Lacrimi si rugaciune

Cand umbra mortii isi pune amprenta lumea noastra a celor ramasi se intuneca.Nu mai conteaza varsta, imprejurarile, cerul invesmantat in griul durerii ne arata ca o fiinta draga ne-a ramas de acum in suflet si in amintire…

Asa a ramas si ea, mama mamei mele si implicit mama noastra care ne-a crescut, ne-a vegheat,ne-a indrumat pasii si mai presus de orice ne-a iubit si pe noi nepotii si stranepotii ei.

Cuvintele sunt prea mici si prea sarace sa poata arata cum era ea, o femeie care a trait intr-un sat dar care a avut priceperea de a le face pe toate( a tesut panza, a croit-o, a impodobit-o cu flori, a cunoscut mestesugul tesutului in razboi, al impletitului, o buna gospodina care avea fiecare coltisor de casa sau de curte aranjat)…care isi spunea supararea razand(numai lacrima ce i se prelingea pe obraz uneori printre vorbe ne arata durerea) si care ne astepta rabdatoare sa ii trecem pragul…pentru ca de multi ani lumea ei era camera in care era imobilizata si noi cei care o vizitam…

Ne consolam cu speranta ca de acum suferinta ei a luat sfarsit si se bucura de o lume mai buna , in care durerea trupeasca nu mai exista si in care are multe alte suflete dragi alaturi.

Sa ne rugam impreuna pentru acest suflet care tocmai a inceput a urca treptele catre cer:

Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace pe Maria!