9 noiembrie 2011

Mamă şi fiu

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.


--
poezie de  din Mierea târzie (2006)

4 comentarii:

Lili spunea...

Emotionanta poezie Mirel!...Si eu ma numar printre cei ce "nu au avut timp" sa sa vorbeasca suficient cu parintii cand erau in viata,iar acum...e mult prea tarziu..!Dar ce spun eu?...uneori am impresia ca nici copilului meu nu i-am spus indeajuns cat il iubesc(desi era inasi existenta mea!)iar acum...acum imi strig iubirea printre lacrimi amare!Te imbratiseaza o mama indurerata!

n spunea...

Sincera poezie...Se intampla adesea in viata de zi cu zi ,trairi intre mama si fiu asa cum spui tu Mirel.
Ai talent la versuri ,inspiratie,te felicit si mult succes pe mai departe!!

NUTI spunea...

Sincera poezie...Se intampla adesea in viata de zi cu zi ,trairi intre mama si fiu asa cum spui tu Mirel.
Ai talent la versuri ,inspiratie,te felicit si mult succes pe mai departe!!

Mirel Serban spunea...

Mulţumesc tuturor pentru frumoasele cuvinte !