31 martie 2012

In amintirea celor dragi care ne-au parasit


Niciodata nu voi putea accepta ca ai plecat,singura consolare pe care o am este faptul ca imi imaginez ca esti alaturi de ingeri,si esti fericita ,acolo,sus.ELLA,frumoasa mea surioara,esti suflet din sufletul meu,inima mea plange zilnic dupa tine iar dorul ma mistuie.....uneori simt ca ma prabusesc,as da orice sa fii langa mine....insa stiu ca trebuie sa lupt.Sa lupt pentru cei ramasi,dar mai ales pentru fiul tau pe care il iubeai nespus......am vreut sa mor,insa stiu ca nu iti plac lasii......trebuie sa merg inainte pentru STEF,pentru familia noastra.Te iubim mereu,inca te asteptam acasa,inca nu putem crede ca esti un inger frumos.alaturi de ingerii Bunului DUMNEZEU.Erai un suflet prea bun si cred ca TATAL NOSTRU avea nevoie de tine acolo,SUS.Insa inima mea plange cu lacrimi de sange dupa tine frumoasa mea surioara.....un dor imens imi arde sufletul....

Carmen



PIERDUTA IN PUSTIE

Cat mi-as dori de ziua ta
Sa te privesc o clipa.
Si fericita atunci as vrea
Sa zbor pe-a ta aripa.

Sa prelungesc in acest fel
Clipa de bucurie,
Caci am ramas fara de tel
Pierduta in pustie.

Tu ai plecat spre alte zari
Si ai tot dus cu tine.
Si dragoste si framantari
Au ramas azi cu mine.

Mi-e dor de chipul tau frumos
Si de o imbratisare,
Copilul nostru cel duios
Plin de nefericire.

Ar vrea sa ii fi azi aproape,
Sa-i oferi bucuria.
Cu drag de tine sa se imbete
Gasindu-si armonia.

E mic si mama e departe,
Ii este dor de tine.
Te chem si eu adanc in noapte
Vreau sa vii langa mine.

Ai dus cu tine toate bune
Si ne-ai lasat cu dorul.
Si-n soapte care nu se spun
Ti-a ramas azi feciorul.

Vegheaza-l tu din lumea ta,
Sa-l cresti cum e mai bine!
Sa-i dai cat poti din dragostea
Pe care-o porti cu tine.

Marilena Perijoc

30 martie 2012

Un interesant fragment din "Acasa cu Dumnezeu"--de Neale Donald Wasch.

Sa fim clari.Nu exista iad.pur sisimplu nu exista asemenea loc.



Stiu ca aceasta este intrebarea tuturor timpurilor:Ce se petrece dupa moartea noastra?Dar a trebuit sa intreb direct si sper ca imi vei da un raspuns direct.
O voi face .Sigur ca iti voi spune .Dar nu va fi un raspuns scurt.Nu va fi:"pai,vei merge ori in rai ,ori in iad,depinde ce fel de viata ai dus".
Nu-ti pot da un raspuns de o singura fraza la o asemenea intrebare.
Nu,va trebui sa lasi asta in seama Bisericii.
Fara comentarii.
Deci ...raspunsul tau?
Da-mi voie sa incep spunand ca exista un lucru care va fi la fel pentru toti,iar acela este faptul ca moartea va fi traita in ceeea ce ati numi stadii,sau faze-iar primul stadiu este acelasi pentru toata lumea.
In stadiul unu ,in momentul mortii voastre veti trai ca experienta ,instantaneu ,faptul ca viata continua.Aceasta se va intampla la fel pentru toti.Poate fi o perioada scurta de dezorientare,pana ajungeti sa realizati ca nu mai sunteti in corpul vostru ,ci ca acum sunteti separati de el.
Curand veti ajunge sa intelegeti ca desi ati "murit",viata voastra nu s-a incheiat.In acest moment,veti intelege si veti trai plenar ca experienta-poate pentru prima data -ca nu sunteti corpul vostru;ca un corp este ceva ce puteti avea ,dar nu ceva ce sunteti.Imediat veti trece in stadiul 2 al mortii voastre.Iar aici se diferentiaza caile individuale.
In ce fel?

Daca sistemul de credinte pe care l-ai imbratisat inainte de a muri include certitudinea ca viata continua,odata ce pricepi ca ai murit vei sti imediat ce se petrece si vei intelege.Al doilea stadiu va fi, atunci ,a trai ca experienta ceea ce crezi tu ca se petrece dupa moarte.Aceasta traire va fi instanaee.
Daca ,de exemplu,crezi in reincarnare,poti trai experienta momentelor din vieti anterioare,din care nu ai amintiri constiente.
Daca tu crezi ca vei fi invaluit in imbratisarea unui Dumnezeu care iubeste neconditionat,aceea va fi experienta ta.
Daca tu crezi intr-o zi a judecatii ,sau in vremea Bilantului,urmata de paradis sau condamnare pentru eternitate.....
Da ,spune-mi ,ce se petrece atunci?

Exact ce te astepti.De indata ce treci prin stadiul unu al mortii si realizezi ca nu mai traiesti intr-un corp,vei trece in stadiu doi si vei trai experienta de a fi judecat,exact asa cum ti-ai imaginat ca va fi-iar judecata se va dovedi ca este exact asa cum ti=ai imginat ca ar fi.
Daca ai murit crezand ca meriti raiul ,il vei trai imediat ca experienta,iar daca ai crezut ca meriti iadul,vei trai imediat ca experienta.Raiul va fi exact cum ti-ai imaginat ca ar fi-la fel si iadul.Daca nu ai nici o idee despre caracteristicile lor,le vei inventa pe loc.Apoi aceste locuri vor fi create in acel mod pentru tine ,instantaneu.Poti ramane in aceste experiente ,cat timp doresti.

Pai atunci pot sa ma trezesc in iad!

Sa fim clari.Iadul nu exista.Pur si simplu nu exista asemenea loc.De aceea nu ai cum sa te duci acolo.
Ei bine...poti sa creeezi un ''Iad" personal pentru tine insuti,daca alegi asta,sau daca tu crezi ca asta meriti?Da,poti.Deci poti sa te trimiti pe tine insuti in "iad",iar acel "iad" se va dovedia fi exact asa cum iti imaginezi sau cum simti nevoia sa fie-dar,nu vei sta acolo nici un moment mai mult decat alegi tu sa ramai.

E cineva care ar alege sa stea acolo vreun pic?

N-o sa-ti vina sa crezi ! Multi oameni traiesc intr-un sistem de credinte,care spune ca ei sunt pacatosi si trebuie sa fie pedepsiti pentru greselile lor,--si astfel vor ramane,de fapt in iluzia lor de "iad",crezand ca asta este ceeea ce merita,asta este ceea ce primesc,ca asta este ceea ce ei trbuie sa faca.
Nu va conta oricum ,pentru ca ei nu vor suferi deloc.Se vor observa doar pe ei insisi de la distanta si vor vedea ce se petrece---ca si cum ar primi un film de instruire.

Daca nu este suferinta atunci ce se petrece?

Suferinta---dar nu vor suferi deloc.

Poftim?

Ce se petrece este ca ei par sa sufere,dar acea parte din ei care priveste nu va simti nimic.Nici macar tristete.Pur si simplu ei vor observa.

Dar cei care si-au creat singuri un "paradis"?Vor intra ei vreodata in stadiul trei?

Pana la urma da.Toti isi vor reaminti ca ei si-au creat experienta" raiului "lor,pentru a-si reaminti--apoi vor intelege acelasi lucru pe care l-au inteles la sfarsitul vietii lor pamantesti.

Ce anume?

Ca nu mai este nimic de facut.
Si prin urmare vor merge mai departe.
Vor merge mai departe.In stadiul trei al mortii.Dar inca nu vreau sa descriu acest stadiu.Mai intai sa vedem alte cateva posibilitati de ''stadiu doi" pentru tine.

A,bine.ca de exemplu?

Poti fi unul dintre cei care mor nefiind siguri daca viata continua,in vreun fel ,dupa moarte.

A,da, inteleg.Ei bine si ce se petrece atunci?

Vei fi derutat si nesigur de ceea ce se petrece,iar aceatsa te va face sa abordezi ,tot ceea ce se intampla,intr-un mod cu totul diferit.Vei realiza ca tu nu esti corpul tau ,ca esti "mort" (asta li se intampla tuturor in stadiul unu) dar odata ce nu esti sigur ce urmeaza---sau daca urmeaza ceva--- e posibil sa petreci mult timp incercand sa-ti dai seama cum sa "mergi mai departe".

Voi avea vreun ajutor?

Tot ajutorul pe care il poti accepta.
In momentele de dupa moarte,toti va veti afla in prezenta celor mai iubitori ingeri si ghizi ,si a spiritelor blande-- inclusiv a spiritului sau a esentei tuturor celor care au fost importanti pentru voi in viata.

Mama mea ,tata,fratele meu va fi acolo?

Cei pe care i-ai iubit cel mai mult vor fi cel mai aproape de tine.Te vor inconjura.
Minunat.

Prezenta celor dragi tie si a ingerilor iti va fi de un enorm ajutor,ca sa te "orientezi " si sa intelegi exact ce se petrece cu tine si care sunt "optiunile tale".

Auzisem ca ne reintalnim cu cei dragi dupa moarte si ca ei ne ajuta sa "trecem dincolo" si sunt extrem de fericit sa aflu ca este adevarat!
Poti deveni constient de prezenta unora din cei dragi ,chiar si inainte de moarte.
Inainte de a muri?

Da.Multi oameni inainte de a parasi corpul fizic ,ii anunta pe cei care se afla cu ei in camera ca ii vad pe cei dragi de dincolo,sau ca aceia au venit dupa ei.Cei prezenti in camera incearca deseori sa-i convinga pe muribunzi ca vad lucruri care nu exista-- dar ei VAD lucruri ,lucruri foarte reale,pe care insa altii nu le pot vedea,din cauza perspectivei lor limitate.Perspectiva ta se largeste imediat dupa "moarte" -si deseori chiar in momentele de dinainte de a muri.

Asta-i fascinant! Acum aproape ca faci ca moartea sa para fascinanta!

Ea ESTE fascinanta,de fapt moartea poate fi unul din cele mai fascinante momente din viata ta.Totul depinde de ceea ce crezi .Ca si in viata,in moarte vei trai ca experienta ceea ce crezi .
De exemplu ,daca nu vei trai ca experienta,prezenta acelor spirite in momentul mortii,va fi din cauza ca nu te astepti ca ele sa vina si pentru ca posibilitatea prezentei lor se afla in afara sistemului tau de credinte.Totusi ,daca macar speri ca acele prezente iubitoare vor fi acolo ,le vei percepe imediat.

Inteleg.Deci este chiar important sa-ti fie totul clar in ce priveste modul tau de a vedea moartea.

In viata ,este importantsa-ti fie totul clar cand e vorba de absolut orice.Nu doar moarte iti este influentata de ceea ce crezi ,ci si de intrega viata.

Neale Donald Wasch.

29 martie 2012

Puterea de a merge mai departe

Ne întrebăm mereu de ce unii oameni reuşesc să treacă mai uşor peste probleme. Nimeni nu este imun la ele, doar că unii par să le facă faţă mai uşor.

Toţi avem momente bune şi rele în viaţă. Fiecare persoană reacţionează în mod diferit. Unii reuşsesc să treacă foarte uşor peste orice problemă cu zâmbetul pe buze, nu îşi pierd încrederea în ei, în ceilalţi, în ziua de mâine, rămân mereu optimişti. Şi de partea cealaltă sunt cei care la cel mai mic eşec, cedează, abandonează şi nu reuşesc să se adune şi să meargă mai departe. Nu mai găsesc lumina de la capătul tunelului.

Este foarte important ca atunci când ai o problemă să nu devii pesimist, să încerci să vezi partea bună a situaţiei, să nu abandonezi şi să cauţi putere să te ridici şi să mergi mai departe. Chiar dacă uneori toate te copleşesc, chiar dacă ai senzaţia că toate doar ţie ţi se întâmplă, te înşeli. Toţi trecem prin diferite încercări în viaţă, mai grele sau mai uşoare, dar fiecare cu un rost.

Nu toţi ştim cum să trecem peste o problemă. Şi atunci este important să învăţăm. De ce? Atât ca să ne putem ajuta pe noi înşine, cât şi pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru.

Şi totuşi de unde să îţi iei putere să mergi mai departe? Încearcă să fii optimist şi să zâmbeşti. Trebuie să ai încredere în tine. Învaţă să iei lucrurile pe rând. Dacă ai rezistat până acum, cu siguranţă vei face faţă unei noi zile. Trebuie să ai încredere în ceea ce poţi să întreprinzi, în ceea ce eşti. Încearcă să ai în jurul tău oameni optimişti, prieteni pe care ştii că te poţi baza.

Trebuie să speri. Trebuie să lupţi. Trebuie să mergi mai departe.


Mihaela Nistor

http://www.cenusadetrandafir.ro/puterea-de-a-merge-mai-departe

28 martie 2012

26 martie 2012

Ce fraza te-a durut?

Se intampla pe neasteptate,atunci cand viata ti se pare frumoasa…nori negrii se opresc deasupra ta si iti rapesc o persoana iubita…o duc cu ei catre cer fara ca tu sa poti avea vreo reactie…
Socul este cumplit si durerea insuportabila…apar o multime de intrabari la care nu gasesti raspuns si multe stari pe care nu le cunosti,despre care nu stiai ca exista,te intrebi daca sunt normale…
In toata aceasta lupta te lovesti de reactia celor din jur…cei care pana mai ieri iti erau aproape…prieteni sau rude…si care dintr-o data se comporta ciudat…Parca nu inteleg prin ce treci,nu vad cat de mult suferi si uneori mult mai dureros te ocolesc…Oamenii nu au intentii rele,sunt aceeasi,te iubesc la fel de mult …numai ca nu stiu ce sa spuna,ce sa faca sau cum sa reactioneze…
Am scris acum cativa ani cateva fraze pe care le repet acum( din dorinta de a ii ajuta pe cei care au alaturi o persoana in doliu) si am rugamintea de a completa si voi toti care treceti prin asta cu fraze care pe voi v-au durut sau cu ce v-ati dori voi sa auziti de la cei apropiati:


Celor care sunt impresionati de drama cuiva le spun din propria experienta:

- Nu ocoli persoana care a avut un deces in familie,o poti saluta pur si simplu sau poti sa spui un simplu “imi pare rau”; “imi imaginez prin ce treci,vrei sa vorbim despre asta?” (apoi stai si asculta,sigur ii va face bine sa povesteasca).Daca nu doreste sa povesteasca nu insista,oamenii reactioneaza diferit in astfel de momente.

- Nu spuneti niciodata”las sa mai treaca timpul dupa care merg sa o vad” . Poate acea persoana are mai mare nevoie de voi in acel moment ….

- Nu spuneti “daca ai nevoie de ceva apeleaza” ci luati initiativa si ajutati-o .Puteti sa luati copii la plimbare,sa ii faceti cumparaturile,sa ii pregatiti ceva de mancare sau orice altceva…Aceste lucruri o obosesc la inceput ,nu mai are chef sa le faca…

- Nu faceti comentarii de genul “bine ca nu ai fost si tu” ,”bine ca ai scapat tu”,”esti tanar o sa iti refaci viata”,mai bine taci si asculta.Unele persoane care au suferit o astfel de pierdere se simt bine vorbind despre acest lucru.

25 martie 2012

APARENTE

Sa te inseli de aparente
Cum esti tentat adeseori,
Sa nu vrei sa-asculti de povete
De care altii sunt datori.

Si perioade dragi din viata
Sa vrei din minte a-ti stergea,
Doar pentru ca o intamplare
In ochii tai pare-a durea.

Nu este calea potrivita,
Invins nu poti a te lasa.
De soarta cea catranita
Ce feste –i place a-ti juca.

In tine lupta principala
Se da minut dupa minut.
Fara a cere socoteala
De viata nu te lasi infrant.

La fiecare aparenta
Gaseste-i rolul potrivit.
Si bucura-te de prezenta
Chiar daca nu ti l-ai dorit.

Acesta este cel puternic
Pe care eu l-am cunoscut.
Cu gandul lui mult prea temeinic
De nimeni nu se lasa-nfrant.

Chiar de nu stii, tu porti in tine
Comori ce tin si peste ani.
Increderea sa poti obtine
Din aparente de doi bani.

Caci uneori in ele ascunse
E un diamant neslefuit.
Si caile sunt nepatrunse,
Comoara ce tu ti-ai dorit!

24 martie 2012

23 martie 2012

Recomandare carte

Nuti ne recomanda doua carti interesante:

Acasă cu Dumnezeu,Autor: Neale Donald Walsch


Ce se întâmpla cu adevarat în aceasta viata si ce se va întâmpla când ea se termina? Ne vom reîntâlni cu cei dragi, care au plecat înaintea noastra? Dumnezeu va fi acolo, ca sa ne întâmpine? Va exista o zi a Judecatii de Apoi? Vom avea voie sa ne furisam în Rai? Vom sti vreodata ce se întâmpla dupa ce murim? Dar se va ÎNTÂMPLA, oare, ceva? În aceasta carte gasiti raspunsuri cutremuratoare, care îti taie respiratia, la întrebarile pe care fiecare fiinta umana si le pune, pe parcursul întregii vieti.

http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2400


Pentru ultima oară,Autor: John Edward

Aceasta este povestea remarcabilă a vieţii mediumului John Edward şi a celor mai interesante lecturi pe care le-a ţinut vreodată. Cartea descrie felul în care aceste lecturi psihice i-au ajutat pe oameni să îşi depăşească durerea şi să îşi continue viaţa, fără a înceta vreodată să îi iubească pe cei decedaţi, a căror viaţă nu a încetat, ci doar s-a transformat…

http://www.divin.ro/?53t4l&subdetalii=Fragment&v7f2k=3942

22 martie 2012

21 martie 2012

Bocet de bucium

Un bocet lung de bucium
Se tanguie-n noapte,
Din suflet sa –si alunge
Nelinistile toate.

Pe varf inalt de munte
Sta el solitarul.
Si-n linistea noptii
Vrea sa-si inece amarul.

Cu sunete lungi
Striga catre stele,
Sa-i indulceasca ele
Dorurile grele.

Lumina sa-i trimita
De sus,de departe.
Si ordine sa puna
Peste ale lui soapte.

A fost si-a lui cantare
Vesela odata,
Si –o dulce tresaltare
In inima-l imbata.

Traia ca-ntr-o poveste
Un fior de iubire.
Si-o dulce primavera
Era a lui simtire.

Dar vantul cu putere
A inceput a bate,
Si singur fara vrere
S-a trezit peste noapte.

De-atunci cu tanguire
Isi plange amarul,
Sa mai creada-n iubire
Ar umple paharul.

20 martie 2012

A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt “tu nu vei muri niciodată"

"A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt “tu nu vei muri niciodată" (Fer. Augustin)

Am observat un lucru, adolescenţii care suferă din dragoste şi se izolează, de fapt o fac de bună voie. Şi această concluzie nu este una făcută pentru a-i judeca, ci e doar o simplă constatare. Se izolează pentru că pur şi simplu le este frică de faptul că dacă ar fi înconjuraţi de alţi oameni, acele persoane ar avea puterea să îi distragă atenţia de la suferinţa lui, de la aşa-numita dragoste pe care o simte pentru acel cineva.

Tocmai din acest motiv acea dragoste nu este una sănătoasă şi deci nu este una adevărată. Când iubeşti cu adevărat nu ai teamă că o persoană din exterior te-ar putea face să nu mai iubeşti. Nu te izolezi de ceilalţi şi nu vezi în ceilalţi nişte "inamici" care vor să îţi ia iubirea. Pentru că acea iubire îţi este în suflet mereu, merge în acelaşi pas cu sufletul tău, se suprapune perfect peste el. Nu-l sufocă, nu-l distruge, îl lasă să trăiască, doar că în acelaşi timp trăieşte şi ea, în el. Se ascunde acolo, într-un colţ, se face mică, însă devine tot mai profundă.

Acum ceva timp am discutat cu mama despre o veche prietenă de familie. Doamna respectivă este bătrână acum şi văduva de cel puţin 19 ani. Din câte îmi povestea mama, acea doamnă era de nedespărţit de soţul ei, au fost întotdeauna împreună, până când el a decedat. M-am gândit într-o seară când vorbeam pe subiectul acesta, "de ce nu s-a recăsătorit?", probabil pentru că nu a găsit o persoană pe care să o iubească mai mult decât l-a iubit pe soţul ei şi cel mai probabil pentru că încă acea iubire este vie în sufletul ei. Doamna respectivă acum trăieşte în continuare în România, se bucura de copiii şi de nepoţii ei. Şi-a continuat viaţa. Da, a reuşit să şi-o continue fără a ajunge în depresie, sau la sinucidere şi asta după ce a pierdut persoană cu care a convieţuit timp de peste 20 de ani.

Tinerii din ziua de astăzi, aşa numiţii "romantici incurabili" (sau mai bine zis, sentimentali incurabili) ar fi surprinşi şi probabil ar privi dispreţuitori zicând: "ce dragoste poate fi când ea l-a uitat şi şi-a continuat viaţa?", cu alte cuvinte "cum? Nicio dramă? Nicio sinucidere? Nimic senzaţional?”, avem concepţia asta pentru că am crescut cu ideea că dragostea trebuie să fie ceva senzaţional, ceva care să uimească pe toată lumea, să fie precum o lumină extrem de puternică ce orbeşte pe toţi. Greşit. Pentru că lumina care orbeşte are o putere distrugătoare. Este profundă prin distrugerea pe care o poate cauza. Însă o lumină blândă, care te face să priveşti mai larg, în loc să-ţi fereşti ochii de ea, care te face să o admiri, care-ţi pătrunde în suflet, şi ţi-l luminează fără a ţi-l orbi, acea este o lumină vindecătoare, dătătoare de viaţă. Aceea este o lumină care este profundă prin puterea ei de a vindeca, de a încălzi şi lumina sufletul cuiva. Aşa este dragostea. Aşa este Dumnezeu.


http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iubirea/iubirea-indragostitilor/18641-a-spune-te-iubesc-inseamna-a-nu-muri-niciodata.html

19 martie 2012

E mandra mama!

Din an in an un dor imi vine
Si mi-as dori la pieptul meu,
Cu dragoste sa pot a tine
Un prunc plecat la Dumnezeu.

Si ma gandesc cu duiosie
La cate am sa i le spun.
Dar clipa cea de bucurie
Dispare iute ca un fum.

Si in a mele brate goale
Nu pot avea decat mult dor.
Si zambetul se schimba-n jale,
Zbuciumul meu de muritor…

Nu imi ramane decat visul
Pentru a il putea vedea,
E mandra mama azi de printul
Ce a venit a o salva!

De sus de foarte de departe,
Un umar pune-a sprijini
Un suflet care acum se zbate
Traieste… cand vrea a muri…

Si ma sustine cu putere
Caci multe am a indrepta,
Ca cinstea cea mai draga avere
Urmasilor a implanta.

Un an si jumatate

Pe lang-un an ,a mai trecut jumate
De zile intristate si de dor
Si cate clipe vor mai fi udate
De lacrimi,pentru-al meu odor.

Cu drag as vrea sa mai aud acum
O vorb-a lui,glasul,o rugaminte
Cum ma ruga sa fac si eu ceva bun
O prajitura,cateva clatite...

Era atat de blanda vocea lui,
Si devenise mai groasa cu timpul,
Nici nu gandeam ca-n anul majoratului,
Avea sa se termine totul...

Si vise si dorinte neimplinite
S-au risipit deodata ,ca un scrum
Cand toate lucrurile au fost prabusite
Numindu-se atunci sfarsit de drum...

Si cate clipe vor mai trece oare
Si ani si ani cati se vor aduna?
Caci sufletul atat de tare-l doare
La gandul ca prea mult timp va dura..




19 martie 2012, Nuti Ignat..(.mama)

18 martie 2012

In amintirea celor dragi care ne-au parasit


Inchid ochii pentru a putea sa il strang la pieptul meu,dar la aceasta intalnire mi-a aparut un adolescent inalt…mult mai inalt decat mine si zambitor…Ma pierd undeva in bratele lui si mi-as dori sa nu mai plec de acolo…e atata liniste si fericire si bine…Vorbele…vorbele nu isi mai au nici un rost…pentru ca sufletele noastre sunt fericite acum de bucuria intalnirii…

Si aveam asa de multe sa iti spun!dar tu zambesti spre mine caci stii…cunosti toate gandurile,toate lacrimile si tot dorul…si ma tii acolo strans pentru a le lua cu tine…Vrei sa preiei intr-o clipa de imbratisare tot zbuciumul meu si sa ma lasi apoi mai linistita sa pot face fata inca unui an fara tine.Si cand simt ca imi vei da drumul iti soptesc “Te iubesc copilul meu drag!”

17 martie 2012

Cum să murim bine şi frumos. Un scurt ghid de bune practici!

Iată un scurt ghid de bune practici, bazat pe studii de psihologie (combinând studiile de „psihologie a morţii” cu cele de „psihologie pozitivă”; vezi şi referinţele bibliografice).

I. GENEREAZĂ-ŢI CONFORT PSIHOLOGIC. La nivel psihologic ţintim fie pacea sufletească („ataraxia”, cum o numeau epicurienii) fie chiar o stare de fericire. Ca să ajungi să simţi astfel trebuie însă să:

(1) Fii mulţumit cu trecutul tău (viaţa ta) şi să-l accepţi aşa cum a fost. Evident, trecutul este greu de corectat! Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el (vezi pentru detalii www.thefourthings.org/):

(a) Iartă-i pe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!

(b) Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este: IARTĂ-MĂ!

(c) Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!

(d) Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC!

(2) Fii fericit în prezent. Pentru a fi fericit în prezent, chiar în preajma morţii fiind, trebuie să:

(a) Faci lucrurile care îţi generează plăcere şi pe care încă le poţi face.

(b) Interacţionezi cu persoanele care sunt importante pentru tine, dacă sunt şi ele disponibile şi interesate (nu te izola de bună voie!). Cei mai mulţi dintre noi nu doresc să rămână singuri în preajma morţii.

(c) Faci lucruri care corespund setului tău de valori. Cei mai mulţi dintre noi doresc să fie trataţi cu demnitate, ca fiinţe umane cu drepturi depline, până la moarte.


Dr.Daniel David

http://danieldavidubb.wordpress.com/2010/10/18/cum-sa-murim-bine-si-frumos-un-scurt-ghid-de-bune-practici/

16 martie 2012

15 martie 2012

ELIBERAREA VINE PRIN ACCEPTARE

Simtim de multe ori ca vrem sa o luam de la capat, saturati fiind de o anumita situatie din Viata, de anumite persoane, de care vrem sa “scapam”, sa-i “eliberam”.

“Eliberarea” din dorinta de a fugi de ceva, ...de cineva/ de a schimba realitatea creata, nu functioneaza, pentru ca in acest fel energiile raman blocate (sub forma aspectelor ranite, alungate, ascunse, nerecunoscute) .

Eliberarea unei situatii/persoane din viata noastra vine doar prin acceptare.
Acceptarea transmuta energia blocata, care, astfel, revine in starea ei pura, gata sa ne serveasca din nou prin alegerile noastre.

Acceptarea vine din simtirea si constientizarea propriilor noastre aspecte (sentimente/ emotii) in momentul Acum, clipa in care “miracolul” se manifesta in Viata noastra. Noi suntem “magicienii” pentru ca “miracolele” sunt creatiile noastre.

Permitand simtirea propiilor emotii, le constientizam si le acceptam, intr-un spatiu al compasiunii totale. In momentul acceptarii se naste “cunoasterea”.
Emotia este simtita, recunoscuta, constientizata si acceptata. Astfel, prin acceptare, ea este integrata si eliberata. Acesta este momentul alchimiei(transmutarii) energiei.

Eliberarea inseamna de fapt Integrarea noastra. Este un proces simplu si usor, care, prin acceptare, se manifesta de la Sine. Depinde de noi cat de mult permitem intalnirea cu propiile aspecte, emotii si sentimente , recunoscandu- le ca fiind ale noastre, asumandu-ne propiile creatii.

Din linistea Sufletului nostru, din Esenta, lucrurile vor fi intodeauna clare.
Toate raspunsurile la “de ce-uri” le vom primi, pentru ca stim totul are legatura/ se intoarce la propia noastra Fiinta. Suntem centrul realitatii noastre si totul se manifesta in functie de propiile alegeri.

Energiile blocate (manifestate prin aspecte ranite, abuzate, dezechilibre fizice, etc.) vor sa fie eliberate. De aceea revin in viata noastra, sub o forma sau alta, pentru a fi recunoscute, acceptate, eliberate si integrate.

Timpul cu noi insine, increderea absoluta in NOI, in propia intuitie, in Adevarul nostru, ne permite sa simtim, sa vedem, sa auzim cu Inima, dincolo de planul fizic, acceptand toate creatiile din trecut, tot ce am fost, tot ce suntem in Acum si tot ce vom fi, in totala compasiune si Iubire de sine.

Eliberarea vine prin acceptare, manifestata prin claritatea si simtirea sentimentelor noastre. Noi suntem alchimistii, pentru ca noi suntem cei care creem/dezcreem, acceptand totul ca o minunata experienta, menita sa ne reaminteasca de Maretia noastra !

de Dida Panait

https://www.facebook.com/notes/dida-panait/-eliberarea-vine-prin-acceptare-by-cretu-andreea/280184172009818

14 martie 2012

Dezamagire...

De ce ma mai simt dezamagita si ranita de comportamentul celor din jur ?M-am obisnuit cu ideea ca cei care au o suferinta sufleteasca sunt lasati singuri,se fuge de ei ca de cineva cu o boala molipsitoare…Oamenii nu sunt rau intentionati,ei fug de suferinta…o au pe a lor in viata de zi cu zi si nu vor sa mai fie incarcati cu suferinta altora…Sunt ocupati sa isi traiasca propria viata,cu grijile,nevoile,fericirea sau tristetea ei…
Am invatat si sunt de acord cu asta de ceva vreme si de aceea ma mir acum de ce simt in suflet…de ce mai sunt uimita?de ce asteptam alt comportament?Atunci cand esti trist esti exclus din societate pentru ca apoi sa se dea vina tot pe tine “ca ai vrea sa te izolezi”
Se vorbeste despre ratacirea sufletelor ramase aici pe pamant pentru ca au lasat unele probleme nerezolvate,dar nimeni nu se gandeste la cei care ramasi pe pamant ratacesc intre doua lumi…sunt ca niste morti vii…
Respira dar sufletul lor e plecat undeva…si va fi asa pana vor gasi calea spre cei care ii iubesc cu adevarat…

SUFERINTELE COPIILOR SI CAILE LUI DUMNEZEU. De ce mor copiii nevinovati?

Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moar­tea lor, ei il marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii, in popor se spune: „Are o fata ca de inger. Nu va trai mult”.

Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor.

In intelepciunea lui Solomon se spune:

„Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul i-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul… Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati. Su­fletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta s-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii. Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai” (ìntelepciunea lui Solomon 4, 7-15).


http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/16/suferintele-copiilor-si-caile-lui-dumnezeu/

13 martie 2012

12 martie 2012

Ghiocelul

Iarna grăbită priveşte-napoi
Îşi cheamă cu ea alaiul de gheaţa.
Gonită se pare de-a soarelui rază

Timid, somnoros
Se trezeşte la viaţă
Şi fruntea-şi ridică să vadă, un ghiocel

Alb, jucăuş el vesteşte venirea
Crăiesei mai blânde
Care atâta zâmbeşte
Că încălzeşte omenirea.

Pe mantia ei lungă purtată se pare
Pe braţele domniei sale
Mândre flori presărate
Luminează în cale
Şi viu colorate…

În faţă un covor verde răsare
Animale şi oameni vin toţi ca să vadă
Natura foşneşte şi freamătă –n cale
Fericită, a scăpat de zăpadă

11 martie 2012

Poezie neterminată…

Destăinuirea care urmează apartine doamnei Ligia Paraschiv, fostă asistentă medicală la Bârlad, o femeie asupra căreia, cu nişte ani în urmă, moartea s-a abătut necrutătoare răpindu-i fiica şi sotul. Atît înainte cît şi după tragedie, domnia sa a primit nişte semne, ale căror întelesuri nu le-a descifrat pe deplin, dar care o fac să afirme cu toată convingerea că există o via]ă după moarte şi că noi primim permanent comunicări de la cei dragi plecati dintre noi. ,,Sotul meu, om la 50 ani cu poftă de via]ă, energic, sportiv, era şef contabil la Cooperativa Judeteană Vaslui. Mereu glumea că el ar vrea sa moară tânăr, la 50 ani. Cu moartea nu trebuie să glumeşti, pentru că spusele i s-au împlinit chiar în acel an. Monica, aşa o chema pe scumpa mea fiică, era un înger de copil, cu suflet mare. Lîngă noi era un orfelinat. Copiii de acolo erau toată ziua la noi la uşă, pentru că fata mea le dădea mereu de mâncare. Era foarte credincioasă şi miloasă. Într-o zi scria o poezie. La un moment dat s-a oprit şi mi-a zis: . La vremea aceea am zis că fabulează, pentru că stătea toata ziua numai cu ochii în car]i . După un timp, s-a dus cu o colegă la o mînăstire, unde a stat două zile. A venit foarte încîntată şi a spus că acolo ar vrea să trăiască vesnic. După ce a terminat liceul a intrat la o facultate romano-americană din Bucureşti. Fără ştirea noastră, înainte cu o lună, Monica a mers la o ghicitoare. Nu am ştiut, nu aş fi lăsat-o sub nicio formă, pentru că noi nu am făcut niciodată aşa ceva. Mi-a spus totuşi că i-a ieşit în cărti un accident de maşină şi multă vărsare de sînge. Binenteles că din nou nu i-am dat crezare. În acelaşi timp, sotul meu parcă era altul, tăcut, confuz, nu mai răspundea la întrebări. Cu o săptămînă înainte a plecat cu maşina cu un coleg. Acesta a pierdut controlul volanului şi s-au răsturnat într-un şan]. De atunci spunea mereu că el va muri într-un accident de maşină, indiferent cine va fi la volan. Tot atunci, la Bucureşti, la fiica cea mare, pe cînd ea era în dormitor, oglinda din baie a pocnit singură şi s-a făcut ]ăndări. În luna octombrie s-a căsătorit fiica cea mare. Am venit to]i la cununia civilă, la Bucureşti, cu maşina prietenului Monicăi. Avînd o presimtire rea, fata a sunat la noi la Bîrlad şi ne-a spus să nu-l lăsăm pe prietenul Monicăi să conducă maşnia, chiar dacă era a lui. Băiatul avea carnet doar de un an , aşa că de la Bîrlad la Bucureşti a condus sotul meu. La întoarcere a constatat că şi-a uitat carnetul acasă şi a condus prietenul fiicei noastre. Cu cinci minute înainte de plecare, cuscrii noştri, veniti şi ei tot de la Bîrlad, mi-au zis să rămîn să mă întorc cu ei a doua zi. Veniseră naşii şi trebuia să sa stabilim data nuntii. Ei au plecat plecat pe la ora 13 iar pe la 17 am primit telefon de la politie că s-a întîmplat accidentul. Sotul a decedat pe loc iar pe fată şi pe prietenul ei i-au dus la Floresca în comă. A doua zi s-a dus şi ea. De atunci trăiesc cu durere în suflet. După înmormîntare, cînd am venit de la cimitir, era 26 octombrie, cînd am intrat în bucătărie un fluture mare, maroniu, a zburat pe degetul meu. Am vorbit cu el şi am simtit că este sufletul sotului meu. Cînd am început să plîng , fluturele s-a rotit deasupra capului meu iar de pe perdea a mai zburat unul mai mic străveziu. La 20 de zile am făcut pomenirea la mînăstirea unde a fost Monica. Cînd am ajuns , staretul şi măicutele au chemat două surori care aveau două fetite de 1 an nebotezate şi aşteptau pe cineva să le creştineze. Cu mare bucurie am făcut noi botezul. Pentru noi a fost ceva nemaipomenit, ne-am pierdut două suflete, dar am botezat creştineşte alte două. La 40 de zile, am mers la locul accidentului, pe şoseaua Bucureşti-Buzău. Am chemat un preot şi am sfintit acel loc, pentru că acolo stau crucile, una lîngă alta. Locul e drept, fără şanturi, fără copaci şi nu pot să înteleg cum s-a putut întîmpla accidentul. Dupa reîntoarcerea acasă, fiica mea cea mare stătea într-un fotoliu. Era obosită şi zdrobită de cele întîmplate.La un moment dat, a simtit o mîngîiere prin păr şi a auzit o voce care-i şoptea: < surioara mea dragă>. Părul din frunte i se mişca de parcă cineva o mîngîia pe cap “.

Ionel Grama

sursa: Lumea Misterelor

10 martie 2012

Prea multi ingeri


Va invitam sa urmariti reportajul "Prea multi ingeri", care se va difuza duminica, 11 martie, la ora 21.00, pe postul Antena 3, in cadrul emisiunii "In premiera".
Vor fi aratate imagini...in premiera, asa cum nu au mai fost date vreodata pe posturile noastre de televiziune. Imagini care vor soca, vor revolta, vor pune oamenii pe ganduri si vor deschide, speram, minti si suflete...Doamne ajuta!


Organizatia E.M.M.A.

Castelul de dezamagire

Sunt inconjurata de ziduri inalte
Bucati de tristeti adunate
Asezate in ordine si strans legate
Neavand sansa
Ca ele sa mai poata fi vreodata darmate.

Si clipa de fericire s-a pierdut
Undeva in trecut
Sau poate a fost numai o plasmuire
A mintii mele mai de demult.

Caut cu disperare o iesire
Din castelul de dezamagire
Dar ma lovesc in nestire
De durerea din mine.

9 martie 2012

Recomandare carte

Interesul stârnit de cărţile doctorului Elisabeth Kubler-Ross a fost uriaş. Milioane de oameni de oameni din Statele Unite şi din întreaga lume au găsit în ele răspunsuri la întrebările nerostite despe moarte, pe care cu toţii le purtăm în secret în adâncurile noastre.
Cine nu a fost pus faţă în faţă cu suferinţa pierderii cuiva iubit? Câţi dintre noi nu au fost puşi în situaţia teribilă de a privi în ochi un drag de-al nostru pe cale de a pleca, de a nu şti ce să spui, ce să faci, faţă în faţă de fapt cu propria frică de moarte, cu propriile umbre care acoperă acest subiect, tocmai atunci când celălalt avea cea mai mare nevoie de deschidere, de comunicare, de iubire exprimată, de adevăr?
Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea de câteva ori în viaţa noastră, dar şi pentru ceilalţi, care privesc moartea în faţă zi de zi: medici şi asistente, preoţi şi lucrători sociali, terapeuţi şi şoferi de ambulanţă şi care, cu ochii acoperiţi de acelaşi văl al fricii şi al moştenirii culturale, nu puteau oferi prezenţă şi asistenţă celor care se pregăteau pentru marea trecere, iar ei personal treceau prin dramă avându-şi originea în propriile spaime. Nimeni nu ne pregăteşte pentru aşa ceva.
Despre moarte şi a muri este una dintre Cărţile Elena Francisc de mare succes, tocmai pentru că vine ca răspuns la o mare nevoie a oamenilor de a scoate acest subiect de sub imperiul umbrei şi al fricii.

Horia Ţurcanu




Despre moarte şi a muri
Dr. Elisabeth Kubler Ross

http://www.elenafrancisc.ro/ro/produse/detalii/31-Intrebari-si-Raspunsuri-Despre-moarte-si-a-muri

8 martie 2012

Gabriela Tudorache își dorește să-și vadă copii crescând.


V-ați întrebat ce ați putea face cu 10 lei? Mulți ar raspunde că și-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alți mi-ar răspunde că și-ar cumpăra ceva dulce sau câteva țigări.Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta.Dar v-ați pus întrebarea că cu 10 lei ați putea salva viața unei persoane? Poate ați spune că aș fi absurd sau că viața Gabrielei Tudorache costă numai 10 lei. Nu costă atât că o viață nu o putem cumpăra nici cu toți bani din lume.Dar 10 lei contează pentru Gabriela că în momentul de față are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Își dorește din tot sufletul să-și vadă copii crescând. Orice părinte își dorește să-și vadă copii mari, realizați la casele lor și cu tot ce este mai bun.

Haideți să fim un pic mai uniți pentru a salva viața acestei mame cu chip angelic și cu o bunătate rar întâlnită.

Gabriela Tudorache, de care va scriam în rândurile de mai sus are 42 de ani și este mama a doi copii unul de 13 ani și cel mare de 23 de ani.A doi copii care are acum cea mai multă nevoie de mamă pentru ai mangâia în clipe grele, pentru ai sprijini în drumul lung al vieți.Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrala benigna) în termeni noștri binecunoscuți tumoare pe nervul optic ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi și pe urmă cei mai dureros pirderea celui mai frumos dar VIAȚA.Toate aceste necazuri au început în anul 2007, când a avut primele semne ale boli dureri groaznice de cap și slăbirea vederi.Și de atunci a început o continuă luptă: analize, căutări pe internet a unei clinici de specialitate până ce a aflat că singura ei speranță este în Germania la Clinica de neochirurgie INI din Hanovra la medicul Prof. Dr. Fahlbusch fiind singurul medic care ia garantat că operația va reuși dacă va ajunge la timp.Dar durerea este că familia nu are suma cerută pentru operație fiind foarte mare 35.000 de euro fără a include transportul și cazarea pe toată durata spitalizări.
Fiecare persoană putem fi un înger păzitor al Gabrielei donând din puținul pe care îl avem.
Fiecare leu contează în salvarea vieți acestei mame eroine.Să ne unim cu toți să donăm sau
macar să postăm pe facebook povestea de viață a Gabrielei dacă noi nu putem dona o pot face alți.
Viața ei depinde de noi.
Cei care doresc să doneze o pot face cu toată încrederea în contul prezentat mai jos:
BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185

RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU

Mai multe detali despre Gabriela Tudorache o găsiți pe blogul ei http://gabrielatudorache.blogspot.com/.

La multi ani!

4 martie 2012

3 martie 2012

De-ar fi sa mor...


De-ar fi sa mor iubite
Am doar un singur vis

Spre cimitir cand ma vet-i duce
Nu vreau sa fiu uitata ,intr-un sicriu rece

De-ar fi sa mor iubite...

De-ar fi sa mor iubite,am doar un singur vis
Spre cimitir cand ma ve-ti duce,nu vreau sa fiu uitata acolo sus ,intr-un sicriu rece

Sa ma purtati pe-ai vostrii umeri,privindu-ma cu atata dor
Sa ma priviti la despartire,ca nu voi fi doar amintire

Spre cimitir cand ma ve-ti duce ,pe acel drum fara sfarsit
Sa ma purtati tot mai aproape de-a voastre inimi si ganduri poate,

Iar tu iubite vei spune doar,tu n-ai murit,ci traiesti iar
Sa-ti simt durerea din al tau suflet,singuratatea c-am plecat

S-in ochii tai sa vad tristetea si lacrimi ce -ncalzesc speranta
Sa stiu ca m-ai iubit mereu,chiar pana -n acest ultim ceas

Ca moare viata,dar iubirea e un lucru sfant!


Monica Paraschiv

2 martie 2012

In amintirea celor dragi care ne-au parasit


Azi,ar fi trebuit sa ne bucuram de aniversarea ta Aline drag,sa te strangem la piept si sa-ti spunem ..."La multi ani!"....azi,ai fi fost un barbat implinit iar noi niste parinti (si bunici)fericiti, dar, cum nefirescul a luat locul firescului ,azi incercam sa ne alinam durerea si dorul ridicand ochii la Cer si rugandu-l pe Bunul Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau bun si curat!

Alin ,cu dorul de tine si cu amintiri dragi in suflete, noi,mama si tata iti aducem azi in dar flori si dragostea noastra vesnica!Fie ca rugaciunile noastre inaltate la Dumnezeu si lumina candelei aprinse, sa-ti lumineze calea in Imparatia Cerului!
Doar gandul ca-ti este bine acolo unde esti si speranta reantalnirii cu tine puiule ,ne da puteri sa mergem mai departe prin lumea asta fara rost...

Odihneste-te in pace Aline drag!
mama si tata

Suflet, trup şi cuget

Murim în doruri multe în fiecare zi
Prin teama garnisită în inima de suflet…
Aşa poftă de sete înspre a Te iubi,
Cum dor neîmplinit ascunde al meu sunet.

Ce păcătoasă lume prin judecăţi nedrepte,
Atacă personalităţi ce nu-s ca ale lor!
Obligă minţile a deveni „corecte”
Criticând Designerul ce ne-a dat aşa zbor.

Atunci când o croială a unui om nu-ţi place,
Nu este un păcat că nu o îndrăgeşti…
Dar, te va bate Cerul când în design pui ace,
Căci tu judeci pe Cel ce te-a creat cum eşti.

N-am fost lăsaţi la fel şi asta este taina…
A nu ne-mpotrivi când altul simte acum,
Ce tu vei simţi poate, în vara ori în toamna
Altui an ce vine spulberând din fum.

Pătrunzătoare clipe în tainic de demult
Mi-au fost descoperite prin acte de spectacol…
Şi m-a durut carnal şi-am plâns cu mult mai mult,
Cu cât am înţeles că se numea miracol.

Nu ţineţi întristarea captivă în voi, care
Nu acceptaţi ce sunteţi, cu mai puţin ce-s alţii…!
Gândind că e greşit s-ai foc în exprimare,
Vă înşelaţi că-i bine a fi precum soldaţii.

Rostindu-ţi cugetarea, aşa cum eşti creat,
Domnu-ţi va zâmbi, tu ieşi din ipocrit…
Diverse simţăminte şi tot ce ai, El ţi-a lăsat
Şi le cunoaşte toate, căci şi El le-a trăit.

Şi a murit pe Cruce şi pentru a-l tău păcat,
Acolo El simţind tot ce simţim noi azi…
Cunoaşte şi te simte, căzut sau ridicat
Şi plânge odat’ cu tine când te loveşti şi cazi.

Domnul meu e mare, gigantic în iubire,
Iertare dăruind, doar să îL chemi cu suflet…
Mâhnire şi durere voieşte să aline,
Să-ţi cureţe trupul şi furtunosul cuget.

În suflet, trup şi cuget să strălucim mereu!
Eu nu scriu din poveşti sau reproduc pe unii…
Ştiu doar c-am fost atinsă adânc de Dumnezeu
Şi mi-a lăsat poruncă a învăţa nebunii.

Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi...
http://audioteca.citatepedia.ro/de.php?a=Adina-Cristinela+Ghinescu

1 martie 2012