După o
vreme, găsești echilibrul
Pe care alergând îl căutai.
Și speri să fie acesta ultim, drumul,
Ce-ţi va deschide o poartă către rai.
Nu mai nădăjduiești la fericire,
Doar liniște în suflet vrei să ai.
Împarți în cale zâmbet cu iubire
Și simți parfumul florilor de mai.
Dar soarta îți arată o altă mască,
O faţă nouă ce n-o cunoșteai.
Ți-ai lăsat garda, știe să lovească
În punctul cel mai slab pe care-l ai.
O lacrimă prelinsă în tăcere
Și un oftat în gând, înăbușit,
O inimă ce n-a -ncetat să spere
Că și necazul
va fi părăsit.
Marilena Perijoc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu