Vesti de la Rodica

Acum o saptamana am avut nunta lui Alin. Totul a iesit f. bine, a fost o nunta ca in povesti, minunata ,asa cum mi-am dorit pentru el. A avut o slujba de cununie deosebita , asa un duh de pace si bucurie era in biserica , imi spunea cineva ca a simtit ca ingerii erau cu noi si se bucurau. Si cu siguranta ingerii au fost acolo...pentru ca asa de calm si degajat era Alin, asa de frumos si fericit era incat toti l-au intrebat daca a luat ceva , ce este cu el . Si stii ce le-a raspuns. : stiu ca azi Dumnezeu si Alina este cu mine si ma ajuta , o simt pe Alina langa mine si stiu ca totul va fi bine. Si acelasi simtamant l-am avut si eu , imi simteam amandoi copiii in biserica ...stiu ca altii nu ar intelege , dar asa am simtit . Am fost asa de fericita si eu, asa de bucuroasa. traiam o stare de bucurie pe care nici eu nu o intelegeam...si preoteasa de acolo, care este si nasa lui Alin si care tinea si ea mult la Alina , mi-a spus ca sigur Alina a fost cu noi in acea zi....da, a fost o zi minunata.

Rugaciune de grup

Maine 29 august vom spune o rugaciune si vom aprinde o candela la biserica in memoria celor dragi plecati dintre noi.
Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca in pace pe toti cei adormiti!


POMELNIC MORTI:

MADALIN –VALENTIN
ECATERINA-GINA
FLORIN-SORIN
AHIL(Calin)
FLOAREA
DAN
MIHAIL-ALIN
SIMION
RODICA-ALINA
COSMIN
DOMNICA
COSTIN-VALENTIN
ION,IOANA
ION,CHIRITA
ILIE,GHEORGHE
COSTICA
GHEORGHE
FLORIN
LUDOVIC

Poveste din spatele blocului

Aseara am iesit pe la 10 la plimbare cu pisicuta mea cea mica Bijou (macar nu ma vedea nimeni la ora aia cu ea..) ca in casa la mine e f cald si ma plimbam in spatele blocului intr-un parc marginit de blocuri cu 4 etaje....cum e vara geamurile erau peste tot deschise..la TV era ceva meci important...sotiile gateau cina si povesteau intamplarile de peste zi cu sotii si copii lor...unii stateau la masa cu totii si luau cina..radeau ,povesteau....se simteau tot felul de mirosuri imbietoare de mancare... casele lor erau pline de viata si lumina...cu ochii in lacrimi ma uitam in noapte la ferestrele lor si imi aminteam scene din viata noastra cand eram si noi fericiti...nu era nimeni pe strada decat eu tinind pisicuta strans la pieptul meu ingrozita de faptul ca destinul mi l-a luat pe nedrept de langa noi...nu mai am familia mea ceea ce a ramas e doar o farama , un ciob a tot ceea ce a fost..
cu capul plecat si umerii impovarati de tristete m-am pornit cu pasi inceti si sovaitori m-am indreptat spre ''casa''...blocul nostru mi se parea urat si sumbru in noapte..nu indrazneam sa-mi ridic privirea spre ferestrele noastre...stiam ca vad doar intuneric si ca nu ma mai astepta nimeni....am intrat in casa care era goala si pustie si care mi-a devenit atat de straina si urata...e atat de goala incat de multe ori imi aud ecoul can vorbesc cu pisicile mele..se spune ca si casele au suflet si cred ca sufletul casei mele a murit odata cu el...de la ferestrele mele nu se mai aud rasete ,nu se mai simt mirosuri imbietoare de fripturi (lui ii placeau f mult) de prajituri fine facute de sarbatori sau in weekend...de la ferestrele mele doar tacerea si tristetea razbate parca totul plange aici dupa el...am simtit atunci imediat ca noi aici nu mai putem sta de aceea am hotarat sa vindem apartamentul si sa ne mutam departe de aici..da stiu suna ca o fuga dar amandoua simtim ca aici nu este acel ''mai departe'' nu pot sa imi revin aici stau si traiesc in trecut ...stiu poate nici in alta parte dar simt ca trebuie sa incerc.
Uite asa trece o zi din viata mea ca o ''poveste din spatele blocului',mai bine zis ..poveste din spatele vietii...sau cum spunea un mare scriitor maghiar Moricz Zsigmond in titlul unei carti ''In spatele lui Dumnezeu''...cand simti ca Dumnezeu ti-a intors spatele...''traiesc'' doar privind pe ceilalti cum isi traiesc viata..sti ce ma deranjeaza ca se spune despre asemenea cazuri in popor ''a batut-o Dumnezeu uite ce a patit ''..sau ''e batuta de soarta''...nu stiu asa o fi..oricum nu mai are nici o importanta...nimeni nu stie exact care este adevarul si de noi..intrebarea ramane fara raspuns,dar imi este greu sa cred ca Dumnezeu poate fi atat de nemilos si crud...eu cred ca toti avem o soarta ,un destin si cert este ca Dumnezeu ii ia la el pe cei buni ,are nevoie de ei acolo si singura mea speranta e ca acolo ei sunt fericiti si ne vegheaza...si stiu ca nu ne vreau sa ne vada plangand ar dori sa fim fericite din nou...sotul meu mi-a zis ''voi sa mergeti mai departe'' ...

Ildiko

Ar fi fost ziua ta...

MAMA- primul meu cuvant
cel mai dulce zambet
cel mai sincer suflet
dulce mangaiere
cea mai grea durere
lacrima tarzie
inger pazitor
cel mai greu dor
candela aprinsa
care lumineaza
si pe veci vegheaza....

Te iubesc mami si te voi iubi pana in ultima clipa a vietii mele si dincolo de moarte....La multi ani mami....

Am pierdut tot...

M-am cunoscut cu sotul meu acum 24 de ani aveam amandoi 19 ani..a fost dragoste la prima vedere..la 20 de ani ne-am casatorit la 21 o aveam pe fiica noastra...am trecut prin multe greutati (mama lui nu ma agrea deloc si tot timpul a incercat sa ne desparta. acum nici asa se uita la mine ca si cand as fi vinovata ca eu mai traiesc, acum e in Ungaria)de tot felul dar si bucurii ,intotdeauna ma incuraja cand ne era greu ''lasa draga mea ca trecem si prin asta ,principalul este ca suntem impreuna,cat ma vezi pe mine sa nu iti faci niciodata griji..''si intodeauna avea dreptate imi readucea zambetul pe buze si uitam de griji...am fost o rasfatata imi indeplinea orice dorinta,nici nu stiam ca traiesc pe lumea asta de atata fericire...toate treburile legate de casa le rezolva el nu ma lasa sa fac aproape nimic ...timpul a trecut fata noastra ( care era o rebela si rasfatata inca de pe atunci) crescuse era in ultimul an la facultate,eu imi deschisesem cu o prietena propriul meu salon de coafor-binenteles cu ajutorul financiar si moral al sotului meu-ne mergea foarte bine..cand el a inceput sa se simta din ce in ce mai rau..l-au internat si vestea a venit ca un trasnet cancer limfatic gr 4 -forma agresiva cu metastaze...e printre cele mai grave forme de cancer galopant...a urmat o lupta crunta ,am incercat din rasputeri sa invingem boala..aproape 6 luni am stat ziua si noaptea cu el..fugeam acasa doar pt un dus si uneori mai dormeam o ora doua...am tinut posturi,am mers la voi la ortodocsi la preot am dat slujbe,i-am cumparat tot ce auzisem ca ajuta ,naturiste ..am angajat o maseuza in tehnica Bowtech...degeaba ! se stingea pe zi ce trece sub ochii mei...a trecut prin chinuri si dureri de neimaginat si singura grija a lui si atunci era ''ce va fi cu voi?''....in ultimele saptamini doar cu morfina il mai tineau si masca de oxigen...ooof Doamne ..cand imi amintesc ca am fost mustrata de conducerea spitalului ca prea mult oxigen a consumat sotul meu ,6 tuburi si pe ei ii costa ...umblam si ma rugam de ei sa ii mai dea oxigen...incepusem sa umblam sa cumparam un aparat sa nu ni se mai reproseze si asta...! pana am avut bani si le-am dat cu carul am fost tratati cat de cat omeneste..dar dupa atatea luni ni s-au terminat toate resursele ( erau tratamente care costau si 2 mil lei vechi /zi) sa nu iti povestesc ce urat se comportau cu noi pana si femeia de serviciu de asistente ce sa mai spun!luni intregi le-am dat bani aproape zilnic iar acum deabia asteptau sa scape de noi..acolo se murea pe capete ,zilnic 2-3 persoane nici nu imi imaginam ca asa ceva exista si ca habar nu au de tratamente faceau efectiv experiente pe oameni...l-am si numit spitalul mortii,,nici in ziua de azi nu pot sa mai trec pe strada aceea...Dupa moartea lui am fost in stare de soc ,parca eram anesteziata desi refuzasem sa iau orice calmante..toti inclusiv fiica mea au crezut ca am depasit usor momentul (plangeam oricum cand nu ma vedea nimeni)si ca eu eram o fire f puternica...era doar o masca falsa pe care o afisam...apoi lumea s-a schimbat total pt. mine..am pierdut tot...nu mai aveam un leu,venise criza peste mica mea afacere si nu mai reuseam sa platesc chiria la salon si si facturile acasa...asa ca am fost nevoita sa inchid salonul...desi era visul meu..si oricum nu prea eram instare sa lucrez ,ma durea si faptul ca pe colega mea o suna zilnic sotul..asa cum ma suna si pe mine inainte..ca o astepta seara...ca vedeam si vad perechi in oras la cumparaturi tinandu-se de mana..asa cum ne tineam si noi..iar in minte imi revine mereu aceeasi intrebare obsesiva DE CE NOI ?? sotul meu era un om deosebit de bun,niciodata nu s-a certat cu nimeni a ajutat cat a putut pe toata lumea...nu am fost cu nimic mai pacatosi decat altii si atunci DE CE??de un an zac in pat ( mai ma duc cand pot pe la cate o clienta acasa) nici macar parintii meu nu ma inteleg cu adevarat ( nu m-au crescut ei ,am fost crescuta de bunici)cu mama mea am avut intotdeauna o relatie rece ea ii iubea doar pe fratii mei care acum sunt in SUA si unde merg si ei cate 6 luni in fiecare an,cu sora mea ma mai intelegeam cat de cat dar de la un timp si ea parca s-a schimbat nu o mai vad online ..ca n-are timp sau e obosita..toti prietenii mi-au intors spatele parca se feresc de mine ,nu ma mai cheama la ei...nu-mi vine sa cred cat de mult mi s-a schimbat soarta cat de parasita si singura sunt...am avut o prietena f buna care credeam ca va fi alaturi de mine asa cum imi promisese....ea a fost singura vreo 6 ani dupa o mare deceptie si eu i-am facut cunostinta acum 5 ani cu un om de afaceri (cunosteam multa lume la salon) acum a devenit f bogata si s-a schimbat ,desi nu lucreaza si nu are copii nu mai are timp nici sa mai iesim la o cafea....am observat ca parca ii este rusine cu mine ,eu acum nu imi permit sa ma mai imbrac modern ,nu mai am bani de haine,iar ea se imbraca doar cu haine de firma si se intretine doar cu persoane de elita din Cluj..am suferit f mult cand am ramas si fara pritenia ei...de fiica mea ce sa-ti mai zic a terminat facultatea deocamdata nu si-a gasit de lucru,are un prieten si e toata ziua cu el..mai vin pe acasa doar sa manance..nu ne prea intelegem din pacate .ea nu intelege ca nu-i mai pot oferi atatia bani cati era obisnuita cand eram o familie..imi vorbeste deseori urat la nervi si ma face sa plang si mai mult..parca nu as suferi eu destul ..ea merge vine excursii ,party,concerte..eu de 2 ani nu mai fost nicaieri ..citesc pe FB cine pe unde a fost in concediu...si singura oricum nu pot merge nicaieri...singura mea alinare in tot acest timp a fost Minou pisicuta mea care o aveam si cand traia sotul..o iubea si el enorm desi e mai salbatica..acum am mai adoptat una de pe FB de la adoptii ..un motanel Bijou gri cu alb ,asta saracutu ma iubeste la nebunie ,chiar si noaptea cand ma aude ca plang vine se suie pe pietul meu direct pe inima mea ,se uita adanc in ochii mei si imi sterge lacrimile cu labuta ! si stau si ma uit la oameni cum isi traiesc viata...si simt ca eu nu mai apartin acestei lumi..ca lumea mea s-a terminat atunci cand l-am pierdut pe el..la cimitir interesant nu prea simt nevoia sa ma duc..nu simt nimic acolo..mai aproape il simt daca ma gandesc si vorbesc cu el...si asta fac zilnic..si fiica mea imi spune ca ea nu simte nimic acolo in cimitir..doar privim mormantul parca ar fi al alcuiva pt. ca noi nu concepem ca el e acolo..noi asa ne-am impus sa credem ca el este in cer printre ingeri..

Ildiko

In amintirea celor dragi care ne-au parasit

Imi împlinesc şi eu anul fără Mihaela ! Mihaela, soţie şi mamă de trei ori, ultima dată a fost cu mine. A fost să fie un Vis frumos, rămas doar cicatrice, însă cu o împlinire, o Floare în Grădina mea: Ana Maria Ştefania, ce îi seamănă în multe şi care uneori [zâmbeşte a PLÂNS] de dorul mamii, pe care încă o visează ... între Îngeri !


Cornelius

Ne e dor de tine

Azi am fi sarbatorit 4 ani de cand am pus verighetele pe degete si am promis sa nu le mai scoatem niciodata.Ar fi fost o alta zi de-a nostra numai de ras si distractie, o cina in doi cum am facut in fiecare an.Ar fi fost, insa, o zi si mai fericita si implinita decat celelalte, pentru ca eram in 3 - si cu printesa noastra…In schimb sunt 8 luni de cand ne-ai strans ultima data in brate si ai dat ultimul sarut printeselor tale.Ne e un dor imens de tine…

Astept inca sa aud cheile in usa si sa te vad intrand, zambind.Astept inca sa ma tii la pieptul tau si sa ma simt cea mai iubita de pe pamant, cea mai rasfatata si alintata.Te caut peste tot, te vad pe strada, te astept mereu... Mai stii cand iti ziceam ca mi se pare ca suntem prea fericiti si tu ma asigurai ca o sa fim la fel si la 80 de ani?Unde esti sa imi dai echilibrul pe care il aveam langa tine? La noi totul se facea impreuna.Cum sa fac acum?Cum sa explic sufletului meu ca nu mai are pereche aici pe pamant?Cum sa spun ochilor mei sa nu mai verse lacrimi, daca ei nu te mai vad?Impreuna am cunoscut ce este fericirea, iubirea, respectul, familia.M-ai invatat ca dragostea exista si mi-ai aratat-o in fiecare zi.Eram “piticotul tau”…”Eu te iubesc pana la stele”/”Ba eu mai mult -pana la soare…”/”Eu, pana la infinit si mai mult nu se poate…”-mai stii ca asa ne tachinam mereusi pana la urma ne strangeam in brate?

Mi-e un dor imens chiar si de lucrurile marunte:cand cumparai ou Kinder, pt ca aveai un pitic acasa si trebuia sa ii aduci “ceva bun”…cand ma luai la dans , desi eu mestecam in mancare…cand fugeam la piscina, desi aveam atata treaba…cand faceam clatite, desi era 12 noaptea…Acum e numai singuratate, tristete si lacrimi de dor.Un dor imens de tot ce a fost..Stiu ca nu ma lasai niciodata sa plang si nu ai vrea sa ma vezi nici acum, dar nu sunt asa puternica, cum ar trebui, asa cum ai vrea sa ma vezi -zambind.Rad cand imi amintesc multe replici ale tale, sau imi imaginez ce mi-ai fi zis in diverse situatii, dar sufletul meu plange.Nu voi mai rade niciodata cu aceeasi pofta.

“Chiar daca nu sunt trupeste langa voi,sunt cu sufletul si cu gandul 24 din 24 alaturi de voi.Sunteti 2 parti ale inimii mele fara de care nu as putea trai...”.Asta e unul din mesajele pe care tu mi le-ai trimis cand noi doua eram in spital si ne asteptai sa venim acasa.Acum…noi cum sa facem sa traim fara tine?Il recitesc mereu, numai ca acum nu mai e mesajul de dragoste din fiecare seara, ci am impresia ca ti-ai scris singur un mesaj de adio, pe care sa il avem toata viata.Desi l-ai scris in cu totul alta situatie, acum se potriveste ca o manusa.

Melissa te asteapta sa ii facem baita impreuna.Cand o intreb “unde e tati?”, acum stie si se uita la fotografia ta.Vreau sa cred ca esti mereu langa noi si ne ocrotesti, desi nu te vedem.Vreau sa cred ca ne iubesti in continuare, asa cum noi o sa te iubim pana la sfarsitul zilelor noastre.Vreau sa cred ca ne vom intalni si vom fi din nou o familie unita atunci cand Dumnezeu va randui sa venim si noi la El.

Pana atunci raman aici, zambesc in fata tuturor, desi sufletul meu plange…ma aranjez, ca sa ascund tristetea de pe fata…imi stapanesc lacrimile ca sa nu deranjez pe ceilalti.Este viata pe care o duc de 8 luni si pe care o voi avea, probabil, pana cand ma vei strange din nou in brate.Desi, aparent, sunt la fel, nu voi mai fi niciodata Roxana de altadata.

Ar mai fi mult prea multe de spus…dar ce folos…tu esti departe, iar sufletul meu singur.Poate ca nici nu isi mai au rostul atatea cuvinte.Vreau doar sa stii ca te iubesc enorm si te voi iubi la fel pana in ultima clipa, asa cum ti-am promis.TE IUBIM , TATI…

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA CU INGERII, ACOLO UNDE NU EXISTA TRISTETE SI DURERE, CI DOAR IUBIRE, FERICIRE SI LINISTE…

Roxana