Mai stai, mămica mea, măcar o vară,
Eu sunt atât de mic şi mi-e atâta frică,
Iar, fără tine, rău o să mă doară,
Şi lumea mea va deveni atăt de mică...
Mai stai, ne vom juca de-a viaţa,
Iar eu voi fi inima ta,
Şi nici un muritor din lumea asta,
Nu va-ndrazni să mi te ia...
Priveşte, mamă, lacrimile mele,
E mult de când tot cad, aşa,
Era târziu, şi tu, privind la stele,
Rugai pe cineva, să aibă grija mea...
De-atunci nu mai zâmbesc,
Şi nu mai pot nici să mă joc,
Mămico, eu doar pe tine te iubesc,
Tu nu mă mai iubeşti deloc ?
Sunt doar al tău, din tălpi până în sânge,
Şi ştiu că m-ai dorit ca pe un zeu,
Acum, o lacrimă mă frânge,
Tu nu mai vrei să fii mămica mea ?
Mai stai, mămico, măcar o vară,
Mă voi lipi de pieptul tău,
Voi sta aşa, în fiecare seară,
Să-l îmbunez pe Dumnezeu...
Rămâi aicea, lângă mine,
Voi fi mereu inima ta,
Iar tu, mămica cea mai bună din lume,
Vei fi în veci lumina mea !
ŞERBAN Mirel Cosmin
8 comentarii:
Cutremurator de induiosatoare versuri,dar in acelasi timp o
mare onoare aduse mamei care nu
mai este printre noi.
Ma bucur ca mai exista asemenea fii pe pamant!
Of,mai stai mamico macar o vara...ma rugam in fiecare seara la bunul D-zeu sa ia ani din viata mea sa-i dea ei...noi stateam numai amandoua...ma doare ca am lasat-o in aceasta calatorie singura...ai dreptate Mirel,ele sunt luminile noastre de acolo de sus...fiecare stea este un suflet plecat din aceasta lume si lumineaza pt noi...minunate versuri.Ma intreb uneori,oare ei ii este dor de mine?se gandeste la mine?ma mai iubeste?...........
gandul la mama ta,Narcisa ,face ca ea sa -ti raspunda neasteptat de repede si fii sigura ca te iubeste de acolo de unde exista ea acum.
Mirel,ai un talent deosebit,iar tristetea ta se reflecta in toate versurile tale...Sper ca in tot acest timp, mama ta ti-a transmis iubirea ei si ti-a alinat cumva suferinta..te imbratisez si-ti doresc sa ai puterea sa accepti diminetile inrourate,zilele insorite si serile senine,caci acolo unde va ajunge ecoul impacarii tale sufletesti ,va fi maicuta ta care -ti va raspunde cu acelasi sentiment pe care il ai tu!
Miscatoare ganduri...ma duc cu gandul la un copil mic care isi cauta mama...dar ea ii va fi mereu alaturi asa cum frumos spune Mirel mai sus,va fi "în veci lumina" ...ii va fi alaturi si dincolo de moarte...
Felicitari pentru toate creatiile tale Mirel!
Hmm, cred ca niciodata nu suntem prea maturi atunci cand moare mama....simtim durerea la fel..o vrem langa noi tot timpul,dar nu alege ea cand pleaca, alege Dumnezeu!
Sunt de acord cu tine Corina,noi toti suntem copii...copii cuiva...indiferent de varsta...numai ca nu stiu de ce am senzatia ca aceste versuri sunt scrise cu gandul la un alt copil si la o alta mama...durerea este sfasietoare oricum...nu vreau sa ma intelegeti gresit,eu acolo m-am gandit atunci cand am citit...Imi cer iertare daca am gresit!
Ma gandeam zambind la faptul ca poetul are o anumita traire pe care o transpune in versuri iar noi cititorii fabulam…interpretam…analizam…si de cele mai multe ori suntem departe de adevar…
Pana la urma trebuie sa ne bucuram de maretia versurilor si atat!
Imi aduc aminte ca mama a murit in 15 ianuarie, era f frig afara, iarna in toata puterea ei.Dupa cativa ani, cumva.. am reusit sa accept acel moment.Calin era nascut pe 15 ianuarie si am considerat un semn de Dumnezeu, faptul ca era nascut exact cand imi murise mama, in aceeiasi zi.
Dar ....s-a dus si el..Mirel scrii nemaipomenit..citesc cu interes poeziile postate, nascute probabil dintr-o mare suferinta.
Trimiteți un comentariu