Cunosc ispita.Am auzit si eu
soapta aceea picurata in minte inca de copii-„trebuie sa fii puternic”,”Hai
,lasa, nu te mai gandi, si o sa fie bine”.
Aceasta „putere” dragul meu,
este otrava pentru sufletul tau daca ea se traduce prin a nu plange niciodata,
a nu da glas durerii si a te preface ca totul e bine.Cu riscul de a deveni
obositoare,trebuie sa repet comparatia deja mentionata de cateva ori:pierderea
ta este ca o rana provocata de o amputare.Este dureroasa,dar daca nu ii schimbi
pansamentul, si nu o cureti niciodata,ci, dimpotriva,te prefaci ca totul e
ok,sub straturile de bandaj se va dezvolta o infectie,care,in cele din urma,se
va extinde.
Pretul pe care il platesc cei
ce nu plang,este dezvoltarea de tulburari psihologice mai tarziu in viata-
episoade depresive,atacuri de panica,fobii,tulburari de stres
post-traumatic,dependente.
Stiu ca doare,dar trebuie sa
o faci.Gaseste-ti timp si un colt ascuns si in care sa nu fii deranjat in
casa,si plangi cand simti ca nodul din gat e prea mare si ca te doboara dorul
de cel dus.
Jeleste pierderea ta,si nu
uita:cu fiecare lacrima,esti cu un pas mai aproape de vindecare.
ANDA
MOGOS
Din
cartea
DRUM
PRIN DOLIU