TÂNGUIRE

Cu mâna tremurândă întorc o filă,

A venit luna mai în calendar.

Iar lacrima –n cădere e umilă

Căci sufletu-mi se tânguie-n florar.

M-a împietrit durerea ca pe-o stâncă,

Chiar dacă vreau nu pot a mă schimba.

An după an doar gândul se ridică

Şi fericit spre cer el s-o plimba.

E tot ce-a mai rămas frumos în mine

În astă lună plină de coşmar.

Şi tot aleargă liber după tine,

Dar tot ce fac îmi pare în zadar.

Pământul este acum în  sărbătoare,

Culoare,soare,cânt de ciocârlii,

Îţi caut chipul transformat în floare

Şi vocea-n glasurile de copii.

Aş vrea să îmi găsesc pierdut păcatul

Cu care m-am născut pe acest pământ.

Îmi va spăla din vină acum oftatul

Dacă stau singură în ploi şi vânt?

DOR DE GLIE

Noi ne-am născut într-o micuţă ţară,

Dar înzestrată de le Dumnezeu...

Ce ne-a dat bogăţie în cămară

Şi-o  Maică ce ne-o ocroti mereu.

Dar unii ce-şi pierdură omenia

Ne-au jefuit şi ţara ne-au secat.

Şi au lăsat în urmă sărăcia,

Nu se căiesc deloc de-al lor păcat.

Şi se mândresc că pleacă toţi copiii

Să fie slugi prin case la străini,

Trăim ca într-un basm cu zmei şi scorpii

În cale ni se pun azi mii de spini.

Şi pâinea ce o aşezăm pe masă

E coaptă –n lacrimi şi-are gust străin.

Oricât de bine am fi, un dor de casă

Ne scoate adânc din suflet un suspin.

Ne cheamă legea firii şi pământul

Ce-n cântece de dor ne-a legănat,

Glasul strămoşilor ne-aduce vântul,

Cu inima de glie ne-am legat.

TĂCERE

Nu am ştiut cât sunt de fericită
Şi nici ce bogăţie deţineam.
Printre străini m-am dus ,profund mâhnită
Un ban în plus să strâng,atât doream.

Şi mi-am lăsat acasă în ogradă
Două flori dragi ce-n dar eu am primit.
Doar pentru ele adunam grămadă
Şi mă jertfeam pe altare însutit.

Dar m-a lovit o veste nemiloasă
Ce m-a sfărmat în bucăţele mii,
Copiii mei s-au rătăcit de casă
Şi-n lumea asta nu-i voi mai găsi.

Îmi strig cu disperare a mea fată
Ce nici liceul nu şi-a terminat,
Pe-al meu băiat ce n-a putut s-o scoată
Din grele fiare,cu ea a plecat…

Cândva plângeam că nu aveam avere
Şi îmi vedeam viaţa o haină grea,
Din suflet astăzi bucuria –mi piere
În focul ei mă arde durerea .

Copiii mei s-au înălţat spre stele
Şi-n urma lor doar crucile au rămas,
Spuneţi-mi voi cum să vorbesc cu ele?
Din cruci nu îmi răspunde nici un glas…

Marilena Perijoc

VIS PE CALEA PRIBEGIEI

Speriat că n-am cu ce să-mi cresc copiii

Îmi las în urmă ţara şi pe-ai mei.

Şi mă tot duc pe calea pribegiei,

Mânat de visul ce-l cred cu temei.

Orbit de griji, îmi părăsesc poporul

Ce îl cinsteşte-n fapt pe Dumnezeu.

Printre străini mereu i-oi duce dorul

Căci văd alt port,alt grai şi un alt zeu.

Mă simt străin şi singur, dar mi-e bine

Căci simt că portofelul e mai greu.

Tot strâng în el palate,limuzine,

Cu ochii minţii construiesc mereu.

Şi mi se face un dor de a mea casă,

De vatra simplă cu miros de lut,

De mămăliga rece de pe masă

Şi satul care cu drag m-a crescut.

Şi mă întreb atunci ce-i bogăţia

Căci banii acum la schimb parcă i-aş da

De aş putea s-aduc iar bucuria

Pe chipul celor dragi,în ţara mea.

Părintele Nicolae Steinhardt

LICEUL TINEREŢII MELE

Acum în ceas aniversar

La  calendar întorc  o filă.

Din al recunoştinţei car

Cu flori în dar ,arunc umilă.

Tu liceu drag al tinereţii mele

M-ai ocrotit şi învăţat,

Mi-ai transformat visarea-n stele

Şi gându-n zbor mi-ai înălţat.

Tăcut ai ascultat cum geme

Furtuna –n inimi de copii,

Ce printre cifre,teoreme,

Iubirea şi-o trăiau zglobii.

Şi le-ai fost sfetnic bun în vreme,

Spre viaţă încet i-ai îndreptat.

Trasând prin tine adânci scheme,

O hartă-n timp le-ai arătat.

Mă-nclin acum privind spre tine

Şi dascălilor mulţumesc,

Căci astăzi vouă se cuvine

Să vă arăt cât vă iubesc!

ADOLESCENŢA

E vremea să îmi pun mai sus piciorul,

Copilăria s-o las înapoi.

Adolescent de-acum, i-oi duce dorul...

Căci viaţa îmi pune-n faţă vânt şi ploi.

Mă uit în jurul meu cu supărare,

De nimeni nu mă simt azi înţeles.

Cu sfaturi mă loveşte fiecare

Şi parcă numai piedici am în mers.

Nu înţeleg deloc ce mi se-ntâmplă...

De ce mă doare acum când am crescut?

Pe unde –am rătăcit cărarea simplă,

De ce privirea fetei m-a durut?

Sunt multe întrebările din minte

Şi noi vocaţii apar în prim plan,

Dar lângă mine stă al meu părinte

Şi chiar dacă nu văd,îmi dă elan.

Mă răzvrătesc în gând pe fiecare

Şi vreau să fug apoi,mă izolez.

Dar în scurt timp dispare acea stare

Şi îmi propun pe dată un alt crez.

E dificil să stau pe-această treaptă,

Dar cu credinţă o alta voi urca.

Şi voi lupta să fie cât mai dreaptă

Decizia ce o iau cu viaţa mea.