FINAL FERICIT

Când două suflete pulsează

La unison călătorind

Şi strălucesc precum o rază

Ce împleteşte al lor gând,

Reflectă către noi iubirea

Ce le inundă sufletul

Şi ne încălzim la fericirea

Ce-i înconjoară precum scutul.

Dar viaţa le aruncă-n cale

Din joacă şi amuzament,

Câte o mică provocare

Să-i zguduie cu-al ei torent.

Apoi din jilţul de prinţesă

Pe care stă ea guvernând,

Priveşte mândră a ei piesă

Iscată dintr-un simplu gând.

Şi raza dispărând în norii

De nicăieri parcă apăruţi,

O vreme –n lacul întristării

Înoată şi se văd pierduţi.

S-au rătăcit de fericirea

Ce –i transformase în întreg,

Udată –n lac şi strălucirea

A dispărut ,nu înţeleg...

Dar căutând adânc în suflet,

Speriată ,ascunsă undeva,

E o lumină,ce în cuget

Şopteşte repetând ceva.

Ghidaţi de vocea ce îi cheamă,

Atraşi cu forţă către ea

Prin întuneric şi cu teamă,

Deodată au zărit ceva...

Şi au păşit înspre lumina

Ce le usucă rănile

Şi-i face să-şi alunge vina

Doar ascultând cântările.

Mereu ascunsă-n ei iubirea

Le-a protejat sufletele

Şi i-a ghidat către ieşirea

Din labirint ,cu stelele...

Zâmbesc căci se trezesc la viaţă

Şi viaţa însăşi le-a zâmbit,

La provocări au făcut faţă,

Finalul este fericit.

Magie

Mai ieri păşeam în clasa întâi

Şi doamna învăţătoare

Ne-a pus o carte căpătâi

Stilou în mână floare.

Cu dragoste ne-a tot vegheat

Ea,mama de la şcoală,

Chiar dacă ne-am mai încurcat

La câte o socoteală.

În timpul liber ne-a îndemnat

Să înlocuim jucatul.

Şi paşii ni i-a îndreptat

Spre scenă şi spre teatru’.

Acolo Geo şi Florin

Au jucat bucuria,

Iar pentru noi n-a fost un chin

Să mimăm actoria.

Acum când repede am crescut

Trecând prin timp a joacă,

Un nod avem de desfăcut,

N-am vrea să se desfacă...

De doamna să ne despărţim

Mergând în barca vieţii,

Să fim iar mici am vrea să fim

Să dăm liber tristeţii.

Mereu în suflet vom purta

A dumneavoastră învăţătură,

În fapte bune ne-om lupta

Cu armă o notă bună.

Căci aţi făcut ca o magie,

Din răzgâiaţi gălăgioşi

Aţi scos elevi plini de mândrie

Cu multe premii şi frumoşi.

În suflet vom purta icoana

Acestor ani de început,

Mereu cu gândul către doamna

Ce ne-a pus prima carte scut.

Despre egou

DARUL CERESC

Dacă am ajuns în râul vieţii,

Suntem datori a învăţa.

Fermi,hotărâţi sau cu intenţii

Să încercăm a înota.

O cută de-am avea pe frunte

Sau nor deasupra de-o umbrii,

Să privim către înainte

Şi soarele se va zări.

Şi-n clipa-n care ni se pare

Că am pierdut tot ce-am avut,

Să privim ca pe-o întâmplare

Convinşi că avem îngeri scut.

Când umerii ni se-nconvoaie

De încercări greu apăsaţi,

Să lăsăm lacrimile ploaie

Şi astfel vom fi curăţaţi.

Durerea dacă ne apasă

Mana pe piept lipită stând,

Să încercăm ieşi din transă

Şi să o îndepărtăm cântând.

Avem cu toţii zile –n care

Ne punem fruntea jos învinşi

Şi conştienţi de această stare

De dor nu ne lăsăm surprinşi.

Luptăm cu arma cea mai pură

Ce o avem mereu cu noi

Ascunsă în oricare făptură

Şi ne ridică din nevoi.

Căci Creatorul a suflat-o

Din trupul Său dumnezeiesc,

Cu dragoste El scut ne-a dat-o,

Iubirea e darul ceresc!

Alimentatie si spiritualitate

STRĂLUCIND PESTE TIMP

În faţa ta un drum pavat cu praf de stele

Te-ndeamnă să păşeşti spre un cer ca de opal,

În urma ta, e lumea cu dorurile-i grele

Şi răutăţi servite zâmbind ...pe un ton banal.

Şi obosit de lupta cu tocul şi hârtia,

Păşeşti către lumina ce-o vezi la orizont,

Cu pletele în vânt şi-n suflet bucuria

De-a fi printre prieteni,plimbat în car de vânt.

Şi codrul drag îţi cântă o doină –n a ta cale,

Izvoarele se prind în ritm melodios,

O salcie se-apleacă cuprinsă de jale,

Nemaivăzându-ţi chipul atât de frumos.

Ajuns pe steaua ta,aproape de soare,

Pe care ţi-ai clădit-o locuind pe pământ,

Lumină ne trimiţi , călăuzitoare...

Şi ne veghezi paşii dincolo de-un mormânt.

Căci ai lăsat în urmă frânturi din al tău suflet

Ce aduc raze de soare în orice anotimp,

Iar cei care le văd ,cu-o bucurie-n cuget,

Te-au declarat „Luceafăr” strălucind peste timp.

FANTASMA

Un chip ca o fantomă ce stă lângă ruine,

Îmbătrânit de anii ce-au zburat peste el,

Cu pletele-i în vânt şi pieptul în suspine

Şi haine zdrenţuite ce şi-au pierdut din zel,

Apare brusc în faţa corăbiei ce-opreşte

În port lângă cetate ,spre a se odihni.

Ruinele uitate vor spune o poveste

Cu Mircea şi alţi viteji din alte vechi domnii.

Semeţ mai stă bătrânul ce-i martor peste veacuri

Căci a văzut cu ochii-i atâtea bătălii,

Între avari de aur şi oameni ce-n cerdacuri

Îşi apărau pământul, femeile şi  fiii.

Şi-n lupta de aparare îl ajuta un frate

Ce şerpuia în preajma-i spălându-i roşii urme.

Cu dragoste el roată tot da lângă cetate

Şi umărul şi-l pune durerea grea s-o curme.

El fluviul mult plimbat cântat de toţi poeţii,

A îmbătrânit alături de falnicul oraş,

Ce-acum priveşte-n noapte gândind la toţi profeţii

Ce i-au bătut în poartă cu-n glas înaintaş.

Aici şi peste veacuri ca martor va rămâne,

Drumeţilor să spună despre trecutul său.

Iar cei ce îl privesc ,vor ştii să îi rezume

Durerea din poveste şi drumul lung şi greu.

NUANŢE DE GÂNDURI

Când doare tăcerea şi sufletul scrie

În nuanţe de gânduri duios înălţate,

O carte pictăm plini de bucurie,

File de jurnal frumos copertate.

Sufletul de-ţi plânge,gândurile-ţi scriu,

Peniţa durerii adânc înmuiată

În lacrimi sărate şi-un imens pustiu,

Ghidată de viaţă tu te laşi purtată.

Mereu către ceruri pline de culoare

Înalţi sentimente ,gânduri şi dorinţe.

Nuanţe ce tabloul îl transformă-n floare,

Pe albastrul pal ,singure cerinţe...

TRAIND PRINTRE RUINE

Când mortu-i mort şi îngropat,

Păşeşte-n altă lume...

Într-un alb pur înveşmântat

Şi-n a lui fapte bune.

Mai greu de cel ce este viu

Dar viaţă nu mai are.

Şi are-n jur numai pustiu

Şi-o rană care-l doare.

Un stol de corbi ce-i dă ocol

I-arată cum trec anii,

Cu glasul lor ca un oracol

Cerşesc acum toţi banii.

Iar bietul om rămas pustiu,

Orb în a lui simţire,

Nemaiştiind dacă e viu

Trăind printre ruine,

Nu ştie cu ce a greşit

De e pândit de unii.

Păşeşte tot mai obosit

Rob în ţara minciunii.

Când poarta el o va găsi

Şi-n urma lui va-nchide,

Printre cei buni va poposi

Primit cu dulci merinde.

Voi corbi care îl tot pândeaţi

Acum ce veţi mai face?

Voi v-aţi născut înaripaţi

Dar nimeni nu vă place!

Lipsiţi de jocul ce-l jucaţi

Râzând spre chinuire,

Spre alte zări acum plecaţi...

Mortu-i în nemurire!

N.D.Walsch - Nimic nu e întâmplător

La multi ani,Brandusa!

Azi am împlinit 33 de ani ..fără mama a fost o zi destul de grea ..dar m-am bucurat nespus că multe persoane şi-au amintit  de mine..şi mi-am dat seama că nu sunt atât de singură cum credeam eu.

Din dorinţa imensă de a fi alături de mama mea,"au ieşit" următoarele versuri stângace,primele versuri scrise  de mine:

                          Mamei mele

                  Când 33 de ani am împlinit ,

                  În visul meu tu ai venit,

                  Aşa cum eu mult mi-am dorit

                  Cu chipul vesel şi senin ,

                  Nu cu durere şi mult chin.

     

                  Mi-aş fi dorit,mi-aş fi dorit...

                  La piept ,cu dor să te mai strâng

                  Şi mâinile să le sărut.

                  Dar soarta cea crudă ştii bine 

                  Te-a luat prea repede de lângă mine .

                  Însă tu vei rămâne mereu ,

                  Regina sufletului meu.                                                                                       

Brandusa

STEAUA MINCIUNII

În jurul tău frumoase măşti

Se bucură de soare,

La stălucirea lor priveşti,

Feţe înşelătoare...

Pui suflet în ce îţi arată

Acel ce poartă o mască.

Şi crezi cu inima curată

Că n-o să te lovească.

Eşti doar o boabă de nisip

În marea albastră a vieţii

Şi ai valoarea unui cip

In aparatul sorţii.

Nu vrei să vezi în care scop

La tine privesc unii,

Chiar de priveşti prin telescop

Nu vezi steaua minciunii.

Căci tu trăieşti în lumea ta

Unde-i frumos şi bine,

Nu laşi nimic a săgeta

Sufletu-ţi în suspine.

Prin ochii tăi valoarea are

O altă înfăţişare.

O mască n-o să te doboare

Chiar de-ţi provoacă o stare.

Căci cu durerea eşti prieten

Ce poate să-ţi mai facă?

O cută doar poate pe ten

Şi în păr promoroacă...

Timpul este in miscare

Pe aripi de vant,fie furtuna fie vreme buna,clipele trec mai repede sau mai usor...timpul este in miscare ducand cu el anii si viata noastra.

Pentru noi cei care avem bucati de suflet smulse ranile raman sangerande.Aparent vindecate pentru cei din jur(care au de la noi anumite asteptari)dar inca dureroase pentru noi,amintindu-ne ca exista.

Angrenati in aceasta roata a vietii,purtati cu ea zi de zi, din iubire pentru cei care ne sunt aproape ne straduim sa fim noi,apropiati celor care am fost candva.In mare parte ne convingem ca suntem: avem aceleasi principii morale,aceeasi educatie,ne concentram pe un nou tel pentru a ne agata de ceva si capatam motivatia si forta de a ne continua drumul.

Se intampla insa ca din cand in cand o amintire,un gest,o vorba,o privire,un gand sa ne tulbure acest echilibru mai mult sau mai putin real dar impus de noi insine.Si atunci ne amintim de durerea ranilor noastre,durere pe care o purtam permanent in noi cu care convietuim zilnic si cu care ne-am imprietenit.

In acele momente,ea,durerea,fiind geloasa pe atentia acordata altcuiva isi mareste intensitatea si cu o doza de rautate se bucura trantindu-ne la pamant,pentru ca mai apoi sa ne intinda politicoasa mana spre a ne ajuta.

Aparent noi suntem aceeasi,pentru cei care ne vad suntem ca si ei,pentru ca nimeni nu poate citi in suflet.Daca ar putea privi dincolo de aparente s-ar vedea furtuna si durerea,nelinistea si dorul,cele care au devenit acum noile noastre valori.

Realitatea este ca incercarile vietii si-au lasat amprenta peste noi...pentru cei care privesc mai atent ele sunt vizibile,cute adanci ne brazdeaza acum chipul,ne-am pierdut zambetul pe undeva si ne prefacem ca il avem la noi,ne-am pierdut toate idealurile,bucuriile,planurile pentru viitor.

Poate fara sa gandim prea mult(pentru ca am uitat sa o facem sau pentru ca simtim ca nu mai avem pentru cine sau pentru ce sa o facem)facem anumite gesturi sau rostim anumite cuvinte care vazute din afara au o doza de rautate;realitatea este ca durerea din noi este atat de mare incat se reflecta uneori in ceea ce facem insa intentiile noastre sunt altele,gandurile noastre sunt pure.Nu vrem sa producem suferinta tocmai pentru ca am experimentat sentimentul...

Sunt si momente cand privim prin ochii vostrii si atunci ne vedem in oglinda sufletului vostru valorosi,frumosi,cu o putere si o energie care ne da aripi.

In acele fractiuni de secunda sufletul nostru zboara,suntem linistiti si fericiti si in acelasi timp multumiti de imaginea din oglinda pe care o uitasem si pe care voi dragi prieteni si cunoscuti ne-ati readus-o in minte.

In zborul nostru ne incarcam cu atata energie incat simtim forta cu care ne vom continua drumul.Va iubim si va multumim ca existati si mai ales ca aveti rabdarea de a ne suporta.

Prima Tabara de sprijin pentru vaduve - Asociatia "Exista viata dupa doliu!"