CE MAI FACI,MAMA?-PE CARARILE VIETII

Pe lumea asta sunt-poate-milioane de mame care plang.Poate sunt si milioane de tati care plang.Dar plansul lor nu-i facut doar din lacrimi.Nu curge plansul doar pe obraji,in forma picaturilor sarate si eliberatoare,atat de cunoscute fiintelor.

Lacrimile pot lua forme dintre cele mai neasteptate si de aceea ele nu sunt recunoscute.Mamele si tatii din lumea aceasta,blamati pentru lacrimile lor,ei insisi nestiind ca plang,continua sa caute iubirea copiilor lor.Caci, daca ridurile le brazdeaza fetele,daca schioapata putin,daca-i doare coloana vertebrala sau ii chinuie inima si diabetul,unde ar mai putea privi ei cu speranta pentru dragoste decat spre proprii copii?Persoanele de sex opus se topesc din peisajul mintii si al sufletului;munca nu mai este un refugiu,in umbra caruia sa-ti ascunzi ranile emotionale.La o anumita varsta existenta pare ca se ingusteaza si te obliga sa intrii in tine si sa te vezi,sa te simti,sa te traiesti asa cum esti,dar n-ai  avut timp sa-ti dai seama.

Sunt parinti care plang dupa iubire atat de straniu,atat de ciudat,incat copil fiind poti crede ca lacrimile lor mascate sunt rautate.Plansul mamelor si al tatilor batrani curge prin insistenta lor de a te suna prea mult.Te simti agresat,iritat,nervos,fiindca mama sau tatal varstnic par sa nu faca altceva decat sa-ti dea telefon,sa te intrebe unde esti si ce faci.Cand ti-e lumea mai draga,suna mama si te intreaba”de ce n-ai mai trecut pe la mine?Am gatit cutare si cutare si n-ai venit,ma faci sa gatesc degeaba...etc”!Habar n-ai ca-i iubirea mamei sau a tatalui in insistenta asta,pentru tine bolnavicioasa!Habar n-ai ca replicile usturatoare ale unei mame frustrate sunt un soi de lacrimi,pe care nu le poti intelege si nu le poti vedea.In furie,in nerabdare,in control,in deprimare,in deznadejde,ca si-n reprosuri se scurg lacrimi,izvorate din frica de a nu fi iubit si din nestiinta noastra de a iubi.Nici noi nu stim ca un copil furios ne cere dragoste.Nu stim si ne e greu sa acceptam ca o mama pisaloaga ne cheama s-o iubim,caci lacrimile ei nestiute si neintelese s-au pietrificat in trairi distructive.Parintii nu-si urasc copiii cu adevarat,nici copiii nu-si urasc cu adevarat parintii.In iritarea,ura sau respingerea pe care le simtim e doar o neintelegere omeneasca privitoare la iubire.”Am nevoie sa ma iubesti” sau „Vreau sa te porti cu mine in asa fel incat sa simt ca ma iubesti”sunt expresii „greu” de rostit;sunt cuvinte din filme,pe care unii dintre parintii nostrii n-au indraznit vreodata sa le gandeasca.

Inconstient,insa,ei le rostesc prin comportament.Inconstient,ei spun ce vor;ei vor dragoste,dar nu stiu asta.Ei cer,dar stiu ca asta cer.Pentru ca mamele noastre nu stiu ca cer,nici nu stim ce anume cer.Unii,numai pentru unii e valabila aceasta poveste nescrisa si nespusa a nevoii de iubire,isi vad mamele si tatii ca pe niste poveri.Ar fi indeajuns sa-i dam un telefon acestei mame care plange.Formele plansului,atat de bine ascunse,se pot topi deindata ce intelegem ca nimic nu-i mai mult pe lume decat dragostea ,exprimata simplu,simplu de tot.Un telefon,o intrebare,gen”ce faci mama?”, o invitatie la cina,un pic de atentie si asta-i tot ce am avea de facut pentru ca lacrimile,oricum s-ar fi exprimat ele, sa se topeasca pentru totdeauna.

Din cartea „PE CARARILE VIETII” autori BILCEA DAIA si ION M. DINCA

Lectura si emotie

Am petrecut ieri cateva ore pline de incarcatura emotionala alaturi de oameni valorosi in cadrul intalnirii Cenaclului „Luceafarul” din Giurgiu,cenaclu condus cu multa pricepere si pasiune de catre dna Dunia Palangeanu,unde in cadrul atelierului de creatie citesc din gandurile mele,ganduri pe care voi cei de aici le cunoasteti...

M-am intalnit cu profesorii mei din liceu si scoala generala domnii Daia Bilcea si Dinca Ion,ambii profesori de matematica care isi au originea in satul in care m-am nascut si am copilarit si eu o vreme si care au ajuns la tiparirea celui de al treilea volum „Pe cararile vietii”.

Cu deosebita multumire sufleteasca am primit si eu acest volum si am inceput sa il citesc.Emotia intalnirii cu locurile natale si cu oameni pe care ii cunosc sau despre care am auzit in povestirile tatalui meu(el insasi un mare povestitor al obiceiurilor si al vietii oamenilor din sat,dar care are darul de a le povesti si nu de a le scrie) a fost asa de mare incat lacrimile au inceput sa curga fara sa imi dau seama iar sentimentele sunt greu de transpus pe hartie.

Vreau sa va arat si voua doua texte care m-au impresionat profund,o poezie scrisa de o copila a carui tata nu s-a intors de pe front si pe care ea si mama ei l-au asteptat mereu sa se intoarca acasa si o scrisoare a unei alte fete care se intreaba „Ce faci mama?”

Ambele texte sunt publicate in cartea „Pe cararile vietii” autori Daia Bilcea si Dinca Ion carora le multumesc din suflet pentru ca mi-au daruit-o,m-au crescut si m-au educat ,au pus un umar la ce sunt astazi.

SCRISOARE PENTRU TATA

de Ene Niculina

Taticule,iti scriu scrisoarea asta

Sa nu stie mama,ci numai eu;

Nu stiu de ce,cand trec soldati pe strada,

Mamica plange tot mereu

-Cand ai sa vii, taticul meu?!

De ziua ta pusesem flori pe masa-

Flori multe,ca-n toti anii,stii,

Dar tu lipseai...si ce trist era in casa,

Si ma-intrebam mereu, cand ai sa vii?

-Taticule,vezi sa ne scrii.

Ce n-ai luat taticule cu tine

Le-a pus mamuca intr-un pachet plangand.

De ce plangea si se uita la mine

Si mie nu-mi spunea ce-avea in gand?

-Taticule,sa vii curand!

Mi-a spus mamica azi,ca niciodata

Ca maine dimineata de cu zori,

Mergem la cimitir,sa-mi spui tu, tata,

Mama nu vrea, de-ntreb adeseori

Cui ducem noi acolo flori?!

Foto:GiurgiuMania

O noapte cu un înger de Luminita Amarie

Sub sufletul meu alb, azi crucea plânge;

E clipa... parcă simt cum mor încet.
Mă cântă cântecul, și-un fel de sânge,
Îmi fierbe azi în pieptul viu, de-ascet. 

La ușa mea au înflorit poeme,
Pe patul meu mătasea parcă-i giulgi,
Și niște amintiri de noi, boeme,
Îmi spun din poze: ,,uită să mai plângi''! 

În mine simt durerea, și în beznă,
Strivesc aripi de îngeri ce-am născut.
Păstrez și-acum sărutul tău pe gleznă,
Credeam că voi zbura, dar am căzut! 

Ce-s oare-aceste umbre care umblă
Prin casa mea, prin gândul meu, prin vânt?
Un înger orb se vinde pe o rublă,
Cerându-mi să-i mai spun un vers, să-i cânt. 

Să-i spun despre iubirea ca sărutul,
Să-i scriu despre cărări, despre beții,
Să-i spun de ce se-nsuflețește lutul,
Să-i spun și lui, să-i spun, de ce nu-mi vii!

BĂTRÂNUL ORAŞ

O linişte pluteşte peste întreg oraşul

Ce-a îmbătrânit cu ochii pe Dunăre în jos,

Aşteptând călătorul ce-i învăţat cu pasul

Să poposească aici văzând meleag frumos.

L-a tot bătut furtuna şi vântul peste pietre,

Îmbătrânind alei şi plopii fără soţ.

Şi parcă mai mulţi oameni au tot plecat din vetre,

Clădiri din care timpul a muşcat ca un hoţ.

Le smulse strălucirea şi măreţia toată,

De straie dezgolite genunchii şi-au plecat.

Petale din unghere cu ochii acum îşi cată,

Cu lacrimi de moluz şi apa amestecat.

Doar turnul în picioare ,rămas să dea de veste

Cum multe lupte au fost şi cum a triumfat,

La cei ce se opresc le spune o poveste

Şi falnic se înalţă ,se crede un împărat.

E obosit oraşul de atâtea generaţii

Pe care le-a crescut şi apoi le-a îngropat.

Prieten are timpul şi ale lui turaţii,

Prin ploaie şi ninsoare se tot lasă purtat.

Versuri:Marilena Perijoc

Grafica:Florin Caraba

Dincolo de Formă

Moartea nu este absolut nimic
Doar am trecut in camera de alaturi.
Eu sunt eu si tu esti tu,
Orice am fost una pentru celalalta
Inca mai suntem.
Cheama-ma pe vechiul meu nume,
Vorbeste-mi usor
Asa cum o faceai.
Sa nu iti schimbi tonul vocii
Sa nu ai un aer fortat, solemn si trist
Razi, asa cum obisnuiam sa radem,
De micile glume care ne placeau.
Joaca-te, zambeste, gandeste-te la mine. Roaga-te pentru mine.
Lasa ca numele meu sa ramana cuvantul obisnuit
Care a fost totdeauna.
Rosteste-l fara afectare,
Fara urma de umbra in glas.
Viata inseamna tot ce a insemnat vreodata,
E la fel cum a fost totdeauna
Un continuum neintrerupt, absolut.
De ce as fi de neconceput
Pentru ca nu pot fi vazuta?
Eu doar te astept
Pentru un timp
Undeva, foarte aproape
Dupa colt
Totul este bine.

- Henry Scott Holland

Cuvinte de folos pt. omul contemporan