BOGĂŢIA ERAI TU

Bogdan-Dani(22.10.1987-16.01.2014)

Mi-ai fost cumnat,dar parcă mai mult frate…

M-ai îndrumat iar eu te-am ascultat.

Noi am luptat din greu să avem de toate

Şi pentru asta, ţara-n urmă ne-am lăsat.

Am luat cu toţii calea pribegiei

Sperând că traiul ni-l vom uşura,

Cu mâna vrând să facem sărăciei

De tinereţe spre-a ne bucura.

Dar astăzi te-am pierdut iubite frate,

Tu ai plecat zâmbind pe albastre zări.

Şi ce folos acum să avem de toate

Dacă am rămas mereu în căutări?

De am putea să găsim sărăcia,

Cu lacrimi şi suspine o vom ruga

Să ne ofere înapoi bucuria

Ce-a agăţat-o în timp ce alerga.

Nu am ştiut că le aveam pe toate,

Averea nostră mare ,erai tu!

Eram cu toţii teferi dragă frate,

Acum în răni ne este sufletu’.

Marilena Perijoc

PARFUM DE MAI

În plin parfum m-au îmbrăcat salcâmii

Şi-au nins spre mine din puterea lor,

Ciorchinii albi sunt dăruiţi mulţimii

Spre a stinge focul inimii,mistuitor.

Şi păsările în a lor concerte

Pe oameni speră a-i  înveseli,

În cântec ele încearcă să-i îmbete

Să le preia din griji şi osteneli.

Căci Dumnezeu a aşezat sub soare

Pe fiecare cu un rost al său.

Când griji te apasă-n suflet şi te doare

Natura te ridică dintr-un hău.

Şi te încarcă cu a sa energie,

Îţi spală norul negru din prejur.

Opreşte-te şi te încrede-n glie,

Te-o ajuta să fii uşor şi pur.

AM ÎNŢELES...

E luna când se-mpârguie cireşii,

Din colivie-mi cântă un canar.

Şi sufletul captiv urmează paşii

Ce rătăcesc şi caută-n zadar.

Privind la păsări cum îşi cântă viaţa,

La razele ce-mi poposesc în păr,

Mă străduiesc să înţeleg povaţa

Ce ne-a lăsat-o Adam muşcând din măr.

Căci moartea va veni la fiecare,

O vom urma spre a renaşte iar.

Şi drepţi de vom rămâne pe picioare

O altă viaţă vom primi în dar.

Tu ai plecat să pot gusta veninul

În lumea asta plină de păcat,

Să îmi trăiesc aici dorul şi chinul,

Cu viaţa veşnică m-ai împăcat.

Şi te-ai jertfit să îmi cureţi veşmântul

Ce l-am primit ca dar imaculat.

Îl spăl în lacrimi spre a-l usca vântul,

Acum am înţeles de ce-ai plecat...

ÎNŢELEGERE

Mi-am tot dorit în lumea asta rece

Pe toţi din jur să pot a mulţumi.

Căci viaţa –i ca o pală care trece,

Acum eşti treaz dar mâine -oi adormi.

Şi cu blândeţe am primit de toate

Chiar dacă uneori mai m-a durut.

Cu zâmbet am răspuns la răutate

Şi din iubire mi-am făcut un scut.

Nu sunt decât o biată muritoare

Şi n-am putut pe toţi a- i mulţumi.

În patru au despicat orice mişcare,

M-au judecat cât pentru două lumi.

Şi i-am lăsat să smulgă părţi din mine

Pe toţi cei care astfel se hrănesc.

Mi-am cenzurat cuvântul în suspine,

Orice aş face n-am să-i mulţumesc.

Am încercat să scuz pe fiecare,

Să înţeleg cât sunt de oropsiţi.

Pe cel ce este rău, ceva îl doare

Şi din durere taie cu-a lui zimţi.

Mă rog la ceruri să îmi dea putere

În zâmbet să transform durerea grea,

O mână să întind la cel ce-mi cere

Şi să îi şterg de pot, lacrima rea.

Vorbind cu Dumnezeu

SĂ LUPTĂM!

În viaţa asta poposim o clipă

Dar  avem timp să strângem mult noroi.

De fapte bune nu facem risipă,

Ne afundăm în griji şi în nevoi.

De-am încerca să ne spălăm veşmântul

Şi să urmăm al Cărţii Sfinte har,

În oaza fericirii sufletul

Ne-o demonstra că n-a fost în zadar.

Să ne-ngrijim de viaţa care vine

 Acolo timpul nu-l poţi măsura,

Să ne luptăm ca-n ea să fie bine

Şi pe vecie ne vom bucura!

IERTARE DOAMNE!

Tu te jertfeşti pe altarul omenirii

Să îi ridici pe oameni din nevoi.

Din an în an le ştergi păcatul firii

Şi îi hrăneşti pe cei flămânzi şi goi.

Iubirea ta le curge în izvoare

Şi îi adapă chiar dacă nu văd.

Blajin îi chemi să îşi ceară iertare,

Să îi fereşti de cel mai crud prăpăd.

Şi trupul tău rămas să ne hrănească

Ne scoate sufletul din somnul greu,

Ne înfruptăm din el ca dintr-o pască

Şi lângă noi te vom chema mereu.

Eşti Dumnezeu şi om într-o fiinţă

Şi te-ai născut pe lume a mântui.

Ne iartă lipsa acută de credinţă,

Păcatul cel ce-n veac va dăinui!