POVARA DORULUI

 Eu am plecat când voi erați copile

 Dar vă iubesc și acum la fel de mult

 Mi s-au sfârșit din viață clipe, zile,

 V-am părăsit  chiar dacă m-a durut.

 

 Și am știut că-n urmă o să ţineți

 Povara dorului pe umeri, trei,

 Renasc prin voi mereu în alte vieți

 Aproape să vă fiu mă rog la zei.

 

 Vă las în lume inima-mi jumate

 Să o îngrijiți și s-o păstraţi cu drag

 De mine de vi-i dor prin ea se poate

 Să-mi răsplătiți aşa, firescul prag.

 

 De o lăsați să fie sângerândă

 Și să se risipească-n gânduri mii,

 Cu o zvâcnire va pleca plăpândă

 În căutarea mândrei ciocârlii.

 

 Și atunci cu adevărat veți fi străine

 În lumea aceasta plină de nevoi,

 Dar firul dragostei legați ne-o ține

 De dincolo de nori, de vânt sau ploi. 

Autor: Marilena Perijoc