”Incredibil cum durerea din suflet nu este înţeleasă. Dacă esti împuscat, imediat vine ambulanta. Dacă îti rupi piciorul imediat ti-l pun în ghips. Dacă ai gâtul inflamat imediat iti dau un medicament. Dar dacă ai o inimă frântă şi esti atât de disperat încât nu îti mai poti deschide gura, dureros este că nimeni nu realizează. Cu toate acestea, durerea din suflet este o boală mult mai gravă decât un picior rupt sau durerile de gât, leziunile sale sunt mult mai profunde şi mai periculoase decât cele provocate de un glonţ. Sunt râni care nu se vindecă, si aceste plăgi pot începe să sângereze la fiecare durere “.
Oriana Fallaci
7 comentarii:
Asa este,durerea din suflet nu trece niciodata,mereu vei ramane cu rana deschisa,dureros este ca cei din jur nu te inteleg,este usor pt ei sa-ti dea sfaturi,sa-ti zica ca nu mai poti face nimic,ca a trecut,ca trebuie sa-ti revi...of,daca s-ar putea comanda inimii ce usor ar fi....eu am obosit sa le spun sa nu mai astepte...ca nu voi mai fi niciodata ce am fost...acum sunt alta persoana si trebuie sa ma accepte asa sau sa ma evite...dar sa-mi respecte durerea...atata vreau...oare cer mult?
nu ceri mult Narcisa! cuvintele tale descriu exact si starea mea si eu gandesc la fel! de cateva minute mi s-a spus ca ma complac ca voi deveni o persoana mediocra mereu pe locul 2-3-4... doar pentru ca mi-am permis sa cer liniste, o viata simpla si mai ales sa fiu lasata in pace. daca ei vad ca de un an sunt alta... vorba ta "sa ma accepte asa sau sa ma evite"... nu e vorba ca nu pot ci e ceva mai simplu: nu mai vreau! nu mai vreau si nu mai pretind nimic de la viata caci viata m-a lovit unde durea mai tare! durerea asta din suflet te doare atat de tare si nu are tratament, te schimba pe viata, te preface peste noapte in alt om!
imi doresc acum doar liniste, calm , nimic sa nu stea in calea mea si sa nu incerce nimeni sa ma devieze de la drumul meu doar pentru ca asa vor ei sau pentru ca asa cred ei ca e bine pentru mine. doar eu stiu ce e bine pentru mine si ce simt ca-mi face bine.
ne asemanam, Narcisa si sincer asta ma ajuta mult. vezi? cum nimeni de langa mine nu stie unde-mi gasesc eu alinarea si calmantul durerii...
Exista oare cineva de pe acest
blog care nu are inima franta?
Pierderea persoanei dragi este de
neanlocuit, dar crucea grea pe care
o avem de dus sa o purtam cu demnitate
si piosenie.
Uneori ma intreb cum de aici,pe blog,putem vorbi deschis fara a fi intelese gresit,cum ne putem completa una pe alta,ne intelegem atat de bine,vorbim aceeasi limba,impartim durerea,atunci cand una cade cealalta o ridica,de ce cei apropiati nu pot face tot ceea ce facem noi aici?de ce ei se asteapta sa-ti revi si sa te comporti normal?multumesc lui D-zeu ca mi-a scos in cale acest blog,ca v-am cunoscut pe voi toate altfel cred ca inebuneam sigur...nu incetez sa-i multumesc lui Mari pt.initiativa de a crea acest blog,toate ne asemanam,am pierdut persoane diferite dar traim aceeasi durere imensa...durerea unei pierderi...D-zeu sa ne ajute pe toate,sa ne intareasca,iar pe ai nostri sa-i pomeneasca in imparatia Lui...
Nu stiu daca mai pot sa completez ceva pentru ca tot ce am citit scris de voi si aici si la sindromul de stres postraumatic ,ma regasesc in cuvintele voastre ...durerea sufletului vostru se aseamana perfect cu a mea...si pentru ca ce AM PIERDUT nu mai putem regasi niciodata ...vom fi intotdeauna intr-o continua CAUTARE,ASTEPTARE,RESEMNARE...
Unii dintre voi sufera pt pierderea unor persoane dragi...eu sufar pt tot ceea ce sunt,pentru ca mi-am pierdut iluziile,demnitatea (oare am avut-o?),sperantele,increderea,iubirea fata de viata...dar mai presus de toate,sufar pentru ca mi-am pierdut sufletul...in locul lui a ramas doar un gol imens...dar care ma apasa si ma doare in fiecare zi tot mai mult...
Dumnezeu sa iti dea puterea sa iti gasesti linistea si sa recapeti ceea ce ai pierdut.Uneori ne simtim si noi asa, important este sa ne gasim in interior puterea de a ne ridica,de a da un nou sens vietii pentru a putea sa ne continuam drumul in aceasta lume
Trimiteți un comentariu