În dimineți cu pleoape lungi, umbrite,
Aburi de rouă ascunzând priviri
Purtând un strai de haine ponosite
Zâmbesc cu ochii printre amintiri.
Și perle cad șirag de albe spume
Dar frumusețea lor pare-n zadar,
Căci cerul înnorat privind spre lume
Transformă totul într-un alb murdar.
Iar verdele ce-acoperă pământul
S-a zgribulit sub plapuma de ceață.
Și lumea toată și-a întrerupt cuvântul
În așteptarea razelor de viață.
Se simte totuși gând de adiere
Ce poartă-n palme cupa apei vie.
În fața-i se ridică bariere
Ce-avea menirea ca pe loc să-l ție.
Parfumul lor va îndemna pe soare
Să-și plece fața-n jos spre muritori,
Zâmbetul său apare din candoare
Și vieții pe pământ îi dă culori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu