In amintirea celor dragi, care ne-au parasit..

Mihail-Alin Andrei
02.03.1972 -31.01.2005

Ai venit pe lume intr-o frumoasa zi de primavara,aducandu-ne bucurie si implinire,dar te-ai supus destinului ...si ai plecat mult prea repede la Dumnezeu ,intr-o zi geroasa de iarna lasand in urma atatea lucruri neteminate... atatea vise neimplinite...atata durere si dor!!...
De 6 ani ne trezim in fiecare zi cu gandul la tine,cautandu-te,chemandu-te si asteptendu-te sa vii

Copile mult iubit,
Soare al nostru drag,
sa vii sa ne incalzesti inimile,
sa ne stergi lacrimile,
sa ne alini dorul,
sa ne mangai batranetea!

Dar tu, nu vii...si iarasi vine seara si adormim cu tine-n gand...visand ,visand ziua reintalnirii noastre(acolo SUS)cand nimeni si nimic nu ne va mai desparti!
Odihneste-te in pace suflete drag!
mama si tata

In amintirea lui Andrei

Incurajata de o doamna draga sufletului meu o sa va spun inca o frantura dintr-o poveste pentru ca vreau sa aflu parerile voastre…
Dupa ce l-am nascut pe Andrei,undeva in jurul orei 15.00,
am fost dusa intr-un salon si copilul in alt salon.
M-au vizitat ai mei spre seara si am rugat o infirmiera sa ne arate copilul.A venit cateva minute cu el ,ni l-a aratat si l-a dus inapoi..
A plecat toata lumea dar nu puteam sa adorm…auzeam o voce care spunea mereu aceleasi cuvinte”respira,respira…respira n-auzi!”
Am auzit asta multa vreme,nu am intrebat pe nimeni ce se aude,imi imaginam ca vine din salonul alaturat…
Dimineata la 6.00 m-am ridicat sa merg la alaptat in salonul copiilor…Era in luna martie si geamul larg deschis…cand am intrat am simtit curentul care s-a facut la deschiderea usii…Am cautat numarul copilului si l-am vazut…Parca il vedeam prima oara…Avea o masca de oxigen pe fata si gemea usor…L-am analizat,semana cu tatal lui,era infasat si pe cap dar se vedeau iesind fire de par negre…
Mi-am spus “Vali in miniatura,dar are parul meu…”
Au intrat asistentele si m-au dat afara.Am inceput sa ma agit si sa intreb ce avea copilul,de ce il tineau cu oxigen…mi s-a spus sa astept cuminte doctorul.Nu m-au lasat sa il iau in brate,nici sa alaptez,nici sa stau langa el macar…
A venit doctorul de copii,m-a chemat in cabinetul lui si mi-a explicat ca a vazut copilul,sa stau linistita ca nu are nimic grav,ca ma trimite la Bucuresti unde au aparatura necesara sa il ajute…
Cand am iesit din cabinet ,am vazut o verisoara care venise sa ma vada(in acea dimineata trecuse si Vali pe la mine,dar nu stiam nimic de copil si el plecase linistit).I-am explicat disperata ca ma vor trimite la Bucuresti sa ii anunte pe ai mei.
In salon ma astepta o asistenta care imi cere taios haine pentru copil…De unde sa am asa ceva la mine??Nu aveam haine nici pentru mine,noroc cu o ruda care lucra pe la cantina spitalului si care imi facuse rost imediat dupa nastere de un halat gros…
M-au luat pe sus cum eram,in camasa de noape,desculta…Am apucat sa imi pun halatul,m-au dus in salvare si am plecat spre Bucuresti.
Eu pe targa si copilul il tinea o asistenta in brate,pe scaun…
Pe drum nu a mai scos nici un sunet,avea pe fata masca de oxigen.Am ajuns,m-au luat si m-au dus intr-un cabinet unde doi studenti la medicina m-au examinat,faceau scoala pe mine…Am urcat intr-un salon unde erau mame-fete din Gara de Nord-cu prematuri…erau acolo de cateva luni,veneau ,plecau…
In sfarsit cineva m-a dus sa imi vad copilul…Era intr-un incubator,cu o masca neagra pe toata fata…Nu ii mai vedeam fata…Doctora a venit si mi-a explicat ca daca as fi nascut la ei ar fi avut sanse,ca ea a facut tot ce a putut…Refuzam sa
cred ca va pati ceva…Copilul a inceput sa planga cu putere…Mi s-a spus sa ma duc in salon…Mergeam tinandu-ma de pereti…simteam ca ma prabusesc…o femeie mai in varsta internata acolo m-a vazut,m-a ajutat sa merg pana la pat si m-a incurajat putin…
Nu stiu daca am atipit dar am auzit telefonul din salon…erau ai mei care m-au gasit in sfarsit…Am rasuflat usurata pentru ca erau langa mine(aprox. ora 15.00)
I-am trimis sa vada ce se poate face cu copilul(Eu eram constienta ca pana atunci nu le-am dat bani,nu aveam nimic la mine cand m-au luat.Si ma gandeam ca daca au venit ei si le da ceva se vor uita “altfel” la copil,il vor ajuta)
Erau parintii,socrii si Vali.S-au asezat langa mine…O asistenta a venit spre mine dupa care s-a intors si a plecat.Chiar ma intrebam de ce?(mai tarziu mi-au spus ca a vrut sa ma anunte dar ei i-au facut semn sa nu o faca)Din ochii lui am inteles ca Andrei nu mai era printre noi…
Dupa asta mi-au facut injectii…Nu mai gandeam…M-au dus intr-un cabinet,mi-au explicat ca trebuie sa semnez ceva,ca nu imi vor da copilul pentru ca “nu se da acasa”
Am semnat pe un colt de hartie ca sunt de acord cu incinerarea(asa mi s-a spus iar eu faceam totul mecanic,parca eram in transa)
Cred ca am semnat numai eu,pe el nu cred ca l-au pus sa semneze.Dar in acel moment copilul nu avea nici un act…
I s-a permis lui Vali sa ramana cu mine in salon,pentru ca era week-end si luni mi-au dat drumul acasa
Multa vreme m-au tinut cu pastille si au stat langa mine…
Cand am fost in stare sa gandesc am pus intrebari si am aflat ca…mama a vrut sa il vada dar nu au lasat-o,i-au spus ca nu va suporta sa vada “asa ceva”
Lui Vali i-au aratat undeva la distanta prin geamuri ,pe o masa un copil…
Pentru ca s-a gandit la mine,sa nu ma lase singura in acele moment a mers mai tarziu in Bucuresti sa faca certificatul de deces(Pentru noi nici nu conta acel act,in momentul acela nu ne interesa…dar am fost constienti ca trebuie facut)
Acolo l-au trimis la o doamna procuror care i-a spus ca ceva nu este in regula…Ca spitalul trebuia sa anunte decesul,ca trebuia sa ni-l dea acasa…(atat imi mai amintesc din ce povestea Vali) ,ca va trebui sa faca o ancheta.
Eu eram fericita,ca cineva imi va spune adevarul…
Dar l-au plimbat prin Bucuresti,intre primariile de sectoare…si fiind din provincie ne-am gandit sa angajam un avocat care sa ne ajute…cu ancheta…Avocatul a dat primaria in judecata si instanta a hotarat sa se elibereze certificat de deces…Atat! Fara nici o ancheta…
Ai mei au lasat-o asa,nu au vrut sa imi alimenteze ideea care o aveam in suflet ca mi-au vandut copilul.
Nimeni nu m-a sprijinit in aceasta idée ,astfel incat am ajuns si eu sa cred ca totul se intampla in mintea mea,ca se datoreaza durerii…
In toti acesti ani care au trecut am aflat de un caz din satul vecin parintilor mei,care avea aceeasi poveste cu a noastra…De un alt caz la televizor,aceeasi poveste…si de faptul ca au fost anchetati medici care in acea perioada au facut trafic cu copii(in orasul nostru)
Si mai sunt constienta ca daca au facut asa ceva au avut grija sa isi stearga urmele si nu voi afla adevarul niciodata…
Stiu ca o faza a doliului este negarea…dar la mine aceasta intrebare persista dupa aproape 18 ani…
Din nefericire stim cu totii ca totul se rezuma la bani…
Daca i-as fi avut,indiferent de ce spuneau ai mei as fi platit sa aflu adevarul…

Destin

Veti plange poate intr-o zi
Ne-auzindu-mi glasul,
Veti sti ca nu am sa revin
Destinul meu e altul.

Timpul se deapana usor ,
Lasand cu-a lui scipire
O ceata deasa intre noi
Si poate-o amintire.

Dar ceata nu dureaza mult,
Caci soarele rasare
Si printre nori apar si eu ,
o floare cu petale.

Veti plange cand o veti vedea ,
Veti plange cu suspine,
veti plange ca nu sunt cu voi
veti plange pentru mine.

Alina C.- 27.02.1985-24.06.2007.

Rodica ne impartaseste durerea ei...

In 24 iunie 2008 s-a implinit un an de cand fetita mea draga Alina a plecat in lumea ingerilor. D-zeu mi-a daruit-o si a ocrotit-o la nastere cand nu i s-a dat sanse sa traiasca , am nascut-o la 7 luni , avand 1700gr, dar a crescut mare, frumoasa si sanatoasa. Dar.. mi-a luat-o la 22 de ani, pe neasteptate. Totul a inceput in 6.04. 2007 si s-a terminat in 24.06.2007.S-a stins din viata rapid si aproape inexplicabil. La inceputul lunii aprilie 2007 a inceput cosmarul: a inceput sa simta intepaturi in zona ficatului, a prezentat icter pe tot corpul , iar in urma investigatiilor si analizelor efectuate in tara si in Ungaria ,la Szeged, s-a banuit ca sufera de hepatita autoimuna, afectiune ce necesita in ultima instanta , transplant hepatic. Am fost indrumati catre Spitalul Fundeni,pentru precizarea clara a diagnosticului si inceperea tratamentului . Am asteptat 3 saptamani pana sa ajungem la Fundeni, timp in care boala a evoluat, pana la urma am plecat spre Bucuresti fara a mai astepta programarea. Am ajuns la spital luni, in 18.06, s-a inceput tratamentul cu cortizon pentru afectiunea ei,apoi a inceput cosmarul... dupa 3 zile , doctorita care o trata a plecat la un congres in strainatate, in aceeasi zi fiica mea a inceput sa se simta rau, avea dureri, era asa de agitata, medicii chemati sa o vada imi spuneau ca isi va reveni , altii spuneau ca starea ei este foarte grava...eu eram innebunita de groaza si disperare ...nu voi uita acele zile niciodata ...au fost ultimele 2 zile cand fiica mea a mai fost constienta . Apoi , vineri 22 iunie seara si-a revenit cateva clipe, era asa de linistita , avea ochii plini de fericire,parca vedea ceva ce noi nu vedeam... s-a uitat spre mine si mi-a spus ,, va fi bine mami, imi trece ...apoi a devenit din nou agitata, i-au administrat un fenobarbital si ...au adormit-o... pe la ora 23, in timpul perfuziei,a inceput sa tuseasca , sa se sufoce , eu strigam sa o ajute ...acolo nu aveau nimic pe sectie ...au venit din sectia de ATI , i-au facut traheotomie ,au intubat-o si a fost dusa la reanimare ..din acel moment a intrat in coma .Nu avea sa-si mai revina niciodata .Mi s-a spus ca cel mai probabil a facut o reactie la cortizonul administrat sau la plasma ...dar ceea ce stiau sigur era ca nu mai avea nici o sansa sa traiasca ...Duminica 24.06.2007 inima ei buna si generoasa a incetat sa mai bata. Eram in stare de soc, imi venea sa urlu de durere si disperare, sa plang pana voi muri si eu, nu-mi venea sa cred ca fiica mea scumpa nu mai este. Cateva secunde hotaratoare:atat a fost hotarul dintre viata si moarte.A murit fara a mai apuca sa-si ia un ultim ramas bun de la cei dragi. ...nici acum nu-mi vine sa cred ca s-a putut intampla asa ceva... Poate asa trebuia sa fie, dar pana voi inchide ochii, voi ramane la convingerea ca nu s-a facut totul pentru salvarea ei. Abia acum imi dau seama ca de la inceput nu i s-a dat nici o sansa de salvare in aceasta tara , ca nimeni nu s-a implicat cu adevarat, ca avea o reala sansa in strainatate, sansa de care ni s-a spus dupa moartea ei. ..Avea doar 22 de ani . Era studenta in anul 3 la filologie, sectia romana-engleza, a fost o eleva si studenta eminenta, un exemplu de modestie, bun-simt .Avea atatea visuri si sperante..Desi a trecut un an de cand am pierdut-o,nici acum nu-mi vine sa cred ca este adevarat, durerea din suflet este la fel de mare, golul pe care l-a lasat Alina este la fel de imens..un gol care va ramane mereu in sufletul meu...copilul meu iubit , lumina ochilor mei a plecat din aceasta lume intr-un mod atat de dureros si nedrept ...Te vom iubi o vesnicie draga noastra , draga .... nu te vom uita niciodata ...te vom pastra in sufletul nostru mereu ...si stiu ca intr-o zi ne vom intalni din nou...Pana atunci, dormi in pace inger bun.

Astazi este ziua lor

Va rog sa le faceti micutilor un dar, astazi, de ziua lor: o redirectionare a mesajului, o postare pe blog/site-ul vostru sau daca stiti pe cineva in presa, trimiteti cazul pentru a fi publicat:

Gemenii, Nicolae si Elena-Georgeta Patrascu, au implinit astazi 27 ianuarie, 8 anisori. Copiii (baietelul – tetrapareza spastica; fetita – parapareza spastica) vin periodic in Bucuresti la recuperare. Anul trecut au fost operati intr-o prima etapa la Chisinau. In februarie, anul acesta urmeaza a doua etapa, cu conditia sa stranga pana atunci suma necesara: 2 x 1850 euro = 3700 euro (costuri operatie) + cheltuieli transport ( per total aproximativ 4000 euro).
Date de contact si conturi pentru donatii: Niculina Mandricel (mama copiilor), Sat Buda-Craciunesti, Nr. 59, comuna Cislau, judetul Buzau
Nr. de telefon: 0764 555 095; 0753 765 211; 0238 585 696

RO 77 BTRL 01 00 12 01 S 04 088 XX (LEI)
RO 52 BTRL 01 00 42 01 S 04 088 XX (EURO)

Documente medicale gemenii Patrascu:



http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2011/01/documente-medicale-gemenii-patrascu_5695.html

La multi ani,Bianca!

Draga mea draga,
Ai reusit sa mai prinzi inca un trandafir in buchetul tau. Fie ca Cel de Sus sa vegheze mereu asupra ta, sa ai parte numai de bucurii, sanatate si tot ceea ce-ti doresti sa ti se indeplineasca.
Credeai ca am uitat de o zi atat de speciala precum nasterea ta? Iti trimit din tot sufletul acest mesaj de” La multi ani” si te asigur de prietenia mea vesnica!

Perfect