Si iata ca a venit decembrie...miros de scortisoara
si de mere coapte,miros de sarbatori si de bucurie...glasuri de copii
fericiti,beculete colorate...bucurie...
Candva traiam si noi aceste stari,ne bucuram de
febra sarbatorilor...acum am uitat cum este...privim mirati in jur la toata
aceasta agitatie,nu ii intelegem rostul si nu ne putem integra acolo....
Ne intrebam ce ne ramane de facut,unii dintre noi
ne dorim sa ne trezim in ianuarie tocmai pentru a nu mai simti aceasta furtuna
sufleteasca,acest inghet care ne tine sufletul intr-o permanenta
amorteala...Cei care au pierdut o persoana draga de curand sunt poate
intelesi,priviti cu mila dar intelesi”Trec printr-un doliu...de aceea se
comporta asa” si atat...un gand fugar plin de compasiune si repede in furnicar
sa nu pierdem ceva...Ceilalti sunt total neintelesi...nimeni nu isi poate
explica de ce isi schimba cineva expresia fetei de la o secunda la
alta,impreuna cu gandul fugar sau imaginea ce i se perinda in minte nestiuta de
nimeni...Pentru ce sunt zambitori si in secunda imediat urmatoare tristi sau cu
ochii in lacrimi?
Ne straduim sa facem fata incercarilor,sa ne gasim
noi ritualuri si sa incercam sa ne bucuram...dar pentru noi sarbatorile
inseamna de acum o candela aprinsa pe masa,un scaun gol,un obiect cu care
incercam sa inlocuim un om...amintiri...multe amintiri care ne aduc la lumina
cascade de lacrimi si zambet...Nu stim cum sa ne bucuram...oricat ne-am dori sa
o facem de dragul celor care ne privesc si ne vor binele,care ne vor zambind si
bucurosi...in tandem cu toti ceilalti....
Multi dintre noi aleg sa se izoleze,sa inchida in
urma lor o usa si sa ascunda in spatele ei toate aceste stari...chiar daca asta
inseamna un permanent urlet de durere si un mare chin...si daca o fac (nimeni
nu observa) ,o fac tocmai din multa dragoste pentru cei din jur...pentru a nu
le stirbi nimic din magia sarbatorilor,pentru ca ei au dreptul sa se bucure de
viata...pentru ca noi cunoastem durerea si ne dorim sa ii scutim pe toti din jur
de ea...
Dar voi...voi cei care aveti in preajma o ruda sau
un prieten care a pierdut pe cineva...nu fugiti de el,acum are nevoie mai mult
ca niciodata de intelegere...nu va intristati daca nu il vedeti zambind ci
bucurati-va daca va sta aproape convinsi fiind ca dincolo de masca impietrita
si de numeroasele refuzuri va este recunoscator...pentru ca in intunericul din
mintea si din viata sa voi dragii mei sunteti raza de lumina....steluta magica
de Craciun...bucuria ca se simte inteles si apreciat...dar mai ales ca nu este
uitat si ingropat odata cu cel plecat...
Daca vreti sa faceti un gest din suflet de
sarbatori ,incercati sa fiti steaua magica a cuiva...si bucuria voastra
sufleteasca va fi deplina si mult rasplatita candva....acolo...,pe ecranul
vietii cand fiecare isi va urmari propriul rol...atunci veti fi mandri.
Voua tuturor celor care aveti chipul plin de
tristete va doresc ca Dumnezeu sa va aduca in preajma ingeri cu chip de
om,sa va panseze ranile din suflet si sa faca magia de a va trezi in ianuarie
linistiti!
