5 august 2014

EU SUNT CU TINE

Am coborât ca boaba cea de rouă
 Prin univers voios călătorind.
 Şi dacă sufletul astăzi îți plouă,
 Sunt ploaia ce te spală, răcorind…
 
 Și timpul ce-a trecut cu nepăsare
 Nu are ceas să îl pot măsura.
 Doar o secundă am de la plecare,
 Mă întorc și bucuria -om  savura…
 
 Nu am uitat de ziua ta iubito,
 Petale de flori rare am cules.
 Și dacă mândra lună ți-ai dorit-o,
 Cu ea am să mă întorc din univers!
 
 Am tot primit în gânduri către mine
 Mesaje dragi în cânturi de poem,
 Le-am strâns buchet și-l păstrez pentru tine,
 Privește pe fereastră…eu te chem!
 
 Sunt florile ce-ți luminează viața
 Pe care cu mult drag le îngrijești.
 Și vântul ce-și îngână acum povața,
 Te-am învățat cum să te dăruiești.
 
 Eu sunt cu tine-n suflet și privire,
 În fiecare pas pe care-l faci.
 Și chiar de am plecat în nemurire,
 Îți mângâi plânsul și stau până taci…





 Din inimă pentru Adina Barbus

4 comentarii:

BARBUS ADINA spunea...

Tot din inima,multe multumiri !

Narcisa spunea...

Frumos...

mariperijoc spunea...

Cu mare drag!Va port mereu in gand si in suflet!

BARBUS ADINA spunea...

Cu siguranta vei fi prin preajma si pe 25.09....macar de dragul mamei...