N.D.Walsch - Nimic nu e întâmplător

La multi ani,Brandusa!

Azi am împlinit 33 de ani ..fără mama a fost o zi destul de grea ..dar m-am bucurat nespus că multe persoane şi-au amintit  de mine..şi mi-am dat seama că nu sunt atât de singură cum credeam eu.

Din dorinţa imensă de a fi alături de mama mea,"au ieşit" următoarele versuri stângace,primele versuri scrise  de mine:

                          Mamei mele

                  Când 33 de ani am împlinit ,

                  În visul meu tu ai venit,

                  Aşa cum eu mult mi-am dorit

                  Cu chipul vesel şi senin ,

                  Nu cu durere şi mult chin.

     

                  Mi-aş fi dorit,mi-aş fi dorit...

                  La piept ,cu dor să te mai strâng

                  Şi mâinile să le sărut.

                  Dar soarta cea crudă ştii bine 

                  Te-a luat prea repede de lângă mine .

                  Însă tu vei rămâne mereu ,

                  Regina sufletului meu.                                                                                       

Brandusa

STEAUA MINCIUNII

În jurul tău frumoase măşti

Se bucură de soare,

La stălucirea lor priveşti,

Feţe înşelătoare...

Pui suflet în ce îţi arată

Acel ce poartă o mască.

Şi crezi cu inima curată

Că n-o să te lovească.

Eşti doar o boabă de nisip

În marea albastră a vieţii

Şi ai valoarea unui cip

In aparatul sorţii.

Nu vrei să vezi în care scop

La tine privesc unii,

Chiar de priveşti prin telescop

Nu vezi steaua minciunii.

Căci tu trăieşti în lumea ta

Unde-i frumos şi bine,

Nu laşi nimic a săgeta

Sufletu-ţi în suspine.

Prin ochii tăi valoarea are

O altă înfăţişare.

O mască n-o să te doboare

Chiar de-ţi provoacă o stare.

Căci cu durerea eşti prieten

Ce poate să-ţi mai facă?

O cută doar poate pe ten

Şi în păr promoroacă...

Timpul este in miscare

Pe aripi de vant,fie furtuna fie vreme buna,clipele trec mai repede sau mai usor...timpul este in miscare ducand cu el anii si viata noastra.

Pentru noi cei care avem bucati de suflet smulse ranile raman sangerande.Aparent vindecate pentru cei din jur(care au de la noi anumite asteptari)dar inca dureroase pentru noi,amintindu-ne ca exista.

Angrenati in aceasta roata a vietii,purtati cu ea zi de zi, din iubire pentru cei care ne sunt aproape ne straduim sa fim noi,apropiati celor care am fost candva.In mare parte ne convingem ca suntem: avem aceleasi principii morale,aceeasi educatie,ne concentram pe un nou tel pentru a ne agata de ceva si capatam motivatia si forta de a ne continua drumul.

Se intampla insa ca din cand in cand o amintire,un gest,o vorba,o privire,un gand sa ne tulbure acest echilibru mai mult sau mai putin real dar impus de noi insine.Si atunci ne amintim de durerea ranilor noastre,durere pe care o purtam permanent in noi cu care convietuim zilnic si cu care ne-am imprietenit.

In acele momente,ea,durerea,fiind geloasa pe atentia acordata altcuiva isi mareste intensitatea si cu o doza de rautate se bucura trantindu-ne la pamant,pentru ca mai apoi sa ne intinda politicoasa mana spre a ne ajuta.

Aparent noi suntem aceeasi,pentru cei care ne vad suntem ca si ei,pentru ca nimeni nu poate citi in suflet.Daca ar putea privi dincolo de aparente s-ar vedea furtuna si durerea,nelinistea si dorul,cele care au devenit acum noile noastre valori.

Realitatea este ca incercarile vietii si-au lasat amprenta peste noi...pentru cei care privesc mai atent ele sunt vizibile,cute adanci ne brazdeaza acum chipul,ne-am pierdut zambetul pe undeva si ne prefacem ca il avem la noi,ne-am pierdut toate idealurile,bucuriile,planurile pentru viitor.

Poate fara sa gandim prea mult(pentru ca am uitat sa o facem sau pentru ca simtim ca nu mai avem pentru cine sau pentru ce sa o facem)facem anumite gesturi sau rostim anumite cuvinte care vazute din afara au o doza de rautate;realitatea este ca durerea din noi este atat de mare incat se reflecta uneori in ceea ce facem insa intentiile noastre sunt altele,gandurile noastre sunt pure.Nu vrem sa producem suferinta tocmai pentru ca am experimentat sentimentul...

Sunt si momente cand privim prin ochii vostrii si atunci ne vedem in oglinda sufletului vostru valorosi,frumosi,cu o putere si o energie care ne da aripi.

In acele fractiuni de secunda sufletul nostru zboara,suntem linistiti si fericiti si in acelasi timp multumiti de imaginea din oglinda pe care o uitasem si pe care voi dragi prieteni si cunoscuti ne-ati readus-o in minte.

In zborul nostru ne incarcam cu atata energie incat simtim forta cu care ne vom continua drumul.Va iubim si va multumim ca existati si mai ales ca aveti rabdarea de a ne suporta.

Prima Tabara de sprijin pentru vaduve - Asociatia "Exista viata dupa doliu!"

CE MAI FACI,MAMA?-PE CARARILE VIETII

Pe lumea asta sunt-poate-milioane de mame care plang.Poate sunt si milioane de tati care plang.Dar plansul lor nu-i facut doar din lacrimi.Nu curge plansul doar pe obraji,in forma picaturilor sarate si eliberatoare,atat de cunoscute fiintelor.

Lacrimile pot lua forme dintre cele mai neasteptate si de aceea ele nu sunt recunoscute.Mamele si tatii din lumea aceasta,blamati pentru lacrimile lor,ei insisi nestiind ca plang,continua sa caute iubirea copiilor lor.Caci, daca ridurile le brazdeaza fetele,daca schioapata putin,daca-i doare coloana vertebrala sau ii chinuie inima si diabetul,unde ar mai putea privi ei cu speranta pentru dragoste decat spre proprii copii?Persoanele de sex opus se topesc din peisajul mintii si al sufletului;munca nu mai este un refugiu,in umbra caruia sa-ti ascunzi ranile emotionale.La o anumita varsta existenta pare ca se ingusteaza si te obliga sa intrii in tine si sa te vezi,sa te simti,sa te traiesti asa cum esti,dar n-ai  avut timp sa-ti dai seama.

Sunt parinti care plang dupa iubire atat de straniu,atat de ciudat,incat copil fiind poti crede ca lacrimile lor mascate sunt rautate.Plansul mamelor si al tatilor batrani curge prin insistenta lor de a te suna prea mult.Te simti agresat,iritat,nervos,fiindca mama sau tatal varstnic par sa nu faca altceva decat sa-ti dea telefon,sa te intrebe unde esti si ce faci.Cand ti-e lumea mai draga,suna mama si te intreaba”de ce n-ai mai trecut pe la mine?Am gatit cutare si cutare si n-ai venit,ma faci sa gatesc degeaba...etc”!Habar n-ai ca-i iubirea mamei sau a tatalui in insistenta asta,pentru tine bolnavicioasa!Habar n-ai ca replicile usturatoare ale unei mame frustrate sunt un soi de lacrimi,pe care nu le poti intelege si nu le poti vedea.In furie,in nerabdare,in control,in deprimare,in deznadejde,ca si-n reprosuri se scurg lacrimi,izvorate din frica de a nu fi iubit si din nestiinta noastra de a iubi.Nici noi nu stim ca un copil furios ne cere dragoste.Nu stim si ne e greu sa acceptam ca o mama pisaloaga ne cheama s-o iubim,caci lacrimile ei nestiute si neintelese s-au pietrificat in trairi distructive.Parintii nu-si urasc copiii cu adevarat,nici copiii nu-si urasc cu adevarat parintii.In iritarea,ura sau respingerea pe care le simtim e doar o neintelegere omeneasca privitoare la iubire.”Am nevoie sa ma iubesti” sau „Vreau sa te porti cu mine in asa fel incat sa simt ca ma iubesti”sunt expresii „greu” de rostit;sunt cuvinte din filme,pe care unii dintre parintii nostrii n-au indraznit vreodata sa le gandeasca.

Inconstient,insa,ei le rostesc prin comportament.Inconstient,ei spun ce vor;ei vor dragoste,dar nu stiu asta.Ei cer,dar stiu ca asta cer.Pentru ca mamele noastre nu stiu ca cer,nici nu stim ce anume cer.Unii,numai pentru unii e valabila aceasta poveste nescrisa si nespusa a nevoii de iubire,isi vad mamele si tatii ca pe niste poveri.Ar fi indeajuns sa-i dam un telefon acestei mame care plange.Formele plansului,atat de bine ascunse,se pot topi deindata ce intelegem ca nimic nu-i mai mult pe lume decat dragostea ,exprimata simplu,simplu de tot.Un telefon,o intrebare,gen”ce faci mama?”, o invitatie la cina,un pic de atentie si asta-i tot ce am avea de facut pentru ca lacrimile,oricum s-ar fi exprimat ele, sa se topeasca pentru totdeauna.

Din cartea „PE CARARILE VIETII” autori BILCEA DAIA si ION M. DINCA

Lectura si emotie

Am petrecut ieri cateva ore pline de incarcatura emotionala alaturi de oameni valorosi in cadrul intalnirii Cenaclului „Luceafarul” din Giurgiu,cenaclu condus cu multa pricepere si pasiune de catre dna Dunia Palangeanu,unde in cadrul atelierului de creatie citesc din gandurile mele,ganduri pe care voi cei de aici le cunoasteti...

M-am intalnit cu profesorii mei din liceu si scoala generala domnii Daia Bilcea si Dinca Ion,ambii profesori de matematica care isi au originea in satul in care m-am nascut si am copilarit si eu o vreme si care au ajuns la tiparirea celui de al treilea volum „Pe cararile vietii”.

Cu deosebita multumire sufleteasca am primit si eu acest volum si am inceput sa il citesc.Emotia intalnirii cu locurile natale si cu oameni pe care ii cunosc sau despre care am auzit in povestirile tatalui meu(el insasi un mare povestitor al obiceiurilor si al vietii oamenilor din sat,dar care are darul de a le povesti si nu de a le scrie) a fost asa de mare incat lacrimile au inceput sa curga fara sa imi dau seama iar sentimentele sunt greu de transpus pe hartie.

Vreau sa va arat si voua doua texte care m-au impresionat profund,o poezie scrisa de o copila a carui tata nu s-a intors de pe front si pe care ea si mama ei l-au asteptat mereu sa se intoarca acasa si o scrisoare a unei alte fete care se intreaba „Ce faci mama?”

Ambele texte sunt publicate in cartea „Pe cararile vietii” autori Daia Bilcea si Dinca Ion carora le multumesc din suflet pentru ca mi-au daruit-o,m-au crescut si m-au educat ,au pus un umar la ce sunt astazi.

SCRISOARE PENTRU TATA

de Ene Niculina

Taticule,iti scriu scrisoarea asta

Sa nu stie mama,ci numai eu;

Nu stiu de ce,cand trec soldati pe strada,

Mamica plange tot mereu

-Cand ai sa vii, taticul meu?!

De ziua ta pusesem flori pe masa-

Flori multe,ca-n toti anii,stii,

Dar tu lipseai...si ce trist era in casa,

Si ma-intrebam mereu, cand ai sa vii?

-Taticule,vezi sa ne scrii.

Ce n-ai luat taticule cu tine

Le-a pus mamuca intr-un pachet plangand.

De ce plangea si se uita la mine

Si mie nu-mi spunea ce-avea in gand?

-Taticule,sa vii curand!

Mi-a spus mamica azi,ca niciodata

Ca maine dimineata de cu zori,

Mergem la cimitir,sa-mi spui tu, tata,

Mama nu vrea, de-ntreb adeseori

Cui ducem noi acolo flori?!

Foto:GiurgiuMania