Cunosc ispita.Am auzit si eu
soapta aceea picurata in minte inca de copii-„trebuie sa fii puternic”,”Hai
,lasa, nu te mai gandi, si o sa fie bine”.
Aceasta „putere” dragul meu,
este otrava pentru sufletul tau daca ea se traduce prin a nu plange niciodata,
a nu da glas durerii si a te preface ca totul e bine.Cu riscul de a deveni
obositoare,trebuie sa repet comparatia deja mentionata de cateva ori:pierderea
ta este ca o rana provocata de o amputare.Este dureroasa,dar daca nu ii schimbi
pansamentul, si nu o cureti niciodata,ci, dimpotriva,te prefaci ca totul e
ok,sub straturile de bandaj se va dezvolta o infectie,care,in cele din urma,se
va extinde.
Pretul pe care il platesc cei
ce nu plang,este dezvoltarea de tulburari psihologice mai tarziu in viata-
episoade depresive,atacuri de panica,fobii,tulburari de stres
post-traumatic,dependente.
Stiu ca doare,dar trebuie sa
o faci.Gaseste-ti timp si un colt ascuns si in care sa nu fii deranjat in
casa,si plangi cand simti ca nodul din gat e prea mare si ca te doboara dorul
de cel dus.
Jeleste pierderea ta,si nu
uita:cu fiecare lacrima,esti cu un pas mai aproape de vindecare.
ANDA
MOGOS
Din
cartea
DRUM
PRIN DOLIU
7 comentarii:
Asa este,eu simt nevoia sa merg undeva sa tip cat pot...nu mai pot plange cand cineva este in jurul meu,am acel nod in gat si privesc in gol...as plange zilnic dar in acelasi timp stiu ca lacrimile mele ii fac rau mamei de aceea ma abtin cat pot...dar deja la mine au aparut repercursiuni cum bine mentioneaza in aceste randuri din carte,D-zeu sa ne dea putere...doar El stie ce-i in sufletele noastre.
Prin aceleaşi stări trec şi eu ,durerea e foarte mare pt. că de curând am pierdut-o şi pe bunica.Nu s-au împlinit nici măcar şase luni de când s-a stins mama şi a plecat încă o fiinţă dragă...Am acel "nod"în gât tot timpul..mă mai consolează doar gândul că poate ele două s-au întâlnit,şi mama nu mai este singură...Mă simt tare ciudat,am luptat să mă ridic dintr-o "prăpastie",am căzut în alta..şi tot aşa...
Pe toti ne rapune dorul uneori,important este sa luptam si sa ne ridicam de fiecare data.
Am ales acest fragment din carte tocmai pentru a va arata ca este necesar sa facem tot ceea ce simtim,contrar sfaturilor de "nu mai plange",trebuie sa ne eliberam de tensiunea din interior.
Brandusa,nu mai am cuvinte...imi imaginez cat iti este de greu.Dumnezeu sa iti dea putere!Te imbratisez si iti sunt cu sufletul aproape.Dumnezeu sa odihneasca pe bunica ,pe mama ta si pe toti cei adormiti!
Eu am zile in care imi este mai bine,si zile in care imi vine sa urlu...Incerc sa nu ma mai gandesc asa de mult prin ce am trecut,incerc sa imi abat gandurile de la Nelu{desi imi este foarte greu}.Nu mai vreau sa ma vada nimeni plangand.Plang cand sunt singura acasa,plang cand ma duc la cimitir...
Important este sa iti descarci sufletul Adriana,cum simti tu si cand simti.Stiu cum este sa te ascunzi de ceilalti,pentru cei din jur dupa o perioada este de neinteles comportamentul nostru...Ei isi imagineaza ca daca a trecut timpul nu mai avem motiv sa fim tristi...uitand ca jumatatea noastra lipseste,ca locul este gol in casa,ca ne simtim uneori lipsite de protectie si de ajutor...Cu trecerea timpului ajungem sa ne resemnam dar asta nu inseamna ca avem si zile cand ne vine sa urlam de durere...in ciuda impresiei pe care poate o lasam celorlalti...Te imbratisez !
Atat de mult am plans incat acum si o simpla lacrima aparuta in coltul unui ochi a celor din jur ,ma emotioneaza si ma dezarmeaza...
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe bunica ta,iar tie Brandusa, sa-ti dea putere sa accepti!
Vă mulţumesc mult.Contează foarte mult pentru mine cuvintele dumneavoastră.Vă pup!
Trimiteți un comentariu