O, soartă crudă, mi-ai furat iubirea
Când tinerețea aripi îmi
punea.
Și mai apoi râzând
mi-ai luat menirea
De-a mai primi ceva
în viața mea.
Încet, încet, dispare
câte unul
Din cei puțini care
m-au admirat.
De-a fost voit sau de
pierdut-au drumul
Îi înțeleg acum de
ce-au plecat.
Și casa ce vuia a
fericire
S-a transformat în al
vieții mormânt.
Speranţa mea e un strop de iubire
Şi în genunchi mă rog pân-la pământ.
Dar tânguirea mea
atrage furii
Și plictisește acum
pe privitor.
Când doare rău,
perdeaua urii
Cioplește vorbe grele
din topor.
Acum ce vei putea să
smulgi din mine,
Cu ce pedepse te vei
amuza?
Sunt singură și nu
mai am suspine,
Îmi iei singurătatea?
Te-aș scuza!
Autor: Marilena Perijoc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu