ARLECHINUL VESEL

Ne naștem din iubire într-o lume

 Ce nu-i mereu cum ne-am dori să fie,

 Iar arlechinul vesel pus pe glume

 Jonglează măști cu fața mereu vie.

 

 Sunt inimi ce se-ntrec în frumusețe,

 Prin har dumnezeiesc se întâlnesc.

 Mereu renasc spre împliniri mărețe

 Și veșnic pe pământ se-ndrăgostesc.

 

 Iar sentimentul are o măreție

 Ce-i poartă printre stele și-napoi.

Trimis spre lume ca o profeție

Pe muritori ridică din nevoi. 

INIMI NEGRE

 Succesu-atrage după el invidii,

 Gânduri din plumb de inimi în nevoi

 Ce se lipesc de rău că niște stridii,

 Pe dinăuntru sunt murdari și goi.

 

 Ei au puterea să înfigă-un ghimpe,

 Simțind o bucurie și-un avânt.

 Acesta are viața unei clipe,

 Valoarea lui s-a dus cu primul vânt.

 

 Din inima senină picătura

 Are menirea să ne curățească,

 Să alunge răul, să învingă ura

 Și adevărul să îl prețuiască.

  

ERA EVOLUATĂ

 Pe vremuri ne cinsteam bătrânii

 Și respectam al lor cuvânt.

 Așa ne-au învățat străbunii,

 Cel mai în vârstă era sfânt.

 

 Acum e-o eră avansată

 Și ne mândrim c-am evoluat,

 Uităm de mamă și de tată

 De tot ce ei ne-au învățat.

 

 În goana către al nostru bine

 Nu avem timp a-i întreba,

 De ce pe față au urme fine

 Ce chipul pare a le schimba.

 

 Și de se-ntâmplă câteodată

 Durerea să le-o mai citim,

Ne enervăm, plecăm îndată,

Și-alegem să îi ocolim.

 

 Trăim în vremuri evoluate,

 Ne lăudăm cu-nalte școli

 Sau suntem cazuri eșuate

 Căci am uitat s-avem valori?

Nestemate duhovnicesti

RĂTĂCIȚI DE FERICIRE

 Murim puțin câte puțin

 Când focul dorului ne arde

 Și arma morții-i un venin

 Ce pic cu pic pe suflet cade.

 

 Căci rătăciți de fericire,

 Am obosit prin labirint.

 Capcană cu mai multe fire

 Ce-n jurul gâtului se simt.

 

 Ne-a-ngenuncheat dezamăgirea

 Cu a ei față mincinoasă

 Și nu mai știm care-i menirea

 De-a mai găsi drumul spre casă.

Și ne lăsăm în voia clipei

Să ne surprindă de-o putea,

 Hipnotizați de luciul apei

 Vom adormi pe-un pat de stea. 

Autor Marilena Perijoc

Pictura Mirel Matei

OGLINDA INIMII

Sufletul pur reflectă în oglindă

O strălucire plină de mister,

Minutele și praful din clepsidră

Se așează într-o punte către cer.

Se înconjoară cu alte nestemate

Născute luminoase ca și el,

Tânjind după frumos și bunătate

Își face din iubire primul țel.

Oglinda inimii, veșnic arată

Chipul real lipsit de orice mască.

Cunoscătorii o știu că-i fermecată

Și în tăcere or s-o prețuiască.

Numai iubirea poate să unească

Destine, idealuri la un loc,

Gânduri curate ce stau să se nască

Din minți călite-n al dragostei foc.