Cand stiu ca n-am putut sa te opresc
Sa imi destrami faptura in ruine
Si sufletul in lacrimi fara sens?
E prea tarziu sa imi oferi tandrete
Si toata bucuria de Atunci
Si cine-ar mai putea sa ma invete
Sa te mai chem si sa imi si raspunzi?
Azi numai timpul trece fara mila
Caci intre noi e totul deja frant
Si orice intrebare-i inutila:
Te-ai"ratacit",o vreme,pe Pamant...
Dar...Ingerii se-ntorc mereu"Acasa"
Doar...Cerul este lumea lor dintai !
Si totusi...pentru-o clipa,am fost"aleasa"
Sa fiu motivul tau sa mai ramai...
Si chiar"plecand",aproape"peste noapte"
In viata mea tu ai avut un rost;
Si-as vrea sa-ti multumesc,de se mai poate
Pentru-o minune:faptul ca ai fost !
Cuvintele sunt insa prea putine
Sa-ti spun ca"Te iubesc"-si-mi pare rau
Ca ai"plecat"cu tot ce era"bine"
Lasand in urma tot ce e mai"rau"...
Nu-i nici un drum ce m-ar putea aduce
Spre tine-imi ramane doar sa-ti"scriu":
Cand nici in vis nu te mai pot ajunge
Pentru orice,acum,e prea tarziu...
Nu inteleg-dar astazi ce pot face
E sa mi-te-amintesc,de-Atunci,etern
Hei,unde esti?-in juru-mi totul tace !
Cui sa ma rog?-si cui sa te mai cer?
Ce faci la ora cand mi-e dor de tine,
Caci mi-as dori,din nou,sa te ascult
Si sa mai fii,macar putin,cu mine...
Dar...te-ai grabit sa"pleci"-mult prea curand...
E-un Cer intreg ce astazi ne desparte
Si o durere-adanca,fara glas...
Cum sa te-"adun"din tot ce nu se poate,
Si sa ma-"nchin"la ce mi-a mai ramas?
Erai...candva !.Acum esti doar lumina
Si eu,aici,mereu in umbra ta;
Te rog...atat:din marea mea ruina,
Inchide viata mea in lumea ta !.(25.02.2012).
9 comentarii:
Ganduri minunate,scrise parca intr-un limbaj universal pentru ca noi toti cei care am pierdut pe cineva sa ne regasim in ele....Multumim Adina pentru tot ceea ce ne arati spre a ne pansa ranile!
"Azi numai timpul trece fara mila
Caci intre noi e totul deja frant
Si orice intrebare-i inutila:
Te-ai"ratacit",o vreme,pe Pamant...
Dar...Ingerii se-ntorc mereu"Acasa"
Doar...Cerul este lumea lor dintai !
Si totusi...pentru-o clipa,am fost"aleasa"
Sa fiu motivul tau sa mai ramai..."
Singurul mod in care mai pot"anula"cumva durerea modului tragic in care ai..."plecat":Scriind.N-am sa iert niciodata destinul pentru ceea ce ti-a"rezervat"in acea crunta dimineata de 28 APRILIE 1990.Si sunt sigura ca nu gresesc deloc atunci cand spun asta.Eu stiu tot ce s-a intamplat atunci si mi se sfasie sufletul,inchipuindu-mi numai,ce ai putut simti in acele ultime clipe.Iar faptul ca ai fi putut totusi primi ajutor,dar...nu s-a vrut(!),e..."picatura care umple paharul".Cum sa stiu toate astea,si sa rezist mai departe?.Nu stiu !.Ma ajuti?.
Superbe versuri!
28-29 APRILIE 1990-Prima,dar din pacate nu singura,noapte din viata mea in care am simtit pur si simplu ca nu...gandesc.Tot ce simteam era doar...un mare vid.Daca m-ar fi intrebat cineva cum ma cheama,n-as fi stiut sa-i raspund !.Poate paradoxal,dar nici la tine nu ma gandeam.Doar ca nu aveam nimic in cap,era"noapte"ca si afara.Abia dimineata m-am"dezmeticit",ca dintr-un vis,desi nu dormisem nici macar o secunda.A fost totusi bine-era o oarecare"liniste"-chiar daca fortata,in sufletul meu:din pacate a doua zi a trebuit sa-mi si"reamintesc"ce se intamplase...si atunci...Dar,in orice caz,ceea ce m-a socat a fost starea asta de...nici nu stiu cum sa o numesc,pe care nu o mai traisem niciodata pana atunci dar pe care a"trebuit"(?),poate,sa o traiesc...De doua ori pana acum...dupa tine a urmat"MAMI",deci...
Cumplita stare Adina...socul ne da totusi puterea de a reactiona mecanic si a ne ocupa de ceea ce suntem nevoiti sa facem in acele momente....eu cred ca durerea apasatoare vine dupa ce trece socul....Te imbratisez!
Multumim de vizita Adriana,multe imbratisari si tie!
Ti-am scris mult in ultima vreme.Am incercat cat am putut sa las marturie aici si sa te conving ca nu te pacalesc atunci cand imi dau lacrimile asteptand o zi care nu stiu daca o sa vina vreodata.Ti-am scris mult in ultima vreme si de asta poate nici nu mai am prea multe sa iti spun cand devenim uneori "complici"ai cuvintelor si ai tacerii in visele acelea care uneori ni se pare ca seamana cu"acasa".Stii,adie un fel de"ramas-bun",aici,pe strada pe care stiu ca nu mai treci,de cand alte prioritati si-au facut loc discret in vietile noastre...MI-E DOR.Si am obosit.Ma tem ca e prea tarziu si ma tem ca e si prea devreme.Mi s-a deconectat de tot"busola"de la realitatile care pe altii ii tin cu ochii larg deschisi,m-am pierdut de tot de cele pe care ceilalti le considera esentiale.Singurul lucru care ma mai intereseaza e aceasta conexiune cu TINE,pe care ma straduiesc sa o pastrez prin aceste ganduri si prin versurile care sper ca intr-un fel ajung la TINE.Incerc sa ma amagesc ca doar oboseala e de vina,ca de fapt viata mea nu e chiar atat de dezastruoasa cum mi se pare ca e in diminetile de miercuri,de luni,de sambata,de joi,vineri,marti sau Duminica.Poate ca nici nu e.Poate ca doar"imi place"mie,asa cum mi s-a mai spus,sa ma plang,sa caut motive de tristete.MI-E DOR.Si am obosit.As vrea sa cred ca esti aproape,mi-ar placea sa imi spui ca fac bine scriind tot ce scriu,ca macar in vis,ne vom vedea mai des si vom vorbi despre toate,ca acest text va ajunge la tine,ca o scrisoare fara adresa precisa dar cu un singur destinatar:TU...Ti-am scris mult in ultima vreme.Pe tine,sper ca nu te-am speriat.Pe ceilalti stiu sigur ca i-am plictisit.Dar nu-mi pasa.Ce sa fac daca nu mai stiu sa scriu despre altceva?.Cum sa ma mint ca am sa pot uita?.MI-E DOR.Si am obosit.Stiu ca ti-am acordat exclusivitate.Dar sigur nu pot face altfel.Poate e o greseala ca eu sunt asa cum sunt,ca ma cred chiar mai fara de noroc decat ar trebui sa ma cred.Dar...MI-E DOR.Si am obosit.As vrea doar sa ma inveti cum sa trec de bariera impusa de fraza ce ne guverneaza vietile de aproape 24 de ani:"TU NU MAI ESTI !".Imi spui?.Te astept cu un raspuns,chiar daca numai in vis...
N-am gasit niciodata cuvintele potrivite sa descrie senzatia pe care am simtit-o in momentul in care am aflat ca TU...NU MAI ESTI !.Sunt atat de multe de spus si totusi parca n-ar mai fi nimic.Ce ironie,nu?.Ca si aceea care a facut ca in Aceeasi Zi,"MAMI"sa fi avut de facut Parastasul de 6 ani pentru bunicul meu,iar in momentul in care Cristi a venit cu VESTEA,ea abia sa fi ajuns inapoi de la Biserica.Noi tocmai ne pregateam sa plecam la scoala-se mai invata inca si sambata-.Doar ca...prioritatile aveau sa se schimbe.Mama a venit urgent inapoi de la serviciu-din acelasi loc din care TU tocmai...TE PIERDUSESI,iar Cristi,aici,acasa,inainte sa vina mama,o ruga pe"MAMI"sa ne duca undeva ca a nu te vedem..."ASA".Deci...traiasca vecinii !.Noaptea de 28-29.04.1990,am trait-o...in vecini.Ar fi multe de spus,dar poate cel mai important ar fi sa mentionez gandul care mi-a trecut prin cap imediat dupa ce am aflat:"Nu se poate sa fi murit,l-am vazut ieri!".De parca mai conta.Sau expresia pe care n-am s-o uit niciodata,de pe chipul lui LUCI,sau ideea din sufletul meu din ZIUA DESPARTIRII DEFINITIVE DE TINE-01.05.1990:"De ce"pleci?".Pe mine cui ma lasi?".Sau senzatia aceea asemanatoare cu cea a unui pahar cu apa rece in fata care m-a"trezit"din starea aceea de"nu se poate,nu-i adevarat",de dupa ce...se terminase totul,in dupa-amiaza zilei de 01.05.1990,cand am ajuns acasa,dupa"momentul-cimitir",unde nu am rezistat prea mult-si am intrat in camera noastra...Trezirea asta a declansat in mine DUREREA,amortita pana atunci,de soc probabil,si....lacrimile.Am plans in Ziua Aceea,cum nu mai plansesem niciodata in viata mea.Din"pacate"nu in public,de aici criticile-ca nu ma intereseaza ca TU NU MAI ERAI ca sunt insensibila,etc.In fine.Eu stiam ce simteam,restul...ce ma interesa?.Azi...mai e putin-timpul trece repede-pana pe 28 APRILIE...din nou.Stiu sigur ca durerea va fi"la locul ei"si ca imi va fi DOR DE TINE.Cat despre lacrimi...sunt "incluse"oricum.Nu pot altfel.
Da-mi te rog zambetul nostru de Atunci,"antidot"pentru Lacrimile de Acum...MI-E DOR DE TINE...
P.S.:Nu-ti pot ierta acel petic de lume de unde ai omis sa ma iubesti...
Trimiteți un comentariu