ÎN UMBRA UNUI DOR de VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU

În umbra unui dor neadumbrit,
Arunc povara vieții trecătoare,
Dau timpului un ritm încetinit
Și mă cufund în lumea viitoare.

Înot încet printr-un regret pierdut,
Pășesc pe puntea édificatoare ,
Arunc arginții care s-au vândut,
Plătind tribut lumii anterioare.

Tu ești,deja, acolo și m-aștepți,
O, Visătorul meu, cu ninse plete,
Întârziată sunt, să nu mă cerți, --
S-au reținut în zbor niște comete!

La pieptul tău acum aș vrea să cad,
Dar iese-n cale puntea trecătoare,
Mai trebuie să depășim un vad,
Să ne trezim în viitorul mare.

Și ne-ncălzim la rugul așteptării,
Cicatrizănd durerea din simțiri,
O confirmăm în clipa-mbrățișării,
Ca pe-un simbol al marilor trăiri.

Și toamna noastr-a devenit uitucă,
Ne-au înflorit toți iriși-n priviri,
Se crede-o primăvară, ce-i pe ducă,
Și lasă-n urma ei doar cuceriri.

Unirea noastră-i fără anotimpuri,
E doar iubire-n tot alaiul ei,
Chiar de va ninge în acele timpuri,
Noi doi vom ști, că astea-s flori de tei.

VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU