Ei ne vor invingatori

La inceput nu aveam chef de nimic.Imi spuneam ca nu mai are rost.Ma taram pe unde era absolut necesar,pentru a reveni si a ma inchide in camera mea.Acolo unde nimeni nu ma vedea… Pana cand in mintea mea de robot am inteles ca nu imi puteam permite acest lux de a sta inchisa in camera si in pat.Am privit in ochii copiilor mei si am vazut durere si teama…
Am realizat ca eu mai am de facut ceva pe aceasta lume …Nu stiu exact ce anume dar sigur am copii de crescut…
Iar Vali nu suporta sa ma vada plangand,era vesel si optimist si visator…

Prima reactie si prima alinare a fost sa citesc tot ce gaseam…Ma intrebam ce mai pot face pentru ei acum?Am inteles ca pot sa ma rog,sa fac milostenie ,sa dau leturghie.Si m-a ajutat .

Am inteles ca trebuie sa am activitate si sa nu ma izolez.In preajma oamenilor nu te gandesti numai la ceea ce ti se intampla.Chiar daca vorbeam despre acest subiect imi facea bine…
Desigur nu este usor,dar incercati sa faceti ceva ce va pasioneaza.Este suficient sa va propuneti un subiect pentru ca mintea sa lucreze si sa gaseasca solutii pentru ceea ce va doriti.Ocupati-va mintea cu altceva,puneti-o sa lucreze constructiv…
Veti gasi in dumneavoastra puteri ascunse,despre care nu credeati ca exista…Va veti intreba’Oare sunt eu?”

Si nu va invinovati-ti pentru ceea ce simtiti.Cei plecati dintre noi ne vor invingatori.Pentru ca ei sa isi gaseasca odihna,noi va trebui sa ne gasim linistea interioara.Sa le aratam ca ii iubim lasandu-i sa se duca spre lumina…
Eu simt ca momentan nu va mai fi cu mine dar la un moment dat ne vom intalni.Si atunci va trebui sa am ce-i povesti….Si ca de acolo de undeva el ne vegheaza,se bucura odata cu noi si plange odata cu noi .
Iar eu vreau sa il vad razand…

Va intrebati probabil de ce imi pun viata pe tapet in fata voastra,unii poate ma condamna,altii poate ma compatimesc.Va marturisesc sincer ca nu imi este usor…
De ce o fac?Nu imi doresc sa impresionez,nu vreau nici mila dar nici critici.V-am spus povestea mea pentru a intelege ca sunt indreptatita sa transmit un mesaj…in numele tuturor celor care sufera dar nu au curajul sa o spuna .
Nu sunt o mare scriitoare,nu am nici studii superioare mesajul meu vine din suflet si se adreseaza tuturor .

Aveti langa voi o persoana in doliu sau care a pierdut pe cineva drag?Aratati-i ca ii sunteti alaturi!
Nu o ocoliti,nu va purtati cu ea ca si cum ar fi infirma caci e aceeasi chiar daca are o rana in suflet
Iertati-i incoerenta,furia,uitarea…e firesc sa fie asa .
Nu are nevoie de averea voastra,nu fura nimic de la voi, nu o marginalizati…
Are nevoie poate de o mana intinsa,de o vorba buna,de cineva care sa o asculte intelegandu-i durerea,de un umar pe care sa planga uneori.
De foarte multe ori in asemenea cazuri poate nu va imaginati dar o vorba calda spusa de la inima la inima valoreaza pentru persoana aflata intr-o astfel de suferinta mai mult decat orice alta bogatie…
Va asigur ca in astfel de moment nu se mai gandeste la bani sau la alte averi nu o mai intereseaza nimic…
Sufera si se comporta probabil ciudat dar faptul ca ii sunteti alaturi este ca o palma trecuta peste frunte…ca o picatura de apa pus ape buzele unui suferind…

Viata pas cu pas

Nu am fost niciodata pasionata de automobile,pentru mine toate masinile sunt la fel.Cand am ramas singura am constatat ca nu se poate fara o masina.Si m-am hotarat sa fac scoala de soferi si sa obtin permis de conducere.Cum credeti ca m-am simtit in prima ora de legislatie cand ni s-au prezentat masurile de prim ajutor in caz de accident?Am respirat adanc si am ramas in sala.

Si daca m-am temut candva de masina(pentru raul pe care il poate face)acum nu ma mai tem.Si acum dragii mei ,am permis!

Propria-mi durere

Celor care sunt impresionati de drama cuiva le spun din propria experienta:

- Nu ocoli persoana care a avut un deces in familie,o poti saluta pur si simplu sau poti sa spui un simplu “imi pare rau”; “imi imaginez prin ce treci,vrei sa vorbim despre asta?” (apoi stai si asculta,sigur ii va face bine sa povesteasca).Daca nu doreste sa povesteasca nu insista,oamenii reactioneaza diferit in astfel de momente.

- Nu spuneti niciodata”las sa mai treaca timpul dupa care merg sa o vad” . Poate acea persoana are mai mare nevoie de voi in acel moment ….

- Nu spuneti “daca ai nevoie de ceva apeleaza” ci luati initiativa si ajutati-o .Puteti sa luati copii la plimbare,sa ii faceti cumparaturile,sa ii pregatiti ceva de mancare sau orice altceva…Aceste lucruri o obosesc la inceput ,nu mai are chef sa le faca…

- Nu faceti comentarii de genul “bine ca nu ai fost si tu” ,”bine ca ai scapat tu”,”esti tanar o sa iti refaci viata”,mai bine taci si asculta.Unele persoane care au suferit o astfel de pierdere se simt bine vorbind despre acest lucru.

Dar eu nu sunt specialista decat in propria-mi durere, si de aceea rog pe cei in domeniu sa ne dea cateva sfaturi generale.

Ai pierdut o persoana draga?

Imi imaginez viata ca pe o carte de povesti ,cand una se termina o alta abia a inceput.

Dupa ce trece putin socul piederii unei persoane dragi,constati ca esti singur cu mult mai multe responsabilitati.Parca oamenii te privesc altfel,de parca ai avea cumva o vina.Unii chiar te ocolesc negasind cuvinte potrivite dar pe tine acest lucru te doare.Si te inchizi in siguranta casei tale departe de ochii tuturor unde astepti o persoana care nu mai vine si ramai singur cu gandurile tale …Uneori te inchizi in tine ,nu poti vorbi despre ceea ce simti din dorinta de a-i proteja pe cei din jur care sufera la randul lor.Din acest motiv,va astept aici sa spuneti tot ceea ce simtiti pentru ca stiu ,uneori doresti cu disperare sa povestesti cuiva dar nu ai cui.Prietenii care la inceput au fost alaturi de tine acum isi vad de viata lor considerand poate ca a mai trecut timpul si durerea a disparut.Te simti singur,debusolat,constati ca viata ta s-a schimbat in totalitate si esti putin speriat.Daca pana ieri totul era bine si frumos aveai anumite teluri si responsabilitati acum totul s-a schimbat.Esti constient ca viata merge mai departe dar trebuie sa te aduni si sa gasesti puterea de a lupta.

Va astept aici cu povestile voastre ,suntem intre noi oamenii care inteleg o astfel de durere…

Si daca ...

E uimitor...Viata ti se poate schimba total intr-o secunda,cand nici nu te gandesti.
Privesti totul de undeva de sus ca si cum nu ai fi tu acela,ca si cum urmaresti un film tragic si vrei sa se termine.
La inceput intervine negarea"nu este adevarat";"Nu mi s-a intamplat tocmai mie".
Dar timpul trece si odata cu el realizezi ca nu mai vine.Iti vine sa tipi,dar dramul de luciditate pe
care il mai ai,te face sa gandesti ca nu e bine.Oamenii sunt cu ochii pe tine...
Prioritatile in viata ti s-au schimbat.Te gandesti la toate lucrurile citite dar neaplicate si deci
IROSITE
Incepi sa ai regrete...dar prea tarziu...
Daca ai fi stiut ,ai fi petrecut mai mult timp in doi, ai fi spus mai des "te iubesc";daca....
E primul cuvant pe care refuzi sa-l mai pronunti"daca".

Ce mai poti face?Inca nu stiu...E drept ca viata ta merge inainte dar jumatate din inima ta a plecat odata cu el...
Au trecut noua luni de la accidentul in care mi-am pierdut sotul,dar pentru mine timpul parca a stat in loc si totul a fost ieri.

Am invatat de la el ca trebuie sa fiu optimista,sa-i incurajez pe cei din jur,sa imi stabilesc o lista de idealuri pe care sa incerc sa le ating ,ca totul pe lumea asta are o rezolvare...
Mai putin moartea,ii spun eu acum...

Doi ingeri

Sunt insarcinata si am dureri groaznice…merg la medic lunar si incerc sa spun cum ma doare…O asistenta imi raspunde taios”Lasa draga ca te obisnuiesti cu durerile nasterii”.
Vine si acest moment,nasc…e baiat.Sotul meu si-a dorit un baiat!Suntem fericiti…O sa il cheme Andrei.

Pe vremea aceea(1993) nou nascutii aveau salonul separate de mame.Merg sa alaptez si vad ca micutul meu era conectat la oxigen si gemea…
Incep sa ma agit,sa pun intrebari…Ce se intampla?Se ia hotararea sa fiu trimisa in Bucuresti unde micutul va fi ajutat si totul va fi bine…
Sunt singura,nu am telefon mobil,nu pot sa imi anunt familia.Sunt luata pe sus in halat,desculta,dezbracata…Era luna martie dar nu simt frig,nu simt nimic…trebuie sa imi salvez copilul…
Abia daca ii vad fata in bratele asistentei.
La Bucuresti o doctora incearca sa imi dea de inteles ca este prea tarziu...refuz sa cred… Ma sprijin de pereti pentru ca nu ma tin picioarele si incerc sa ajung la salon.
In sfarsit vine sotul si parintii nostrii.M-au gasit!Ce usurare…Faceti ceva,mergeti si vedeti copilul!Liniste…
O asistenta intra si se apropie de patul meu dupa care se intoarce fara sa spuna un cuvant…Ce vrea?
“Vali, du-te si vezi ce face baiatul” Tacere…Privesc adanc in ochii lui pentru ca nu inteleg ce se intampla si-i vad plecati.Durere…am inteles ce nu puteau rosti…Nu mai era…
Imi fac injectii care ma linistesc,i se permite sotului sa ramana alaturi de mine
In salon un casetofon canta”Aduceti flori si coroane/caci copilasul meu doarme”. Plang…si iar nu mai stiu ce se intampla.
Sotul meu isi ineaca lacrimile si durerea pentru a ma sustine pe mine.

Ajung acasa si apropiatii vin sa ma vada…Se intalnesc mai multi,discuta intre ei,chiar rad.
Imi vine sa ii dau afara(nu imi amintesc daca am avut vreo reactie dar s-au mutat cu discutia in alta camera).Par ca nu inteleg de ce sunt furioasa si ma port ciudat(era un copil pe care nici nu am apucat sa-l tin in brate…gandesc ei).Dar el ,sotul meu era acolo langa mine
Si vad un copil mic pe strada si plang…si nu pot vorbi despre el…si strig in durerea mea ”unde imi este copilul,ce ati facut cu el?”(nu l-am vazut mort si aveam impresia ca nu a murit).
Abia dupa trei ani am avut curajul sa nasc alt copil…Apoi altul…am inceput sa discut despre Andrei…

Acum l-am pierdut si pe Vali.Pe 13 mai 2008 un sofer care venea din sens opus a lovit masina in care se afla si a murit pe loc.
Durere…Confuzie…Frica...
Acum este alaturi de baiatul nostru in cer ,iar eu am ramas alaturi de fetele noastre.
Si ii iubesc pe toti la fel de mult.

E randul vostru

Cand l-am pierdut pe sotul meu am simtit ca totul se termina.Ca nu pot continua fara el.Apoi mi-am privit fetele si am inteles ca trebuie sa lupt.Nu este usor …Ai momente cand te agati de ceva(trebuie sa imi cresc copii)te ridici,lupti ,vrei sa fii puternic...si cazi…si te ridici.

Scriu in numele tuturor femeilor vaduve si al tuturor celor care au suferit o astfel de pierdere si mi-as dori sa ne intalnim aici pe aceste pagini,sa ne spunem ce simtim si sa ne sprijinim…convinse fiind ca suntem intelese.Desigur rog si domnii sa ne scrie,sa ne spuna trairile lor pentru ca facand acest lucru nu dau dovada de slabiciune ci de multa putere…Iti trebuie forta sa te aduni si sa povestesti prin ce treci,sa-ti amintesti ,pentru ca acest lucru doare…