9 decembrie 2011

Trebuie sa te ridici!

Soarele a plecat sa lumineze alta lume…Universul sta incruntat si isi cerne supararea prin sita anotimpului…E intuneric si frig si lacrimile cerului cad peste tine cu repeziciune…te lovesc…Stai si realizezi ca asa este si sufletul tau…plin de frig si intuneric si ploua…Privesti in jur si te intrebi cati dintre cei care trec grabiti pe langa tine simt la fel…pe cati dintre ei ii ingheata lovitura destinului,sau cati dintre ei sunt incalziti de soarele dragostei…ai vrea sa vezi macar zapada…Atunci te-ai amagi ca frigul vine de la ger dar cel putin este lumina…lumina alba ,flori de gheata ce te imbie sa te bucuri de frumusetea lor…Te mai poti bucura de ceva?
Esti constient ca in tine sta ascunsa puterea de a te ridica de acolo de jos,de unde soarta te-a aruncat …si unde ai stat tintuit o vreme…pentru ca nu intelegeai rostul…pentru ce sau pentru cine sa te mai ridici…dar apoi privesti la fetele celor care ti-au ramas aproape,pe care ii iubesti si care iti daruiesc dragostea lor,privesti la mana pe care ti-o intind si zambind stangaci le intinzi mana…esti cuprins de dorinta de a le fi alaturi…acolo jos esti singur,uitat de toti si de toate…esti un mort viu…viu dar fara chef de a trai…si ei,ei iti dau motivatia…stii ca au nevoie de tine…Pentru ei trebuie sa te ridici!
Intelegi ca nu esti singur,multi oameni din jur te iubesc si au nevoie de tine…Pentru ei,zambind va trebui sa te ridici!
Astazi si eu zambind iti intind o mana…te rog sa vii alaturi de mine,am nevoie de zambetul tau,de sprijinul tau,de prietenia ta…
Te rog sa-mi dai mana si sa ma lasi sa te ajut sa te ridici!Maine tu vei fi cel care imi va sterge lacrima de pe obraz…Am nevoie de tine!

11 comentarii:

Steliana spunea...

Copiii se spune ca nu mor niciodata,
ei se duc dupa ingeri si tot un inger ne ajuta pe toti cei ce am pierdut pe cineva drag sa mergem mai departe,el poate sa ne aduca in cale prieteni ce cu o vorba ne mangaie sufletul si ne ating inima.

mariperijoc spunea...

Atunci cand ne simtim singuri si deznadajduiti,Dumnezeu ne trimite in cale pe cineva care sa ne ajute sa ne ridicam...Niciodata nu suntem singuri!

NUTI spunea...

Asa e ,uneori suntem pe o treapta mai sus,a impacarii ,a resemnarii si a nadejdii ...alteori cadem sau plutim in deriva ca o barca ce nu stie incotro se indreapta,daca va gasi vreodata locul acela sau daca are vreun rost cautarea lui...
De aceea intind mana celor ce o cauta si primesc imbratisarea celor ce o ofera...

Narcisa spunea...

Sunt aici si eu...imi intind mana catre tine,catre voi,ai descris atat de bine tot ce simt si eu,dar stiu ca tinandu-ne de mana vom reusi sa trecem peste zilele cand durerea ne darama...va imbratisez pe toate atat de puternic incat sa nu ne simtim singure si triste...

Corina spunea...

Si eu!Intind o mana celei care are nevoie, eu insumi am....toate de aici avem nevoie.Va pup si va iubesc mult...

Lili spunea...

De 7 ani sunt un mort ce traieste si se misca printre cei vii ...si prin sita durerii s-au cernut oamenii ce-mi erau aproape atunci cand totul era frumos si bine...Langa cei ce au ramas (putini)v-ati alaturat si voi, cele de aici care mi-ati intins o mana (prin cuvintele voastre frumoase)si nu m-ati lasat sa cad in haul deznadejdii.Va multumesc si va trimit din dragostea mea sufleteasca care a ramas neimpartita!Am nevoie de voi!!!

Narcisa spunea...

Aveti dreptate,avem nevoie una de cealalta,am invatat sa ne sustinem si sa ne ridicam reciproc atunci cand durerea ne coboara...pt mine sunteti ca o mama si de cate ori imi trimiteti sarutarea pe frunte,credeti-ma o simt....si imi da putere....

Roxana spunea...

Eu nu am inca puterea si nici nu stiu daca am fost vreodata in stare sa ajut cu ceva pe vreuna dintre voi.Am gasit aici, in schimb, tot sprijinul de care aveam nevoie sa ma ridic si o prietenie pe care o simt aproape de inima, sincera.Ma regasesc cu exactitate in situatia descrisa, dar pt ca voi mi-ati intins o mana, momentele de recadere sunt parca mult atenuate.Va multumesc...Am nevoie de voi !!!

Carmen spunea...

Tare sunt suparata,tare imi arde sufletul de dor,de neputinta,de atatea....dar cand mai vad ca abia imi gasesc linistea si altii mi-o distrug definitiv....nu stiu ce vor unii oameni de la mine.....imi manifest durerea suferinta asa cum simt....chiar daca ma simt la capatul puterilor....stiu ca inca mai am o farama de putere sa ma ridic....ma bucur dragele mele ca voi imi sunteti alaturi,nu ma criticati,nu imi impuneti cat si cum sa sufar.....ma bucur ca sunteti prietenele mele....de fapt voi ati fost langa mine din prima zi a suferinteti.....ma intreb de ce existata atata rautate in lumea asta?cum poti jigni un om cand nu il cunosti,cand este asa cum este??Dumnezeu sa va binecuvanteze dragelor!

mariperijoc spunea...

Suntem cu sufletul alaturi de tine Carmen.Incearca sa nu pui la suflet rautatile chiar daca iti este greu.Asa este lumea cu bune si rele.Cu noi poti vorbi deschis despre suferintele tale,vom fi mereu alaturi de tine.Stiu ca luna aceasta amintirile sunt mult mai vii,durerea mult prea mare dar mai stiu ca Dumnezeu vegheaza asupra noastra si iti va purta de grija.
Te imbratisez,ai grija de tine!

Narcisa spunea...

Mereu vom fi aici Carmen,avem nevoie una de cealalta pt a ne ridica...mereu am spus,fiecare simte durerea in felul sau dar fi sigura ca numai un om care stie ce inseamna durerea unei pierderi te va intelege mai bine,te imbratisez,fi tare.