26 februarie 2016

ARLECHINUL VESEL

Ne naștem din iubire într-o lume
 Ce nu-i mereu cum ne-am dori să fie,
 Iar arlechinul vesel pus pe glume
 Jonglează măști cu fața mereu vie.
 
 Sunt inimi ce se-ntrec în frumusețe,
 Prin har dumnezeiesc se întâlnesc.
 Mereu renasc spre împliniri mărețe
 Și veșnic pe pământ se-ndrăgostesc.
 
 Iar sentimentul are o măreție
 Ce-i poartă printre stele și-napoi.
Trimis spre lume ca o profeție

Pe muritori ridică din nevoi. 

11 februarie 2016

INIMI NEGRE

 Succesu-atrage după el invidii,
 Gânduri din plumb de inimi în nevoi
 Ce se lipesc de rău că niște stridii,
 Pe dinăuntru sunt murdari și goi.
 
 Ei au puterea să înfigă-un ghimpe,
 Simțind o bucurie și-un avânt.
 Acesta are viața unei clipe,
 Valoarea lui s-a dus cu primul vânt.
 
 Din inima senină picătura
 Are menirea să ne curățească,
 Să alunge răul, să învingă ura
 Și adevărul să îl prețuiască.

  

9 februarie 2016

ERA EVOLUATĂ

 Pe vremuri ne cinsteam bătrânii
 Și respectam al lor cuvânt.
 Așa ne-au învățat străbunii,
 Cel mai în vârstă era sfânt.
 
 Acum e-o eră avansată
 Și ne mândrim c-am evoluat,
 Uităm de mamă și de tată
 De tot ce ei ne-au învățat.
 
 În goana către al nostru bine
 Nu avem timp a-i întreba,
 De ce pe față au urme fine
 Ce chipul pare a le schimba.
 
 Și de se-ntâmplă câteodată
 Durerea să le-o mai citim,
Ne enervăm, plecăm îndată,
Și-alegem să îi ocolim.
 
 Trăim în vremuri evoluate,
 Ne lăudăm cu-nalte școli
 Sau suntem cazuri eșuate

 Căci am uitat s-avem valori?

3 februarie 2016

RĂTĂCIȚI DE FERICIRE



 Murim puțin câte puțin
 Când focul dorului ne arde
 Și arma morții-i un venin
 Ce pic cu pic pe suflet cade.
 
 Căci rătăciți de fericire,
 Am obosit prin labirint.
 Capcană cu mai multe fire
 Ce-n jurul gâtului se simt.
 
 Ne-a-ngenuncheat dezamăgirea
 Cu a ei față mincinoasă
 Și nu mai știm care-i menirea
 De-a mai găsi drumul spre casă.

Și ne lăsăm în voia clipei
Să ne surprindă de-o putea,
 Hipnotizați de luciul apei

 Vom adormi pe-un pat de stea. 


Autor Marilena Perijoc
Pictura Mirel Matei

1 februarie 2016

OGLINDA INIMII

Sufletul pur reflectă în oglindă
O strălucire plină de mister,
Minutele și praful din clepsidră
Se așează într-o punte către cer.

Se înconjoară cu alte nestemate
Născute luminoase ca și el,
Tânjind după frumos și bunătate
Își face din iubire primul țel.

Oglinda inimii, veșnic arată
Chipul real lipsit de orice mască.
Cunoscătorii o știu că-i fermecată
Și în tăcere or s-o prețuiască.

Numai iubirea poate să unească
Destine, idealuri la un loc,
Gânduri curate ce stau să se nască

Din minți călite-n al dragostei foc.