O zeilor ce vă jucați cu mine
Ce vină am de
nu-ncetaţi lovi?
Mi-ați transformat
inima în ruine
În preajma mea mereu
veți zăbovi.
Săgețile de otravă le
pot duce,
Vă las să scormoniți
în viața mea
Și poate un fulger
lung se va produce,
O clipă veți simți
durerea grea.
Ce plictiseală mână
va întinde
De vă întoarceți fața
de la noi?
În gheara ei dibace
vă va prinde,
Veți slobozi din
piepturi multe ploi.
Cu plecăciune vin a
ascultare
Vă las să îmi
decideți soarta acum.
Sunt
condamnată?Dați-mi voi crezare!
Tot ce-am avut s-a
transformat în scrum.
Iar fumul gros urcat-a
în Olimpul
Unde ascunși de rele
străjuiți,
De parcă o festă a
vrut să facă timpul
Turnând pe pielea
voastră lacrimi iuți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu