si acceptarea sentimentelor de tristete profunda, eliberarea lor, descarcarea supararii in fata prietenilor si familiei.
Nedreptatea: este seria de ganduri si convingeri ca ceea ce s-a intamplat nu se justifica, nu este corect. Persoana ce este cufundata in tristete profunda va experimenta ganduri precum:“De ce mie, de ce acum, nu este corect, altii sunt mai rai si nu li se intampla.” Remediul cel mai bun este acceptarea situatiei asa cum este, fara a incerca a o intelege, macar o perioada cat suferinta este mare, nu are rost sa mai adaugam alte ganduri si intrebari mai negre, la care oricum e greu sa gasim un raspuns.
Invinovatirea si autoinvinovatirea: Acum apar ganduri precum: “Daca ambulanta/doctorul ar fi putut sa…” “Daca as fi fost acolo…” Daca as fi putut avea mai multa grija…” Este esential sa intelegem ca omul isi construieste singur destinul prin alegerile pe care le face, prin actiunile mai mult sau mai putin benefice pe care le face. Nu avem acces la viata celuilalt, si nu putem sa-l ajutam cum am vrea. Mai ales ca si copii (desi adulti) nu ne este permis a da sugestii parintilor, pe motivul ca nu suntem “trecuti prin viata” sau suficient de intelepti. Parintii au impresia ca stiu ce este mai bine si pentru ei si pentru noi. Cateodata aleg un stil de viata nesanatos (tigari, bautura, lipsa exercitiului fizic), o alimentatie incorecta, o gandire prea negativa, fie o munca excesiva fara a se relaxa si bucura de viata. Oricare dintre aceste lucruri le poate fi fatal, dar acest lucru, este o alegere facuta de ei, in mod subconstient, neavand legatura cu noi. Totusi, orice greseli am fi facut fata de cel ce nu mai este, trebuie sa ne iertam pe noi insine, si sa ne revansam rugandu-ne, iertand pe altii cand gresesc fata de noi, ajutand si iubind pe cei din jur.
Cateodata moartea este un proces de autoaparare a sufletului, incercand sa-l apare de o suferinta inutila, sau de situatii in care spiritul in cauza nu mai avea de invatat. In schimb, tot din aceasta moarte, aveam noi de invatat, cei care ramanem sa suferim si sa tragem concluziile. Cateodata moartea e un exercitiu pentru ego- ul nostru, ea este o forma de diminuarea a lui, a intoarcerii la non forma, la momentul prezent, in simplitatea lui.

Interiorizarea: 
Se poate uneori ca unele persoane sa se inchida in ele, sa treaca printr-o teama de a parea vulnerabile. O teama de a arata suferinta si de a arata ca au nevoie de cei din jur.



21 mai 2012

20 mai 2012

19 mai 2012

Zambet pentru copilul meu


Zambesc,crezand ca esti acolo
Unde nu este nici un nor
De intristare si durere
Doar Edenul fermecator.

Zambesc, crezand ca orice lucru
Ce il visai aici, il ai
Acolo,unde ingeri canta
In Sfant,Dumnezeiescul,Rai.

Zambesc ,crezand ca tu aievea
In visul meu te-ai aratat
Sa-mi spui ca lumea ta exista
Si totul e adevarat.

Zambesc,crezand ca al meu gand
Se-ndreapta catre tine
Si sper din suflet,puiul meu
C-acolo ti-e mai bine.

Zambesc,crezand ca intr-o zi ,
Cum noi am fost odata,
Voi fi din nou copilul meu
De tine imbratisata.


      Nuti Ignat