FRIG PESTE GÂNDURI

 Se așează frigul peste oraș și gânduri,

 Mai trece o toamnă ce separă doi.

 Am obosit să scriu,nu mai sunt rânduri

 Cu tâlcul lor să spele din noroi.

 

 Ca într-o transă număr zile line,

 Monotonia ascunde lacrima.

 Mă uit la ceas și îl aștept pe mâine

 Să-mi spună dacă vrea, ce va urma.

 

 Plângând copacul lacrima-i de frunză

 Mă picură în mângâierea sa

 Și mă opresc în loc privind confuză,

 Durerea s-a pierdut pe undeva.

 

 Mă-nţeapă-n coastă doar singurătatea

 Cu colții ce rânjesc spre infinit,

 De ar avea o clipă bunătatea

 Să îmi aducă iar ce am iubit...