23 noiembrie 2011

Intalniri pentru oameni singuri

"Experienta prin care am trecut chiar daca a fost si este f grea ,m-a invatat multe si acum cand am devenit mai puternica deseori ma gandeam la persoanele care sunt si vor fi in situatia mea si ar avea nevoie de un sprijin moral,sa simta ca nu sunt singure ca apartin undeva ,chiar ma gandeam ce bine ar fi sa existe o asociatie a oamenilor singuri ,asa cum exista in America si alte tari-in principal sunt sustinute de catre biserica- (in Cluj eu stiu doar de asociatiile pt.pensionari sau persoane cu hadicap )care organizeaza tot felul de evenimente impreuna(excursii,plimbari,zile de nastere,revelioane etc..)asta binenteles dupa ce au trecut se socul emotional si au reusit sa accepte pierderea suferita si la un moment dat ar vrea sa suca o viata normala si efectiv nu au cum ! Societatea nu ii ajuta cu nimic,ba dimpotriva ca si persoana singura nu mai prea esti invitat nicaieri(nici tu nu te-ai smti prea bine poate intr-un loc unde toti sunt cu sotii/sotiile etc.. )nu mai poti merge in concediu ,la teatru decat singur si putini o fac…Eu cred ca aceasta este principala problema de care m-am lovit dupa ce as fi dorit sa revin ''la viata'' am avut insa puterea sa ma incriu la un studio sa fac sport ,am revenit la vechea mea pasiune baletul pe care il practic de cateva ori pe saptamana si am adoptat doua pisicute pe care le ador ,toate acestea m-au ajutat enorm ,dar poate nu toata lumea are posibilitatea sau puterea sa faca aceste lucruri si vor continua sa de adanceasca in singuratea lor izolandu-se ,poate nu toti au parinti in viata,frati/surori la care sa mai poata merge,de aceea cred ca aceste persoane ar trebui sa simta ca apartin undeva ca su cu cine sa iasa poate la o plimbare duminica si au cu cine schimba o vorba atunci cand simt nevoia.Eu as putea ajuta part time in sprijinirea unui astfel de proiect .La noi deabia a aparut primul blog care sprijina persoanele indoliate ,chiar daca doar virtual in prima perioada e binevenit,la inceput nici nu iti doresti sa iesi in lume-nu ai puterea-simti nevoia sa te izolezi,alte variante ar ramane psihologul sau mersul la biserica,toate aceste lucruri sunt si ele binevenite mai ales la inceput dar cu timpul este nevoie de mai mult pentru ca nici psihologul sau preotul nu va sta cu tine de sarbatori de exemplu,iar tu te vei simti tot singur .Sunt sigura ca exista multe persoane singure indiferent daca si-au pierdut partenerul de viata,poate au fost parasite/divortate sau pur si simplu nu si-au gasit sufletul pereche si poate au timp si le-ar face placere sa ajute poate s-ar lega prietenii,unii s-ar putea ajuta reciproc etc.

Ideea mea ar fi crearea unei astfel de comunitati unde fiecare sa incerce sa se regaseasca si sa poata merge mai departe mai usor .pentru ca omul este o fiinta sociala care nu este facut sa traiasca singur,indiferent de situatie."



Voi ce credeti? Cine este cel mai in masura sa adune oamenii singuri si sa faciliteze comunicarea si crearea de legaturi intre ei?


http://www.existaviatadupadoliu.ro/forum/?vasthtmlaction=viewtopic&t=132.0

4 comentarii:

Narcisa spunea...

Ideea este foarte buna,cred...depinde de oameni cat de mult isi doresc a povesti durerea lor in fata altor persoane,eu una m-am retras si m-am ascuns de toate persoanele din jurul meu...cautam liniste sa-mi pot plange mamica departe de ochii celor din jur,in schimb,am gasit acest blog,am gasit-o pe Mari,apoi rand pe rand au intrat si alte persoane fara de care acum nu as putea trai...cred ca este mai usor sa vorbesti si sa plangi in timp ce scri fara a te vedea cineva...dar sa va povestesc o intamplare,in sambata mortilor,pe 5 noembrie,eram la biserica cu coliva mamei,in spatele meu era o femeie care tot timpul slujbei a plans neincetat...ulterior am aflat ca fiul ei decedase intr-un accident in urma cu doar 2 sapt.,la vesnica pomenire plansul ei a devenit din ce in ce mai tare...nu m-am putut abtine...ochi mi-s-au umplut de lacrimi,nu m-am intors catre ea...in schimb,mana ei era pe masa si am luat-o de mana...am crezut ca poate ma va respinge,ca poate isi va retrage mana...dar ea a lasat-o sub mana mea,a suspinat si s-a linistit...as fi vrut sa-i spun multe...dar fiecare om reactioneaza diferit...cert este ca ia prins bine mana mea...cred eu...deci,fiecare avem nevoie de ajutor,fara nu putem...indiferent cat de puternici credem ca suntem,vom claca...

Narcisa spunea...

Ideea este foarte buna,cred...depinde de oameni cat de mult isi doresc a povesti durerea lor in fata altor persoane,eu una m-am retras si m-am ascuns de toate persoanele din jurul meu...cautam liniste sa-mi pot plange mamica departe de ochii celor din jur,in schimb,am gasit acest blog,am gasit-o pe Mari,apoi rand pe rand au intrat si alte persoane fara de care acum nu as putea trai...cred ca este mai usor sa vorbesti si sa plangi in timp ce scri fara a te vedea cineva...dar sa va povestesc o intamplare,in sambata mortilor,pe 5 noembrie,eram la biserica cu coliva mamei,in spatele meu era o femeie care tot timpul slujbei a plans neincetat...ulterior am aflat ca fiul ei decedase intr-un accident in urma cu doar 2 sapt.,la vesnica pomenire plansul ei a devenit din ce in ce mai tare...nu m-am putut abtine...ochi mi-s-au umplut de lacrimi,nu m-am intors catre ea...in schimb,mana ei era pe masa si am luat-o de mana...am crezut ca poate ma va respinge,ca poate isi va retrage mana...dar ea a lasat-o sub mana mea,a suspinat si s-a linistit...as fi vrut sa-i spun multe...dar fiecare om reactioneaza diferit...cert este ca ia prins bine mana mea...cred eu...deci,fiecare avem nevoie de ajutor,fara nu putem...indiferent cat de puternici credem ca suntem,vom claca...

mariperijoc spunea...

Ildy descrie foarte bine sentimentul de singuratate pe care il simtim uneori.Depinde de fiecare daca poate participa la astfel de intalniri fizice sau prefera intalnirile din spatele ecranului...Ideea este foarte buna si sper sa poata fi pusa in aplicare cat mai curand.
Cred ca noi aici ,am pus fara sa stim prima piatra ,pentru ca ne dorim sa ne intalnim si sa ne putem imbratisa personal,iar voi cele care locuiti in acelasi oras deja o puteti face...Va imbratisez!

Corina spunea...

Pe mine acest blog m-a sprijit enorm.Este adevarat ca nu tuturor ne place sa vorbim despre noi, despre problemele noastre.Ildy, pot spune ca s-a ridicat din ,,cenusa''.te pup Ildy.