Liniste

Ma uit peste cele scrise si realizez ca sunt evaziva…Mintea mea refuza sa-si aminteasca,sunt convinsa ca intelegeti.Incerc sa va spun povestea mea:

E 13 mai 2008 ,dimineata.Ne bem cafeaua fericiti,discutand..Vali (sotul meu)trebuie sa plece la Bucuresti impreuna cu fratele si cumnata mea Gina.Ma intreaba:
-Tu nu mergi?
-Nu,va intoarceti repede si nu are rost sa piarda fata o zi de gradinita .
Pleaca razand,fericit…
-Stai linistita ca ma intorc repede.

Suna telefonul.E Vali:
-Mai am putin pana intru in oras,pregateste-te.Merg pana la parintii mei sa las ceva si vin sa te iau
(dupa cativa km a avut loc accidentul)
Si telefonul suna iar…fratele meu…
Nu realizez vocea ciudata si nici intrebarea :
-Unde e Vali?
-De ce ma intrebi pe mine unde e,nu e cu tine?
-Am avut un accident ,eu sunt in ambulanta dar nu stiu nimic de Vali si de Gina .
Disperare,panica…nu stiu cand si ce imi trag pe mine,aproape ca tip la fata cea mare sa nu plece la scoala si sa stea acasa cu cea mica.Trebuie sa anunt pe cineva,dar nu mai stiu cum sa folosesc telefonul,nu mai stiu pe cine sa sun.Reusesc sa dau un telefon si plec .
Iesita in strada vad ambulantele…Fug…Incerc sa ma tin dupa ele dar nu pot.Sunt doua…doi dintre ei sunt acolo .
Ajung la spital,nimeni “nu stie nimic” . Intreb in dreapta si in stanga disperata…Nimeni nu stie nimic…
Se deschide usa si vad un barbat.Mintea imi spune ca nu este fratele meu deci e Vali.Si iese un domn care spune ca e soferul celeilalte masini.Atunci am realizat ca a mai fost o masina.
Fratele meu este scos din sala de urgente.Il privesc disperata,incerc sa imi dau seama cum e,ce a patit.Aparent nu vad nimic,imi vorbeste :
-Lasa-ma pe mine ca sunt bine,du-te si cauta-i!
Plec spre locul accidentului.La fata locului inca mai este descarcerarea,presa,politia .
Intreb pompierii :
-Ce s-a intamplat aici?
-Nu stim…(isi ascund fetele..)
Mintea mea din acel moment i-a crezut.Merg la reporterii din apropierea masinii.Nimeni “nu stie nimic” .
Fixez masina cu privirea si incerc sa imi dau seama ce i s-a intamplat lui…merg la un politist si aud “nu stiu”.Incep sa tip:
-Mie sa nu imi spuneti “nu stiu”! Spuneti-mi sunt morti aici?
A dat din cap ca da .
-Soferul?
-Da
-Si fata?
-Si fata!
Ma intorc cu spatele la el si incep sa merg pe sosea.Aud in spatele meu spunand”toti trei sunt morti” .
Care trei?O alta persoana pe care au luat-o de pe drum….
Durere…dar parca nu era adevarat.

Imi amintesc ca la spital cineva imi spusese ca fratele meu a avut o lovitura la cap si nu trebuie sa il tulburam..Nu stiau ce are,era nevoie de investigatii,il trimit la Bucuresti .
Si ma suna… ma intreaba ce am aflat…
-Nu stiu,nu i-am gasit…
Nu stiu ce voce aveam,nici cum am sunat sa spun rudelor ce s-a intamplat .
Imi amintesc ca fratele meu ma suna si ma tot intreba de ei…La un moment dat ma intreaba:
-Tot asa sunt?
Tresar…oare a aflat?
-Cum asa?
-In stare grava…
-Da,sunt tot asa .
-Nu ii lasa acolo,fa ceva!Adu-i aici in Bucuresti!
-Stai linistit,am grija de ei,sunt langa ei
Si eram in fata usii de la morga asteptand…
Mai tarziu in noapte ,dupa ce i-am adus pe fiecare la casele lor,cineva a mers la el la spital si i-a dat vestea…

Si inca cateva cuvinte pe care le-a povestit mai tarziu fratele meu despre ultimele lor clipe:
“Era soare,liniste,trecea din cand in cand cate o masina.Erau pe prima banda de langa acostament.Priveau inainte in liniste,fiecare cu gandurile lui ,se uitau in lumina…si el cu coada ochiului a vazut ceva alb care intra in Vali.Nu a mai avut timp sa intoarca capul,nu isi mai aminteste nimic…”
Un microbus care venea din sens opus,cand a ajuns in dreptul lor i-a lovit lateral…