Vine o vreme când tristeţea
O vrajă face în mintea ta.
Şi tot ce odată avea valoare
În ceaţă pare a dispărea.
Nu ştii ce e realitate
Şi care-i partea de coşmar,
Te lupţi şi vezi că nu se poate
Şi lupta pare în zadar.
Şi obosit îţi pleci grumazul,
Securea iute a-l tăia.
Numai atunci îţi uiţi necazul
Şi-ţi scoţi din suflet durerea.
Căci toate câte ai văzut negre,
Cu chip hidos şi râset sec
Ce bântuiau ca duhuri rele,
Gonite sunt de un eşec.
Şi parcă într-o altă formă
Vezi locuri care le urai.
A dispărut starea diformă,
Ştii sigur că le adorai.
Surprins de aşa frumuseţe,
Regreţi timpul ce l-ai pierdut.
Zâmbind acum le dai bineţe,
Eşti mândru că le-ai cunoscut.
