In memoria Irina Cojocaru
Ai obosit să mai lupți cu durerea
Cu chip hidos care adânc mușca,
Urâtă și amară cum e fierea
Cu gratii negre împletindu-și cușca.
Și-n ziua când o cale a fost deschisă
De Dumnezeu, lumină către rai,
De lumea aceasta te-ai lăsat desprinsă
Cu zâmbet ai plecat spre alte văi.
La catafalc un ochi rămas în umbră
O lacrimă să verse de-ar putea
Simțind o atmosferă -atât de sumbră
Durerea ce în clipe se-nmulțea.
Privind la drumul ce îl ai în față
La îngerii ce sunt în jurul tău
În pace și zbor lin tu te înalță,
Te roagă pentru noi la Dumnezeu!
Un comentariu:
Cu asemenea versuri ma simt mai aproape de surioara mea desi este alaturi de ingeri de mai bine de o luna.va citesc de aproape o luna dar de abia zilele trecute mi-am facut curaj sa scriu si eu.
Trimiteți un comentariu