31 decembrie 2011

La multi ani!

A mai trecut un an,va multumesc pentru ca mi-ati fost alaturi,pentru ca ati avut incredere in mine,pentru ca m-ati sustinut cand am avut nevoie…
Va doresc ca anul ce tocmai ne bate la usa sa va aduca sanatate si liniste sufleteasca !Sa incercam sa il intampinam cu un zambet…Va iubesc pe toti si va sunt mereu alaturi.La multi ani!

Steliana se bucura de frumusetea primului ghiocel aparut in gradina ei si ne doreste tuturor ca acest mic simbol sa ne aduca primavara vesnica in suflet,un an nou sanatos si norocos!

La multi ani ,tuturor!

29 decembrie 2011

28 decembrie 2011


Get Adobe Flash player

Ella

Precum o zana de frumoasa
Si-un zambet ce lucea la soare,
O fata dulce,aratoasa,
Ce-aducea veselie mare.

Intr-o secunda ai ratacit
Drumul ce te aducea spre casa.
Si pe un altul ai pornit,
Spre alt tarm si o alta masa.

Privesti la multe frumuseti
Pe care le-ntalnesti in cale.
De mana voi acum semeti
Simtiti in suflet ca o jale.

Caci cei ramasi in urma voastra
Poarta in suflet un dor greu,
Care acum pe voi apasa,
Nu va mai bucura mereu.

Si-atunci priviti spre lumea lor
Si ce vedeti in ea va mira.
Nu intelegeti dorul greu
Ati vrea sa-l stergeti cu o mana.

E atata liniste la voi
Si ingeri va-nsotesc pe cale
Si ii rugati sa stearga ei
De la cei dragi durerea mare.

Fotografia

Privind fotografia lui
Parca-i sopteste gandului
Si zambetul ramas pe a lui fata
Ca intr-un vis incepe-a prinde viata.


Si bucuria mea nemarginita
As tine-o intr-o clipa infinita
Si as lipi-o celor dinainte
Cu a lui zambet si a lui cuvinte.


O ,scumpul meu copil,ce dor mi-a fost
Ramai aici ,de pleci n-am nici un rost
C-am fi din nou,daca ai fi si tu
Cosmin,Cristina,eu si cu tatu.


Dar ,mama,am venit pentru o clipa
Cu al meu inger ,pe a lui aripa
Si nu te intrista,ca voi veni mereu
Privind fotografia ,aici voi fi si eu .


Nuti Ignat

27 decembrie 2011

Renunţarea. Ce înseamnă cu adevărat „să dai drumul”?

de Bob Davies şi Lori Thorkelson

Ce este renunţarea?

Trei definiţii de bază ale „renunţării” din dicţionar sunt:

a renunţa la un drept,
a pune deoparte un plan,
a da drumul unui lucru sau unei persoane.

Aceasta arată în termeni mai concreţi despre ce vorbim. Felul de renunţare cu care avem de-a face implică de obicei toate aceste trei acţiuni!

Cine este afectat de renunţare?


Toţi suntem implicaţi într-un anumit fel în renunţare. Zilnic trebuie să facem alegeri. Trebuie să renunţam la lucrurile care ne separă de Dumnezeu. Putem înţelege aceasta când este vorba de lucruri, dar când este vorba de oameni, există deseori confuzie în ce priveşte responsabilitatea noastră creştină. De aceea, renunţarea este atât de dificilă, pentru că deseori implică pe cineva de care suntem cel mai apropiaţi, chiar ultima persoană căreia am vrea să-i dăm drumul.


http://contracurentului.com/node/155

Prima si ultima oara - Osho

fragment din cartea Farmacie pentru suflet de Osho


Amintiti-va intotdeauna ca atunci cand suntei alaturi de cineva, aceasta ar putea fi ultima data. Nu va pierdeti timpul cu prostii; Nu creati conflicte si certuri pentru motive minore. Cand moartea se apropie, nimic altceva nu mai conteaza. Daca cineva face sau spune ceva care va enerveaza, amintiti-va de moarte. Ganditi-va ca acest om este pe punctul de a muri (sau dumneavoastra); ce mai conteaza atunci cuvintele sau faptele sale? Poate ca nici nu a avut intentia sa va enerveze; poate ca este doar interpretarea dumneavoastra. Din 100 de cazuri, 99 tin mai degraba de interpretarea personala.

Si nu uitati: cand va aflati alaturi de cineva, nu este vorba de cel pe care il stiati dinainte, caci totul se schimba. Nu poti intra in acelasi rau de doua ori si nu poti intalni aceeasi persoana de doua ori. Va puteti intalni cu tatal, mama, fratii, prietenii dumneavoastra, dar ei nu sunt aceeasi; s-au schimbat. Nimic nu ramane la fel. Si dumneavoastra v-ati schimbat, nu mai sunteti acelasi...



http://dindragoste.unica.ro/iubire/prima-si-ultima-oara.php

26 decembrie 2011

Raspuns

In aceasta perioada privim mirati la bucuria celor din jur si ne intrebam ce se intampla cu noi…ne-am pierdut pe undeva bucuria si nu o mai gasim…cred ca nici nu mai avem puterea sa o cautam…Si atunci preferam sa ne ascundem de cei din jur si sa asteptam sa treaca aceasta perioada,cand presiunea este mult prea mare si devenim atat de agitati incat ne temem ca nu ii putem face fata…
Ne intrebam ce se intampla cu prietenii,cu rudele noastre de par ca ne ocolesc,ca nu ne vor in preajma…mai ales in aceasta perioada cand simtim poate cu atat mai mult nevoia unei companii pentru a nu mai avea timp sa ne gandim cat ne doare sufletul si cat de mult ne doare acel loc gol de la masa,aceasta liniste apasatoare…
Dupa o noapte de singuratate si de meditatie am gasit raspunsul:
Oamenii fug de tristete!
“Nu mai intru pe blog pentru ca sunt numai povesti triste”
“Nu mai vreau sa ii vad lucrurile pentru ca ma doare prea mult”

Noi suntem tristi si nu suntem companii tocmai placute,cei din jur nu ar sti cum sa se poarte in prezenta noastra…nu ar putea sa fie fericiti pe deplin pentru ca suntem acolo…
Eu asta cred,aici este problema…si depinde de noi cum o putem rezolva…CUM PUTEM
Suntem intr-un fel contagiosi,tristetea poate ca se ia la o persoana care te iubeste cu adevarat…pentru ca ii pasa de tine…dar nu are taria de a te asculta,de a se incarca cu energia ta negativa…
Acum imi pun cea mai zambitoare masca ,trebuie sa “dea bine” acolo unde merg astazi , am nevoie sa nu ma mai simt singura…
Eu sunt si voi fi mereu aici si va astept sa imi povestiti tot ce aveti pe suflet si va iubesc cu toate sentimentele voastre pe care le cunosc si le inteleg…
Dar eu le traiesc,cei apropiati voua poate ca nu…fiti zambitori!
Dumnezeu sa va dea putere!

25 decembrie 2011

In amintirea celor dragi care ne-au parasit


Astazi, 25-12-2011, se implinesc doi ani de la trecerea in nefiinta a lui Costică Vlad.
Suntem cu sufletul alaturi de familia indurerata.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Urare

Azi in zi de sarbatoare,
Vreau sa va fac o urare:
Sa aveti liniste-n casa
Si-o lumanare pe masa,
Sa simbolizeze ea
Pe cel drag de pe-alta stea,
Sufletul sa vi-l mangaie
Si bucurosi sa va tie.

Dumnezeu sa va trimita
Ingerii,sa va colinda
Cu stelute va-nconjoare,
Viata sa fie un soare!
Stralucind nemaivazut
Pe-alte stele intrecand.

Si de sus din lumea lor
Privind catre muritori
Cei ce va vor ocroti
Fericiti va vor zambi.
Caci in zi de sarbatoare
Vor gasi si ei o cale,
Pe cei dragi sa-i inconjoare
Lacrimi sa transforme-n soare.

24 decembrie 2011

In amintirea celor dragi care ne-au parasit


Dumnezeu sa te odihneasca in pace,frumoasa mea surioara,ne este cumplit de dor de tine,te iubim....si inca te asteptam acasa.Dumnezeu sa ii ierte pe cei care au pierit in acel cumplit accident auto,24 decembrie 2009,MIHAELA-ANGELA,IULIAN,CONSTANTIN,UNAL.

Carmen

23 decembrie 2011

Colindatorii

E liniste in jur si adanca asta noapte,
Cu tampla ,sticla rece as vrea sa incalzesc.
Cu ochii catre stele-mi indrept a mele soapte
Si-acolo pe-o fereastra astept sa te zaresc.

Miroase a scortisoara ,parfum de mere coapte
Si cozonaci cu nuca,acum se impletesc.
Din fiecare as vrea sa-ti pun si tie o parte
Si zambetu-ti in schimb in dar sa il primesc.

In glasuri de colinde si clinchet de talanga
Mici fete fericite,in noapte stralucesc.
Astept colindatorii sa le pun in desaga
Pachetul pentru tine,cu drag sa daruiesc.

Si-n dansul lin de ingeri pe-o muzica divina
De sarbatoare-n ceruri te bucuri si acum.
Doar eu stinghera-n noapte raman aici straina
Si bucuria dulce s-a prefacut in fum.

22 decembrie 2011

In odaie

Afara canta vantul prin crengile golite
Si ajuta acum copacii sa danseze divin
In casa arde focul prin lemnele trosnite
Privind la al sau vals, in fata-i ma inclin!

Miroase a boabe fierte si-a fum de foc in vatra
Bunica se agita sa faca bunatati
Cu bucurie apoi duios sa le imparta
La toti cei dragi ai sai si la ai ei nepoti.

Ascunsi pe la ferestre privesc acum copii,
Nerabdatori la clipa cand vor putea manca,
Din tot ce ochiul lor acum cu bucurie
Le-arata intins pe masa din camera de nea.

Acolo in odaia cu flori de gheata trasa
La care doar bunica stie a descuia,
Ne-mbie multe dulciuri si bunatati pe masa
In zi de sarbatoare pe toate le-om manca.

21 decembrie 2011

In amintirea celor dragi care ne-au parasit

Realitatea cea mai dureroasa atunci cand suferi e ca singura persoana care te poate consola e aceeasi persoana dupa care plangi...persoana care m-a facut sa cunosc fericirea, iubirea si implinirea...Printesele tale te vor iubi enorm toata viata...



In amintirea celor dragi care ne-au parasit

E din nou 20 decembrie…timpul a luat-o la fuga, incerc sa il ajung si totusi as vrea sa se opreasca, imaginile mi se deruleaza cu repeziciune in minte, parca visez, parca vad un film, parca citesc povestea altcuiva. Cu aceeasi durere in suflet gandul ma poarta spre el, lacrimile izvorasc in nestire,lacrimi ce incearca sa stinga dorul care arde din ce in ce mai puternic. Cu greu ridic privirea spre cerul tulburat…Freamatul Craciunului ce se apropie ma doare, nici bradul , nici colindul, nici cadourile nu reusesc sa ma aline…am mintea goala si sufletul impietrit.

Ma indrept mecanic spre candela sa o aprind, sa luminez si sa veghez drumul fara sfarsit al celui ce imi este tata, sa ii vad chipul …As vrea sa il vad chiar si pentru o secunda, sa ii aud vocea, sa ii surprind miscarea nu doar cu ochii mintii…va fi posibil oare in asta viata sa mai traiesc minunea?


Pentru ca azi mai mult ca oricand sufletul meu e bucati, as vrea ca alaturi de voi sa imi alin durerea si sa aprindem impreuna o lumanare pentru tatal meu Gheorghe.

Va imbratisez cu drag. Andreea

19 decembrie 2011

Flori de gheata

Albul a –mbracat pamantul
In copaci stau flori de gheata
Si la geam le-a venit randul
Vor ca sa impodobeasca.

Se aud in departare
Glasurile de copii,
Ce primesc cu incantare
Bomboane si jucarii.

Beculete jucause
Ne zambesc cald la tot pasul,
Se intrec tare dragute
Sa ne prezinte tot dansul.

Si-n asa o sarbatoare
Bucuria ne-nsoteste.
Asteptam clar o urare
Care ne inveseleste.

18 decembrie 2011

Nor in suflet

Cerul isi cerne lacrimile prin sita.
De-atata incruntare e negru-n univers,
Privin acum afara ,simti cum iti este frica.
Si rugaciuni pe buze parca se tes.

E nor la tine-n suflet si vifor printre ganduri
Si iarna te cuprinse cu al ei maret inghet,
Iar amintirile iti stau ca niste randuri
Pe raftul mintii tale tronand acum semet.

In jurul tau se pare ca este sarbatoare,
Cu rasete si zambet ceilalti se harjonesc,
Doar tu pierdut in noapte nu stii ce este soare,
Te simti pierdut si singur de griji care trosnesc.

Cu mana de pe frunte alungi ingrijorarea,
Incet de la pamant incerci sa te ridici,
Si te admira lumea ,dansand in sarbatoarea
De pe aceasta lume,un zambet le dedici.

In tine sta ascunsa puterea de-a invinge,
Caci singur te-ai nascut si singur vei muri,
Insa cu siguranta candva tu vei ajunge
Pe lumea-n care ei,cei dragi ,te vor primi.

Si vei dansa si tu,vei simti sarbatoarea
Si bucuria dulce de a ii revedea,
Cu totii impreuna va veti urma chemarea
Si gheata de pe suflet cu zgomot va cadea.

17 decembrie 2011

PLAJA PUSTIE

Pasesc ingandurata pe plaja acum pustie
Cu nostalgie in suflet si zambet fals pe chip
Si deznadejdea ar vrea acum sa reanvie
Trecutul perindat prin minte ca un clip.

Si valurile-mi canta o melodie trista
Caci prin a lor putere,durerea mi-o percep.
As vrea sa pot sa nu fiu pesimista
La rolul asta dau acum cat ma pricep.

As da orice sa pot sa imi schimb rolul
Si piesa-n care joc sa ma schimbe si ea
Sa pot sa-aleg din roluri de tot felul
Cum as vrea eu sa fie viata mea.

Regizor mi-e destinul si-a scris-o pentru mine
Refuza sa modifice la ea ceva
Sunt obligata sa imi fac jocul bine
Ca cei ce ma privesc,sa poata invata.

Si-atunci dezmeticita pe-o scena de pe-o plaja
Unde cortina demult s-a ridicat
Imi port agale pasii de parca acum o vraja
In valurile vietii grabit m-a aruncat.

Iar eu neputincioasa incerc s-o scot la capat
Si sa arat la public ce bine pot juca
Si cand se va sfarsi aplauzele ropot
Arata ca si-n drama te mai poti bucura.

15 decembrie 2011

Zborul spre Rai

Zboara copile ,
Zboara spre cer
In locul plin de mister


Chiar de se frange
Inima mea
Sa nu intorci privirea

Zboara copile
Zboara spre nori
Acolo unde sunt flori


Sa ai bucurie
Lumina sa ai
Acolo unde in Rai

Alaturi de ingeri
Tu vei avea
Iubirea si linistea

Si-aici eu voi sti
Ca esti fericit
De Dumnezeu ocrotit.

Nuti Ignat

14 decembrie 2011

Calatoria ultima.Dincolo de frontierele fricii

Categoric n-aş fi citit acum trei ani (cu atât mai puţin acum cinci, şapte sau mai mulţi) Călătoria ultimă a lui Stanislav Grof. Probabil m-aş fi eschivat de la orice recomandare de lectură şi aş fi făcut tot posibilul să nu ţin în mână această carte. Nu din naivitate, dezinteres sau incapacitate de înţelegere, ci din teamă. De frică! Fiindcă pentru mine cea mai mare frică a fost frica de moarte. De moarte mi-era o frică de moarte!

Înţelegerea şi semnificaţia pe care am dat-o eu foarte devreme, la nici 4 ani, acestui profund proces prin care trece fiinţa noastră, mi-a ghidat viaţa într-un mod de care aveam să devin conştientă doar atunci când, încurcată în propriul labirint de frici, a trebuit să stau faţă în faţă cu moartea, la o respiraţie distanţă.

Întâmplarea care m-a făcut pe mine să pun semnul egal între moarte şi pierdere dureroasă (uşor confundabilă cu unacut sentiment al abandonării) a fost experienţa “însoţirii” către dincolo, într-o noapte, a bunicului meu. Noaptea aceea, din a cărei totalitate păstrez doar frânturi, a fost percepută de mine atât de dramatic, încât zeci de ani după aceea am trăit cu spaima unei noi confruntări, nu atât cu moartea, ci cu golul pe care ea îl lasă în urmă.

Probabil că şocul despărţirii nu ar fi fost atât de puternic atunci, dacă adulţii din jurul meu ar fi reacţionat altfel, în limitele firescului pe care abia de curând am înţeles că-l presupune orice plecare, a oricui, oricând şi indiferent în ce condiţii. Intenţia bună a părinţilor mei de a mă proteja de “traumă” a făcut ca ea să devină şi mai acută, pentru că, exclusă fiind din tot ceea ce înseamnă ritualul înmormântării şi cermonialul despărţirii, am acordat marii treceri semnificaţia unei întâmplări absurde, fără sens, aducătoare de suferinţă, efect al unei uriaşe nedreptăţi care i-a fost dat fiinţei să o îndure din partea unei autorităţi supreme ce se manifestă haotic, lipsit de noimă şi pedepsitor

Raluca Lungu



http://www.calatoriainimii.net/2011/12/calatoria-ultima-dincolo-de-frontierele-fricii/

Bastonul

Fiind micut,mergand printre alei
Ai dat de o nuia de tei
Si-ai ridicat-o intr-o joaca
Spunand ca vremea o sa treaca

Si tot razand m-ai prins de mana
Tu,mama mea,cand o sa fii batrana
Un sprijin iti va fi de ajutor
Acest baston de tei,insotitor.

L-ai masurat pana la a mea mana
Zicand,mamico,nu e nici o gluma
Din batul asta am sa-ti fac
Baston frumos si dat cu lac.

Ti-am zis ca mai sunt ani pan-atunci
Sa-l lasi acolo ,sau sa il arunci
Caci cariile -n timp il va atinge
Va putrezi si se va frange.

Dar tu copil nerabdator
Tot mi-ai facut ,insotitor...
De parca tu stiai ca mana ta
Nu va mai fi pe mine-a ajuta.


Nuti Ignat

13 decembrie 2011

Petale de nufăr

O floare de nufăr îşi pleacă petale,
'N oglinda tăcută ce-adoarme dureri,
Mai cântă-mi, iubite din rănile tale,
Mai dă-mi o albastră-amintire de ieri...

Şi lasă-mi o noapte pe frunte să-mi ningă
Din gândul ascuns printre sălcii şi nori,
Doar visele tale cu dor să-mi atingă
Petale de nufăr, petale de zori...

Din palma-ţi rănită-n sărutul plecării
Mai simt mângâierea tăcerii din noi.
Ne plânge-aşteptarea în taina-nserării
Când norii se-apleacă cu umbre şi ploi...

Şi nimeni nu ştie că timpul se-mbracă
'N petale de nufăr pierdut în noroi
Şi nici o durere n-aşteaptă să treacă
Un pas fără tine, un pas fără noi...


Petre Violetta


http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/petale-de-nuf-r

Nimic nu e intamplator- o lege magica a universului

Nimic nu e intamplator…

Astazi mi-am dat seama ca in fiecare zi aflu cate ceva. Ca e esential sa ma deschid si sa invat de la toate persoanele cu care interactionez. Mi-am dat seama ca atunci cand esti generos, viata e generooasa cu tine, ca atunci ca emiti intentii si ganduri pozitive ele ti se vor intoarce, ca atunci cand judec, mereu atrag persoane care ma judeca, ca atunci cand incerc sa conving pe cineva de ceva sunt o hoata de energie si voi atrage in viata mea oameni care ma vor fura. Mai mult am inteles ca daca nu esti sincera si transparenta, vei atrage in viata ta oameni care te vor minti. Mi-am reamintit ca tot ceea ce am de facut este sa actionez conform entuziasmului si bucuriei, si sa fac doar acele lucruri care imi provoaca aceste sentimente pentru ca ele exprima adevaratul meu sine. Ca pana acum am fost de multe ori o persoana care nu-i accepta pe ceilalti asa cum sunt, si se punea mereu pe o pozitie de superioritate si de ‘’eu stiu mai bine decat tine’’, si ca atunci cand cineva imi spune ceva cu care nu sunt de acord, atunci cand esti suficient destul de evoluata ai puterea sa zambesti in loc sa te enervezi.

Cristina Miculete


http://artafeminina.ro/nimic-nu-e-intamplator-o-lege-magica-a-universului/

12 decembrie 2011

Aviator

Mi-aduc aminte cand glumeai
Daca ma necajeai ,ma consolai
Si imi spuneai ca fiecare-mparte
Are un vis sa-l duca mai departe

Si visul tau de-a fi cand vei fi mare
Sa zbori atat de sus pana la soare
Si imi spuneai atat de zambitor
Eu ,mama,vreau sa fiu aviator

Sa explorez zburand pana la cer,
Ca drumul printre nori e un mister
Si voi putea sa fiu atat de-aproape
Sa vad cum stelele rasar in noapte.

Si-n suflet imi treceau fiori
La gandul cat de sus sa zbori
Deasupra norilor,inalt avant
Spre cerul infinit intr-un cuvant.

Acum pe-acest pamant s-a terminat
Si visul tau cu tine l-ai luat
Acolo unde poti zbura usor
Si fara sa te faci aviator


Nuti Ignat

10 decembrie 2011

La multi ani,Ildy!


Nu am solutii pentru toate problemele din viata ta, pentru indoielile si temerile tale, dar te pot asculta si impreuna putem cauta raspunsuri. La Multi Ani!

9 decembrie 2011

Trebuie sa te ridici!

Soarele a plecat sa lumineze alta lume…Universul sta incruntat si isi cerne supararea prin sita anotimpului…E intuneric si frig si lacrimile cerului cad peste tine cu repeziciune…te lovesc…Stai si realizezi ca asa este si sufletul tau…plin de frig si intuneric si ploua…Privesti in jur si te intrebi cati dintre cei care trec grabiti pe langa tine simt la fel…pe cati dintre ei ii ingheata lovitura destinului,sau cati dintre ei sunt incalziti de soarele dragostei…ai vrea sa vezi macar zapada…Atunci te-ai amagi ca frigul vine de la ger dar cel putin este lumina…lumina alba ,flori de gheata ce te imbie sa te bucuri de frumusetea lor…Te mai poti bucura de ceva?
Esti constient ca in tine sta ascunsa puterea de a te ridica de acolo de jos,de unde soarta te-a aruncat …si unde ai stat tintuit o vreme…pentru ca nu intelegeai rostul…pentru ce sau pentru cine sa te mai ridici…dar apoi privesti la fetele celor care ti-au ramas aproape,pe care ii iubesti si care iti daruiesc dragostea lor,privesti la mana pe care ti-o intind si zambind stangaci le intinzi mana…esti cuprins de dorinta de a le fi alaturi…acolo jos esti singur,uitat de toti si de toate…esti un mort viu…viu dar fara chef de a trai…si ei,ei iti dau motivatia…stii ca au nevoie de tine…Pentru ei trebuie sa te ridici!
Intelegi ca nu esti singur,multi oameni din jur te iubesc si au nevoie de tine…Pentru ei,zambind va trebui sa te ridici!
Astazi si eu zambind iti intind o mana…te rog sa vii alaturi de mine,am nevoie de zambetul tau,de sprijinul tau,de prietenia ta…
Te rog sa-mi dai mana si sa ma lasi sa te ajut sa te ridici!Maine tu vei fi cel care imi va sterge lacrima de pe obraz…Am nevoie de tine!

8 decembrie 2011

Samanta

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Intr-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.
Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta – o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.
Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni – nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant…cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.
Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea – poate cea mai jenanta experienta din viata lui – a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.
Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras – altii l-au compatimit sincer.
Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! – a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.
Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa, “Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.”
Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc.Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.
Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?
Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala – o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte – toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

Daca plantezi cinste – vei culege incredere
Daca plantezi bunatate – vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta – vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta – vei culege satisfactie
Daca plantezi respect – vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie – vei culege succes
Daca plantezi iertare – vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Isus – vei avea o recolta bogata.
Atentie: ce plantezi azi – vei culege maine !!!!



sursa:E-mail

7 decembrie 2011

6 decembrie 2011

Lumina de Mos Nicolae

Mi-aduc aminte cand era Cosmin
Cu ochii lui ca fructul de maslin
Nerabdatori sa vada in ghetute
Oare i-a pus Mosul dulciuri,masinute?


Si-si pregatea ghetute cremuite
Sa straluceasca-n noapte lustruite
Sa vada Mosul drumul catre ele
Sa fie mandre jucarelele!!


C-a fost tot anul un copil cuminte
Si de parinti si de a lor cuvinte
Si bucuria lui copilareasca
Nu se putea sa nu o rasplateasca

Cu ale Mosului cadouri in ghetute
In feeria noptii cu ai ei stelute....
Astept acum din tolba lui
Sa-i dea Lumina Sfantului!


Nuti Ignat

Newsletter

Dragii mei,va anunt cu bucurie ca a aparut primul numar al Newsletter-ului saptamanal in limba romana,gratuit,pentru cei care au pierdut o persoana draga.
Cei care deja ati completat formularul de abonare l-ati primit…Pentru toti ceilalti il puteti primi in fiecare zi de marti dupa ce completati acest formular

http://eepurl.com/gr5Jz

Acest Newsletter apare la initiativa lui Mihaela Vlad-fondator "Exista viata dupa doliu" si va fi tot mai interesant si de ajutor multor persoane…
Pentru a va face o idee puteti vedea primul numar aici:

http://eepurl.com/hycI2

Un proiect minunat creat de o tanara ambitioasa si cu mult suflet,care strange in jurul ei multi alti voluntari si impreuna,suflet langa suflet incercam sa aducem putina liniste si alinare celor care trec prin perioada de doliu…
Multumim Mihaela Vlad!

Darul

Cu putin timp in urma Adriana (blogul Dardindar) ne indemna sa facem un dar in aceasta perioada de post si sarbatori…Pentru ca va fi un dar pe care il voi trimite prin Posta, m-am hotarat sa daruiesc celui care isi doreste o carte “Aripi pierdute”
Daca cineva are nevoie de acest neinsemnat dar, nu trebuie decat sa posteze un comentariu pe blogul Adrianei si sa imi trimita adresa pe E-mail…
Dumnezeu sa va daruiasca tot ce va este de folos!



http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/11/daruiesc-ce-imi-este-de-prisos.html

5 decembrie 2011

“Frica de schimbare”, 17 decembrie, Clubul de Lectură!


Dragi prieteni,

Vă invităm sâmbătă, 17 decembrie 2011, între 11.00-12.30, la bibliotecă, la un ceai cald și o întâlnire cu alți oameni interesați de dezvoltare personală prin lectură!

Vom învăța CUM să încheiem anumite capitole din viață și să începem altele noi! “Trăiește viața din plin!”, “Bucură-te de viață!” – sunt îndemnuri pe care le auzim mereu în jurul nostru, dar sunt greu de urmat dacă nu suntem adaptabili, flexibili și deschiși spre nou!

CE CITIM?
Luana Coman ne va citi fragmente din cărți și autori celebri care vorbesc despre rolul schimbării în viața omului și ce înseamnă “arta de a trăi”!

UNDE?
Bucuresti, Filiala “Marin Preda” a Bibliotecii Metropolitane. Str. Știrbei Vodă, 168 (Metrou Eroilor)



http://www.existaviatadupadoliu.ro/2011/12/frica-de-schimbare-17-decembrie-clubul-de-lectura/

Carul Mare

Sunt un actor pe scena vietii
Si ii interpretez un rol.
Vreau sa transmit acum emotii
Celor ce vin din viitor.

Si joc cum cred ca e mai bine
Cu daruire si mister,
Si sper ca ziua de maine
Sa nu-mi aduca nori pe cer.

Caci de furtuna-am avut parte,
De multa ploaie-n calea mea.
As vrea acum daca se poata
Sa mai apara cate-o stea.

Privind la cerul plin de stele
Cu-n zambet larg de-ncurajare,
Voi sti sa ma incarc din ele
Si din a lor miscare.

Si piesa ce-o jucam candva
Ma va lansa se pare.
Si voi fi prima dintre ele
Plimbata-n “carul mare”

4 decembrie 2011

Vampirii energetici

Ai avut vreodata, in timpul unei conversatii, sentimentul ca te simti complet epuizat, ca si cum toata energia pozitiva, tot entuziasmul si bucuria vietii ti-ar fi fost luate dintr-o data, ca prin farmec? Daca da, cel mai probabil ai fost victima unui "vampir energetic"

In mare voga in occident, vampirismul - ca subiect de film, carti si chiar expozitii de arta, este un fenomen care inca suscita interesul marelui public. Insa nu toti vampirii traiesc in romanele "Dracula" sau "Interviu cu un vampir". Exista o "specie" mai putin romantica sau misterioasa a acestor pradatori, pe care o poti intalni oriunde, la locul de munca, in cercul de prieteni sau chiar in familie. "Vampirul psihic" sau "vampirul energetic" este o persoana obisnuita, care se hraneste cu energia sau forta de viata a celor din jurul sau.




http://www.formula-as.ro/2010/937/mica-enciclopedie-as-27/vampirii-energetici-12925

3 decembrie 2011

Numele tau

In visul meu aseara,
Privind cerul senin,
Stelutele formara,
Numele tau,Cosmin.

Si straluceau in noapte,
Lumina lor ,aievea
Din razele lor soapte
Imi alinau durerea.

Iar eu de bucurie
Vegheam sa nu dispara,
Si-aceasta reverie
In zori sa reapara.

Ca toate impreuna
Ce scriu numele tau,
Sa stea mana de mana
Si luminand mereu,

Ca-n fiecare seara,
Privind cerul senin,
Din stele sa apara
Numele tau,Cosmin.


Nuti Ignat

2 decembrie 2011

POIANA


Acolo in poiana verde,
Cu valuri ce zambesc la soare
Si-si mladie duioase plete
In zambete mangaietoare,
Doi tineri zburda mana-n mana
Si veseli harjonesc destinul,
Ca asta clipa sa ramana
Pentru a le indulci veninul.
Iar el din macii rosii tese
Covor sa-i puna la picioare,
Cu ale lor frumoase fete
Un sange clocotind la soare.
Si veselia din poiana
E cel mai minunat tablou,
Pacat ca este doar o rama…
Peisaj intr-un vechi…tablou.

1 decembrie 2011

In amintirea celor dragi care ne-au parasit

COSTICA VLAD
01.12.1960-25.12.2009


Astazi nu stiu unde sa te mai caut decat in sufletul meu. Te-am asteptat doi ani si n-ai mai venit, probabil ca ti-e foarte bine acolo unde esti ... Mergem mai departe lipsiti de dragostea si veselia cu care ne obisnuisem si era asa de bine ... Mama te asteapta inca, desi am incercat sa ii explic de mai multe ori ca asta a fost tot, ca Dumnezeu scrisese doar o poveste scurta de dragoste pentru voi aici pe Pamant. Sper ca esti mandru de noi si ca stii prea bine cat de dor ne este de vorba si imbratisarea ta!

Mihaela

Cum trecem mai usor peste sarbatori?

Parca am ramas numai eu singura de pe lume incremenita-n loc,privind cu mirare la toti cei care se agita prin jur…In departare se aud coline si globulete rosii au inceput a zambi pe la ferestre…clinchete de clopotei si beculete colorate au aparut peste tot,semn ca sarbatorile se apropie…motiv de bucurie pentru cei mai multi dintre noi,voie buna si veselie pe fete de copii…

Motiv de intrebare si framantare pentru altii…Noi cum vom trece peste aceasta perioada?A gasit cineva formula miraculoasa care sa amorteasca durerea,sa intoarca timpul inapoi fie si pentru o noapte…noaptea magica?(in care sa fim cu toti cei dragi la un loc?)

Voi ce credeti ca ar trebui sa facem pentru a ne putea bucura de frumusetea sarbatorilor?Cum le depasiti?

30 noiembrie 2011

Gand mesager


O usa-s suflet se deschide
Si ies acum incet pe ea,
Din ale mintii reci firide
Povesti de-aici din lumea mea.

Si gandurile-n dans se-mbina
Si libere-s si fericite.
Spre cer in zbor ar vrea sa vina
Ca o cosita impletite.

Cu ele-n zbor purtand iubirea
Tot cautand pe cineva,
Sa-si implineasca acum menirea
Si dragoste in dar sa dea.

Un dar din inima de mama
Ce fiu-n brate ar vrea sa-si ia,
Caci pentru ea asta inseamna
Minunea de a-l revedea.

Dar pana va sosi momentul
Cu ochii-n sus privind la cer
Trimite astazi numai gandul
Pe credinciosul mesager.

29 noiembrie 2011

Astazi mai sunt doar ... o umbra care plange

Eu si plansul tau l-am plans
Si tot nu mi-a fost de-ajuns.
As muri si moartea ta
Mama daca daca as putea.

Cui ii pasa ca te trezesti dimineata cu teama unei noi zile ?... O noua zi pentru lume dar nu si pentru tine.... ca ai vrea sa-ti acoperi capul cu plapuma, sa nu ajunga pic de lumina la tine... sa dormi, si sa dormi, si sa dormi, atat ai vrea… doar ca sa nu simti... Sa nu simti tristetea care-ti guverneaza viata... sa nu iti simti sufletul care ar vrea si el sa fuga de tine... satul de lacrimi... Cui ii pasa ca traiesti o viata careia nu-i gasesti rost ?... Ca faci lucrurile pe care TREBUIE sa le faci, doar pentru ca nu poti sa faci altceva... ca atunci cand zambesti, zambetul e doar unul aparent.... ca atunci cand incerci sa-ti scrijelesti pe fata un zambet, inima iti plange... ca vorbesti cu oamenii dar esti, de fapt, la km departare de ei... ca te adancesti in munca, in mii de lucruri, doar, doar vei reusi sa uiti de tine... Dar cui sa-i pese ?... Cui sa-i pese ca nu esti omul puternic care se asteapta ceilalti sa fii ?... ca iti impui drumul pe care sa mergi, si-n clipa urmatoare te abati de la el... ca nu te ating stropii de ploaie dar nici nu te mangaie razele soarelui... ca trece fiecare zi fara sa simti nimic... nimic... decat amaraciune... un gol imens in suflet... o durere... fizica chiar... Cui ii pasa ca ti-e groaza de fiecare seara care vine ?... Seara, cand toate par mai greu de indurat... Si noaptea, noaptea, cand te coplesesc amintirile, dar mai ales, imposibilitatile viitorului... Noaptea, cu visele… care raman doar vise... Si-ai vrea doar ca noaptea sa fie una eterna, doar de frica viitoarei zile... cand trebuie sa o iei de la capat, iar si iar... Pana cand ?... Cui ii pasa ?... Si de ce i-ar pasa cuiva ?...
Acum as mai vrea doar sa scriu – urla in mine viata, trairile – toate clipele care se vor transpuse in cuvinte. Dar si cuvintele ma dor cumplit... Le simt cum se zbat in mine, cum ma ranesc tot pe dinauntru si durerea e una atat de fizica ca as vrea sa smulg din mine ceea ce imi face atat de mult rau… sau, macar, toate simturile sa-mi fie amortite, nimic sa nu mai ajunga la mine... Cu toate se obisnuieste omul ?.. Cu toate se invata ?.. Dar putem vreodata sa ne invatam cu nefericirea ?.. Azi plangem, ne zbatem, ne impotrivim nefericirii nevrand s-o lasam sa ne acapareze sufletul, maine ne luptam un pic mai putin decat azi, si tot asa… pana cand nefericirea ajunge sa faca parte intr-atat de mult din noi, incat o confundam cu normalitatea ? Si-ajungem sa spunem ca e bine asa cum e, cand, de fapt, e rau ca naiba ?.. Putem, resemnati, sa traim asa o viata intreaga, sa mergem mana in mana cu nefericirea pe fiecare drum ce ne e sortit ? E intrebarea la care mi-e tare teama sa raspund. Mi-e frica ca raspunsul pe care mi l-as putea da m-ar arunca intr-un hau si mai adanc decat cel in care ma aflu. Ca speranta unei zile in care sa ma trezesc cu sufletul usor, cu pofta de viata frematand in mine, cu ochii limpezi si zambetul pe buze – un zambet incarcat de bucuria existentei, s-ar pierde si ea... Si, fara urma aceea de licarire de la capatul tunelului, ce as mai putea sa fac ?.. Si-asa mi-as dori, de multe ori, sa ma intind pe jos, si sa nu mai trebuiasca sa ma ridic de acolo. Sa nu mai trebuiasca sa simt. Sa nu mai trebuiasca sa merg mai departe.. Ce ma face sa continui, totusi? Nici nu stiu… probabil nu vreau sa cred ca-i totul pierdut, ca nu mai exista nici o sansa… sansa la viata, adevarata viata, nu o simpla existenta... As vrea sa pot sa fac un pact cu viata si cu nefericirea asta cumplita care s-a lipit de mine si nu vrea nicicum sa-mi mai dea drumul... Prea o hranesc bine, stiu eu… Un pact… sa traiesc... Sa traiesc, sa fiu viu, sa simt, sa pot sa ma abandonez unei fericiri necenzurate, complete, fara temeri, fara indoieli, intrebari si nesigurante... Pur si simplu, fericire... Si sa dau pentru asta ani din viata. 5, 10, cati ar fi necesari, oricati as mai avea.. Sau, chiar sa mor… dar sa mor intr-un moment de fericire simpla, pura, neintinata de nici o pata... de nicio tradare... Dau nefericirea pe o moarte-n fericire. Sufletul meu sa zboare si zborul lui sa fie spre inaltimile acelea mult dorite, ale implinirii celor mai tainice ganduri si dorinte... Sa inchid ochii intr-o astfel de clipa de viata, intr-un astfel de vis… si realitatea sa nu mai existe. Sa fie… doar sfarsitul... Dar viata… viata nu face compromisuri. Nu accepta targuri. Negocieri. E asa cum e. Asa cum TREBUIE... Clipele de viata – portii de lumina, de-o orbitoare mult dorita lumina chiar, le am, le traiesc, ma rascolesc si-mi fac sa vibreze fiecare particica a fiintei. Ma inalta la stele, ma fac sa stralucesc ca ele, pe bolta unui Cer ce apartine celor mai intense sentimente… dar oricat de mult as vrea eu ca ceasornicele necrutatorului timp sa se defecteze toate in acele clipe, ca timpul sa se opreasca… nu se poate... Si, de-acolo, de sus, din inaltimile trairilor mele sufletesti, realitatea ma prinde si ma arunca crunt, mereu in aceeasi prapastie in care sunt prizonier… si evadez, iar si iar, fug de realitate gasindu-mi refugiul in bratele viselor implinite, pret de o clipa… o implinire intunecata mereu de umbra realitatii ce ma urmareste… si scapare nu exista, trebuie sa ma intorc mereu in aceeasi celula, mica, trista, dezolanta… a nefericirii... Zilele astea… un pact, totusi... Pactul interzicerilor... A limitelor care n-au voie sa fie depasite. Un pact al trairilor care n-au voie sa-si gaseasca implinirea. Un pact in care eu dau, de bunavoie dar cu sufletul facut tandari… Dau clipele de viata pentru… pentru ce ? Pentru liniste ?.. Pentru resemnare ?.. Dar TREBUIE ?… pentru ca asa imi impune viata ?...
Dar din pacate este totul o pacaleala, asa cum e toata viata uneori... Crezi ca poti s-o pacalesti si sa-i furi marunte clipe de placere… Joci cinstit mereu, si incerci, poate, uneori, sa mai joglezi un pic, crezand ca, poate, pe cai ocolite, obtii ceva mai mult… Si daca reusesti, si-ti traiesti clipa furata, crezi ca poti s-o faci din nou… Sa furi o alta clipa… si sa traiesti din crampeiele de fericire… Dar nu-ti reuseste la nesfarsit… cand crezi mai cu putere ca ai reusit s-o pacalesti, ca ai reusit sa-i rapesti o portie mai mare de bine… Ea, viata ta… iti arata ca de fapt, tu esti cel pacalit... Ca franturile tale de fericire nu sunt decat amare amagiri… si ca nu-ti da decat atat cat are ea chef sa-ti dea. Nu atat cat ti-ai dori tu... Sau cat ai putea tu trai. Si cat ai putea sa simti... O pacaleala amara, as vrea si azi sa fie totul... Sa fie o gluma faptul ca-mi simt sufletul farame… Mii de bucatele imprastiate in mine... Si amortit sunt, trup si suflet... O amorteala care ma ingheata... Azi, as vrea ca ratiunea sa-mi fie mai puternica decat sentimentele. Sa pot sa spun ” gata “! Si sufletul sa asculte de minte.. Sa pot sa nu mai iubesc... Sau, macar, sa nu mai simt. Nimic. Totul sa fie doar nepasare si indiferenta... Linistita, calma, indiferenta, fata de orice mi-ar putea atinge sufletul, si l-ar putea rani... Asa cum e acum... Crunt calcat in picioare. Lovit drept in fata... Cat ?… oare cat poate accepta un suflet sa fie calcat in picioare ? Cat de multe poate sa indure? cand ajunge la limita ? De cate ori poate sa moara si sa prinda iar viata ? Nu mai vreau ca maine sa o iau de la capat... nu mai vreau sa-mi zic, ca-n fiecare zi, ca trebuie sa lupt. As vrea sa depun armele... Sa accept ca sunt infrant. Fara drept la replica. Nu mai vreau sa simt. Chiar nu mai vreau... Dar stiu, stiu atat de limpede ca… iar si iar, voi relua acelasi joc, in care… doar eu sunt cel care pierde, inca o data, si inca o data… Dar pana cand ? Cand va fi ultimul pas ? Cand vine noaptea, cum sa pun capul pe perna stiind ca urmeaza o alta dimineata ? O dimineata ce-mi va aduce tocmai ce vreau sa uit ca exista… De ce nu se poate fara vise, fara iluzii ? De ce nu-i doar o pacaleala durerea pe care o simt ? Imi plang de mila ? Ma scufund in vasul cu amaraciune pentru ca sunt slab? Pentru ca e mai usor sa ma complac intr-o stare lamentabila decat… Decat sa fac ce ? Sa schimb ceva? S-o iau pe alt drum ? Poate… dar azi nu imi mai pasa... Si de-ar fi o lume-ntreaga aratandu-ma cu degetul, criticandu-ma… Eu tot asa as face… asa cum simt... Si simt acum ca as vrea sa plang... Sa spele lacrimile tristetea si furia din mine... Dar imi sunt ochii seci, mi-e sufletul secat de lacrimi. Nici ele nu mi-au ramas… De fapt, ce mi-a mai ramas ?...Doar… o amara pacaleala.
E singurul sentiment care ma incearca acum... inafara de zbucium, lacrimi de disperare, de deznadejde, de sfarsit de lume, de dimineti fara fior de viata, de tristete inabusitoare... Imi curge sufletul prin cuvinte... cu o lupta pe care m-am incrancenat sa o duc... de a tacea... de a inchide in mine fiecare adiere de sentiment... E prea tarziu, pentru mine... E trist dar stiu... Si plang, dar nu cersesc... De acceptat, probabil, nu voi putea accepta niciodata. Sunt un om intreg doar aparent. Da, am doua maini, doua picioare, am urechi, ochi, gura, nas, vad, vorbesc, aud, merg, socializez, traiesc, gandesc, respir... Dar sunt un om intreg doar pe dinafara. Tot ce am pe dinauntru e putred, e degradat dezintegrat... Sunt bucati din suflet ce-mi lipsesc cu desavarsire si nu e chip sa le regasesc vreodata. Sunt perfect constient de asta... Da, stiu bine ca invatam sa traim cu nefericirile, cu deziluziile noastre. Stiu bine ca avem capacitatea de a ne ridica de jos si de a merge mai departe, mereu mai departe pe drumul vietii noastre, ca stim bine sa ne prefacem ca e bine chiar cand nu e, doar de dragul unei vieti… satisfacatoare... Ne multumim cu ceea ce se poate sa primim, chiar daca sunt doar faramituri care nici nu se apropie macar de ceea ce ne-am dori sa fie. Nu, sa nu imi spuna nimeni ca depinde doar de noi sa luptam pentru a schimba situatia – uneori toata determinarea, toata hotararea si toate dorintele din lume nu ajung... Fericirea, pentru ca ne zbatem clipa de clipa, de care ne amagim ca avem parte, fericirea pe care, poate, nici nu putem sa o recunoastem… stiu acum bine ca, pentru mine, nu mai e cale care sa ma duca la ea. Si stiu tocmai pentru ca am intrezarit-o, tocmai pentru ca o cunosc, pentru ca pot sa o identific, sa o diferentiez dintre toate celelalte care alcatuiesc viata... Sunt clipe, neasteptate, cand viata iti arata o cale, una total diferita de celelalte, care te duce la ceva aparte, intr-un loc in care iti dai seama ca e esenta vietii. Ti se cere curajul de a merge pe acel drum, inconstienta si sensibilitatea de-a intelege… Poate n-am avut destul curaj, poate n-am fost destul de hotarat, poate, cine stie… insa stiu acum ca degeaba ma zbat sa scap de ceva ce simt si simt cu toata fiinta mea... Parca, cu cat ma impotrivesc mai mult, cu atat vin toate mai navalnic peste mine... Simt, da... Si-n acelasi timp stiu... Stiu ca e prea tarziu... Prea tarziu sa mai sper. Si, totodata, prea tarziu sa mai cred ca ceea ce simt o sa dispara. N-are cum... Face parte din mine... Nu, sa nu imi spuna nimeni ca trebuie sa am rabdare, ca timpul le rezolva pe toate, ca vine, cu vremea... vindecarea, ca sufletul invata iar sa traiasca, sa iubeasca iar – pentru asta ar trebui, cred, sa se nasca din nou – si ca, nu se stie cand, fericirea va bate la usa mea... Ca nu e niciodata prea tarziu. Nu. Nu-mi spuneti ca trebuie sa-mi gasesc implinirea bucurandu-ma de lucrurile marunte pe care viata se indura sa mi le ofere, nu-mi spuneti ca fericirea poate fi inlocuita cu diferite surogate, ca e bine sa ne mintim ca ne e bine hranindu-ne cu resturi de viata atunci cand stim foarte bine ca ne lipseste ceea ce poate face din banalitatea existentei noastre ceva extraordinar... Nu. Azi prefer sa fiu constient de ceea ce ma doare, de ceea ce ma atarna, azi prefer sa recunosc, fata de mine macar, ca sunt un om nefericit si sunt asa nu pentru ca n-as avea taria sa imi vad de viata – pentru ca asta fac de fapt, – ci pentru ca sunt constient – si sentimentul asta de constienta e ceea ce ucide... ca e in zadar... Orice... Azi prefer sa traiesc acceptand ca sunt asa cum sunt... Un om cu sufletul ciuntit... Cu un dor ce se zbate cumplit, intruna in mine... Cu o durere care ma sfasie pe dinauntru... Cu o iubire ce nu poate sa moara... Asta sunt. Azi, doar azi, ma accept asa cum sunt... Si merg mai departe.........

Mirel Serban


http://sufletdefemeie.wordpress.com/2010/01/25/cui-ii-pasa/

28 noiembrie 2011

Daruiesc ce imi este de prisos

Suntem in Postul Craciunului, perioada in care fiecare dintre noi ne pregatim si casele de sarbatoare. De multe ori in astfel de imprejurari gasim lucruri pe care nu le mai folosim, obiecte de imbracaminte care ne-au ramas mici sau carti pe care le avem in dublu exemplar. Pentru ca sunt inca in stare buna, nu au ce cauta la gunoi dar nici nu stim cui i s-ar potrivi. Ma gandesc ca s-ar potrivi foarte bine acestei rubrici, unde daca lasati un comentariu si anuntati ce va prisoseste, lucrurile voastre isi vor gasi cu usurinta un nou posesor. Tot ce trebuie sa facesti este sa dati cat mai multe amanunte despre obiect (eventual si o fotografie pe blogurile voastre), sa lasati o adresa de contact (email, blog sau telefon) astfel incat cel care doreste obiectul sa va poata contacta. Va rog ca dupa ce nu mai aveti obiectul respectiv sa ne anuntati.


http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/11/daruiesc-ce-imi-este-de-prisos.html

Nu ştim cum o să fie clipa-aceea…


Nu ştim cu o să fie clipa-aceea…
Vor trece peste lume crunte roţi
ca tunetul cu greii lui saboţi
sau poate-o arde-n cer Casiopeea
şi umbre dulci, tiptil ca nişte hoţi,
şi-or furişa în taine-albastre cheia…
Nu ştim cum o să fie clipa-aceea,
dar vom pleca pe rând toţi, toţi.
Nu ştim cum va fi clipa. Poate unii
s-or agăţa de prag cu braţ flămând,
alţii vor vrea să plece mai curând;
unii-n genunchi, iar alţii ca gorunii,
înalţi şi drepţi sub fulger sângerând,
dar beţi de ţuica tare a furtunii.
Nu ştim cum va fi clipa pentru unii,
dar vom pleca pe rând, pe rând…
Şi de-om pleca şi cei ce n-or s-adune
pe tâmple nici un spin aurifer,
şi cei ce-am strâns din lupte şi din fier
o zdreanţă sfântă ca o rugăciune,
cu toţi vom şti la porţile de ger
că-n lăcrimarea clipei care-apune
palpită veşnicii care nu pier…
Toţi vom pleca, dar nimeni nu va spune
că nu-şi avu în lut un strop de cer.
Şi toţi vom duce-n noi câte-o minune.

Radu Gyr

27 noiembrie 2011

26 noiembrie 2011

Sterian a plecat catre cer...


Acum cateva minute Sterian ,tatal lui Corina a plecat pe drumul catre cer.Cu multa durere in suflet trebuie sa va dau acum aceasta veste…
Suntem alaturi de Corina si familia ei in aceste dureroase momente in gand si rugaciune…Sa ne rugam pentru sufletul celui plecat si pentru linistea celor ramasi…Sa aprindem o candela…Si noi suntem in doliu…
Dumnezeu sa il ierte pe STERIAN!

Singura

Sunt singura-n parc
Ma plimb pe alei.
Covoare de frunze cazute imbrac
In mantii de galben duios pasii mei.

Si crengi dezgolite
Spre mine se-ntind.
Cu a lor noduri frumos impletite
In pletele-mi lungi duios mangaind.

Pasii ii inabus in covorul de frunze,
Iar haina la piept mai aproape o strang.
Si caut cu ochii la statui ursuze
Intepenite pe alei care plang.

Un zambet apare fugar pe buze
La gandul ca ele vor a il vedea.
Sunt amintirea femeii ursuze
Ce trece printre ele cu o durere grea.

Pasii ma poarta pe alei pustii
Si vantul incepe a concerta,
Te caut cu ochii si-as vrea sa vii,
Ca mana in mana sa putem visa.

25 noiembrie 2011

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cîntec fără moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.


Grigore Vieru

24 noiembrie 2011

Maria Handmade

Daca acum cateva zile va aratam fotografii cu inelele floare facute de noi astazi va anunt ca acea casuta a lor este gata…un nou blog le gazduieste de acum “Maria Handmade”…veti putea vedea acolo toate creatiile noastre .
Dimineata ,printre aroma de cafea sa va delectati ochii cu noile pete de culoare.Sper sa va aduca putina bucurie in suflet si sa va incalzeasca privirea.
Va asteptam sa ne treceti pragul !



http://marishandmade.blogspot.com/

Labirintul sufletului meu

Alerg prin labirintul sufletului meu
Tot cautand iesirea spre-a te putea vedea
In fata-s multe usi ce le deschid cu greu
Insa nu e niciuna ce da in lumea ta.

Si caut disperata al sufletului hard
Pe care sunt stocate cu grija amintiri.
Incerc sa ma apropii ,dar ele acum ma ard,
Durerea mi se vede in priviri.

Si deznadejdea sufletu-mi apasa,
Ce-a mai ramas nevatamat de foc.
Privesc cenusa de la partea arsa,
Ce imi arata ca nu e doar un joc.

In minte-atunci mai caut o portita
Poate imi da o amintire ea.
Si se deschide cu a sa cheita
O usa care da in lumea ta.

23 noiembrie 2011

Intalniri pentru oameni singuri

"Experienta prin care am trecut chiar daca a fost si este f grea ,m-a invatat multe si acum cand am devenit mai puternica deseori ma gandeam la persoanele care sunt si vor fi in situatia mea si ar avea nevoie de un sprijin moral,sa simta ca nu sunt singure ca apartin undeva ,chiar ma gandeam ce bine ar fi sa existe o asociatie a oamenilor singuri ,asa cum exista in America si alte tari-in principal sunt sustinute de catre biserica- (in Cluj eu stiu doar de asociatiile pt.pensionari sau persoane cu hadicap )care organizeaza tot felul de evenimente impreuna(excursii,plimbari,zile de nastere,revelioane etc..)asta binenteles dupa ce au trecut se socul emotional si au reusit sa accepte pierderea suferita si la un moment dat ar vrea sa suca o viata normala si efectiv nu au cum ! Societatea nu ii ajuta cu nimic,ba dimpotriva ca si persoana singura nu mai prea esti invitat nicaieri(nici tu nu te-ai smti prea bine poate intr-un loc unde toti sunt cu sotii/sotiile etc.. )nu mai poti merge in concediu ,la teatru decat singur si putini o fac…Eu cred ca aceasta este principala problema de care m-am lovit dupa ce as fi dorit sa revin ''la viata'' am avut insa puterea sa ma incriu la un studio sa fac sport ,am revenit la vechea mea pasiune baletul pe care il practic de cateva ori pe saptamana si am adoptat doua pisicute pe care le ador ,toate acestea m-au ajutat enorm ,dar poate nu toata lumea are posibilitatea sau puterea sa faca aceste lucruri si vor continua sa de adanceasca in singuratea lor izolandu-se ,poate nu toti au parinti in viata,frati/surori la care sa mai poata merge,de aceea cred ca aceste persoane ar trebui sa simta ca apartin undeva ca su cu cine sa iasa poate la o plimbare duminica si au cu cine schimba o vorba atunci cand simt nevoia.Eu as putea ajuta part time in sprijinirea unui astfel de proiect .La noi deabia a aparut primul blog care sprijina persoanele indoliate ,chiar daca doar virtual in prima perioada e binevenit,la inceput nici nu iti doresti sa iesi in lume-nu ai puterea-simti nevoia sa te izolezi,alte variante ar ramane psihologul sau mersul la biserica,toate aceste lucruri sunt si ele binevenite mai ales la inceput dar cu timpul este nevoie de mai mult pentru ca nici psihologul sau preotul nu va sta cu tine de sarbatori de exemplu,iar tu te vei simti tot singur .Sunt sigura ca exista multe persoane singure indiferent daca si-au pierdut partenerul de viata,poate au fost parasite/divortate sau pur si simplu nu si-au gasit sufletul pereche si poate au timp si le-ar face placere sa ajute poate s-ar lega prietenii,unii s-ar putea ajuta reciproc etc.

Ideea mea ar fi crearea unei astfel de comunitati unde fiecare sa incerce sa se regaseasca si sa poata merge mai departe mai usor .pentru ca omul este o fiinta sociala care nu este facut sa traiasca singur,indiferent de situatie."



Voi ce credeti? Cine este cel mai in masura sa adune oamenii singuri si sa faciliteze comunicarea si crearea de legaturi intre ei?


http://www.existaviatadupadoliu.ro/forum/?vasthtmlaction=viewtopic&t=132.0

Papusarul

Viata este papusarul
Ce ne tine sus de sfori.
Si ne conduce cu harul
Dobandit cu mari valori.

Iara noi ,marionete,
Ne miscam in a lui sfori,
Tot lasandu-ne purtate
Ne miram azi de urmari.

Nu putem a ne desprinde,
Liberi noi a ne misca,
Vesnic atarnand de grinda
Mereu ne vom balansa.

Multumită cu rasplata
Ce-o primim pentru efort,
Suntem incantati de fapta
Ca-n aplauze sta tot.

Balansati in sfoara vietii
Zambitori noi vom juca.
Pan’ s-o rupe-n fata sortii
Ata, si noi vom cadea.

22 noiembrie 2011

21 noiembrie 2011

Flori pentru voi...






Desi voi aveti flori de gheata pe la ferestre,eu va trimit astazi flori care sa va infrumuseteze ziua…flori facute de noi cu mult drag…La indemnul lui ereena,profesoara noastra in ale margelitului ne-am apucat sa invatam cum sa realizam asa ceva…Alaturi de mine la manuitul clestilor sunt Cristina si Ana…mult mai indemanatice!

20 noiembrie 2011

Sunt

Sunt o lacrima ascunsa-ntr-e gene
Transformata-ntr-un fulg pe obraji
Si ascunsa de inimi ce-mi cere
Stralucire, in loc de miraj…

Sunt o frunza nascuta-n copacul
Plin de flori intr-un magic trecut,
Ce-nspre iarna si-a pierdut caimacul
Si-a cazut doborata de vant.

Sunt o floare ce cu drag isi desface
Rand pe rand frumusetea-n petale.
E iubita pana se coace
Fructul si cade a jale.

Sunt o stea care straluceste
In inaltul ,maret univers…
Dar in fata soarelui paleste
Si grabita se inclina din mers…

Sunt tristetea din ochii lumii
Ce-si doreste ascunsa sa stea,
Dand glas intelepciunii
Pe-o raza va pleca…

19 noiembrie 2011

18 noiembrie 2011

Masca

Unii se nasc sa se prefaca
Pe toti din jur ii pacalesc.
Si chiar de-i mint acum,ce daca?
Cu vorbe dulci ii incalzesc.

Si sunt iubiti atunci cand poarta
Pe fata lor frumoase masti.
Caci pana ajungi sa vezi in suflet
La fata lor atent privesti.

Dar vine-o zi cand rautatea
Sa iasa-n fata-si va dori,
Pe loc atunci plesni-va masca
Doar adevar se va zari.

Caci daca tu dai doar iubire
Universul iti e dator.
Si cu a sa dorire
Te rasplateste-n viitor.

Si cei ce vad vor regreta
Ca n-au stiut sa pretuiasca,
Ce tu ai incercat sa dai
Fara a purta vreo masca.

14 noiembrie 2011

Casa pustie

Azi casa iti pare pustie
Tacerea a pus stapanire in ea.
Senzatia este stranie
Si te invaluie cu mantia sa.

Pe-a tale buze apare al meu nume,
Ma strigi si astepti sa-ti raspund.
Iubito,sunt chiar langa tine,
Raspund cu drag la tine in gand.

In brate strangi o fotografie
In care al meu chip ,sa-ti zambeasca ar vrea.
Cat mi-as dori ca-ntr-e noi sa nu fie
O rama,spre-a ne separa…

Te rog nu mai plange, sunt langa tine!
Duios peste plete acum te mangai,
Stiu ca ma simti,uita-te bine
Si linistita ramai!

13 noiembrie 2011

12 noiembrie 2011

Petale de suflet

Pe aripi de vant purtate spre cer
In zbor lin,plutesc acum ganduri.
Albe petale de suflet stingher
Ce-si lasa tristetea ascunsa-ntr-e randuri.

Albe,fragile,ca fulgii de nea
Stinghere pasesc catre tine.
Sunt decojite din inima mea
Ce ferecata tristetea si-o tine.

In zbor tu culegi mici petale
Cu dibacie incerci sa le-mbini
Din ele sa faci o floare
Cu gingasie sa le combini.

E floarea inimii mele
Cu dragoste vrei s-o pansezi,
Cu tine alaturi de stele
Mereu sa o pastrezi.

Si asa se-ntalnesc printre astre
Jumatati ratacite candva.
Pe taramurile albastre
Sperand ca se vor revedea.

Pana atunci ,fiecare in suflet,
Isi poarta povara-i grea,
Visand la ziua in care
Un intreg,fericiti vor forma.

11 noiembrie 2011

Dor de voi


Cu sufletul pustiit si lacrimi amare, dar cu zambetul ce-am invatat a il purta pe buze… vreau sa fii mandru de mine astazi…cand oricat de mult ma doare realizez ca sunt neputincioasa,nu pot face nimic sa te aduc inapoi,sa te vad macar pentru o clipa…
Mi-e dor de voi amandoi,de rasul si galagia voastra,de optimismul vostru,de acele cuvinte cu care ma linisteai de fiecare data”totul va fi bine!”
Mi le repet acum in clipele cele mai grele,ca un ecou al vocii tale,chiar daca mie nu imi iese…
Dumnezeu sa va dea tot ce va este de folos si sa va tina impreuna cu ingerii Lui,undeva intr-un coltisor plin de verdeata,acolo unde durerea si intristarea noastra nu va mai ajung…si totul va fi bine!

Zbor lin Madalin si Ecaterina!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace Stefan!

Mămica

Mai stai, mămica mea, măcar o vară,
Eu sunt atât de mic şi mi-e atâta frică,
Iar, fără tine, rău o să mă doară,
Şi lumea mea va deveni atăt de mică...

Mai stai, ne vom juca de-a viaţa,
Iar eu voi fi inima ta,
Şi nici un muritor din lumea asta,
Nu va-ndrazni să mi te ia...

Priveşte, mamă, lacrimile mele,
E mult de când tot cad, aşa,
Era târziu, şi tu, privind la stele,
Rugai pe cineva, să aibă grija mea...

De-atunci nu mai zâmbesc,
Şi nu mai pot nici să mă joc,
Mămico, eu doar pe tine te iubesc,
Tu nu mă mai iubeşti deloc ?

Sunt doar al tău, din tălpi până în sânge,
Şi ştiu că m-ai dorit ca pe un zeu,
Acum, o lacrimă mă frânge,
Tu nu mai vrei să fii mămica mea ?

Mai stai, mămico, măcar o vară,
Mă voi lipi de pieptul tău,
Voi sta aşa, în fiecare seară,
Să-l îmbunez pe Dumnezeu...

Rămâi aicea, lângă mine,
Voi fi mereu inima ta,
Iar tu, mămica cea mai bună din lume,
Vei fi în veci lumina mea !

ŞERBAN Mirel Cosmin

10 noiembrie 2011

La multi ani,Andreea!

Eternitate

ZAMBESTE, O SA IASA SOARE!

Atunci cand viata iti aduce-n cale
Cu-n zambet larg in fata un necaz,
Sau poate o mica incercare
Pentru-a avea de ce mai face haz,
Amuza-te si tu de gluma-i buna
Si tot zambind incearca sa-i faci fata.
Nu o lasa razand sa te rapuna,
Sa vada ca te-a prins in a ei plasa.

Tu te-ai nascut aici cu o menire,
Scenariul ti-a fost scris in univers.
Si fara a ii da citire
Iti traiesti rolul fara inteles.

Si cand pe fata o lacrima-ti apare
Umbrindu-ti fericirea ta,
Sa-ti amintesti ca o sa iasa soare
Cu siguranta si pe strada ta.

Cand voi zbura

9 noiembrie 2011

Ce anume putem face noi pentru cei raposati

Oricare dintre cei care vor sa-si manifeste iubirea pentru cei raposati si sa le fie de un real folos, cel mai bine isi pot implini dorinta rugandu-se pentru ei, mai cu seama pomenindu-i la Sfanta Liturghie, atunci cand miridele scoase pentru vii si pentru adormiti sunt lasate sa cada in Sangele Domnului, iar preotul se roaga: „Curateste, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sangele Tau, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai“.

Nu putem face nimic mai bun sau mai de pret pentru raposati decat sa ne rugam, pomenindu-i cu prinoase la Sfanta Liturghie, in vesnica nevoie sunt ei de sprijin prin rugaciune, si mai cu seama in vremea celor patruzeci de zile, cand sufletul o porneste pe calea spre salasurile de veci. Trupul nu mai simte nimic atunci: nu-i mai vede pe cei dragi adunati in jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu mai aude cantarile de inmormantare. Dar sufletul simte rugaciunile rostite pentru el, este multumitor celor care le savarsesc si, duhovniceste, le este apropiat acestora.

O, rude si prieteni ai celui raposat! Faceti pentru el ceea ce-i este de trebuinta si va sta tuturor in putere! Nu va cheltuiti banii cu impodobirea pe dinafara a sicriului si a mormantului, ci cheltuiti-i spre ajutorarea celor aflati in nevoi, intru pomenirea celui drag, care a raposat, cheltuiti-i cu lucrarea Bisericii, care se poate ingriji de sufletul lui. Toti avem de urmat aceeasi cale: si noi vom avea trebuinta, odata, sa fim pomeniti in rugaciuni! Sa fim deci noi insine milostivi cu cel raposat.


http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/01/cuv-seraphim-rose-ce-putem-face-pentru-cei-raposati/

Fulgii de nea



melodia:Craig Armstrong- wake up in new york

Mamă şi fiu

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.


--
poezie de  din Mierea târzie (2006)

8 noiembrie 2011

Pentru Mihaela-Sorana


Un dar primit de la Steliana ,Nuti si Cristina pentru care multumim din suflet!
Spun si eu din inima "La multi ani !" tuturor celor care poarta numele Sf.Mihail si Gavril

Mutilata pe viata

7 noiembrie 2011

Nu va mai fi niciodata cu adevarat Craciun....

E luni, 20 decembrie 2010, un sentiment aparte imi inunda sufletul, iubesc sarbatorile de iarna, zapada, mirosul de brad, bucuria reunirii familiei, cadourile, povestile cu Mos Craciun. Sunt la serviciu si stau ca pe ghimpi, mai sunt 3 zile si plec acasa, ma framanta insa cadourile ce sunt inca in numar incomplet, ma gandesc ce ar mai trebui cumparat si imi planific timpul. Trec usor de la o stare la alta, parca nu mai am rabdare, acum zambesc, dar parca ceva ma apasa, un greu inexplicabil, inima bate puternic, oftez. E 17:00, telefonul suna si timpul se opreste in loc, bucuria se sparge intr-o mie de bucati precum geamul imens al unei vitrine, se sparge cu zgomot, incep sa tremur si sa tip "NUUUU, nu poate fi adevarat". Incerc sa ma ridic, dar sufletul nu vrea, e prabusit la pamant, refuza sa ma asculte,toata fiinta mea imi e straina, ma cert cu mine sa ne mobilizam. O viata s-a frant mult prea devreme, s-au frant si visele, bucuriile, planurile
noastre. Lacrimile ma inunda complet, nu stiu sa inot si sa ies la mal, am nevoie de ajutor, durerea imi amorteste sufletul, suflet ce sangereaza... Ecoul vocii mamei, tipatul de disperare, tremurul din ea imi suna in minte, in mintea goala. EL, omul sufletului meu, cel ce m-a crescut, cel ce m-a indrumat, m-a incurajat, m-a sfatuit, m-a sustinut, m-a ajutat, el, dragul meu tata pleaca spre vesnicie, subit, neanuntat, fara macar sa realizeze ce se intampla. Drumul lui aici pe pamant s-a incheiat, dar el sigur nu si-a dorit asta, Doamne de ce nu l-ai intrebat inainte?? A iubit viata mai mult decat stiu cei mai multi sa o faca, a pretuit viata si a stiut sa se bucure de orice lucru, de orice minut, a stiut sa aduca zambetul pe buzele tuturor, a stiut sa ne inveseleasa si sa ne sustina chiar daca greutatile ne doborau, a umplut casa prin felul lui de a fi, dar a luat totul cu el...
Au trecut minute multe, ore dureroase pana ne-am reintalnit zdrobiti si ingenunchiati in fata unui om minunat, senin chiar si in ultimul ceas. Nu mai simteam frigul, nu mai vedeam in jurul meu, nu mai cunoasteam decat panica, irealul, teama, frica. Vedeam in ochii mamei sfarsitul, neputinta, disperarea...De ce Doamne? De ce acum, de ce noua, de ce el? Nu era momentul...dar cine suntem noi sa hotaram cand, unde si cum sa plecam? Daca am sti momentul, am sti sa pretuim mai mult parintii, fratii, copii, prietenii, oamenii, animalele, natura ,soarele, vantul, ploaia, orele, minutele, secundele, dar viata e doar o provocare, ne uimeste mereu, de multe ori in bine si cand ne asteptam mai putin ne ingenuncheaza.
Motivul plecarii a stat multe luni sub semnul intrebarii, al framantarii, al cautarii, scenarii peste scenarii, dar nici pana acum nu am primit un raspuns concret, o explicatie logica, o alinare a sufletului, dar m-am rugat sa nu fi simtit durerea, panica, sufocarea, m-am rugat doar sa isi fi dat seama ca ajuns in alta parte, acolo unde orice lucru este posibil. Stop cardio respirator = verdict medic ambulanta ,ambulanta ce a facut 20 min pentru 10 km de drum european pana la masina ce statea rezemata de un gard, inauntrul careia un om visa sa traiasca...sa mai speram la viata ? Ne-au lasat in ceata, motivul, cauza nu exista pentru ei, ei pun doar etichete "un alt deces" ca multe altele.
Mi-e dor de zambetul lui, mi-e dor de pofta lui de viata, mi-e dor de zilele nesfarsite in care mergea la pescuit, mi-e dor de excursiile ce le faceam, mi-e dor plimbarile la manastiri, mi-e dor de optimismul lui, de sfaturile lui, de bunatatea lui, de placerea cu care facea tot ce il pasiona, mi-e dor de el, mi-e dor sa ii aud vocea, sa ii vad chipul, nu doar pe o foaie de hartie....
A trecut aproape un an si incerc sa ma ridic de la pamant, e cumplit de greu, de parca as fi de piatra...ma rog sa am puterea intr-o zi sa fiu eu ce a fost el ca si om, sa am din nou pofta sa rad si cu sufletul, sa fiu plina de viata, dar durerea din piept, lacrimile ce se scurg in nestire, intrebarile ce inca ma infioara, toate se pun importiva mea si eu le dau curs...


Cu drag,
Andreea

La mormântul tău, "Măicuţă"

Se opreşte lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Şi-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăieşte, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace şi se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristeţe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrăţişa cu dor
Şi o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost şi ce-a făcut,
De când ea se odihneşte, generaţii au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o şchioapă, ai nevastă, ai şi prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ţi amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru şi castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut şi-mbătrâneşte de atâta vânt şi ploaie,
Lângă crucea ce-nverzeşte, de licheni şi mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ţi povestesc viaţa, ce-am trăit-o şi-o trăiesc,
Anii buni sau trişti de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.
După cum ştii măiculiţă, am plecat, copil, în lume
Şi crescut călit de "timpuri" eu mi-am făurit un nume,
Munca mi-a fost călăuza, din multe rele m-a scos,
Iar îndemnul tău cu lacrimi, mi-a adus numai folos.
Am fost slugă, am fost calfă, muncitor într-o uzină,
Apoi mai bine am dus-o, am primit un servici mai domnesc...,
Apoi... mi-am luat licenţa, "Inginer" sunt acum,
Dar destinul mi-a dus acum paşii către al tău mormânt...
Nu-ţi mai spun şi umilinţa multora din împrejur,
Şi de-aceea măiculiţă, am jurat şi îţi mai jur
Să-ţi respect cu demnitate sufletu-ţi atât de pur.
Bietul om, furat de gânduri, se aşează resemnat,
Să-şi mai depene prin minte multe fapte ce-a uitat.
Şi sub "tâmpla lui fierbinte" încet, încet îi reînvie,
Noianul clipelor trăite şi, altele ce-or să mai fie.
Îşi şterge funtea de sudoare şi lacrima de pe obraz,
Apoi...uitându-se spre-nalturi îngână caz după caz:
- După ce-ai plecat m-am mutat la soţie,..

aici am avut doi băieţi ce-ţi seamănă leit ţie ....
De consoartă ce să-ţi spun, este o femeie sacră,
Ea m-a sprijinit în toate, mi-a fost mamă, mi-a fost soacră,
Dar se pare că s-a terminat prea devreme, voi rămâne singur, pribeag,
Voi rămâne cu doi băieţi, nu ştiu dacă le sunt drag,
Ei î-şi vor urma "cărarea lor", pănă mari vor fi la casa lor,
Până mă vor duce paşii, îi iubesc şi îi ador.
Amintirile ce-mi poartă, gândurile rătăcite,
Mormântul tău măicuţă şi fiinţele iubite.
Să nu uit, mai am măicuţă, bune, rele, să-ţi mai spun,
Dacă mă va duce "capul", pe toate o să le-adun,
În "Cartea vieţii mele", mai poetic, nu oricum.
- Obosit de-atâtea gânduri, "Mirel" se ridică,
Dă să plece, dar deodată îl cuprinde o mare frică,
Când "aude" încet, în şoapte, în ecou, printre morminte,
Glasul mamii cum îl cheamă, îngânând nişte cuvinte:
- Să vii maică şi la anul. Dacă poţi ! Te-aşteaptă mama,
Ca să-mi povesteşti destinul, să-ţi cunosc mai bine
Drama,
Tu ai fost mereu departe, prin străini te-ai preumblat,
Dar mă bucur dragu mamii, că de mine n-ai uitat.
- Cum să uit măicuţă dragă chipul tău atât de blând,
Care mi-a croit viaţa şi m-a legănat plângând,
Chipul tău mi-a dat puterea, să înving la orice greu,
L-am simţit mereu aproape, şi acum îl simt mereu.
El mi-a fost "legenda vie", în toate ce le-am făcut,
Piatra zidului vieţii, el mi-a fost mereu un scut.
De aceea nu uit măicuţă, la anul am să revin,
Pe mormânt să-ţi las o floare, iar la cruce să mă-nchin.
- Răvăşit de-atâtea gânduri, ce în inimă-i pulsează,
Cu privirea spre castanul ce la căpătâi veghează,
Pleacă "omul" pe cărare, şerpuind printre morminte,
Cu ochii tulburi de lacrimi şi cu inima-i fierbinte,
Împărţind compătimirea mamei, ce-n adâncuri "zace",
Şi spunându-i cu durere: "dormi măicuţă, dormi în pace"

-poezie de -

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=26570

Cuvinte...

Sincer am rămas uimit să mă văd pomenit în acelaşi context alături de Eminescu şi Bacovia, departe de mine o aşa cinste şi onoare de a fi comparat cu aceşti doi mari oameni ai literaturii române.

Eu totuşi vă mulţumesc frumos tuturor pentru frumoasele cuvinte spuse la adresa mea şi pentru aprecierea versurilor, ... mai ales venind din partea voastră (spun asta pentru că simt că este o părere spusă cu sufletul şi nu una spusă cu anumite intenţii) să ştiţi că înseammnă mult pentru mine, cu toate că acolo am scris doar cuvinte, dar uneori, este de ajuns un singur cuvânt care agaţă în împletitura sa de litere o întreagă poveste. O poveste ce-a
fost şi nu încetează a mai fi pentru un suflet în care s-au sedimentat mult prea multe dureroase tăceri. Iar toate cuvintele mele şi în general toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să descrie stângaci
perfecţiunea asurzitoare a tăcerii.

Despre mine ce aş putea să vă spun, mai nimic... scriu, ... iar în fiecare literă îngrop câte un cuvânt ce nu am avut inspiraţia să-l inventez. Scriu cuvinte pe care le-am simţit mereu în mine pulsând cu literele lor de lumină şi trăiesc într-o lume în care litere sunt suspinele unui univers ce vrea a glăsui, cuvintele sunt împletiri de litere ce dansează pe buze ofilite de şoapte, iar frazele sunt alai de cuvinte ce s-au îndrăgostit într-un dans al ideilor. Poveştile sunt imperii de fraze în care iubirea, suferinţa, viaţa stau spânzurate.
Cărţile sunt cimitire de poveşti ce aşteaptă praful timpului să le
îngroape atunci când sufletul a ales să citească tăcerea.
... iar tăcerea este plânsul lui Dumnezeu.
Ştiţi ...? Partea proastă e că niciun om nu poate percepe strigătul disperat al sufletului tău. Partea bună este că acest strigăt este auzit de Dumnezeu... însă partea şi mai proastă este că Dumnezeu nu poate să vorbească ca un om şi să-i aline în cuvinte strigătul disperat.

De aceea pe lângă faptul că scriu, mă rog la Dumnezeu, Dumnezeu care este păstrătorul sufletelor celor dragi şi plecaţi dintre noi, iar dacă prin site-ul meu, cel cu versuri pe care poate îl ştiţi deja am mai creat un site pentru suflet, o oază, in acest imens spaţiu al internetului, un loc în care poate reuşesc să întind o ultimă mână de speranţă altor suflete... dacă timpul vă permite şi inima o simte puteţi vizita site+ul pe adresa: www.rugaciuni.tk

(Vă rog a nu considera acest lucru o reclamă, nu urmaresc şi nu doresc nici un căştig din acest site, iar pe el nu promovez nimic şi nu afişez nici o reclamă.
Încă o dată vă mulţumesc pentru frumoasele cuvinte !

Mirel Serban

6 noiembrie 2011

Povestea unui alt Luceafăr

Se lasă înserarea
Ea picură din cer
Şi-ntunecă zarea
Unde mă plimb stingher.

De multe nopţi în şir
Mă plimb printre alei
Vegheat de Teiul Sfânt
Şi-al stelelor polei.

În tăcerea nesfârşită
Sub arcadele de brad
Nu se-aude decât glasul
Frunzelor din tei ce cad.

Şi-n trista lor cădere
O poveste i-mi şoptesc
E o poveste tristă de iubire
O poveste cu .. A fost o dată ..

A fost o dată ca-n poveşti
A fost ca niciodată ...
Dar nu din rude mari împărăteşti
Ci doar o simplă fată.

Şi era tot una la părinţi...
Şi tot aşa şi de frumoasă
Cu e doar zâna din poveşti
Şi-un soare pe un cer albastru.

Dar viaţa-i era tristă
Şi soarta tare crudă
Căci băiatul ce-l iubea
Plecat departe el era.

Biet băiat plecat de-acasă
Depărtat din satul său
De-al dragostei foc suspină
Frământat de doru-i greu.

Rând pe rând trecut-au anii
Dar băiatul nu venea...
Draga lui ofta departe
Şi-n lacrimi se topea.

Trandafirii se paliră
Pe-a sa faţă ca de crin
Şi-n valuri călătoare
Î-şi sfârşi al ei suspin.

De pe ţărm... în depărtare
Lin pluteşte-un cânt duios
Ce pierdut, răsună-n noapte
Ca-ntr-un vis misterios.

O iubire-n durerată
Se răfrânge-n tristul cânt
O iubire ce trăieşte...
Şi răsună din mormânt.

Dulcele meu chip de zână
Unde eşti ? Copil zburdat
TE-AM IUBIT !!! dar soarta crudă
De tine m-an-depărtat.

Trist î-mi par în lume toate
Viaţa mea e numai chin
Inima mea nu mai poate...
Nici să plăngă cel puţin.

Peste malul ce ascunde
Blândul crin cu-al său mormânt
Un luntraş în luntre mică
Trece trist ... cu suflet frânt.

Biet băiat iubita-şi căuta
Printre undele adănci
Un crin gingaşi se arată
Şi-o chemare de sub stânci.

El în valuri se aruncă
Şi dispare după crin
Din mormântul lor de valuri
Se ridică-un cântec lin.

O cruce albă de mesteacăn
A răsărit semeaţă printre creste
Cine te cunoaşte oare..
Cruce fără de poveste ?

Şi ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă
Şi vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.

Cei ce-s îngropaţi sub tine
Cine-i va mai şti de-acum ?
Cruce albă răsărită
Lâng-o margine de drum.

Braţele-ţi de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci.
Numai brazda de ţarână ...
NU-I VA PĂRĂSI PE VECI.

ŞERBAN Mirel Cosmin

5 noiembrie 2011

Fulgii de nea

Cerne-mi iubite fulgi albi de nea
Sa curga-n cascade-n a mele plete,
Trimite-i acum din mantia ta
Ascunsa de ochii a cel ce nu crede…

Frumos ma imbraca-n rochii de stele,
Ma incoroneaza ca pe o regina.
Du-ma departe de vorbele rele
Si cand ma clatin pe brate ma tina…

Cu-o mangaiere alunga-mi tristetea
Ce negura-si tese in calea mea,
Iar cu un zambet da-mi tineretea,
De anii pierduti sa ma pot bucura.

Coboara iubite pe curcubeul
Ce straluceste ca privirea ta.
Si-un dar pretios adu-mi din cerul
Ce te separa de lumea mea.

Cand dimineata imi bate pe pleoape
Si soarele-mi canta-n obraji,
Tu te ridici si te-ntorci in noapte
Dispari ca un miraj…