31 iulie 2011

DE ZIUA TA

Draga mea de ziua ta
As vrea sa culeg o stea
Sa-ti lumineze viata
Cu lumina sa.

Darul insa at fi prea mic
Si incep a cauta,
Luna as vrea acum un pic
A te lumina…

Apoi rog si mandrul soare,
Cu caldura sa cea mare
Si as vrea o raza a cere
Pentru ziua fetei mele.

Dar mai bine-n dar ti-as da
Acum inima mea,
Care simte si ar vrea
Sa-ti dea toata dragostea.

Orice lucru material
Mi se pare prea banal,
Doar iubirea pentru tine
Si peste veacuri va tine.

30 iulie 2011

Cum poţi înfrunta moartea cuiva drag?



Fiecare dintre noi, mai tânăr sau mai vârstnic, are pe cineva drag în Cer. Steliana şi-a pierdut fiul în împrejurări dubioase şi încă mai caută răspunsuri; Lili şi-a pierdut fiul în accident de maşină; Ioana şi-a pierdut soţul tot într-un accident; Narcisa şi-a pierdut mama; Nuţi şi-a pierdut fiul în accident; Corina şi-a pierdut iubitul; Ţuchi şi-a pierdut tatăl;
Rodica şi-a pierdut fiica...http://www.blogger.com/img/blank.gif

Sunt oameni adevăraţi, cu sufletele în lacrimi, care şi-au găsit un strop de alinare şi forţa de a înfrunta viaţa scriind pe blogul creat de Marilena Perijoc, un OM cu suflet imens, o soţie care şi-a pierdut soţul, dar în primul rând o mamă cu două fete care au nevoie de ea. http://durerea-unei-pierderi.blogspot.com/ a fost creat din dorinţa de a-i sprijini puţin sufleteşte pe toţi cei care trec prin drama unei pierderi


Autor:Anca Melinte


http://www.viata-libera.ro/articol-Cum_poti_infrunta_moartea_cuiva_drag_2.html

29 iulie 2011

DUREREA UNEI PIERDERI

Am scris durerea unei pierderi
Pe-o bucatica de hartie,
Tapet din ale mele ganduri
Pentru cei ce or sa fie…

Cu aceleasi doruri ca si mine
La fel loviti in a lor soarta
Si cautand la mine-n ganduri
Pe ei ca sa se vada.

Sa inteleaga ca-i normal
Orice etapa de gandire,
La fel si eu dusa de val
Am fost uimita de lovire.

Acum cu sufletul alaturi
Le sunt pe rand la fiecare.
Si mi-as dori sa le pot fi
O dulce alinare…

Durerea grea nu le-o pot lua,
Chiar de-mi doresc cu disperare.
Incerc un umar a le da
Sa-si planga a lor jale.

De reusesc sau nu,nu stiu,
Dar telul mi-l urmez pe cale.
Un sprijin mi-as dori sa fiu
Pentru nelinistile tale.
29.07.2011

28 iulie 2011

25 iulie 2011

Melania si-a pierdut tatal...

Multumesc ptr mesajele de incurajare.
Am fost iarasi la el, i-am dus florile lui preferate tuberoze, am plans si m-am rugat sa-mi vorbeasca, mi-am strigat durerea catre el si catre mama, dar nu mi-au raspuns. Imi doresc sa-l vad, sa-l mai strang in brate, sa-i mai fac masaj, sa-l mai tachinez......vreau sa-i spun saru-mana ca de fiecare data cand plecam si cand veneam de la serviciu, sa pun masa sa mancam impreuna, sa-i fac prajiturile lui preferate......dar raman doar cu aceste dorinte.( Stii, candva, si eu am alinat durerea unor prieteni care isi pierdusera jumatatea, dar se pare ca pentru mine nu sunt in stare sa fac nimic.) Probabil nu sunt foarte coerenta, sar de la una la alta.....as vrea sa cad in uitare, dar nu pot. Poate ar trebui sa invat ceva din aceasta pierdere, dar nu stiu ce, nu sunt in stare sa vorbesc despre el fara sa am nod in gat si fara sa incep sa plang.Se spune ca durerea te purifica! Oare?
E greu, doamne cat este de greu. Niciodata nu mi-am inchipuit ca doare asa rau, ca e o rana atat de adanca.Niciodata nu m-am gandit ca ma va parasi, nu mi-am inchipuit cum va fi viata fara el. Si chiar si acum inca astept sa ma sune si sa-mi spuna"hai tata vino sa ma iei acasa". El era centrul universului, eu ma invarteam in jurul lui, toate se raportau la el. As sta de vorba cu un psiholog, dar nu am bani. Poate ca si un preot m-ar ajuta, dar...nu stiu daca va gasi calea de a-mi alina durerea din suflet. Tati...il iubea pe Dumnezeu, dar nu si pe slujitorii lui. Si Dumnezeu l-a iubit pe el numai asa se explica ca l-a luat la el asa repede de la debutul durerilor. Imi spunea ca-l dor toate si eu ii spuneam ce sa fac tata sa-ti alin durerea, spune-mi ce sa fac si eu fac. Seara de seara ii dadeam analgezice, dar nu-si mai faceau efectul. In ultimile nopti inainte sa-si ia zborul catre ceruri nu prea mai dormea si nici eu nu puteam, nu mi se inchideau ochii. Eu nu il vad in cosciug, nu-l vad deca t pe patul din terapie! Ma intreb de unde atata forta la el de s-a ridicat singur in picioare inainte sa moara....el nu se mai ridica decat cu ajutorul meu! De ce nu mi-o fi spus ca-si simte sfarsitul? Sora lui imi spune ca ptr a nu suferi si ptr a nu ma speria. Pe mine nu ma sperie moartea, mai rau ma sperie durerea! Of Doamne! Nu mai stiu ce sa fac si incotro s-o apuc!
Spuneti-mi voi care ati trecut prin aceeasi durere!
Va multumesc ca-mi sunteti alaturi!
Va imbratisez
Melania

Eveniment

Bun gasit,

Acest "eveniment" se adresează doar celor care suferă de dorul unui om care a plecat și nu se mai întoarce. Trimiteti invitatia unui prieten care are nevoie.

Pe 29 august, Calendarul Crestin-Ortodox marcheaza Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul - "prilej de pomenire a mortilor si a stramosilor, o zi de post si de reculegere".

Ma gandeam sa folosim aceasta zi (sau duminica dinainte) ca să aprindem o lumânare la biserică (chiar dacă nu suntem foarte religioși), să mergem la mormânt cu florile preferate sau să dăm de pomană unui om sărman, cunoscut sau nu.

Și, ca să nu mai ascundem față de cei din jur faptul că ne este dor, să facem toate lucrurile care ne ajută să ne simțim sufletește aproape de cei care nu mai trăiesc decât în inimi!

Eu m-as bucura daca ne-ati povesti cum planificati sa comemorați - putem afla unii de la altii modalitati emotionante si noi de manifestare a dragostei, tristetii si dorului
Cu bine,

Mihaela Vlad
Imi puteti scrie la adresa: doliularomani@gmail.com
Comunitatea unde invatam despre doliu este: http://doliularomani.wordpress.com/

24 iulie 2011

Alaturi de Roxana



Abia acum am descoperit acest blog.Am citit din raspunsurile tale si chiar mi-a placut modul de a trata subiectul.As avea mare nevoie sa pot vorbi cu astfel de persoane care au trecut prin o experienta asemanatoare, ca sa gasesc si eu o cale de a ma linisti cumva si a ma opri din plans.
Pe 21 decembrie 2010 sotul meu(de 30 de ani) a decedat.Eram casatoriti din 2007 si am fost extrem de fericiti.Ne iubeam enorm.In acel moment insa, eram in culmea fericirii...ni se nascuse o fetita cu 2 luni si jum in urma(pe 30sept).Noi eram printesele lui(asa ne zicea mereu).
In acea dimineata m-a sarutat, ca de obicei, si aplecat la munca.La ora 9 a venit politia la mine la usa sa ma anunte ca a avut un accident si a decedat.Am uitat sa mentionez ca eram stabiliti in Italia.Asa ca eu eram acolo singura, doar cu fetita mea.A fost un soc indescriptibil.
Au trecut 7 luni de atunci.Intre timp ne-am reintors in tara, pentru ca nu mai rezistam acolo psihic.Dar mie imi e din ce in ce mai dor de el.Nu imi vine nici acum sa cred ca nu o sa-l mai vad si ca nu o sa ma mai stranga niciodata in brate.Am casa plina de fotografii si vorbesc tot timpul cu el.Ma rog mereu pentru el si ii fac toate cele pentru morti, dar singura mea modalitate de a ma descarca e prin plans.Am citi mult despre sufletele de dincolo si nu as vrea sa ii fac rau cu lacrimile zilnice.
Fetita noastra creste si e tot mai frumoasa...dar eu plang si cand o vad ca face ceva nou, ca imi imaginez cat de fericiti am fi fost toti trei...

Cand citesc si cand ma rog, ma mai linistesc...dar apoi o iau de la capat cu plansul, ca nu rezist.

20 iulie 2011

Calator printre stele


Versurile publicate de mine pe acest blog le-am adunat sub titlul”Calator printre stele”,o carte de suflet scrisa in memoria sotului meu.
A fost o mare surpriza pentru multi cunoscuti de ai mei,inclusiv pentru parintii mei care nu imi cunosteau aceasta latura…


http://www.scribd.com/doc/61633539/Calator-printre-stele


Marilena